Virgulă
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
,
Virgula este semnul de punctuaţie care delimitează grafic o pauză între părţi de propoziţie sau între propoziţiile unei fraze, despărţindu-le pe baza raporturilor sintactice.
Cuprins |
[modifică] Gramatică
Uzul virgulei este obligatoriu în următoarele situaţii:
[modifică] În propoziţie
- Între părţi de propoziţie de acelaşi fel nelegate prin conjuncţiile „şi“, „sau“ (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstanţiale multiple):
- Copilul, bunicul, căţelul, pisica au intrat repede în casă. -- subiect multiplu;
- Camera înaltă, luminoasă, inundată de lumină îmi părea un vis. -- atribut multiplu;
- Intrând în casă, vede florile, cărţile, hărţile răvăşite pe birou. -- complement direct multiplu;
- Bătrânul se bucură de frumuseţea zilei, de jocul nepoţilor, de florile înflorite. -- complement indirect multiplu;
- Ziua, dimineaţa, noaptea, el se gândea mereu la viaţa lui trecută. -- complement circumstanţial de timp multiplu;
- Între nume predicative multiple cu sau fără determinant:
- Această casă este înaltă, frumoasă, nouă. -- nume predicativ multiplu;
- Această casă este nouă, luminată la colţuri cu becuri puternice, zugrăvită în alb-argintiu -- nume predicativ multiplu cu determinant;
- Apoziţia simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziţiei:
- Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. -- apoziţie simplă;
- Mircea, fiul nostru cel cuminte şi ascultător, a sosit vesel acasă;
- Locuţiunea conjuncţională „aşadar“, „prin urmare“ se desparte prin virgulă de restul propoziţiei:
- I-am spus, aşadar, rezultatul concursului;
- Gerunziile şi participiile verbale, cu sau fără determinant, aşezate la începutul propoziţiei se despart prin virgulă:
- Supărat, el a trântit uşa cu putere. -- participiu verbal fără determinant, rol de complement de cauză;
- Supărat pe colegii săi, el a trântit uşa cu putere -- participiu verbal cu determinant, rol de complement de cauză dezvoltat;
- Alunecând, el şi-a rupt piciorul. -- gerunziu verbal fără determinant, rol de complement de cauză, nuanţă temporală;
- Alunecând pe gheaţa din faţa casei, el şi-a rupt piciorul. -- gerunziu verbal cu determinant, rol de complement de cauză dezvoltat;
- Complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat se izolează de obicei prin virgulă:
- Eu, atunci, am fugit repede în casă. -- complement circumstanţial de timp, adverb de timp;
- Eu, dis-de-dimineaţă, am plecat la câmp. -- complement circumstanţial de timp, locuţiune adverbială de timp;
- Tu, înainte de a răsări soarele, să fii la secerat. -- complement circumstanţial de timp., construcţie infinitivală;
- El, fiindu-i îngheţate mâinile, n-a putut scrie. -- complement circumstanţial de cauză, construcţie gerunzială absolută;
- Echipa noastră, acolo, a triumfat asupra tuturor participanţilor. -- complement circumstanţial de loc, adverb de loc;
- Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. -- complement circumstanţial de loc, locuţiune adverbială de loc;
- El, fără a spune o vorbă, a ieşit din cameră. -- complement circumstanţial de mod, construcţie infinitivală;
- Voi, spre a înţelege, aţi făcut multe exerciţii. -- complement circumstanţial de scop, verb la infinitiv;
- Voi, spre a înţelege bine teoria, aţi făcut multe exerciţii. -- complement circumstanţial de scop, construcţie infinitivală;
- El, citind mereu, ar fi memorat poezia. -- complement circumstanţial condiţional, verb gerunziu de cu determinant;
- El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. -- complement concesiv, verb gerunziu cu determinant.
- După adverbe de afirmaţie şi de negaţie, când acestea sunt echivalente ale unei propoziţii. Dacă după adverb urmează o propoziţie introdusă prin că, virgula nu se mai foloseşte:
- Fireşte, a încercat să-i ajute.
- Nu, nu mai ascult.
- Substantivele în cazul vocativ de restul propoziţiei:
- Mănâncă, calule, ovăz!
