Filmul românesc
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Moto
- "...În graba mare înspre realizarea artei, a adevăratei arte cinematografice, sforţările româneşti nu pot fi nefolositoare. Oricât mijloacele noastre materiale şi tehnice nu ne-au îngăduit să participăm la întrecerea popoarelor pentru noua artă, cred că trebuie să vie momentul să aducem şi contribuţia românească...Talentul românesc ar avea o largă posibilitate de manifestare".( Liviu Rebreanu -1930.)
Filmul românesc s-a născut ca o realitate afectivă. A continuat să existe ca o aspiraţie, uneori eroică şi plină de candoare, impresionantă ca entuziasm în ceace putea fi cultivarea filmului ca artă cutezătoare şi modernă, în posibilitatea de dialog internaţional.
A existat delungul timpului tocmai acestui entuziasm dublat de multe, multe iluzii precuniare, dar care nu au putut înfrâna apariţia, dezvoltarea şi impunerea alături de alte cinematografii şi a cinematografiei româneşti, a filmului românesc.
Doar atunci când statul a ajuns la concluzia că se află în posesia unui puternic mijloc de influienţă şi de propagandă în rândul maselor, a ajutat şi folosit din plin promovarea filmului românesc.
Vitregiile timpului şi-au pus amprenta şi asupra peliculelor româneşti. Zeci de titluri au fost distruse sau s-au pierdut pentru totdeauna. Pentru acele filme, ne-au mai rămas la dispoziţie doar amintiri, articole şi poze publicate în ziarele vremii. Din 1965 Arhiva Naţională de Filme (A.N.F.) a depus eforturi serioase spre a restabili istoria înnegurată a începuturilor filmului românesc, în paralel cu memoriile şi cercetările particulare întreprinse de mari iubitori ai filmului precum criticii de cinema Ion Cantacuzino şi Tudor Caranfil, regizorii Jean Mihail şi Jean Georgescu. Acest articol încearcă să prezinte cât mai exact rezultatul studiilor lor.
Cuprins |
[modifică] Începuturi
Printr-o notă a ziarului "L'Indépendance Roumanie" (publicaţie în limba franceză) din 4 iunie 1896, redactorul Mişu Văcărescu (coborâtor din boierii Văcăreşti) îşi anunţă snobii cititori că luni 27 mai 1896, la sediul ziarului din Calea Victoriei, pe holul de la etajul I, a avut loc o reprezentaţie a "minunii secolului".
"Cinematograful, această senzaţie a zilei, a fost trimis să încânte Bucureştiul" de celebrul impresar al Adelinei Pati şi al Eleonorei Duse, domnul Schurmann, iar ziarul "L'Indépendance Roumanie, a fost gazda şi patronul primelor reprezentaţii cinematografice în Bucureşti.
Pentru scurt timp cinematograful se mută în sala cea mare din clădirea de pe bulevardul "Eforiei Spitalelor Civile", apoi în sala "Hugues" ( vis-a-vis de vechiul Teatru Naţional) iar după o vacanţă de vară din nou în localul ziarului "L'Indépendance Roumanie". De această dată cu spectacole permanente, atracţia mondenă devenind un spectacol popular al bucureştenilor.
Prima peliculă filmată în România prezintă o actualitate: parada regală de la 10 mai 1897 (A.N.F.)
Un lucru demn de remarcat este faptul că doctorul Gheorghe Marinescu, dându-şi seama de importanţa cinematografului în lumea ştiinţifică medicală şi nu numai, cu sprijinul fraţilor Lumiere, va realiza nişte filmuleţe pe teme medicale. Dacă până în 1975 aceste filme au fost mai mult nişte legende, în acel an un reporter TV pe nume Cornel Rusu, le descoperă într-un fişet metalic la spitalul care poartă numele celebrului medic. Filmele au fost realizate în perioada anilor 1898-1899.( A.N.F.)
Senzaţia reprezentaţiilor cinematografice bucureştene era filmul "Sosirea trenului în gară". Pentru înnoirea programelor curând se vor prezenta imagini din ţară filmate de operatorul francez Menu unul din cei angajaţi de fraţii Lumiere pentru răspândirea şi exploatarea invenţiei. Primele vederi filmate româneşti au fost prezentate pe 23 iunie (după alte surse 8 iunie) 1897, redând imagini ale inundaţiilor de la Galaţi, vapoarele flotei române pe Dunăre, scene de pe hipodromul Băneasa. Putem spune că actualităţile cinematografice româneşti au o veche tradiţie. În total, Paul Menu a filmat în România 17 subiecte, dintre care se mai păstrează şi astăzi două, în catalogul Lumière, la nr. 551 şi 552. În Macedonia, fraţii aromâni Manakia fac carieră cu reportajele lor de actualităţi, sociale şi etnografice ( A.N.F.).
Dar,... "De vânzare un cinematograf Lumiere cu 12 vederi, dintre care 6 din ţară şi 6 din străinătate echipat pentru a lua vederi noi" ("L'Indépendance Roumaine" din 16 martie 1898 ). Epuizarea curiozităţii spectatorilor faţă de cinema care se manifestase şi în occident, se manifestă şi la publicul bucureştean.
