Organizaţia Mondială a Comerţului
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o organizaţie internaţională care supervizează un număr mare de acorduri care definesc "regulile comerciale" dintre statele membre. OMC este succesoarea „Acordului general asupra tarifelor şi comerţului“ şi operează în direcţia reducerii şi abolirii barierelor comerţului internaţional.
Sediul OMC se află în Geneva, Elveţia. În 13 mai 2005, Pascal Lamy a fost ales director general al OMC. Acesta a preluat funcţia de la predecesorul său, Supachai Panitchpakdi la data de 1 septembrie, 2005. Până la data de 19 august, 2005 au existat 148 de memberi ai organizaţiei. Tuturor membrilor OMC li se recomandă să-şi ofere reciproc statutul de naţiunea cea mai favorizată, astfel încât (cu mici excepţii) concesiuni comerciale oferite de un membru OMC unei ţări trebuie să fie oferite tuturor membrilor OMC.
La sfârşitul anilor '90, OMC a devenit o ţintă majoră a protestelor mişcărilor anti-globalizare.
Cuprins |
[modifică] Origini
Organizaţia Mondială a Comerţului a fost creată la 1 ianuarie 1995 pentru a înlocui Acordului general asupra tarifelor şi comerţului (GATT - General Agreement on Tariffs and Trade) care cuprindea o serie de tratate comerciale încheiate la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, cu scopul de a facilita comerţul liber. Principiile şi acordurile GATT au fost adoptate de OMC care a fost însărcinată cu administrarea şi extinderea acestora. Spre deosebire de GATT, OMC are o structură instituţională substanţială.
Efectiv, OMC este succesoarea mult amânată a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului care iniţial a fost planificată a fi urmaşa GATT-ului. Carta internaţională a Organizaţiei Internaţionale a Comerţului a fost stabilită în cadrul conferinţei Naţiunilor Unite asupra comerţului şi ocupaţiei, organizată la Havana în martie 1948, însă a fost blocată de Senatul american. Unii istorici au presupus că nereuşita e posibil să fi rezultat din temerile venite din interiorul comunităţii de afaceri americane, acelea că Organizaţia internaţională a comerţului, (ITO) ar fi putut fi folosită pentru a regulariza, mai degrabă decât pentru a liberaliza marile afaceri (Lisa Wilkins, 1997).
[modifică] Funcţii
OMC are două funcţii de bază: este un forum de negocieri pentru discuţii asupra regulilor comerciale noi, dar şi deja existente şi ca şi un corp de acord în privinţa disputelor.
[modifică] Negocieri
Acolo unde cele mai multe organizaţii operează pe „o ţară, un vot“ sau pe baza „voturilor măsurate“, multe decizii ale OMC, cum ar fi adoptarea înţelegerilor (şi a reviziilor aduse acestora) sunt determinate de consens. Acest lucru nu înseamnă însă ca s-a ajuns la unanimitate: doar că nici un membru nu găseşte o decizie a fi atât de inacceptabilă, încât să insiste pe o anumită obiecţie. Votul este folosit doar ca un mecanism de reducere sau în cazuri speciale.
Avantajul consensului este acela că încurajează eforturile de a găsi decizia acceptată de către toţi. Principalele dezavantaje includ cererile de alocare a unei perioade de timp mai mare şi mai multe runde de negocieri, pentru a dezvolta o decizie în consens, iar tendinţa ca acordurile finale să folosească un limbaj ambiguu asupra părţilor contencioase punctează faptul că viitoarele interpretări ale tratatului vor fi dificile.
Richard Steinberg (2002) este de părere că deşi modelul conducerii prin consens a OMC oferă comerţ iniţial bazat pe lege, rundele comerciale se încheie prin comerţ bazat pe putere, favorizând Europa şi Statele Unite şi pot sănu conducă la pareto eficienţă. Cele mai notabile nefuncţionalităţi ale consensului de la întâlnirile ministeriale de la Seattle (1999) şi de la Cancún (2003) au apărut din cauza refuzului câtorva ţări în curs de dezvoltare de a acepta propunerile.
[modifică] Rezoluţia disputei
Ca şi multe alte organizaţii internaţionale, OMC nu are o putere semnificativă pentru a întări deciziile pe care le ia atunci când un membru face o plângere împotriva unui alt membru. Dacă deciziile luate de corpul de acord în privinţa disputelor nu sunt îndeplinite, se pot lua măsuri de despăgubire pentru membrul care a făcut plângerea, însă nici o altă acţiune de constrângere nu este disponibilă. Asta înseamnă că state puternice din punct de vedere economic, cum sunt Statele Unite ale Americii, pot să ignore hotărârile luate împotriva lor de către state cu economii mai slabe, deoarece cele din urmă nu au puterea de a forţa SUA să îşi schimbe poziţia. Acesta a fost cazul, de exemplu, cu decizia corpului de acord din martie 2005 în cazul DS 267 prin care se declarau ilegale subvenţiile americane pentru bumbac.
[modifică] Ţări membre
OMC cuprindea 76 de ţări membre la înfiinţare. Alţi 72 de membri au urmat în următorii zece ani, ultima fiind Cambodgia care a aderat la data de 13 octombrie 2004. O listă actuală de membri poate fi găsită aici.