- Interjecţiile de restul propoziţiei:
- Măi, nu cumva să vă împingă Mititelul să intraţi înaintea mea. (Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb)
[modifică] În frază
[modifică] Coordonarea
- Între propoziţiile coordonate juxtapuse
- Căţelul se opreşte nedumerit, se uită puţin în urma dulăului, apoi se întoarce în buruieni... (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- Între propoziţiile coordonate
- copulative, legate prin nici, nu numai... ci şi
- Niciodată nu i-au crescut bătături în palmă de muncă, nici nu i s-a plămădit pământul în piele... (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- Li se părea că alegerea lui Grofşoru va revoluţiona nu numai ţara, ci toată Europa. (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- copulative cu nuanţă adversativă, legate prin iar sau şi adversativ
- Toţi vorbeau mereu de ea, ghiceau pe unde o fi ajuns şi ce-o fi făcând, iar dăscăliţa şi Ghighi lăcrimau când dădeau peste vreun lucruşor rămas de la dânsa. (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- — Desigur, prieten care cumpără ce poate de la prietenii în nevoie! făcu avocatul, dispreţuitor, şi apoi, întorcându-se spre copist: Ei, merge? (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- adversative
- — Văd că doamna-i supărată foc, dar n-am nici eu încotro (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- disjunctive, atunci când încep cu ba, când, fie, ori sau sau
- Viaţa singură ştie ce vrea, sau poate pentru că nu ştie nici ea mi se pare că ştie... (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- conclusive
- Am isprăvit mai repede decât bănuiam, aşa că acuma sper să fiu acasă în Bistriţa la vremea prânzului. (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
- Propoziţiile coordonate legate prin şi copulativ ori sau nu se despart prin virgulă
- Nevastă-mea ţine grozav la ora mesei şi e încântată când mâncăm împreună. (din romanul Ion de Liviu Rebreanu)
[modifică] Subordonarea
- Propoziţiile subordonate subiective şi predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor
- — Fire-ar afurisit să fie cine a mai desfiinţat şi catiheţiile cele, tocmai acum în vremea noastră! (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile subordonate atributive:
-
- explicative (izolate) se despart prin virgulă de cuvântul pe care îl determină
- N-ai auzit că unul cică s-a dus odată bou la Paris, unde-a fi acolo, şi a venit vacă? (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- determinative (neizolate) nu se despart prin virgulă de cuvântul pe care îl determină
- Şi să ştii de la mine că Dumnezeu n-ajută celui care umblă cu furtişag, fie lucru de purtat, fie de-a mâncării, fie ori de ce-a fi. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Însă eu, în starea în care mă aflam, fiind cuprins de fericire, uitasem că mai trăiesc pe lume! (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile completive directe şi indirecte se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate înaintea regentei
-
- Propoziţiile completive directe şi indirecte aşezate după regentă nu se despart prin virgulă de aceasta
- - Mi-am dat eu seama că tocmai dumneata îmi trebuieşti! (Gib Mihăescu, Donna Alba)
- ... stăteam mai mult prin faţa locuinţelor vecine, pândind să văd cine intră şi cine iese din bizarul dornicii. (Gib Mihăescu, Donna Alba)
- Propoziţiile completive de agent nu se despart prin virgulă de regentă
- Nu ştiu dacă aţi văzut vreun copil fraged şi frumos pălit de cine ştie ce bruscă spaimă... (Gib Mihăescu, Donna Alba)
- Propoziţiile circumstanţiale de loc se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate înaintea regentei
- Şi de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Vodă, încât şi până astăzi un deal, în partea despre Plotunul, unde era mai mult aşezarea lui Ciubuc, se cheamă Dealul Omului. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile circumstanţiale de loc aşezate după regentă nu se despart prin virgulă de aceasta
- Unde mi-ai poruncit mă duc. (subînţeles: nu în altă parte)
- Propoziţiile circumstanţiale de timp se despart prin virgulă atunci când sunt aşezate înaintea regentei
- ...când mă lua cineva cu răul, puţină treabă făcea cu mine. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- excepţie: Când vreau eu o să te anunţ. (subînţeles: nu când vrei tu)
- Propoziţiile circumstanţiale de timp aşezate după regentă nu se despart prin virgulă de aceasta
