Film
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Film, este termenul utilizat pentru desemnarea, în accepţiune mai largă, a produsului final al artei şi industriei cinematografice.
Cuvântul film, în cinematografie, este un acronim rezultat din prescurtarea denumirii unei fabrici de pelicule fotosensibile, "Fabbrica Italiana Lamine Milano"[necesită citare] şi este folosit pentru a desemna o realizare a artei cinematografice.
Arta şi industria cinematografică în vorbirea curentă sunt cunoscute sub denumirea de cinematografie. La rândul ei industria cinematografică se împarte în două sectoare distincte: producţia de film şi difuzarea lor în săli de cinematograf sau televiziuni, casete video, DVD-uri sau descărcându-l de pe internet (vizionare on demand).
Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numeşte cinefil, iar valoarea filmului este stabilită de criticul de film, cu ocazia apariţiei producţiei de film sau în cazul prezentării lui la diferite festivaluri de film.
Festivalurile de film sunt manifestări consacrate, unde juriuri formate din cineaşti şi critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, după nişte criterii stricte premiază producţiile de film ale cinematografiilor naţionale participante. La astfel de manifestaţii cinematografice a participat şi participă şi cinematografia românească, obţinând premii importante pentru filmul românesc.
Cuprins |
[modifică] Motto
O artă s-a născut sub ochii noştri. (Georges Sadoul)
[modifică] Istorie
Prima proiecţie publică a unui film, cu aparatul fraţilor Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în localul "Grand Cafe", Boulevard des Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines "Lumière" (Ieşirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren în gară, care a rulat, imediat după premiera franceză, şi la Bucureşti.
Această dată de 28 decembrie 1895, marchează nu numai prima proiecţie cinematografică, ea marchează şi naşterea unei noi arte, arta cinematografică, cea de-a şaptea artă cum mai este cunoscută, şi o nouă industrie, industria cinematografică.
Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreţ de oamenii serioşi. Mulţi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, şi-au început activitate exploatând câte un nickel odeon, în traducere liberă templu al artei de doi bani.
Primul promotor al noii arte şi industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele filme alegându-şi diferite subiecte hazlii din însăşi uzina sa. Astfel au fost realizate pelicule ca Tâmplarul, Fierarul, Dărâmarea unui zid. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viaţa de familie: Dejunul lui Bebe, Borcanul cu peştişori roşii, Ceartă între copii, Baia de mare, Partida de carţi, Partide de table, Pescuitul crevetelor. Fratele său Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui, una dintre ele fiind Femei care ard ierburi.
Louis Loumiere a fost primul operator de actualităţi. In iunie 1895, când proiecţia cinematografică se făcea numai sub titlu de experienţă, el filmează cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participanţilor coborând din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obţinut de fraţii Lumière cu prima proiecţie cinematografică, îi determină pe aceştia să angajeze operatori. Aceştia sunt cei care au făcut posibilă apariţia jurnalului de actualităţi, documentarului, reportajului, precum şi primele montaje de film. Primul montaj de film îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme minut despre activitatea pompierilor (ieşirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului şi salvarea).
Fraţii Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor se făcea manual, cunoscut mai târziu de marele public sub numele de "Technicolor". Numele este impropiu, procedeul de film color Technicolor fiind pus la punct în anul 1920. Aceste filme erau mai degrabă filme colorate decât filme color.
Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul Robert Houdin, un teatru de unde se prezenta numere de prestidigitaţie. Văzând proiecţiile Lumière, îşi dă seama ce este noua descoperire, cumpără şi el un aparat, cumpără peliculă şi începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele Lumière.
Dar întâmplarea face ca filmând un omnibuz trecând pe stradă, aparatul să se blochează. Repornind-l prin acel loc trece acum un dric. Developând filmul şi proiectându-l efectul este spectaculos, un omnibus se transformă brusc într-un dric. Acesta este primul trucaj cinematografic. Primul film pe care-l realizează folosind acest nou sistem, a fost Dispariţia unei doamne în octombrie 1896. Aceste dispariţii, combinate ulterior cu apariţii , devin un laitmotiv în filmele Méliès. El dezvoltă sistemul lanterna magică, aplicându-l în producţia Voiajul în lună (1902), prin crearea de iluzii optice deosebite.
Georges Méliès, este şi primul creator de film politic prin creaţia sa, Afacerea Dreyfus (1899). Filmările se făceau afară la lumină, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului realizările lui se fac fără mişcarea aparatului şi nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de Afacerea Dryfus, Voiajul în lună de care am vorbit mai sus şi Le sacre d'Edouard (1902) şi Cendrillon (Cenuşăreasa-1899).
