Rusii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Rusii (în limba rusă русь) au fost un popor medieval slav răsăritean, care, în conformitate cu cele mai populare teorii, dar neacceptate de toată lumea, şi-au luat numele de la clasa nobilimii războinice de origine scandinavă. Rusii au fost predecesorii ai naţiunilor belaruse, ruse şi ucrainiene. Rădăcina rusi se găseşte în cuvinte precum rus, rusin şi rutean.
Originea clasei nobilimii rusilor este controversată. Deşi mulţi istorici occidentali consideră valabilă "teoria normandă", numeroşi savanţi slavi se îndoiesc de valabilitatea acestei ipoteze şi emit teorii ale unor origini alternative. Astfel, se consideră că este vorba mai degrabă de denumirea unei ocupaţii specifice (negustor/pirat/mercenar) anumitor popoare scandinave (vikingi, normanzi, varegi) la început, iar mai apoi ale slavilor.
Până la urmă, miza acestei controverse este culturală şi de moştenire istorică. Problema este dacă civilizaţia slavilor de răsărit are la origine elemente scandinave ale ale războinicilor nordici din secolele al IX-lea şi al XI-lea, aşa cum susţine teoria normandă, sau dacă acestă civilizaţie se bazează exclusiv pe fundaţii slave.
Cuprins |
[modifică] Teoria normandă
"Teoria normandă" afirmă că Rusia Kieveană a fost fondată şi şi-a primit numele după numele stăpânilor războinici scandinavi, tot aşa cum ei au dat numele Normandiei. În conformitate cu însemnările compilaţiei Povestea timpurilor care au fost, o cronică care se presupune că a fost scrisă în secolul al XII-lea, rusii a fost un grup de varegi care trăiau pe ţarmul Mării Baltice, în Scandinavia. Dacă mai întâi ei au fost alungaţi, mai apoi ar fi fost invitaţi să guverneze peste triburile învrăjbite slave şi finice din zona Novgorodului:
- Varegii de peste mare primeau tribut de la ciudi, slavi, meriai, vesiani, krivicii....
- [Ei] i-au împins pe varegi înapoi dincolo de mare, au refuzat să le mai plătească tribut şi au hotărât să autoguverneze. Dar legea nu mai exista pentru ei şi triburile se ridicau unul împotriva celuluilat. Au apărut neînţelegeri între ei şi au început să se războiască între ei. Ei şi-au spus: "Hai să căutăm un prinţ care să poată ne conducă şi să ne judece conform obiceiurilor noastre". De aceea ei au mers peste mări până la varegi, la rusi. Acei varegi anume se numeau rus, aşa cum alţii se numeau suedezi, iar alţii se numeau normanzi şi angli, iar alţii goţi... Ciudii, slavii, krivicii şi vesianii le-au spus rusilor: "Ţara noastră este vastă şi bogată, dar nu este ordine în ea. Vino şi domneşte ca prinţ, condu-ne! " Trei fraţi cu rudele lor s-au oferit voluntari. Ei au luat cu ei toţi rusii şi au venit.
Mai târziu, cronica afirmă că varegii au cucerit Kievul şi au fondat Rusia Kieveană. Teritoriul pe care l-au ocupat a primit numele lor, aşa cum rudele lor, normanzii au dat numele Normandiei. (Vezi şi: Etimologia cuvântului rus şi a derivatelor sale).
Teoria normandă se bazează şi pe scrierile lui Ibn Fadlan, care foloseşte numele rusiyyah pentru un grup de popoare care sunt consideraţi a fi vikingii de lângă Astrahan, ca şi pe însemnările ale călătorului persan Ibn Rustah care se spune că ar fi vizitat Novgorodul şi descrie cum rusii' îi exploatau pe slavi.
