Cnezatul Vladimir-Suzdal

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Principatul Vladimir-Suzdal/ Marele Ducat Vladimir-Suzdal/ Cnezatul Vladimir-Suzdal (în limba rusă Влади́миро-Су́здальское кня́жество), sau Rusia Vladimir-Suzdal (Влади́мирско-Су́здальская Русь) a fost unul dintre cele mai importante cnezate care au apărut după destrămarea Rusiei Kievene, în secolul al XII-lea fiind cel mai puternic stat al slavilor răsăriteni până în secolul al XIV-lea, când a dispărut, devenind parte a Cnezatului Moscovei.

Cnezatul Vladimir-Suzda este considerat ca fiind leagănul limbii Rusiei Mari şi a naţionalităţii ruse.

[modifică] Originile

Principatul a ocupat un teritoriu întins în partea de nord-est a Rusiei Kievene, având ca graniţe (aproximative) râurile Volga, Oka şi Dvina de Nord. În secolul al XI-lea, principatul îşi avea capitala la Rostov Veliki, printre oraşele importante numărându-se Suzdal, Iaroslavl şi Belozersk.

Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Vladimir a fost construită între 1158–1160.

Vladimir Monomahul, după ce şi-a câştigat dreptul la tronul principatului în 1093, a mutat capitala de la Rostov la Suzdal. Cincisprezece ani mai târziu, cneazul a fondat pe râul Kliazma oraşul Vladimir, la 31 km sud de Suzdal. Fiul său, Iuri Dolgoruki, a mutat capitala la Vladimir în 1157. Cum boierii din Rostov şi din Suzdal s-au opus acestei măsuri care le scădea influenţa, a izbucnit un scurt război civil.

Pe la mijlocul secolului al XII-lea, când sudul pământurilor ruseşti erau prădate în mod regulat de nomazii turcici, populaţia a început să migreze către nord. În zonele împădurite din nord, (zalesie), s-au aşezat numeroşi refugiaţi, fondând noi localităţi. Înfiinţarea unor oraşe precum Pereslavl, Kostroma, Dmitrov, Moscova, Iuriev-Polski, Uglici sau Tver a fost atribuită de legende sau de cronici lui Iuri Dolgoruki (Mâini Lungi), care îşi căpătase porecla datorită capacităţii de manipulare a politicii din îndepărtatul Kiev.

[modifică] Perioada de maximă înflorire

Fiul lui Iuri, Andrei cel Pios, a fost cel care a dus Vladimirul pe culmile puterii politice. Andrei cel Pios a tratat vechile centre de putere (printre ele aflându-se şi Kievul) cu dispreţ. După ce a atacat şi incendiat Kievul în 1169, a refuzat să accepte tronul kievean, în schimb l-a numit la conducerea cnezatului rival pe fratele său mai mic. El s-a arătat mai preocupat de capitala Vladimir, pe care a împodobit-o cu minunate catedrale şi mânăstiri din piatră albă. În 1117 a fost asasinat de boierii săi la reşedinţa proprie din Bogoliubovo.

După o scurtă perioadă de de interregnum, fratele lui Andrei, Vsevolod Cuib Mare, s-a suit pe tronul Vlamdimirului. El a continuat politica fratelui său, reuşind încă o dată să cucerească oraşul Kiev în 1203. Totuşi, cei mai importanţi duşmani ai lui Vsevolod erau în sud – Cnezatul Riazanului – şi în est – marele stat turcic al bulgarilor de pe Volga. După mai multe campanii militare, Riazanul a fost fâcut una cu pământul, iar bulgarii au fost forţaţi să plătească tribut.

Venerarea Sfintei Fecioare ca sfântă protectoare a Vladimirului a fost introdusă de cneazul Andrei, care i-a dedicat numeroase biserici şi icoane.

Moartea lui Vsevolod din anul 1212 a marcat începutul unui şir de conflicte dinastice. Fiul cel mai mare al lui Vsevolod, Constantin, după ce a căpătat ajutorul boierilor din Rostov şi al cneazului Kievului, Mstislav cel Cutezător, l-a expulzat din Vladimir în Rosdtov pe moştenitorul de drept, fratele lui, Iuri al II-lea. După numai şase ani, după moartea lui Constantin, Iuri s-a reîntors în capitală. Iuri al II-lea s-a dovedit un conducător viclean, care i-a învins pe bulgarii de pe Volga şi a reuşit să impună pe tronul Novgorodului pe fratele său, Iaroslav. Domnia sa s-a încheiat într-un mod catastrofal, când, în 1238, hoardele mongolilor conduşi de Batu Han au devastat ţara şi au incendiat Vladimirul şi alte oraşe în timpul invaziei tătare.

[modifică] Jugul mongol

Nici unul dintre oraşele ruseşti devastate de atacul mongolilor nu a mai reuşit să-şi revină. Cnezatul Vladimirului s-a fărâmiţat în 11 principate mărunte: Moscova, Tver, Pereslavl, Rostov, Iaroslavl, Uglici, Belozersk, Kostroma, Nijni Novgorod, Starodub pe Kliazma şi Iuriev-Polski. Toate aceste mici cnezate recunoşteau suzeranitatea Marelui Prinţ al Vladimirului, acesta din urmă fiind numit de însuşi Marele Han. Chiar şi vestitul Alexandr Nevski al Pereslavlui a fost nevoit să meargă în Karakorum, capitala Hanului, pentru a fi investit ca Mare Cneaz al Vladimirului.

Până la sfârşitul secolului, numai trei oraşe se mai luptau pentru obţinerea titlului de Mare Cnezat: Moscova, Nijni Novgorod şi Tver. Prinţii lor, odată investiţi cu funcţia de Mari Cneji, nici nu încercau să se mute definitiv în Vladimir. Când Mitropolitul Petru şi-a mutat scaunul mitropolitan din Vladimir în Moscova în 1321, a devenit evident că Moscova a devenit centrul de putere în Rusia de nord-est.

[modifică] Vezi şi

• Zalesie
• Lista statelor slavilor estici timpurii