Quintus Horatius Flaccus
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Quintus Horatius Flaccus, în limba română Horaţiu (*8 decembrie 65 î.Hr., Venosa - †27 noiembrie 8 î.Hr., Roma) a fost unul din cei mai importanţi poeţi romani din "perioada de aur" a literaturii romane ("Secolul lui Augustus"), cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) şi 14 p.Chr. (moartea împăratului Augustus).
Cuprins |
[modifică] Biografie
Horaţiu s-a născut la 8 decembrie 65 î.Hr. în Venusia (astăzi Venosa) din provincia Apulia, fiu al unui libert (sclav eliberat). Tatăl său avea funcţia de coactor argentarius (încasator de impozite) şi realizase o oarecare avere. Familia se mută la Roma şi Horaţiu are posibilitatea să obţină o cultură aleasă, frecventând şcoala de retorică a lui Orbilius. Continuă studiile la Academia din Atena, ocupându-se în special de filosofie şi poezie. După asasinarea lui Caesar în anul 44 î.Hr., Horaţiu se alătură trupelor republicane conduse de conspiratorii Brutus şi Cassius şi devine tribun militar. După înfrângerea suferită în bătălia de la Philippi (42 î.Hr.) în faţa trupelor lui Marcus Antonius şi Octavianus Augustus (viitorul împărat), Horaţiu se întoarce la Roma, beneficiind de o amnistie generală instituită de învingători. Averea părintească fu însă confiscată, Horaţiu obţine o funcţie de secretar în administraţia statului şi are timp să se dedice poeziei. Primele sale versuri sunt remarcate de Virgiliu, pe atunci "Poeta laureatus" al Romei, care îl prezintă nobilului şi influentului încurajator al artelor, Gaius Maecenas. Între Horaţiu şi Maecena se dezvoltă o strânsă şi durabilă prietenie. În anul 33 î.Hr., Maecena îi dăruieşte o proprietate în regiunea munţilor Sabinici, nu departe de Roma. Aici are liniştea şi tihna (otium) pe care le consacră creaţiei sale literare. După moartea lui Virgiliu, în anul 19 î.Hr., Horaţiu este acela care primeşte distincţia de "Poeta laureatus". În anul 8 î.Hr. Maecena moare şi în acelaşi an, la 27 noiembrie, moare şi Horaţiu, fiind înmormântat pe colina Esquilina.
[modifică] Opera
Creaţia lui Horaţiu poate fi împărţită în trei periade:
- Opera timpurie: Satirae şi Epodon liber (42 î.Hr.-30 î.Hr.)
- Perioada clasică a maturităţii: Carmina I-III şi Epistulae I (31 î.Hr.-20 î.Hr.)
- Opere târzii: Carmen saeculare, Carmina IV şi Epistulae II (18 î.Hr.-13 î.Hr. )
Operele lui Horaţiu s-au păstrat în întregime până în zilele noastre.
[modifică] Satirele
Cele două cărţi cu Satire (Satirae), numite de Horaţiu Sermones ("Convorbiri"), cuprind 18 poezii scrise în hexametre dactilice, inspirate din operele satiricului Gaius Lucillius. Sub forma unui dialog cu Maecena, sunt tratate teme etice, criticându-se, pe baza unor exemple, ambiţia nemăsurată, prostia, avariţia, defecte şi vicii care îi fac pe oameni nefericiţi, într-un mod tolerant şi cu humor, fără asprimea predecesorului său. Uneori se referă la slăbiciunile propriei sale persoane. Dialogul dintre poet şi interlocutorul său ia sfârşit prin postularea principiului epicurian, al cărui adept a fost Horaţiu, bazat pe preconizarea ataraxiei, a echilibrului interior şi armoniei:
"Est modus in rebus, sunt certi denique fines,
Quos ultra citraque nequit consistere rectum"
"E o măsură-n toate: tu, drumul drept îl ţine
Şi nu călca hotarul pus între rău şi bine"
(Sermones, I,1: trad. de Al. Hodoş şi Th. Măinescu)
[modifică] Epodele
Cartea Epodelor (Epodon liber, din limba greacă: "epódos" = refren), denumită de Horaţiu "Iambi", deşi numai o parte din poezii sunt scrise în ritm iambic, restul în dactile, cuprinde 17 poeme lirico-satirice cu referire la evenimentele şi problemele politice ale epocei, după modelul poetului grec Archilochos din Paros.
[modifică] Odele
Horaţiu a scris patru cărţi de ode, intitulate "Carmina", care cuprind 104 poeme pe teme civice, mitologico-religioase, politice, morale, erotice, bacchice, unele consacrate Romei sau lui Augustus, reprezentând o culme a măiestriei sale poetice. Primele trei cărţi au fost realizate în anul 23 î.Hr., ultima în anul 13 î.Hr. Ca modele i-au folosit creaţiile din literatura greacă ale lui Alceu, Anakreon, Pindar şi Sappho. Spre deosebire de predecesorii săi greci, odele lui Horaţiu sunt poezii lirice pure şi nu au fost transpuse pe muzică. Meditaţia asupra scurgerii ireversibile a timpului este un motiv major în odele horaţiene, încercarea de a opri trecerea timpului şi apropierea sfârşitului prin rugăminţi şi ofrande aduse zeilor este zadarnică (Carmina, II,14: Ad Postumum). Având în vedere meditaţia asupra acestor motive, în oda Ad Leuconoen, poetul îndeamnă la trăirea clipei - carpe diem - şi renunţarea la cercetarea inutilă a viitorului:
"Spem longam reseces. Dum loquimur, fugerit invida
aetas:CARPE DIEM, quam minimum credula postero!"