- ...te-i face popă ca tată-tău când s-or pusnici toţi bivolii din Mănăstirea Neamţului! (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile circumstanţiale de timp aşezate după o regentă care cuprinde un complement circumstanţial sau o propoziţie circumstanţială, se despart prin virgulă
- Nevasta a murit de mult, de pe când eram om teafăr. (Mihail Sadoveanu, Opere)
- Propoziţiile cauzale se despart prin virgulă de regentă, indiferent de locul ocupat în frază
- Spun cu vremea, deoarece încă nu m-am decis la acţiune, nici măcar n-am croit planul procedeului de predare. (Gib Mihăescu, Donna Alba)
- Propoziţiile finale se despart prin virgulă de regentă, atunci când se află înaintea acesteia
- ...ca să se mântuie toată dihonia, cărăbăniţi-vă de la mine, şi mă lăsaţi în pace! (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile finale aflate după regentă se despart prin virgulă, numai atunci când vrem să subliniem că ea nu este un element estenţial în frază
- Aşa ne învăţase o babă să facem, ca să ne treacă de râie. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile finale introduse prin conjuncţia de nu se despart prin virgulă
- Ba la mulţi se întâmpla de veneau sâmbătă noaptea câte cu un picior frânt sau cu boii stâlciţi, şi aceasta le era câştig pe deasupra. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile circumstanţiale de mod se despart prin virgulă de regentă, atunci când se află înaintea acesteia
- Rămânea mult timp înaintea fiecăruia, fără să mă întrebe nimic asupra lor, fără să mă privească... (Gib Mihăescu, Donna Alba)
- Propoziţiile subordonate consecutive se despart prin virgulă de regentă
- Nănaşa din grindă are să-i ştie de ştire, de nu l-or putea scoate din mâna mea tot neamul strigoilor şi al strigoaicelor din lume! (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Şi de atunci i-a mers lui Ciubuc numele de omul lui Vodă, încât şi până astăzi un deal, în partea despre Plotunul, unde era mai mult aşezarea lui Ciubuc, se cheamă Dealul Omului. (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile subordonate concesive se despart întotdeauna prin virgulă de regentă, indiferent de locul ocupat
- ... încaltea ţi-au făcut şi băieţii biserică aici pe loc, după cheful tău, măcar că-ţi intră biserica în casă, de departe ce-i... (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile subordonate condiţionale se despart prin virgulă de regentă
- Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.(Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile subordonate opoziţionale şi cumulative se despart prin virgulă de regentă
- Cât îi mic, prinde muşte cu ceaslovul şi toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cârlani (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile instrumentale, sociative, de excepţie şi predicative suplimentare în general nu se despart prin virgulă de regentă
- Cu ce arde acolo ştiu c-ar fi trăit boiereşte un an de zile tot satul. (Liviu Rebreanu, Opere)
- Fugeau toţi în toate părţile cu ce apuca a lua.(Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri)
- N-a stat mult pe gânduri spre a vedea că alta nu-i mai rămâne decât să spele degrabă putina. (Ion Luca Caragiale, Opere)
- Ipate se trezeşte într-o zi cu socru-său că vine şi-l cheamă la nunta unui frate ale femeii sale. (Ion Creangă, Povestea lui Stan Păţitul)
- Propoziţiile incidente se despart prin virgulă de regentă
- În sfârşit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea cea dinainte de plecare, până s-au revărsat zorile, m-am frământat cu gândul, fel şi chip, cum aş putea îndupleca pe mama să mă dea mai bine la mănăstire... (Ion Creangă, Amintiri din copilărie)
- Propoziţiile intercalate într-o frază sau într-o propoziţie redată în vorbire directă, considerate tot ca incidente, se pun între virgule sau linii de pauză
- — Dar cine eşti tu, zise Ivan cam zborşit, de te lauzi că ştii toate? (Ion Creangă, Ivan Turbincă)
[modifică] Matematică
În scrierea numerelor, virgula separă partea întreagă a unui număr de partea sa fracţionară. De exemplu: 3,14159.
În aritmetica englezească, virgula se foloseşte pentru separarea ordinelor de mărime, iar punctul pentru separarea părţii întregi de partea fracţionară. Numărul cincisprezece milioane se va scrie „15,000,000”.
[modifică] Informatică
- Vezi virgulă fixă şi virgulă mobilă
[modifică] Muzică
Virgula este un semn scris în partea de sus a unui rând melodic, care arată când trebuie făcută respiraţia în timpul interpretării vocale iar în muzica instrumentală indică frazarea.
[modifică] Vezi şi
[modifică] Bibliografie
- Îndreptar ortografic ortoepic şi de punctuaţie, Bucureşti, Editura Academiei, 1971
