Hanatul Crimeii
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hanatul Crimeii (tătară crimeeană – Qırım Hanlığı; rusă – Крымское ханство; ucrainiană – Кримське ханство; turcă – Kırım Hanlığı) a fost un stat al tătarilor din Crimeea care a existat între 1441 – 1783. A fost hanatul turcic succesor al Imperiului Hoardei de Aur care a rezistat cel mai mult de-a lungul timpului.
Cuprins |
[modifică] Istoria de început a hanatului
Hanatul Crimeii a fost fondat în momentul în care mai multe clanuri ale Imperiului Hoardei de Aur au renunţat la viaţa nomadă şi s-au sedentarizat în sudul teritoriilor de azi ale Rusiei şi Ucrainei şi au hotărât să transforme Crimeea în patria lor. Unul dintre urmaşii lui Genghis Han, pretendent la tronul Hoardei de Aur, Haci Ghirai, a fost invitat să devină hanul tătarilor crimeeni. Haci Ghirai a acceptat această ofertă şi a venit din Marele Ducat al Lituaniei, unde trăia în exil. El a fost fondatorul hanatului Crimeii independent în 1441, după o lungă luptă de dusă împotriva Hoardei de Aur. Hanatul cuprindea peninsula Crimeea şi stepele din sudul Rusiei şi Ucrainei.
După moartea lui Haci Ghirai a izbucnit lupta pentru tron între fii hanului. În luptă a intervenit Imperiul Otoman, impunându-l pe tron pe Meñli I Ghirai, unul dintre fii lui Haci I Ghirai. În 1475, armata otomană aflată sub comanda lui Gedik Ahmet Paşa, a cucerit Principatul Feodoro şi coloniile genoveze Cembalo, Soldaia şi Caffa. Din acesl moment, Hanatul Crimeii a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Coasta sudică a Crimeii a devenit un sancak (provincie) otoman, hanii au continuat să stăpânească restul peninsulei şi stepele nordice. Relaţiile dintre otomani şi tătari aveau un caracter aparte. În ciuda subordonării feudale, sultanii îi tratau pe hani mai degrabă ca pe nişte aliaţi decât ca pe nişte supuşi. Deşi hanii, mai înainte de urcarea pe tron, trebuiau să primească recunoaşterea sultanului, acesta din urmă nu se amesteca niciodată în alegeri. Otomanii recunoşteau stăpânirea legitimă a hanilor asupra stepelor ca descendenţi ai lui Genghis Han. Politica externă tătară a continuat să fie independentă faţă de cea de la Istambul. Între cele două capitale se purta o vie corespondenţă diplomatică. Hanii au continuat să bată monedă proprie, iar în rugăciunile de vineri era pomenit numele hanului, nu al sultanului, două semne importante ale suveranităţii. Tătarii nu au plătit niciodată tribut otomanilor, în schimb au fost plătiţi pentru serviciile care le făceau turcilor în timpul campaniilor militare, armata otomană preţuind în modm deosebit calităţile cavaleriei uşoare tătare.
Alianţa tătaro-turcă poate fi compartă cu cea polono-lituaniană prin importanţă, durabilitate şi rezultate. Cavaleria tătară devenise indispensabilă pentru campaniile otomane din Europa şi Asia. Tătarii crimeeni au devenit dependenţi de prada de război obţinută după campaniile militare otomane încununate cu succes, iar când Imperiul Otoman a intrat în declin, economia tătară a intrat la rândul ei în declin.