- Cât despre rusi, ei trăiau pe o insulă... îţi lua trei zile să o înconjori şi era acoperită arboret şi păduri; este tare năsănătoasă.... Ei îi hărţuiau pe slavi, folosind corăbii pentru a ajunge la ei; îi înrobeau şi... îi vindeau ca sclavi. Ei nu aveau pământuri cultivate, ci trăiau doar din ce luau de pe pământurile slavilor... când se năşte un fiu, tatăl se îndreaptă către nou născut cu o sabie înmână; aruncând-o jos, îi spune: "Nu-ţi voi lăsa nici o proprietate. Ai numai ce îţi poţi procura cu această armă." (Ibn Rustah, conform National Geographic, martie 1985)
Când varegii au ajuns la Constantinopole, bizantinii i-au numit ros (în limba greacă Ρως) şi i-au considerat diferiţi de slavi. În De Administrando Imperio[1] sunt date numele cataractelor Niprului atât în limba rosilor cât şi a slavilor. Denumirile rose erau:
- Essoupi (în limba nordică veche vesuppi, "nu dormi")
- Oulvorsi (în limba nordică veche holmfors, "pragul cu insulă")
- Gelandri (în limba nordică veche gjallandi, "răcneşte/răsună cu putere")
- Aeifor (în limba nordică veche eiforr, "mereu sălbatic")
- Varouforos (în limba nordică veche varufors, "pragul cu stânci" ori barufors, "pragul cu valuri")
- Leanti (în limba nordică veche leandi, "care fierbe", or hlaejandi, "care râde")
- Stroukoun (în limba nordică veche strukum, "curent rapid").
În Analele Sfântului Bertan este relatat că la curtea împăratului Louis al II-lea din Ingelheim a sosit în vizită în 839 (acelaşi an în care veregii au apărut pentru prima oară în Constantinopole) o delegaţie din Imperiul Bizantin. În această delegaţie erau doi oameni care îşi spuneau rhos (Rhos vocari dicebant). Louis i-a întrebat despre originea lor şi i s-a răspuns că sunt suedezi. Temându-se că sunt spioni pentru rudel lor nordice, danezii, împăratul i-a încarcerat imediat pe cei doi.
Această teorie afirmă că numele rusi este derivat dintr-un cuvânt din limba nordică veche, rods-, care ar fi însemnat "vâslaşi". Şi cum vâslitul era principala metodă de propulsare a bărcilor care navigau pe râurile ruseşti, cum exista o provicie suedeză Roslagen (legea-rus) sau Roden, regiune din care erau originari cei mai mulţi varegi, teoria pare foarte credibilă, iar numele rusi ar avea astfel aceiaşi origine cu denumirea suedezilor în limbile finlandeză şi estonă, anume ruotsi şi rootsi.
În surse contemporane scandinave, Europa Răsăriteană era numită uneori Suedia Mare sau Suedia cea Rece, în afara numelui mult mai popular Gardarike (ţinutul oraşelor). Un mod similar de a numi o arie de colonizare a fost folosită pentru sudul Italiei, numită Magna Graeca (Grecia Mare).
S-a sugerat că vikingii au avut influenţe durabile în limba rusă, aşa cum arată cuvintele de împrumut яабеда (iabeda) – "petiţionar" (din aembaetti – "birou"), скот (skot) – "bovine" (din skattr – "taxă") şi "кнут (knut)" – "bici" (din knutr – "lemn noduros"). De asemenea, trei nume vikinge ale unor conducători au devenit foarte populare: Oleg (Helgi), Olga (Helga) şi Igor (Ingvar).
Teoria normandă a fost elaborată prima dată de istoricul german Gerard Friedrich Miller (1705-1783), care a fost invitat să lucreze în 1748 în cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe. La începutul faimosului său deiscurs din 1749, Miller a declarat că "glorioşii suedezi au cucerit toate pământurile ruseşti cu armele lor victorioase". Cum restul discursului lui a reprezentat o înşiruire a victoriilor germanilor şi suedezilor în luptele împotriva ruşilor, Miller a fost silit de strigătele asistenţei să-şi scurteze dizertaţia. Criticile nimicitoare ale lui Mihail Lomonosov, Kraşeninnikov şi a altor academicieni, l-au obligat pe Miller să-şi înceteze munca asupra acestui subiect până după moartea lui Lomonosov. Deşi textul tipărit al discursului original a fost distrus, Miller l-a retipărit în 1768.
Unii ruşi susţin "Teoria normandă", printre ei numărându-se Nicolai Karamzin (1766-1826) şi Mihail Pogodin (1800-75), care,considerând însemnările din "Povestea anilor care au fost" demne de încredere, cred că este adevărat că slavii de răsărit i-au chemat pe varegi să-i conducă şi să instaureze ordinea. Teoria avea implicaţii politice evidente. În scrierile lui Karamzin, teoria normandă forma baza justificării autocraţiei ruse, iar Pogodin a folosit teoria în cauză pentru a afirma că Rusia este imună la prefacerile sociale şi la revoluţii, deoarece statul rus îşi avea originile într-o înţelegere voluntară între cetăţenii Novgorodului şi conducătorii varegi.