Aparatul este cumpărat de cineva, însă spectacole de cinema nu se vor mai da până în 1905. Atunci, cineva cu numele de Oeser, apoi "demonstratorul" Kuperman, "distinsul electrician A.C.Bottez" şi mulţi alţi anonimi, vor relua reprezentaţiile cinematografice. Spectacolele au fost prezentate în sălile "Edison", "Eforie", "Teatrul Liric", "Circul Sidoli".
Prima sală de cinematograf construită este sala "Volta" din strada Doamnei şi este inaugurată în mai 1909. Urmează în ianuarie 1909, cinema "Bleriot" în str. Sărindar, urmat de cinematografele "Bristol", "Apollo", "Venus".
În Transilvania, lucrurile s-au mişcat mai rapid, astfel că la Braşov prima sală de cinematograf datează din 1901.
Programele erau formate din documentare şi mici filmuleţe cu artişti. Ultimile se vor mări mereu ca durată, devenind cu timpul filme, iar documentarele jurnale de actualităţi.
Astfel, în anul 1910, Victor Eftimiu şi Aristizza Romanescu mimau o ceremonioasă promenadă pe malul mării. Presa vremii scrie: "Fără scenariu scris, cei doi protagonişti, alcătuind dealtfel întreaga distribuţie [...], sunt antrenaţi într-o liniştită discuţie, căutând ca printr-o gestică sobră să nu facă notă discordantă cu minunatul decor natural...". Pelicula nu depăşea 5 minute, fiind de fapt o "filmare", un filmuleţ.
Este lăudabilă activitatea acelor minunaţi operatori ai epocii care cu acele "minunate" aparate demodate, hârbuite uneori, cu laboratoare rudimentare de prelucrare a peliculei, cu condiţii de lucru nu tocmai bune, au oferit singura " bază tehnică" pentru realizarea primelor încercări de realizarea unor producţii cinematografice româneşti de către minunaţii împătimiţi regizori ai noii arte.
[modifică] Filmul românesc de ficţiune mut (1911-1930)
Primele filme româneşti de ficţiune sunt învăluite în aură de legendă.
Ancheta asupra începuturilor filmului românesc, publicată în foiletonul ziarului "Cuvântul" din decembrie 1933 menţionează pentru anul 1911 de o "aranjare a unei piese de teatru pentru cinematograf", "Păpuşa", realizată de către operatorii Nicolae Barbelian şi Demichelli în colaborare cu şeful trupei de actori, Marinescu. Totodată, Victor Eftimiu în colaborare cu Emil Gârleanu scriu un scenariu de film pe care îl oferă contra cost unui anume Georgescu. Acest film, numit "Dragoste la mănăstire" sau "Două altare" şi prezentat abia în 1914 a rulat doar opt zile. Şi asta deoarece pelicula era alcătuită doar din filmările făcute în cursul a două probe pentru rol, susţinute de către Tony Bulandra şi Marioara Voiculescu, completate cu "titluri" şi scrisori lungi.
Primul film românesc de ficţiune a fost "Amor fatal" cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra şi Aurel Barbelian, artişti ai "Teatrului Naţional" în regia lui Grigore Brezeanu, regizor al aceluiaşi teatru, fiul marelui actor Ion Brezeanu. Filmul rulează între 26 la 30 septembrie 1911 la cinema "Apollo".
La 7 noiembrie 1911, apare filmul "Înşir'te mărgărite..." realizat după poemul lui Victor Eftimiu, care de fapt erau scene filmate în diferite locaţii din ţară pentru completarea spectacolului cu acelaşi nume de la Teatrul Naţional, ceea ce s-ar numi astăzi lanternă magică. Regia este realizată de Aristide Demetriade şi Grigore Brezeanu. În rolul lui Făt-Frumos, Ar. Demetriade. Acest hibrid teatru - cinematograf, a fost bine primit de spectatorii epocii.
Decembrie 1911. "Rampa" o revistă de teatru publică sub numele de "Cinematograful la Teatru" (semnat V.Scânteie) că "Maestrul Nottara e pe cale să facă o operă patriotică redând războiul României pentru Independenţă printr-un film,astfel că generaţiile de astăzi vor învăţa istoria luptelor de la 1877, iar viitorimii îi va rămâne tabloul viu al vitejiei româneşti".
Directorul filialei bucureştene a casei de filme Gaumont-Paris, Raymond Pellerin, îşi anunţă premiera filmului "Războiul din 1877-1878", pentru data de 29 decembrie 1911. "Film" făcut la repezeală, cu o trupă de actori de mâna a doua şi cu ajutorul generalului Constantinescu, comandant de divizie la Piteşti, de la care obţinuse figuraţia necesară scenelor de război, "Războiul din 1877-1878" este vizionat cu o zi înainte de către prefectul Poliţiei capitalei, care decide că nu corespunde cu adevărul istoric. Drept urmare, filmul este confiscat şi distrus, R. Pellerin e declarat persona non grata şi pleacă la Paris, iar generalul "colaboraţionist" se vede mutat disciplinar într-o altă garnizoană.
