Vasile Pârvan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Vasile Pârvan[1] (1882 - 1927) a fost un important istoric şi cel mai mare arheolog român.
S-a născut la 28 septembrie 1882, în cătunul Perchiu din comuna Huruieşti, în împrejurimile Bacăului. A studiat la Bucureşti (avându-i ca profesori pe Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul) şi apoi în Germania, unde s-a specializat în istorie antică. A fost profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei Române şi a al mai multor academii şi societăţi ştiinţifice din străinătate.
S-a preocupat îndeosebi de arheologia şi istoria comunei primitive şi a civilizaţiei greco-romane.
El a organizat numeroase şantiere arheologice, dintre care cel mai important este cel de la Histria, şi a publicat numeroase studii, rapoarte arheologice şi monografii, cuprinzând un material documentar vast, valoros şi util.
Şi-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat "Naţionalitatea negustorilor din Imperiul roman" (1909, în limba germană), considerată de specialişti ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerţului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în staţiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parţiale ale săpăturilor a scris "Getica" (1926), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic şi cultural al daco-geţilor; unele lipsuri şi exagerări (printre care accentuarea rolului sciţilor şi al celţilor în dezvoltarea culturii geto-dace) nu ştirbesc valoarea acestei lucrări.
Prin concepţia sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic "Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporane" şi în eseuri (volumele "Idei şi forme istorice" şi "Memoriale") a reuşit să facă o sinteză a neohegelianismului şi neokantianismului şi s-a declarat adversar al şovinismului şi al cosmopolitismului.
Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie. El a organizat Şcoala română din Roma, instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia "Ephemeris Dacoromana" şi "Diplomatarium Italicum" precum şi prima serie a revistei "Dacia".
Pasionat în totalitate de munca de pe şantier, Vasile Pârvan ignoră apendicita de care suferea. Ajunge într-un final pe masa de orperaţie, însă este mult prea târziu pentru a-i salva viaţa. A avut o moarte mai mult decât regretabilă, firul vieţii sale fiind brusc întrerupt, la 26 iunie 1927, la doar 45 de ani, în plină putere creatoare, într-un sanatoriu din Bucureşti.
Cuprins |
[modifică] Opera
- "M. Aurelius Versus Caesar şi L. Aurelius Commodus" (1909)
- "Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman" (1911)
- "Cetatea Tropaeum" (1912)
- "Începuturile vieţii romane la gurile Dunării" (1923)
- "Getica" (1926)
- "Dacia. Civilizaţiile antice din regiunile carpato-danubiene" (1928, în limba engleză, traducere în română 1937, 1957, 1958)
[modifică] Bibliografie
- "Scrieri", Vasile Pârvan, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1981
- "Dacia", Vasile Pârvan, Editura Ştiinţifică, Bucureşti 1967 - (Nota biografică de Radu Vulpe)
- Acta Archaeologica, nr 1, Aprilie, Bucuresti 2003
[modifică] Note
^ Informaţiile biografice despre Vasile Pârvan se pot găsi si aici