"Filmul Méliès", este un film ordonat pe tablouri, nu secvenţe, ci aşa cum se prezintă acţiunea unei piese de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracţie foloseşte procedeul de film colorat al fraţilor Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând. Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producţia de filme artistice mai lungi ca metraj (200-300 m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.
Méliès nu a mai putut face faţă marilor companii de producţie apărute după 1910, fapt ce a dus la dispariţia lui de pe piaţa noii industrii, industria filmului. Însă în anul 1931 guvernul francez îşi aduce aminte de contribuţia lui în cotextul cultural al republicii şi-i acordă "Legiunea de Onoare". Henry Langois, cel care creează arhiva de filme şi Cinemateca Franceză îi salvează marea majoritate a filmelor.
Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti şi de un alt francez contemporan cu Fraţii Lumiére şi Méliès, un pasionat al noii arte şi industrii, Leon Goumont, producător de aparate de filmat şi proiecţie, cercetător în domeniul adaptării sunetului şi culorii filmului şi nu în ultimul rând producător de filme. În compania sa de producţie s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl şi a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat în timp o colaborare cu Metro Goldwyn dând naştere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme realizate împreună : "Ben Hur" şi "Napoleon".
Mărirea duratei de proiecţie şi apariţia subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul spectatorilor interesaţi de noua artă să crească, apărând o reţea de săli, numite cinematografe.
În ceace priveşte aceste locaţii, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul din Paris construind o sală de 3400 de locuri.
Dar...filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor, îl "îmbogăţeşte" cu prim planul şi John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde găseşte cele mai bune condiţii pentru dezvoltare.
Un proiecţionist, Edwin S.Poter, preia compania de producţie a filmelor proprietate a lui Edison în anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficţiune. Nou este că acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este producţia "The Great Train Robbery" (1903) care transformă filmul într-un spectacol comercial. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locaţii, acţiuni cu tren în mişcare. Pleacă de la compania lui Edison la compania "Famous Players" (apoi "Paramount"), unde metoda sa regizorală este depăşită şi se va întoarce la vechea sa meserie, proiecţionist (1916).
În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seamă regizori ai cinematografului american, numit şi părintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, începe să joace în film la compania de producţie "American Mutascope and Biograph" (1908). Devine apoi regizor la "Biografh", realizând 450 de filme. La acest lucru contribuie şi echipa de profesionişti cum sunt acriţele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum şi regizori ca Mark Sennet şi Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. După anul 1913, pleacă de la "Biograph" la "Reliance-Majestic", apoi devine independent. Realizează astfel "Judith of Bethulia" (1914), controversatul "The Brith of a Nation" (1915) şi "Intolerance" (1916), filme care-l fac cel mai mare producător american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Naşterea unei naţiuni) şi Intolerance (Intoleranţă), acestea sunt strâns legate între ele privind realizarea şi prezentarea lor publicului.
Primul apare cu o reclamă care i-a făcut pe mulţi să-l acuze pe Griffith de rasism. Afişul filmului prezintă un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de stradă şi la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu poziţia oficială şi-n următorul an produce Intolerance ca un răspuns dur celor care au făcut atâta zgomot.
Griffith, împreună cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford şi Charlie Chaplin, au fondat în anul 1920, compania "United Artist Corporation", unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiţi)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 şi filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cântat), Abraham Lincoln-1930 şi The Struggle-1931.
[modifică] Arta cinematografică
În loc de motto:
- "Când oamenii n-au mai avut curajul să creadă în viaţa de jos, când n-au mai avut candoarea să creadă în viaţa de sus, au început să creadă în viaţa ca-n filme.
- Starul a fost întruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poartă bikini, merii cresc în piscine, iar şarpele îşi petrece vacanţa pe un iaht personal.
- Bine sau rău - aşa a fost.
- Pentru o bună parte a lumii, filmul a fost întradevăr o uzină care produce vise, conserve de vise. La început, vise sepia. Pe urmă technicolore, iar spre dimineaţă, înainte de ora trezirii - coşmaruri..."(Ecaterina Oproiu - critic de film)
Dacă filmul este o artă sau o industrie, a fost o mare întrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualităţii spirituale în general. Oare unde se termină industria şi unde începe arta. S-au căutat răspunsuri, şi iată la ce s-a ajuns.
Filmul este o industrie deoarece în el este investit capital pentru a fi realizat, este investit capital pentru exploatarea lui în săli de spectacole, care la începuturi nu erau cu mari "pretenţii", dar cu timpul publicul se "emancipează" având pretenţia ca şi "nikel-odeonul" să devină un templu, un templu a celor ce vin în el nu munai pentru distracţie, ci şi la un spectacol deosebit de artă, un spectacol a celei de-a şaptea arte.