5 mai 1912.Revista "Flacara" aduce la cunoştinţă că "după cum se ştie, o seamă de artişti au alcătuit o societate al cărei scop este să fabrice filmul războiului de independenţă... Asemenea întreprindere merită să fie aplaudată". Iniţiatorii erau un grup actori, C. Nottara, Ar.Demetriad, V.Toneanu, I.Brezeanu, N. Soreanu, P. Liciu, precum şi tânărul Grigore Brezeanu, producător asociat şi animatorul întregii acţiuni. Fiind nevoie de o sumă mare de bani pentru realizare atrag în această acţiune şi pe Leon Popescu un om bogat şi proprietar al "Teatrului Liric". Din partea autorităţilor au primit un sprijin deosebit prin punerea la dispoziţie a armatei cu toate ce erau necesare, plus consilieri militari (Pascal Vidraşcu?). S-au adus aparate, operatori străini, prelucrarea peliculei s-a făcut în laboratoare parisiene. Va fi fost Gr. Brezeanu regizorul filmlui? Din relatările timpului nu găsim vreo informaţie care să corespundă acestei ipoteze. Dimpotrivă, ele îl prezintă ca "animator", producător al filmului, alături de societarii Teatrului Naţional şi de Leon Popescu. Mai mult, se pare că el a fost cel care l-a atras pe finanţatorul întregii întreprinderi. În anul 1985, criticul de cinema Tudor Caranfil descoperă printre actele lui Aristide Demetriade şi caietele de regie ale acestuia pentru "Independenţa României", ceea ce îl plasează fără echivoc în postura de regizor al filmului. Aşadar: Producători: Leon Popescu, Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu, Constantin Nottara, Pascal Vidraşcu. Scenarişti: Petre Liciu, C-tin Nottara, Aristide Demetriade, Corneliu Moldoveanu. Regia: Aristide Demetriade. Imaginea: Franck Daniau. Machiaj şi coafuri: Pepi Machauer (vezi secvenţa aflată pe A.N.F.)
2 septembrie 1912. La cinema "Eforie ", cea mai mare sală din Bucureşti are loc premiera filmului "Independenţa României". Cu toate carenţele lui ca jocul teatral al actorilor, erorile unei figuraţii nestăpânită de regie care dădea loc unor scene umoristice şi alte stâgăcii ale începutului, filmul a fost bine primit de spectatori, el fiind prezentat mai multe săptămâni. Prin această realizare, prin proporţiile temei, prin distribuţia aleasă, prin reale intenţii artistice, prin montajul său profesionist pentru epocă, creaţia acestui film poate fi socotită ca primul nostru pas în cinematografie.
Însă...Însă cel care realizează acest lucru, omul care a închegat întreaga echipă, regizorul de teatru Grigore Brezeanu iese dezamăgit. Presa vremii face o reclamă ostentativă lui Leon Popescu finanţatorul filmului, care de altfel a avut grijă să îi îndepărteze pe ceilalţi acţionari, cumpărându-le partea, şi nu realizatorilor artistici. Asta îl face pe producătorul Grigore Brezeanu să spună în interviul revistei "Rampa" din 13 aprilie 1913 : "Visul meu ar fi fost să întemeiez o casă mare de filme. M-am încredinţat că aceasta e imposibil. Lipseşte mai întâi un capital mare. Iar fără bani nu se poate rivaliza cu casele străine...O casă de filme, după părerea financiarilor noştri, e ceva în afară de artă, ceva de domeniul agriculturii sau al C.F.R. Am renunţat deci, cu mult regret, la visul acesta."
Dar...Dar Leon Popescu după apariţia unor producţii aşa zise de "film românesc", girate de casa "Pathe -Freres" cu artişti de mâna doua, de fapt nişte combinaţii de filme străine cu scene filmate în care apar actori români (se prezentau pe scena cinematografului, sub formă de teatru jucat de actori "în carne şi oase" cuplate cu filmările făcute cu aceeaşi actori), cunoscut sub denumirea de cinemasketch, răspunde cu un plan mare de ofensivă, creând societatea "Film de artă Leon Popescu" în anul 1913.
Colaborând cu trupa Marioarei Voiculescu unde activau simpatizaţii actori C.Radovici, Ion Manolescu, G.Storin, vor scoate pe piaţă producţiile : "Amorul unei prinţese" (1913), "Răzbunarea" (1913), "Urgia cerească" (1913), "Cetatea Neamţului" (1914), "Spionul" (1914), cu excepţia penultimei toate dovedindu-se a fi mult sub aşteptări.
