Economia Franţei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Economia Franţei este o combinaţie de multe întreprinderi private (peste 2,5 milioane companii înregistrate) şi de importante (dar în scădere) intervenţii ale guvernului care păstrează o influenţă puternică asupra anumitor sectoare economice fiind principalul acţionar la numeroase societăţi considerate drept strategice (cale ferată, electricitate, contrucţii de aeronave, etc.). Totuşi guvernul a început să îşi relaxeze controlul asupra anumitor sectoare şi a început să vândă o parte din acţiunile sale la anumite companii cum ar fi France Télécom, Air France, precum şi numeroase societăţi din domeniul asigurărilor, finanţelor şi din industria apărării.
Franţa este membră din G8, grupul celor mai industrializate naţiuni, fiind considerată în 2005 ca cea de a şasea economie mondială după Statele Unite, Japonia, Germania, China şi Regatul Unit. Franţa este una dintre cele 11 ţări din Uniunea Europeană care a lansat moneda Euro la 1 ianuarie 1999, aceasta înlocuind complet Francul Francez la începutul anului 2002.
Conform Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, în anul 2004 Franţa a fost cel de al 5-lea exportator mondial şi cel de al patrulea importator mondial de bunuri fabricate. În 2003 Franţa a fost cel de al doilea recipient de investiţii străine direct dintre ţările OCDE cu 47 miliarde dolari înaintea Statelor Unite, Japoiniei, Regatului Unit sau Germaniei, iar companiile franceze au investit în acelaşi an 57,3 miliarde dolari, Franţa fiind astfel al doilea cel mai important investitor direct dintre ţările OECD, după Statele Unite. În 2005 raportul OCDE asupra ţărilor G7 clasa Franţa pe primul loc în ceea ce priveşte productivitatea (măsurată ca PIB per oră lucrată). [1] În 2004, PIB-ul per oră lucrată în Franţa era de 47,7 dolari, mai mult decât în Statele Unite(46,3$), Germania (42,1$), Regatul Unit (39,6$) sau Japonia (32,5$).[2]
În ciuda acestor cifre, PIB-ul per locuitor în Franţa este semnificativ mai mic decât cele din alte state din OECD, fiind comparabil cu cel al ţărilor dezvoltate din UE, situat la aporximativ 30% din cel al Statelor Unite. Motivul este faptul că procentajul populaţiei franceze în activitate este mai mic decât cel din alte ţări, astfel încât PIB-ul pe cap de locuitor este mai mic, în ciuda productivităţii ridicate. Dintre ţările OECD Franţa are unul dintre cele mai mici procente de populaţie lucrătoare cu vârtsta între 15 şi 64 de ani, de doar 68.8% în 2004, faţă de 80% în Japonia, 78,9% în Regatul Unit, 77,2% în SUA şi 71% în Germania.[3] Acest fenomen se datorează şomajului relativ important: 9% din populaţia activă, posibilitatea facilă de a prelungii studiile şi ajutoarele din partea guvernului, din ce în ce mai rare în ultima vreme, pentru ca angajaţii din anumite domenii să poată ieşi la pensie mai repede.
Mulţi economişti consideră că principala problemă a economiei franceze nu este productivitatea, ci lipsa reformelor economice care să permită unui procentaj mai important din populaţia activă să lucreze. Punctele de vedere de dreapta susţin că orele de muncă scurte şi greutatea de reformare a pieţei muncii sunt punctele slabe, iar punctele de vedere de stânga menţionează lipsa politicilor guvernamentale de creare a justiţiei sociale. Încercări recente ale guvernului de a modifica piaţa de muncă pentru tineri pentru a combate şomajul s-au lovit în anul 2006 de o rezistenţă importantă manifestată prin proteste ample.
Cu peste 75 milioane de turişti străini în anul 2003, Franţa este clasată ca prima destinaţie turistică din lume. La aceasta se adaugă procentul important de francezi ce îşi petrec vacanţele în diferite regiuni ale ţării. Atractivitatea turistică se explică prin marea varietate de puncte de interes şi prin numărul lor foarte mare la care se adaugă diversitatea peisajelor, bogăţia patrimoniului şi climatul temperat precum şi facilităţilor de acces şi a infrastructurii turistice şi de transport foarte bine dezvoltate. Parisul şi împrejurimile sunt destinaţia cea mai importante urmate de Castelele de pe Valea Loarei, Mont Saint-Michel, Coasta de Azur şi staţiunile montane din Alpi, pentru a enumera doar cele mai prestigioase destinaţii. În anul 2003 turismul a reprezentat 6,6% din PIB şi a angajat aproximativ 700.000 persoane în activităţi direct legate de acesta.
Albania • Andorra • Armenia • Austria • Azerbaidjan • Belarus • Belgia • Bosnia şi Herţegovina • Bulgaria • Croaţia • Cipru • Republica Cehă • Danemarca • Elveţia • Estonia • Finlanda • Franţa • Georgia • Germania • Grecia • Islanda • Irlanda • Italia • Letonia • Liechtenstein • Lituania • Luxemburg • Republica Macedonia • Malta • Marea Britanie • Moldova • Monaco • Muntenegru • Norvegia • Olanda • Polonia • Portugalia • România • Rusia • San Marino • Serbia • Slovacia • Slovenia • Spania • Suedia • Turcia • Ungaria • Ucraina • Vatican
Teritorii: Åland • Muntele Athos • Akrotiri şi Dhekelia • Insulele Faroe • Gibraltar • Guernsey • Jan Mayen • Jersey • Insula Man • Svalbard