| Seria Istoria Rusiei |
|---|
| Slavii estici timpurii |
| Rusia Kieveană |
| Bulgaria de pe Volga |
| Hazarii |
| Cnezatul Vladimir-Suzdal |
| Republica Novgorodului |
| Invazia mongolă |
| Hoarda de Aur |
| Hanatul Kazanului |
| Hanatul Astrahanului |
| Hanatul Siberiei |
| Hanatul Crimeii |
| Cnezatul Moscovei |
| Imperiul Rus |
| - 1682-1796 |
| - 1796-1855 |
| - 1855-1892 |
| - 1892-1917 |
| Revoluţia din 1905 |
| Revoluţia din 1917 |
| Războiul civil |
| Uniunea Sovietică |
| - 1927-1953 |
| - 1953-1985 |
| - 1985-1991 |
| - Istoria militară sovietică |
| Federaţia Rusă |
| editează acest cadru |
În 1502, Meñli I Ghirai a învins pe ultimul han al Hoardei de Aur, încheind odată pentru totdeauna epoca pretenţiilor Hoardei asupra Crimeii. În secolul al XVI-lea, Hanatul Crimeii se considera succesorul de drept Hoardei de Aur şi, de aceea, moştenitorul teritoriului acesteia din urmă, teritoriu stăpânit în acele vremuri de hanatele mongole din regiunea Volgo-Caspică, (în principal de Hanatul Kazanului şi Hanatul Astrahanului). Aceste pretenţii au dus la conflicte cu Principatul Moscovei pentru dominaţia regiunii. Devlet I Ghirai a condus un atac împotriva Moscovei în 1571, în urma căruia oraşul a fost cucerit, jefuit şi incendiat. După numai un an, însă, tătarii au pierdut lupta pentru controlul asupra regiunii Volgăi după înfrângerea catastrofală în fată armatelor ruseşti conduse de Ivan cel Groaznic în bătălia de la Molodi.
Capitala, aflată iniţial la Salaçıq, lângă fortăreaţa Qırq Yer, a fost mutată de Sahib I Ghirai în 1532 la Bahcisarai.
[modifică] Sistemul politic şi economic
Ghiraii erau descendenţii lui Ginghis Han, ceea ce le dădea o poziţie dominantă printre celelalte clanuri nobile. În conformitate cu tradiţiile stepei, conducătorul era legitim numai dacă era urmaş al lui Gighis Han (ak süyek). Până şi ţarul Moscovei pretindea că este urmaşul lui Genhis. Tătarii urmau tradiţia hoardei, adică spre deosebire de autocraţia de tip otomană, hanul conducea cu participarea beilor (şefilor clanurilor nobile) din familiile Şirin, Barın, Arğın, Qıpçaq, iar mai târziu, Mansuroğlu şi Sicavut. Nogaii, care s-au supus hanilor Crimeii după prăbuşirea Hanatului Astrahanului în 1556, au devenit un element important al Hanatului Crimeii. Circasienii şi cazacii au jucat în anumite perioade roluri importante în politica hanatului, supunându-se beilor sau hanilor.
Teritoriul hanatului era împărţit între bei, iar, mai departe, între mîrzacii proveniţi din familiile nobile. Relaţiile ţăranilor şi păstorilor nomazi cu mîrzacii nu erau de tip feudal. Ţăranii şi păstorii erau liberi, iar legea islamică îi apăra împotriva abuzurilor. Pământul era distribuit în conformitate cu numărul locuitorilor fiecărui sat, fiind lucrat în comun, taxele fiind plătite de satul ca întreg. Aceste taxe reprezentau a zecea parte din producţia agricolă, a douăzecea parte a turmelor de animale şi un număr variabil de ore de muncă neplătită. În timpul reformelor ultimului han, Şahin Ghirai, structura internă a fost schimbată după modelul otoman: pământul aflat în proprietatea nobililor a fost proclamat domeniul hanului şi a fost reorganizat în "qadılıqs" – provincii conduse de reprezentanţi ai hanului.