Pentru începuturile cinematografului acele vederi mişcătoare, făcute de fraţii Lumière, dar care deschid drumul documentarului, apoi acele comedioare, gen grădinarul stropit, făcute tot de către părinţii săi, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorală, erau de ajuns. Dar iată că în această activitate de bâlci apare Georges Méliès, Georges Méliès care îşi dă seama că pentru fiabilitatea cinematografului este nevoie de creerea unui scenariu pentru a se realiza un film pe care publicul să-l caute.
Deci Georges Méliès este cel care-şi dă seama că din atracţia de bâlci se poate face o artă, şi nu orice artă, ci o artă profitabilă din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul său, "Voiajul în lună" (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.
Legat de acest film a lui Méliès, nu putem trece cu vederea de faptul că acesta, mai bine zis reţeta de casă obţinută cu proiecţia lui în Statele Unite ale Americii, este cea care duce la apariţia primei săli specializate, cinematograful, într-un cartier al Los Angelesului numit Hollywood(lemn sfânt). Acel cartier plin de verdeaţă şi soare, care peste câţiva ani, chiar dacă frumuseţea sa nu este dată de vre-un lemn sfânt, va fi "raiul pe pământ" al noii arte, cea de a şaptea artă. Va deveni "fabrica de vise", vise totdeauna neapărat frumoase pentru milioane de visători ai sălii întunecate. Zeul Film se întrupează şi se încoronează pe acest mirific loc, cu un nume parcă predestinat "hollywood" (lemn sfânt), loc de unde-şi va începe domnia. A fascinat şi continuă să ne fascineze, să ne facem să râdem sau uneori să şi plângem, dece nu?, dar totdeauna Zeul Film ne-a scos câtuşi de puţin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de mâine, ne-a făcut viaţa mai uşoară.
Şi, încet, încet, acesta îşi extinde aripile atotcuprinzătoare asupra mapamondului. Profiturile obţinute de noua artă devin pe zi ce trece tot mai mari.
Concluzia este că în lumea cinematografului, arta şi industria pot conlucra şi ceeace este mai important, se completează total, autosusţinându-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investeşte capital să se orienteze către un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care foloseşte scenariu pentru ca producţiea să se ridice prin realizarea ei la cerinţa aceluiaşi beneficiar, publicul. El este cel care în întunericul sălii poate fi vrăjit de lumina ecranului privind filmul, apreciindu-l sau nu. El publicul este cel care visează sau îşi vede împlinit visul, în alb-negru sau color. El, publicul este cel care judecă în ultima instanţă munca şi strădania sutelor de oameni angajaţi în turnare filmului, de la scenarist, regizor, actori, până la cel care aşează bobina de film în cutia pentru difuzare.
Şi...Şi ce este mai important, filmul devine mai profitabil prin vedete. Nu este o descoperire numai a noii arte apărute, se cunoştea acest lucru de la Thalia. Însă pentru lumea cinematografului, vedeta este cea care aduce fani în sala de cinema. Ea, vedeta este cea care face ca fanul său să o considere nu un model, ci un idol, un idol care îl face să viseze la o lume pe care el nu o va atinge decât în visurile sale cele mai frumoase.
Sărbătoarea importantă a filmului mondial are loc în fiecare an când se decernează premiile Oscar, ale Academiei Americane de Film, dar există şi festivaluri internaţionale de film la fel de prestigioase cum sunt cele de la Cannes, Veneţia, Berlin, şi altele.
În România se ţin o serie de manifestări pentru promovarea filmului cum sunt: Festivalul Internaţional de film Transilvania, la Cluj-Napoca, un altul cu producţiile noilor, mai bine spus anonimilor regizori ai celei de-a şaptea artă din lumea largă, organizat de cine alt cineva decât de Fundaţia Anonimul în localitatea Sfântu Gheorghe, din Delta Dunării, judeţul Tulcea şi Festivalul de film internaţional "DaKino" la Bucureşti, festivalul de asemeni al tinerilor realizatori.
Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefate mesajul filmului adresat publicului, arta interpretativă a unor actori, scenariul şi scenaristul, tehnici folosite în exprimare, regizorul filmului.
Succesul de "box office" este determinat, aşa cum arătam mai sus, de scenariu, regizor, distribuţie, subiect, de evaluarea producţiei de film de către critica de film şi ultimul determinant este publicul. El, măria sa publicul este cel care-şi spune cuvântul la intrarea în sală pentru a viziona sau nu un film. El este cel care "dictează" ce vrea să vadă.