Este de menţionat că la sfârşitul anului 1913 mai apare un film românesc, "Oţelul răzbună", regizat de către Ar. Demetriade - director ,în acelaşi an, şi al unei alte pelicule: "Scheci cu Jack Bill". Filmul este finanţat în regie proprie, cu ajutorul substanţial al prof. Gh. Arion (8.000 lei). Pelicula de 40 de minute a adus critici favorabile şi s-a bucurat de un mare succes. Astăzi se mai păstrează la A.N.F. doar o bobină, însumând un minut de proiecţie, dar care din fericire îi surprinde pe toţi actorii principali în prim-plan. Producător: Gh. Arion. Regia şi montajul: Ar. Demetriade. Imaginea: Fr. Daniau. Cu: Aristide Demetriade, Andrei Popovici, Marioara Cinsky, Ţacovici-Cosmin, N.Grigorescu, Petre Bulandra şi Romald Bulfinsky.
Societatea lui Leon Popescu fuzionează la sfârşitul anului 1914 cu societatea "Cipeto" cu scopul de a importa aparate de proiecţie de format mic şi totodată de a închiria filmele realizate de compania Marioarei Voiculescu terţilor.
În timpul primului război mondial, producţia de film este concentrată pe documentare şi reportaje de actualităţi. Au fost mobilizaţi puţinii operatori români, iar în timpul retragerii în Moldova s-au salvat toate camerele de filmat existente în ţară. Sunt filmaţi M.S. Ferdinand I pe front, împreună cu generalii Constantin Prezan şi Alexandru Averescu, iar regina Maria în spitale, aducând alinare suferinzilor. Puţine secvenţe s-au păstrat din miile de metri filmaţi. O parte dintre acestea vor fi folosite mai târziu, în filmul "Ecaterina Teodoroiu" realizat în1930). ( aici)
După primul război mondial pe plan internaţional producţia cinematografică se dezvoltă pe măsura interesului oamenilor de afaceri faţă de noua industrie. Apar noi studiouri dotate cu aparatură performantă şi specialişti bine pregătiţi în noua tehnică, sunt atraşi regizori şi artişti cunoscuţi de marele public, de asemeni sunt atraşi scenariştii cu renume. Se caută piaţă de desfacere a produsului finit filmul, care prin reţeta de casă realizată să aducă profit şi refinanţarea altor producţii. Cinematografiile cu resurse puternice din punct de vedere financiar, ajung să stăpânească piaţa distrugând firavele cinematografii naţionale.
În acest context, o producţie de film românesc este ceva de vis. Cele circa 250 de săli existente în acea epocă în România, nu puteau realiza măcar suma necesară realizării unui film, profitul ne mai punându-se în calcul. De asemeni nu existau cadre tehnice de specialitate, actorii noştri erau necunoscuţi în străinătate pentru a putea fi vândută producţia. Nici statul nu acorda nicio atenţie producţiei de filme. Singura preocupare era de a încasa impozitul pe spectacole, destul de consistent, el reprezentând la un moment dat 2/3 din acest tip de impozite.(Acest lucru s-a întâmplat şi în comunism când impozitul pe spectacol încasat de la reţeaua de distribuţie a filmelor, acoperea toate cheltuielile Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste, inclusiv producţia de filme.)
Şi la toate aceste se mai adaugă şi alte două nenorociri: Leon Popescu moare în 1918, după ce "studioul" ( de fapt nişte instalaţii improvizate în nişte magazii ) din curtea "Teatrului Liric" ia foc, iar din toate filmele printr-o minune este salvată doar o copie din "Independenţa României" (şi aceasta parţială, lipsesc cca. 20 minute). (După alte versiuni ale epocii, într-o criză de nervi provocată de insuccesele filmelor sale, Leon Popescu dă foc propriului depozit de filme şi se stinge din viaţă la scurt timp după aceea...)
În 1920 o casă de filme, "Soarele", începe producţia Pe valurile fericirii având în distribuţie o artistă străină, Lya de Putty şi actorii români Maria Filotti, Ion Manolescu, Gh. Storin, Al.Mihalescu şi Tantzi Cutava -Barozzi. Regia Dolly A.Sigetti. Scenariu era după o piesă de K.Williamson. Filmul nu va fi finalizat niciodată. Câteva secvenţe au fost totuşi prezentate sub formă de reclamă.
Anul 1921, este anul naşterii primului film de animaţie românesc, mai precis al primului desen animat, conceput de Aurel Petrescu şi numit "Păcală pe lună". Surprinzător este faptul că toate filmele de animaţie ale acestui regizor şi desenator, care merg până în epoca filmului sonor, sunt dispărute. Dovedind anticipaţie, Aurel Petrescu a realizat un album cu circa 80 de cadre, care se află astăzi în posesia A.N.F. şi din care putem să ne facem o idee asupra tehnicilor folosite de către acesta în animaţie. Unele fotograme prezintă pe margine şi banda neagră corespunzătoare sunetului înregistrat, ceea ce a îndreptăţit cercetătorii să afirme că în ultima perioadă, desenele animate ale lui A. Petrescu aveau sonor.