Există ţări care nu sunt membre şi care au participat ca observatori la OMC: Algeria, Andorra, Azerbaidjan, Bahamas, Belarus, Bhutan, Bosnia şi Herţegovina, Capul Verde, Guineea Ecuatorială, Etiopia, Sfântul Scaun (Vatican), Iran, Irak, Kazahstan, Laos, Liban, Libia, Federaţia Rusă, Samoa, São Tomé şi Príncipe, Arabia Saudită, Serbia, Muntenegru, Seychelles, Sudan, Tadjikistan, Tonga, Ucraina, Uzbekistan, Vanuatu, Vietnam şi Yemen. Multe dintre aceste ţări doresc să devină membre.
Iranul a aplicat pentru prima oară la OMC în 1996, însă aplicaţia sa a fost blocată de către Statele Unite de 22 de ori, sub acuzaţia că Teheranul ar susţine terorismul internaţional. În luna martie, 2005, SUA a declarat că îşi va folosi dreptul de veto pentru a începe negocierile pentru aderarea Iranului. Statele Unite au ales să nu blocheze ultima cerere de aderare, ca parte a unei înţelegeri legate de programul nuclear. Nici Rusia nu este încă ţară membră, deşi a aplicat pentru aderarea la GATT în 1993.
[modifică] Cronologie
- 1986-1994 - Runda din Uruguay a negocierilor GATT, culminând cu Acordul de la Marrakech care a pus bazele OMC.
- 1 ianuarie, 1995 - OMC îşi începe existenţa.
- 1 mai, 1995 - Renato Ruggiero devine director general pe 4 ani.
- 9 decembrie - 13 decembrie, 1996 - Conferinţa ministerială inaugurală de la Singapore.
- 18 mai - 20 mai, 1998 - A doua conferinţă ministerială, de la Geneva, Elveţia.
- 1 septembrie, 1999 - Mike Moore a devenit director general.
- 30 noiembrie - 3 decembrie, 1999 - A treia conferinţă ministerială, de la Seattle, Washington, SUA.
- 9 noiembrie - 13 noiembrie, 2001 - A patra conferinţă ministerială, de la Doha, Qatar începe cu Runda de la Doha.
- 11 decembrie, 2001 - Republica Populară Chineză a aderat la OMC după 15 ani de negocieri (cele mai lungi negocieri din istoria GATT).
- 1 ianuarie, 2002 - Republica Chineză (Taiwan) a aderat la OMC.
- 1 septembrie, 2002 - Supachai Panitchpakdi devine director general.
- 10 septembrie - 14 septembrie, 2003 - A cincea conferinţă ministerială, de la Cancun, Mexic
- octombrie 2004 - Cambodgia devine membră OMC
- 13 decembrie - 18 decembrie, 2005 - A şasea conferinţă ministerială va avea loc la Hong Kong.
[modifică] Critici
OMC promovează globalizarea economică şi comerţul liber, care sunt considerate de mulţi ca fiind două teme problematice. Tratatele OMC au fost acuzate de tendinţe de parţialitate faţă de corporaţiile multinaţionale şi faţă de naţiunile bogate. În timp ce parteneriatul este voluntar, criticii sunt de părere că neparticiparea plasează ţările neparticipante sub embargo, creând un sistem internaţional de reguli economice forţate şi descurajând schimbul şi experimentarea.
Procesul de luare a deciziilor în cadrul organizaţiei şi în ceea ce priveşte organizaţia a fost, de asemenea, supus criticilor. Cei trei mari membri - Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Japonia - au fost acuzate de faptul că se folosesc de OMC pentru a exercita o influenţă exagerată asupra statelor membre mai puţin influente. În plus, unii cred că statele membre au adoptat tratatele OMC în mod nedemocratic sau în detrimentul propriilor cetăţeni sau al mediului înconjurător.
[modifică] Vezi şi
- Comerţ liber
- Antidumping
- Safeguard
- Comerţ internaţional
- Anti-Globalizare
[modifică] Legături externe
- Situl oficial OMC
- OMC şi asbestul
- International Centre for Trade and Sustainable Development
- 9/3/2003 Articol din Guardian despre OMC — de George Monbiot
- www.3dthree.org — Glosare de termeni comerciali (Comerţ, Drepturile omului, Economie echitabilă)
- Lupta naţiunilor pentru bunăstare mondială şi ultimele câmpuri de luptă ale acesteia
- Slate — Inamicii OMC
[modifică] Legături anti-OMC
- Parodie la pagina oficială OMC
- OMCaction.org
- TradeObservatory.org
- www.globalexchange.org — Motive principale împotriva OMC
- www.sfgate.com — Este organizaţia mondială a comerţului o binecuvântare sau un blestem? de Kevin Phillips
- www.foodfirst.org — Ziua internaţională de protest împotriva OMC
- Spune nu pentru OMC — artă grafică de James Koehnline din Seattle
[modifică] Bibliografie
- Five Years of China’s OMC Membership. EU and US Perspectives about China’s Compliance with Transparency Commitments and the Transitional Review Mechanism, Legal Issues of Economic Integration, Kluwer Law International, Volume 33, Number 3, pp. 263-304, August 2006. by Paolo Farah
- Martin Khor et al (2005), OMC and the Global Trading System: Development Impacts and Reform Proposals, Zed Books
- Fatoumata Jawara and Aileen Kwa (2004), Behind the Scenes at the OMC: The Real World of International Trade Negotiations/Lessons of Cancun, Zed Books
- Braithwaite, John & Peter Drahos (2000), Global Business Regulation, Cambridge University Press.
- Dunkley, Graham (2000)The Free Trade Adventure, Zed Books.
- Steinberg, Richard H. (2002). In the shadow of law or power? Consensus-based bargaining and outcomes in the GATT/OMC. International Organization 56 (2), 339–374.
Mai multe informaţii la adresa: WorldTradeLawnet Bibliography.
Format:OMC