"Speranţa după timp ţi-o păsuieşte
căci vremea, cât de rea, se scurge cât vorbim
CULEGE ZIUA CEA DE ASTĂZI, ce va fi mâine noi nu ştim"
(Carmina, I,11: Ad Leuconoen)
În poemul-epilog al cărţii a treia de Ode regăsim expresia celebră a motivului autoelogiului propriei opere literare: "Exegi monumentum..." (Carmina, III,30). Carmen saeculare, scrisă cu ocazia sărbătorilor "seculare" (ludi saeculares) organizate de împăratul Augustus (17 î.Hr.), este oda patriotică cea mai avântată închinată gloriei Romei.
[modifică] Epistole
Epistulae ("Scrisori"), două cărţi (20 şi 13 a.Chr.) în hexametru dactilic cu problematică filosofică, morală, literară etc. Ca filosof, Horaţiu preferă principiul aristotelian al "căii de mijloc de aur" (aurea mediocritas) şi învăţăturile lui Epicur, conform cărora plăcerea reprezintă bunul unic, iar durerea singurul rău existent. Adevărata plăcere se găseşte în starea de absolută linişte sufletească, în tihnă, într-un mod de viaţă bazat pe virtuţile majore (mores maiorum): modestia, curajul, fidelitatea, statornicia, dreptatea şi respectul.
A doua carte de epistole este consacrată problemelor literaturii. Se remarcă printre ele "Epistula ad Pisones" ("Scrisoare către Pisoni", Lucius Calpurnius Piso, consul în anul 15 a.Chr., şi cei doi fii ai săi, Lucius şi Gaius, iubitori şi protectori ai literelor), cunoscută mai târziu ca "Ars poetica" ("Artă poetică"). Fără a avea pretenţia de a redacta un tratat de poetică după toate regulile, Horaţiu îşi exprimă clar în 476 de versuri, sub forma unei conversaţii prieteneşti cu Pisonii, ideile sale referitoare la problemele scrierii operelor literare. Această operă a exercitat o deosebită influenţă asupra posterităţii, până în timpurile moderne. Astfel Nicolas Boileau-Despréaux, poet şi critic literar francez, sintetizează în "Art poétique" 1674) principiile clasicismului, fructificând izvoarele antice: Aristotel (pezia este o imitaţie a vieţii - mimesis) şi ideile estetice ale lui Horaţiu.
[modifică] Repere ale operei lui Horaţiu
Opera lui Horaţiu, prin concepţia filosofică, spiritul ei larg, lirismul avântat, înclinaţia satirică, ironia fină, eleganţa şi concizia, varietatea de ritmuri a versurilor, valorificarea experienţei umane şi artistice în funcţie de principiile morale, a găsit un ecou profund în conştiinţa artistică a multor poeţi moderni, printre care şi Mihai Eminescu, admirator entuziast al marelui poet latin. Seninătăţii, echilibrului armonios din meditaţiile horaţiene îi corespunde o artă literară întemeiată pe simetrie, pe stăpânirea raţională a expresiei.
[modifică] Traducători români din operele lui Horaţiu
- Alexandru Hodoş
- Theodor Măinescu
- Petre Stati
- Dan Sluşanschi
- D.C. Ollănescu
- Ionel Marinescu
- Lozinschi Doina
[modifică] Citate
- Quae virtus et quanta sit vivere parvo! ("A se mulţumi cu puţin este o virtute atât de mare!") - Sermones, II,2,1
- Dum licet, in rebus iucundis vive beatus! ("Fii fericit cu lucrurile plăcute, cât îţi este cu putinţă") - Sermones, II,6,96
- Ira furor brevis est; animum rege, qui nisi paret, imperat. ("Mânia este o nebunie de scurtă durată; stăpâneşte-ţi mânia, căci dacă nu este ţinută în frâu, ea îţi porunceşte") - Epistulae, I,2,62-63
- Carpe diem, quam minimum credula postero! ("Trăieşte-ţi ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!") - Carmina, I,11,7-8
- Dimidium facti qui coepit habet. ("Lucrul început este pe jumătate făcut.") - Sermones, I,2,14
- Beatus ille procul negotiis... ("Fericit acela departe de orice griji...") - Epodae, II,1
- Quidquid praecipies, esto brevis! ("Orice sfat vei da, să fii concis!") - Ars poetica, 335
- Scribendi recte sapere est et principium et fons. ("Bunul simţ este pentru scrisul cel bun şi izvor, şi principiu") - Ars poetica, 309
[modifică] Bibliografie
- Eugen Cizec: Istoria literaturii latine, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1994
- T. Costa şi M. Nichita (ed.): Horatius: Opera omnia, Ed. Univers, Bucureşti, 1980
- Bernhardt Kytzler: Horaz. Eine Einführung, Reclam-Verlag, Stuttgart, 2000