Legea în hanat se baza pe tradiţia tătară, legea islamică şi pe anumite prevederi împrumutate de la otomani. Şeful musulman local era muftiul, care era ales dintre clericii islamici locali. Principala sa sarcină nu era de natură teologică sau judiciară, ci era cea financiară. Administraţia muftiului controla pământul clerical (waqf) şi veniturile provenite din exploatarea acestuia. Un alt înalt cleric musulman era kadıaskerul, care nu era ales, ci era numit de sultanul otoman. El supraveghea districtele judiciare ale hanatului, fiecare aflat sub jurisdicţia unui cadiu. În mod oficial, cadiul era subordonat kadiaskerului, în practică însă, era subordonat şefilor de clan sau hanului. Cadii erau cei care impuneau legea în viaţa de zi cu zi a musulmanilor hanatului.
Minorităţile nemusulmane, (grecii, armenii, cercasienii, genovezii şi evreii), trăiau atât la oraşe cât şi la sate, uneori în cartiere distincte. Ei aveau instituţiile religioase şi judiciare proprii, în conformitate cu sistemul otoman al comunităţilor confesionale. Ei îşi controlau finanţele şi comerţul şi plăteau taxe în schimbul cărora nu trebuiau să facă servicul militar. Nu există dovezi că minorităţile religioase nemusulmane ar fi fost discriminate.
Tătarii crimeeni nomazi şi toţi nogaii erau crescători de animale. Crimeea avea numeroase porturi comerciale prin care mărfurile transportate pe Drumul mătăsii erau exportate către Imperiul Otoman sau Europa.
În Hanatul Crimeii existau numeroase oraşe mari, frumoase şi pline de viaţă precum Bahcisarai – capitala hanatului - Kezlev, Karasubazar şi Aqmescit, cu numeroase caravansaraiuri, hanuri şi cartiere ale comercianţilor şi meşteşugarilor. Tătarii sedentari erau comercianţi, agricultori şi artizani. Crimeea era un centru important al producţiei de vinuri, fructe şi tutun. Carpetele orientale (kilim) fabricate în Bahcisarai erau exportate în Polonia, iar cuţitele tătăreşti erau foarte apreciate în rândul membrilor triburilor caucaziene. Tătarii erau apicultori şi crescători vestiţi de viermi de mătase. Una dintre cele mai importante surse de venit a nobililor tătari şi nogai era prada de război şi comerţul cu sclavi.
[modifică] Epoca de aur
Hanatul Crimeii a fost cea mai importantă forţă militară din Europa Răsăriteană până în secolul al XVIII-lea. Tătarii crimeeni au jucat un rol de primă importanţă în apărarea graniţelor islamului, în special împotriva moscoviţilor şi puterilor europene. Pentru o lungă perioadă de timp, tătarii şi nogaii, organizaţi în ceabuluri (unităţi militare) au efectuat raiduri în Principatele dunărene, Republica polono-lituaniană şi Cnezatul Moscovei. În timpul a ceea ce se umea "culegeerea recoltei din stepă", tătarii înrobeau mulţi ţărani slavi, jefuiau satele şi oraşele, din această pradă de război hanul fiind îndreptăţit să primească o cotă (savğa)t care varia între 10 şi 20%.
Campaniile militare se imparteau în cele numite "sefer" – operaţiuni miltare oficiale, conduse de hani – şi cele numite "çapul" – raiduri de jaf întreprinse de grupuri separate de nobili – considerate uneori ilegale şi interzise de hani, deoarece încălcau prevederile tratatelor oficiale între Hanat şi vecini. O lungă perioadă de timp, până la începutul secolului al XVIII-lea, hanatul a menţinut un intens comerţ cu sclavi cu Imperiul Otoman şi Orientul Mijlociu. Kefe era unul dintre cele mai importante şi bine cunoscute pieţe de sclavi.
