Revoluţia ştiinţifică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Istoria ştiinţei
Fundament
Teorii/sociologie
Istoriografie
Pseudoştiinţă
După epocă
Pre-experimentală
În culturile timpurii
În Evul Mediu
În Renaştere
Revoluţia ştiinţifică
După subiect
Ştiinţele naturii
Astronomie
Biologie
Chimie
Ştiinţele Pământului
Ecologie
Geografie
Fizică
Ştiinţe sociale
Economie
Lingvistică
Ştiinţe politice
Psihologie
Sociologie
Tehnologiei
Agronomie
Informatică
Ştiinţa materialelor
Medicină
Pagini de navigaţie
Cronologii
Portal
Categorii

În secolele XV - XVII în ştiinţă au avut loc o serie de transformări profunde care au înlăturat treptat ansamblul de concepte mai mult sau mai puţin ştiinţifice, atât antice cât şi medievale, permiţând întemeierea ştiinţei moderne. Transformările radicale care au avut loc în domeniul ştiinţei în secolele menţionate reprezintă revoluţia ştiinţifică.

Periodizarea Revoluţiei ştiinţifice este destul de aproximativă. Aceste transformări care o caracterizează apar încă din timpul renaşterii timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea şi se sfârşesc, în Anglia, odată cu naşterea revoluţiei industriale şi începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate "pietre de hotar" ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, "naşterea" fizicii ca ştiinţă exactă desăvârşită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, şi reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes, devenită celebră mai ales datorită maximei descartiene "Dubito ergo cogito, cogito ergo sum" (lat. = Mă îndoiesc deci cuget, cuget deci exist). .

Nu întâmplător, cosmologia a reprezentat terenul de confruntare cel mai acerb dintre vechea şi noua concepţie despre lume, intervenţiile brutale ale conducerii bisericii catolice în sugrumarea promovării noului adevăr al sistemului copernican fiind notorii. Printre cei mai celebri savanţi progresişti care au susţinut sistemul heliocentric al lui Nicolaus Copernicus s-a numărat Giordano Bruno şi Galileo Galilei, fiecare din ei fiind victima instituţiei papale. Giordano Bruno a plătit cu însuşi viaţa sa fermitatea convingerilor sale (ars pe rug ca "pedeapsă" a temerităţii cocepţiilor sale) iar Galileo Galilei a trebuit, pentru a-şi salva libertatea şi viaţa, să dezmintă public aderarea sa la conceptele coperniciene.

Ştiinţele care s-au dezvoltat în mod excepţional în această perioadă au fost următoarele:matematică, fizică, chimie şi medicină.

În matematică se pot menţiona ca invenţii remarcabile apariţia calculului diferenţial şi integral, inventate practic simultan de către englezul Isaac Newton şi germanul Gottfried Wilhelm Leibniz, logaritmii zecimali şi naturali de către scoţianul John Napper, ecuaţiile cilindrului şi ale conului, rezultate deosebite în algebră şi trigonometrie.

Naşterea chimiei survine odată cu apariţia conceptelor de atom, element chimic, substanţă simplă şi compusă. Ca atare, se descoperă multe elemente chimice, inclusiv metale, se propun simbolurile chimice şi scrierea formală a reacţiilor chimice sub forma de ecuaţii chimice, se descoperă legile universale ale chimiei (John Dalton, Avogadro, Lavoisier, Charles, Gay-Lussac, etc. Se pot, de asemenea, menţiona sinteza şi prepararea industrială a unor acizi anorganici precum ar fi acidul clorhidric, acidul azotic şi acidul sulfuric, respectiv separarea, şi mai apoi sinteza unor substanţe organice precum benzen şi acid benzoic s.a.m.d. Ştiinţa devine normată. La "graniţa" dintre chimie şi fizicăsunt introduse scările termometrice (atât Celsius cât şi Fahrenheit), unele unitaţi de măsură ce vor deveni mai târziu nucleul Sistemului Internaţional de Măsuri şi Greutaţi (Sistemul Internaţional, sau SI), adică sistemul metric).

În fizică se pot menţiona descoperirea legilor de mişcare a planetelor de către Johannes Kepler, publicarea primei concepţii cosmogonice închegate aparţinând lui Jean-Antoine Lavoisier, descoperirea legilor interferenţei şi difracţiei (Christian Huygens), descoperirile din domeniul electricităţii ale lui Alessandro Volta şi cele din magnetism ale lui Hans-Christian Oersted. Fizica culminează cu închegarea ei în sistemul newtonian.

În biologie apariţia taxonomiei speciilor fiinţelor vii, bazată pe limba latină şi pe împărţirea atât a regnului animal cât şi cel vegetal în specii, subspecii, clase, etc, a reprezentat un imens salt calitativ în gândire şi în percepţia lumii vii.

În medicină, experimentarea injecţiilor medicamentoase, descoperirea primului vaccin (1796), inventarea primului stetoscop şi apariţia primelor noţiuni de igienă au fost toţi atâţia paşi majori spre transformarea medicinei dintr-un conglomerat empiric de informaţii în ştiinţă. Medicina galenică e răsturnată progresiv prin experimente anatomice ce culminează cu descoperirea circulaţiei sângelui de către William Harvey.

[modifică] Vezi şi

• Filozofia ştiinţei
• Metoda ştiinţifică