[modifică] Teoriile antinormande
Oamenii de ştiinţa din Europa Răsăriteană au criticat teoria normandă. În secolul al XIX-lea, teoria normandă era subiect de dispută între ruşii mai liberali şi unii istorici polonezi. Mai devreme chiar, Mihail Lomonosov a scris despre problematica acestei teorii.
Sigismund von Herberstein, Dmitri Ilovaiski, Boris Rîbakov şi alţii au postulat teorii ale originii nenormande a cuvântului rusi.
- din numele din slava veche pentru "popor al râului" (triburi de pescari şi agricultori care s-au aşezat de-a lungul râurilor Nipru, Don, Nistru şi Daugava, râuri pe care şi navigau cu produsele lor pentru a face comerţ). Rădăcina rus se păstrează în cuvinte din limba rusă contemporană "русло (ruslo)" (albie de râu), "русaлка (rusalka)" (zâna apelor), etc.
- din numele a două râuri în Ucraina (lângă Kiev şi Pereiaslav), Rosi şi Rusna, ale căror nume sunt derivate din cuvânt slav postulat a fi însemnând apă.
- un cuvânt slav рыжй (rîji) (pistruiat având culoarea părului de la blond deschis la castaniu).
- un cuvânt protoslav postulat a fi însemnând urs. .
- tribul iranian al roxolanilor (din limba persană, rokhs ‘deschis la culoare’).
Faptul că vikingii foloseau un nume special pentru zonă, şi anume Gardarike ("castele" sau "forturi")[2], este prezentat ca un argument împotriva teoriei normande. Cu excepţia Gutasaga, nici o saga nordică nu aduce aminte de teritoriile locuite de slavii răsăriteni. În plus, nordicii nu considerau Kievul ("Kaenugardr"), ci Novgorodul ("Holmgardr") ca fiind capitala tării rusilor.
Conform afirmaţiilor lui F. Donald Logan, "în 839, rusii erau suedezi. În 1043, rusii erau slavi." Scandinavii au fost complet asimilaţi şi, spre deosebire de rudele lor din Anglia şi Normandia, nu au lăsat o moştenire culturală importantă în Europa Răsăriteană.
Această absenţa aproape completă a urmelor culturale (în afară de câteva nume şi probabil de sistemul consiliilor orăşeneşti veche din Novgorod) este de luat în seamă. Slavologii îi denumesc de aceea pe vikingi "cameleoni culturali", oameni care au venit, au condus şi au dispărut fără urme culturale. Acest lucru ar putea însemna că rusii erau un grup restrâns, mai puţini decât un popor sau un grup etnic.
Aceste concluzii i-a făcut pe slavologi să respingă sau să reinterpreteze "Povestea anilor care au fost", care pretinde că rusii danezi sau suedezi au fost "invitaţi" să conducă. Aceştia susţin că presupusul autor al "Poveştii... ", Nestor Cronicarul, suporter al taberei pro-scandinave a prinţului domnitor Sviatopolk, era în conflict cu tabăra pro-greacă a lui Vladimir Monomahul. Slavologii antinormandişti consideră că inexactităţile dovedite ale cronicii lui Nestor sunt manipulări pro-scandinave şi compară povestea invitaţiei adresate lui Rurik cu numneroase alte legende similare din folclorul altor popoare.
Boris Rîbakov, un istoric sovietic important, consideră că nivelul cultural scăzut al varegilor nu putea justifica o invitaţie din partea slavilor mai avansaţi din punct de vedere cultural.
[modifică] Bibliografie
- Pavel M. Dolukhanov. The Early Slavs: Eastern Europe from the Initial Settlement to the Kievan Rus. New York: Longman, 1996.
- Omeljan Pritsak. The Origin of Rus'. Cambridge Mass.: Harvard University Press, 1991.
- Norman Davies. Europe: A History. New York: Oxford University Press, 1996.
- The Annals of Saint-Bertin, transl. Janet L. Nelson, Ninth-Century Histories 1 (Manchester and New York, 1991).
- Gerard Miller ca autor al teoriei normande
[modifică] Vezi şi:
- Rusia Kieveană
- Rutenia
- Vareg
- Ibn Rustah
- Ibn Fadlan
- Roslagen
- Normand
- Viking
- De Administrando Imperio