Intră în această vâltoare numită cinematograf şi Jean Mihail, unul din pionerii cinematografiei româneşti prin participarea ca asistent de regie pe lângă germanul Alfred Hallm, regizor al filmului "Ţigăncuşa din iatac". Filmul realizat în locaţii ca palatul Mogoşoaia, mănăstirea Pasărea, Vila "Minovici", are la bază un scenariu de Victor Beldiman după o nuvelă de Radu Rosseti. Este o coproducţie "Spera-Film" - Berlin şi "Rador-Film"-Bucureşti. Interpreţi: Dorina Heller, Elvira Popescu, Ion Iancovescu, Mitzi Vecera, Tantzi Elvas, Ecat.Vigny, Leon Lefter, Petre Sturdza, Petrescu Muscă. Premiera 30 decembrie 1923. Filmul este din păcate pierdut astăzi.
Obsesia constantă a realizatorilor români de film a fost în permanenţă resursele financiare. Lipsa unui "Leon Popescu", un om cu bani pe care să-i investească în producţia de film, a făcut ca regizorii şi cei câţiva actori pasionaţi ai noii arte, să caute finanţatori tot aşa de pasionaţi şi dezinteresaţi. Aşa a găsit şi tânărul actor-regizor Jean Georgescu în anul 1925 un pensionar, care din motive mai mult sau mai puţin artistice, îşi investeşte economiile în realizarea unui film, numit "Năbădăile Cleopatrei". Regia debutantul Ion Şahighian, actori Jean Georgescu,Ion Finteşteanu, A.Pop Marţian, Al.Giugaru, N Soreanu, Brânduşa Grozăvescu şi alţii. Premiera 5 octombrie 1925 la cinema "LUX". In acelaşi mod realizează Jean Georgescu şi filmul "Milionar pentru o zi" (1925) într-un cabaret din Bucureşti din dorinţa de reclamă pentru local a proprietarului.
Jean Mihail realizează "Lia" (1927) finanţat de un afacerist german care vroia să îndeplinească dorinţa soţiei, o acriţă de teatru cu gândul să se vadă vedetă de film. Tot în acelaşi mod din dorinţa unei doamne de a se vedea pe generic ca director de producţie, realizează la Viena în anul 1928 filmul "Povara".
Marcel Blossoms şi Micu Kellerman realizează la cererea unei firme care vindea cafea, aparate de radio, şi altele ,filmul "Lache în harem"(1927).
Alteori, tot din cauza lipsei de bani, cinematografiştii se asociau într-o cooperativă: unul cu aparatul de filmat, altul cu laboratorul, altul cu scenariul, altul cu regia, actorii se lămureau uşor din dorinţa lor de a se vedea pe ecran, plus găsirea unui creditor dispus să le dea cu împrumut nişte bani cu asigurarea că-i vor fi returnaţi după "marele succes al premierei".Aşa au apărut sub regia lui Jean Mihail "Păcat" (1924), "Manasse" (1925). Actorul Ghiţă Popescu realizează ca regizor "Legenda celor două cruci" (1925), "Vitejii neamului" (1926), "Năpasta" (1927]]). Jean Georgescu, realizează "Maiorul Mura" (1928), prin realizarea unei colecte între prieteni.
Atracţia ecranului, dorinţa vie de a se afirma în noua artă a dus la organizarea unor şcoli de cinematografie. Din taxele de participare s-au finanţat şi producţia unor filme. Bineînţeles că participanţii la cursuri erau actori neplătiţi, fapt ce duce la folosirea unei distribuţii numeroase. Casa de filme "Clipa-Film" a realizat sub această formă de finanţare, producţiile " Iadeş" (1926), "Iancu Jianu" (1927), "Haiducii" (1929), "Ciocoii" (1930) şi, mai târziu, "Insula Şerpilor"(1934), penultimul cu o încercare de sonorizare, iar ultimul sonor.
Pe de altă parte o societate de producţie de filme, denumită "Soremar" specializată în general pe documentare şi actualităţi) realizează cu Ion Şahighian în 1928 filmul "Simfonia dragostei". Cu regizorul Niculescu Brumă realizează filmul "Ecaterina Teodoroiu" în care apar înregistrări filmate în timpul primului război mondial cu marile personalităţi ale epocii precum şi mama Ecaterinei Teodoroiu în rol propriu. Producţiile sunt realizate în studiourile din Viena.
Alte filme din această perioadă: "Gogulică C.F.R." (1929) - neterminat, "Haplea" (Animaţie M. Iorda) în 1928 - primul desen animat românesc ce s-a păstrat în arhivă ( A.N.F.).