Hanatul Crimeii s-a aliat în mai multe rânduri cu Uniunea statală polono-lituaniană şi cu cazacii împotriva Cnezatului Moscovei, o putere zonală în continuă creştere, cu care intrase în competiţie pentru teritoriile fostei Hoarde de Aur. Regiunea disputată era foarte mult preţuită de Moscova pentru că permitea aşezarea ruşilor în zone mai fertile şi cu climă mai blândă, mai propice pentru agricultură decât teritoriile nordice pe care le avea deja în stăpânire
S-a estimat în anumite studii ca aproximativ trei milioane de oameni, în special ucrainieni, dar şi rusi, polonezi, belaruşi şi circasieni au fost capturaţi şi transformaţi în sclavi în toată perioada de existenţă a Hanatului Crimeii. Una dintre cele mai faimoase victime ale raidurilor tătare a fost Roxelana (Khurem Sultan), care avea să devină mai târziu soţia sultanului Suleiman Magnificul, la curtea căruia avea să deţină o putere uriaşă.
Tactica principală a raidurilor tătarilor era urmarea cumpenei apelor dintre cele două mari bazine ale râurilor Nipru şi Doneţ, o rută care începea din localitatea crimeeană Perekop şi ducea până în nord, la Tula. Tătarii făceau raiduri pe o rază de 100-200 de kilometri, jefuind toate localităţile şi capturând mii de sclavi. Moscova mobiliza în fiecare primăvară în jur de 65.000 de soldaţi pentru asigurarea pazei graniţelor în fortăreţe şi oraşe întărite. În acest scop au fost fondate oraşele Orel (1566) şi Voronej (1586). Tinerii boieri şi cazacii îndeplineau serviciul de pază şi patrulare a stepelor pentru ţinerea sub observaţie continuă a mişcărilor ceambulurilor tătăreşti.
[modifică] Declinul
Declinul Hanatului Crimeii a fost strâns legat de declinul Imperiului Otoman şi a schimbat echilibrul puterii în Europa Răsăriteană. S-a ajuns în situaţia ca tătarii care se reîntorceau din campaniile militare otomane să nu aibă pradă de război, iar, pe fronturile de luptă europene, cavaleria uşoară, care nu beneficia de sprijinul unei artilerii moderne, să sufere pierderi grele în faţa armatelor mai bine dotate ale Rusiei şi ale altor puteri. Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, Moscova deveise un stat prea puternic pentru ca tătarii să-şi mai permită să-l jefuiască. După întărirea statului moscovit, tătarii au fost lipsiţi de unele dintre cele mai importante surse de venit: prada din jafuri şi sclavii. Sprijinul de care se bucura hanul din partea clanurilor nobile a scăzut în continuare ca urmare a eşecurilor externe dar şi luptei interne pentru putere. Nogaii, care asigurau o parte foarte importantă parte a forţei militare crimeene, au încetat să-i mai ofere hanului sprijinul necondiţionat.
Forţele unite ruso-ucrainiene au atacat puternic Hanatul în timpul campaniilor Cigirin şi a campaniile crimeene. În timpul războiului ruso-turc din 1735-1739, ruşi alflaţi sub conducerea felmareşalului Munnich au reuşit în cele din urmă să atace hanatul chiar pe pământul peninsulei Crimeea.
Alte războiae au avut loc în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare. După victoria ruşilor din 1768-1774, afost semnat tratatul de la Kuciuk-Kainardji, care asigura independenţa Hanatului Crimeii faţă de Imperiul Otoman, în acelaşi timp transformând hanatul într-un aliat al Imperiului Rus.
Domnia hanului Şahin Ghirai a fost marcată de creşterea influenţei ruseşti şi de acţiunile violente ale administraţiei hanului împotriva opoziţiei interne. Pe 8 aprilie 1783, încălcându-şi obigaţiile ce-i reveneau prin tratatul de pace, Ecaterina cea Mare a intervenit în războiul civil din hanat, anexând de facto întreaga peninsulă. În 1787, Şahin Ghirai s-a refugiat în Imperiul Otoman, dar a fost executat pentru trădare. Familia regală Ghirai a supravieţuit până în zilele noastre.
[modifică] Vezi şi:
- Lista hanilor Hanatului Crimeii