Realizarea acestor producţii de film din punct de vedere tehnic a fost foarte dificilă. Dacă un aparat de filmat se putea găsi pe la operatorii de actualităţi, prelucrarea peliculei se rezolva tot cu aceştia ,problema găsirii unei locaţii pentru un "platou de filmare" era foarte dificilă regizorul umblând pentru acest lucru prin toate magaziile, hambarele, manejuri sau săli de dans. Uneori filmările se făcea prin diferite apartamente sau case ale unor proprietari binevoitori. Reflectoarele de obicei erau adunate de prin atelierele foto. Datorită înghesuielii din locuinţe de multe ori prin vreo oglindă sau mobilier apărea reflexul refectoarelor sau imaginea operatorului cu aparatul de filmat. Cele mai bune locaţii erau cele oferite de diferite teatre cu condiţia de a lucra noaptea. O altă soluţie era să realizeze "interioarele" în "exterior". Îşi amenajau "interioarele " în decoruri la lumina soarelui (renunţând astfel la reflectoare) pe un podium rotativ folosind la maximum lumina astrului zilei. Personalul tehnic faţă de alte cinematografii era de genul "bun la toate",însă MESERIAŞI; operatorul era şi laborant la prelucrarea peliculei, regizorul - machior, producătorul - recuziter, un actor - asistent de regie. Cât despre distribuţie, aceasta se facea în funcţie de bunăvoinţa actorului de a juca gratis. La acesta se mai adăuga faptul că lipsa de negativ, făcea ca o secvenţă să se limiteze la o "dublă"(o singură filmare a unei scene), oricum ar fi ieşit.
Lipsa de noutăţi în domeniu din cauza lipsei materiale şi uneori şi informaţionale, făcea ca aceşti împătimiţi ai noii muze să lucreze după ureche, multe producţii fiind slab realizate artistic.
Chiar dacă condiţiile în care au lucrat şi au creat aceşti oameni nu le-au îngăduit să se ridice la un nivel egal cu standardul contemporan pe plan tehnic, au reuşit să înscrie în istoria filmului românesc o pagină frumoasă, cu toate lipsurile artstice inerente începuturilor.
Pe de altă parte, intelectualitate vremii tot mai considera arta cinematografică ca o artă de bâlci, neacordându-i importanţa necesară. Este drept că şi presa de specialitate era cam subţirică şi uneori şi neinspirată. În 1928 Tudor Vianu, arăta în articolul "Cinematograf şi radiodifuziune în politica culturii": - "Presa cinematografică...creată mai întâi pentru o sprijini interesele capitalismului cinematografic...Nu e actor cât de mediocru pe care presa cinematografică să nu-l fi proclamat stea de mărimea întâi şi nu este film oricât de plicticos sau ordinar, care să nu fi fost declarat drept o realizare incomparabilă."
La sfârştul anilor 1920, începutul anilor 1930, filmul intră şi în vizorul unor scriitori şi oameni de cultură ca Tudor Vianu, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu , Camil Petrescu, Dimitrie Gusti, care-şi dau seama de acest nou fel de exprimare şi de cultură. În această perioadă îşi face debutul criticul de film D.I.Suchianu, mai întâi în presă, apoi din 1929 la radio. Mai târziu şi criticul Ion Cantacuzino.
Demn de remarcat este ce spunea despre importanţa celei de-a şaptea artă în anul 1930 prinţesa-poet Elena Văcărescu, prinţesa care ar fi trebuit să fie prima regina neaoşe a României dacă regele Carol I nu ar fi intervenit brutal în idila sa cu prinţul Ferdinand: "Faţă de puterea pe care o are la îndemână, cinematograful trebuie să conlucreze larg..., spre cel mai mare bine al popoarelor şi apropierea dintre ele,prin urmare pentru PACE".
[modifică] Filmul românesc de ficţiune sonor (1930-1949)
Apariţia filmului sonor deschide o nouă etapă în dezvoltarea cinematografiei mondiale, implicit şi în firava noastră cinematografie. Apariţia sonorului complică şi mai mult problema spinoasă a bazei tehnico-materiale, atât la producţie cât şi la exploatare în săli. Concurenţa năruie visurile producătorilor români, astfel că...
...Numărul filmelor realizate după anul 1930 de către cinematografia românească, scade simţitor. Astfel, până în 1939, sunt realizate doar 16 filme. Majoritatea sunt "versiuni româneşti" a unor filme străine realizate în studiourile din Paris, Praga sau Budapesta cu câţiva tehnicieni români şi participarea unor actori români. Practic s-a făcut dublarea dialogurilor. Enumerăm: filmul franco-american "Parada Paramount", "Televiziune" -1931, dublate la Paris (vocea lui George Vraca în cel de-al doilea film), "Fum" -1931, "Trenul fantomă" -1933, "Prima dragoste" şi "Suflete în furtună" -1934, filme maghiare dublate la Budapesta.
Regizorul german Martin Berger, care în 1929, printr-o subvenţie oficială realizase filmul mut (printre ultimile filme mute) "Venea o moară pe Siret", revine şi realizează în 1930 producţia după romanul omonim a lui Liviu Rebreanu, "Ciuleandra". Acesta este socotit ca primul film sonor românesc. Filmul a fost un fiasco artistic dat fiind faptul că actorii germani cu renume au stârnit ilaritate prin accentul german al vorbirii româneşti. Chiar şi puţinii actori români ce apăreau în peliculă vorbeau neobişnuit, deoarece producătorii germani, nefiind obişnuiţi cu cadenţa limbii noastre, impuneau o rostire rară a propoziţiilor. Astfel, într-o scenă, fiul cobora o scară spunând un cuvânt la fiecare treaptă: "Ce... mai... faci... tată?". Răspunsul suna la fel: "Bine... puiule..."!
Anul 1932 aduce ecranului românesc producţia "Visul lui Tănase" realizată la Berlin de Constantin Tănase în regie proprie. El a fost investitorul, scenaristul, vedeta principală alături de câţiva buni actori români, iar studioul, regia, tehnicienii şi o trupă de actori din partea germană.
Marii comici ai scenei româneşti interbelice Stroe şi Vasilache reuşesc cu sprijinul unui inginer român Argani, care a construise o aparatură sonoră, să realizeze singura producţie integral autohtonă intitulată "Bing-Bang" (1934). Aşa cum arăta distribuţia, era o "humorească muzicală" după un scenariu de Argani, Stroe şi Vasilache; operator I.Bartok; muzica N.Stroe şi V.Vasilache; aranjamente muzicale Mihai Constantinescu şi Max Halm; interpreţi N.Stroe, V.Vasilache, Nora Piacenti, Grigore Vasiliu-Birlic, Titi Botez, C.Calmuschi, Silly Vasiliu, Nutzi Pantazi, Lucica Părvulescu, Richard Rang, Al.Brunetti, Al. Giovani. Premiera la 7 februarie 1935, la cinema "Arpa" (Cercul Militar din Bucureşti).
Entuziaştii noştri regizori din lipsă de fonduri şi interes a guvernanţilor au luat-o care încotro. Jean Georgescu pleacă la Paris unde îşi sonorizează filmul realizat în 1934, "State la Bucureşti" în studiourile "Gaumont", film realizat ca o comedie mută. Ion Şahighian, se consacră teatrului. Eftimie Vasilescu lucrează ca operator de actualităţi. Numai Jean Mihail mai rămâne pe poziţii participând la dublarea filmelor la "Hunia-Film" Budapesta şi "Barandov" - Cehoslovacia.
În această agonie a filmului românesc apare o rază de speranţă. Politicienii, şi nu numai de la noi, îşi dau seama de mare putere de influienţă a cinematografului în mass-media. El, cinematograful era cel care putea fi folosit în scopuri de propagandă, de influienţare ideologică a maselor largi cu diferite grade de cultură. (Este bine să amintim tineretului de azi că "Marele Lenin" făuritorul statului sovietic dându-şi seama de forţa de propagandă a filmului spunea: "Dintre toate artele,cea mai importantă pentru noi este cinematografia". Cinematograful putea deci să fie folosit ca o armă ideologică importantă şi de el avea nevoie comuniştii în "măreaţa operă" de distrugere a democraţiilor ). Se dovedise astfel că munca tenace a realizatorilor de film românesc, cu toate imperfecţiunile, fusese bine primită de public, şi începuse să dea dreptate celor care spuneau de suvenţionarea producţiei de filme naţionale.
Astfel, la începutul anului 1934 apare legea pentru înfiinţarea "Fondului naţional al cinematografiei". Acesta era constituit dintr-o taxă de 1 leu/bilet şi 10 lei/metru de film importat. Scopul precis era de crearea bazei materiale a producţiei cinematografice româneşti (studio, laborator, aparatură,etc) şi pe măsura încasărilor ulterioare şi finanţarea producţiei. Administararea fondului a fost atribuită unei comisii formată din prof. Tudor Vianu, prof. Al.Rosetti şi scriitorului Ion Marin Sadoveanu. Aceste taxe au stârnit vii proteste din partea importatorilor de filme şi proprietari de săli, însă oficialităţile ne cedând curând spiritele s-au liniştit.
In urma acestei legi cineaştii noştri întră în fierbere, se fac proiecte. Un întreprinzător aduce un aparat de înregistrare sonoră Bell-Howel şi infiinţează "Industria Română de filme sonore", începând producerea de jurnale de actualităţi. Totodată cu Jean Mihail începe producţia unui film documentar intitulat "România".
Prin contribuţia unui intreprinzător privat, Tudor Posmantir, se construieşte în anii 1936-1937, un laborator dotat cu aparate "Debrie", numit "Ciro-film", laborator modern de developat şi copiat filme, asigurând astfel o tehnică modernă de lucru. Pe lângă el se mai construieşte şi un "studio", de fapt un hangan mare de lemn, dar destul de bun pentru producţia unui film. Aici, Ion Sahighian, va realiza O noapte de pomină, după un scenariu de Tudor Muşatescu, cu actorii G.Timică şi Dina Cocea, în anul 1939. Filmul a avut un mare succes de public cu o critică foarte favorabilă. Astfel s-a dovedit ce înseamnă o bună dotare tehnică.
"Fondul naţional al cinematografiei" prin diferite hotărâri ale guvernelor, ajunge în cele din urmă la "Oficiului de turism", unde se înfiinţase o secţie cinematografică, pentru realizarea unor filme de propagandă turistică. Baza materială care se creează este cea cerută de scopul urmărit şi dece să nu recunoaştem de bună calitate. Aparatele de filmat erau de tipul pentru reportaj, instalaţia de sunet portabilă montată într-un autovehicul; se începe construcţia unei săli de înregistrări sonore pentru documentare realizată în timp, înzestrarea minimă cu refectoare, însă dezamăgire pentru creatorii de filme artistice - lipsa unui platou de filmare.
Tot în această perioadă de sfârşit al anilor 1930, se constituie "Oficiul Naţional Cinematografic", condus de criticul de cinema D.I.Suchianu. Oficiul pentru început trece la realizarea unui jurnal de actualităţi periodic şi realizarea unor documentare. Se începe şi construirea unui studio care se va termina greoi datorită începerii celei de a doua conflagraţii mondiale.Astfel O.N.C.-ul realizează documentarul "Ţara Moţilor", care primeşte la Festivalul de la Veneţia din 1938 un premiu. Filmul este realizat de regizorul Paul Călinescu, constituind intrarea documentarului românesc în domeniul artei cinematografice( A.N.F., a doua). În timpul războiului, O.N.C.-ul este pus la dispoziţia Statului Major al Armatei, majoritatea operatorilor fiind trimişi pe front, iar tehnicienii întrebuinţaţi exclusiv pentru nevoile propagandei de război.
Cu toate aceste greutăţi, în perioada 1941 - 1942, se reuşeşte ca în "studioul" O.N.C.-ului să fie realizat filmul "O noapte furtunoasă". Activitate pentru realizare filmului a fost o muncă de "Sisif" în condiţiile războiului, atât pentru actori, operator, electricieni de platou, secretară de platou, manipulatori decoruri, recuziteri. Toate exterioarele au trebuit fi construite în micuţul studio de 18x11 m, destinat înregistrărilor muzicale, dat fiind faptul că afară nu se putea lucra noaptea din cauza camumflajului. Pentru "panoramic" sau "travelling", erau necesare combinarea a două, trei filmări a două, trei decoruri care trebuia să constituie un întreg. S-a procedat pe sistemul dacă a fost filmată o secvenţă, decorul se desface montându-se următorul. Au avut un singur lucru care nu le-a lipsit: pelicula. În final au fost folosiţi 29000 m de peliculă negativă. Filmul "O noapte furtunoasă" este realizat de regizorul Jean Georgescu, după comedia lui I.L.Caragiale cu acelaşi nume; asistenţi regie Ionel Iliescu, Virgil Stoenescu, I. Marinescu, P. Băleanu; operator Gerard Perrin (Paris); Sunet ing.A.Bielisici, V.Cantunari, G.Mărăi; montaj Ivonne Herault (Paris) şi Lucia Anton: machiaj soţii Sturh (Berlin); coregrafia Emil Bobescu; muzica Paul Constantinescu; decoruri arh. Ştefan Norris; schiţe de decoruri şi costume Aurel Jiquidi; direcţia de producţie Ion Cantacuzino; interpreţi Al. Giugaru, Maria Maximilian, Florica Demion, Radu Beligan, Iordănescu Bruno, G. Demetru, Ion Baroi, G. Ciprian, Miluţă Ghiorghiu, Leontina Ioanid, Doina Missir, Iuliana sym, Cornelia Teodosiu, Elena Bulandra, Vasiliu Falti, Lică Rădulescu, Ion Stănescu, N. Teodoru, O. Rocos, Iancu Constantinescu, Jean Mascopol. Premiera 22 martie 1943 la cinema "ARO". Acesta este primul şi ultimul film realizat de O.N.C., un film care a rămas multă vreme punct de referinţă în cinematografia românească.
Însă producţia de film continuă. O societate româno-italiană, "Cineromit", va trece în anul 1944 producţia filmului "Visul unei nopţi de iarnă", sub regia lui Jean Georgescu, după piesa lui Tudor Muşatescu. Filmul este terminat spre sfârşitul anului 1945, datorită evenimentelor războiului. Echipa tehnică în mare este cea de la "O noapte furtunoasă", cu operator francez Louis Behrend. Actori G.Demetru, Ana Colda, Maria Filotti, Mişu Fotino,Radu Beligan. Premiera 2 martie 1946.,cinema "Excelsior".
Urmează câteva producţii realizate în cooperare cu studiouri daneze şi maghiare de o companie "Balcan-Film Company" Bucureşti, cu o apariţie meteorică. Amintim "Allo Bucureşti", "Furtul din Arizona" şi "Două lumi şi o dragoste", toate în 1946.
Mai se remarcă în anul 1946, producţia "Pădurea îndrăgostiţilor", a casei de film "Doina-Film",în care găsim echipa tehnică de la O.N.C., regizor şi operator Cornel Dumitrescu.
(Sursă de informare:"Momente din trecutul filmului românesc" de Ion Cantacuzino, Buletine "Filme noi" editate de fosta Centrală "Romaniafilm", memoriile şi studiile lui Tudor Caranfil, Jean Mihail, Jean Georgescu şi ale A.N.F. şi reviste "Cinema")
[modifică] Listă cu filmele artistice româneşti din perioada 1911-1947
(Urmează linkul din titlu!)
[modifică] Filmul românesc după 1948
(Urmează linkul din titlu!)