Însă, nu trebuie uitat că filmul prin mesajul său mai mult sau mai puţin voalat, a constituit şi constituie şi un puternic mijloc de influienţare a maselor, mai bine spus un mijloc de propagandă a clasei conducătoare. A fost folosit de oricare clasă politică aflată la putere. Dar se remarcă printr-o agresivitate sporită în manipularea maselor orânduirea sovietelor în Rusia şi nazismul lui Adolf Hitler în Germania. Producţiile realizate, erau o mistificare totală a realităţii, în special prin documentare şi jurnale de actualităţi. Nici filmele de ficţiune nu erau scutite de această formă de influienţare, subiectele abordate fiind adaptate cerinţelor ideologiei. Numai diplomaţia în exprimare a realizatorilor, scenarişti şi regizori, a făcut posibilă realizarea unor filme de un înalt nivel artistic sub nişte dictaturi ca cele ale lui Stalin şi Adolf Hitler.
Aşa a fost posibilă realizarea unor filme ca: "Crucişatorul Potemkin" (Eisenstain, 1915), "Mama" (Eisenstain, 1925), "Ceapaev" ( Vasiliev, 1934, "Alexandru Nevsky" (Eisenstein şi D.Vasiliev,1938), "Suvorov" ( Pudovkin şi Doller, 1940), "Amiral Nahimov" (Pudovkin, 1946), "Tânăra Gardă" (Gherasimov, 1948), "Al 41-lea" (Ciuhrai Grigori, 1956), "Tăunul" (A.Frinţimer, 1955), "Zvăpăiata" (Samsonov, 1958), "Idiotul" (Pârâev, 1958), "Zboară cocorii" (Kalatozov, 1958), în Rusia Sovietică.
În Germania nazistă unde Fritz Lang cu a lui capodoperă Metropolis sau Der müde Tod (Moarte obosită) promite o cinematografie naţională germană care s-ar fi putut impune în lume, datorită politicii naziste alege calea imigraţiei americane. Cu el a mai plecat o serie importantă cum au fost Pabst, Pommer şi alţii. Goebbels, şeful propagandei naziste a găsit însă pe regizoarea Leni Reifensthal, care prin filmul Triumf des Willens (Triumful voinţei), reuşeşte să răspundă din plin cerinţelor acestuia. Mai încearcă Olimpiada, celebru de astfel în străinătate. Însă rămâne celebră doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de tristă amintire.
Vorbind de filmul românesc, nici acesta nu a fost scutit de o asemenea influienţă din partea clasei politice aflată la putere (vezi Filmul românesc după 1948).
Se remarcă în prezent o diminuare a filmului de artă din cauza unor costuri ridicate de producţie, în favoarea filmelor de divertisment, aventură, porno, SF, uşor de realizat atât artistic, cât şi material.
Cu toate acestea, cele două tendinţe de realizare a unui film, de artă sau divertisment, convieţuiesc şi fiecare se afirmă în modul său de exprimare.
Chiar în uzina de vise a Hollywoodului, regizori ca Woody Allen, Robert Altman, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, n-au uitat că filmul este o artă şi trebuie realizat ca atare.
Printre regizorii români contemporani s-au făcut remarcaţi Nae Caranfil, Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Mircea Mureşan, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Dan Piţa, Geo Saizescu, Malvina Urşianu şi mulţi alţii.
Nu trebuiesc uitaţi însă nici pionierii filmului românesc, şi anume Grigore Brezeanu, Jean Georgescu, Jean Mihail şi Jean Negulescu (cunoscut sub numele de Jean Negulesco), care cu multe privaţiuni au făcut remarcată cea de-a şaptea artă în cultura românească interbelică, fiind ctitorii cinematografiei româneşti.
[modifică] Curente cinematografice
Ca şi în cazul celorlaltor arte, cinematografia se supune, mai mult sau mai puţin unei clasificări pe curente: Noul Val - Franţa, Neorealism italian, Noul val suedez, Free cinema sau The Angry Young Men Movement, New American Cinema, Cinema Nôvo sau Cinematograful lumii a treia, Expresionismul German, Filmul românesc, Filmul sovietic (până în 1992) şi altele.
[modifică] Clasificare a filmelor
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Clasificare a filmelorvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
[modifică] Filmul românesc
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Filmul românescvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Filmul românesc după 1948vedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Filmul românesc de animaţievedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
[modifică] Industria cinematografică
Prin intermediul a trei articole, cu nişte cunoştiinţe de nivel mediu de fizică, optică, electrotehnică, electronică şi chimie, încerc să vă fac să înţelegeţi acest fenomen, artă şi industrie, care ne ocupă destul timp liber pentru destindere după o activitate stresantă şi tumultoasă.
Articolele au ca scop iniţierea în problemele de bază ale tehnicii cinematografice, crearea unei priviri în ansamblu asupra diverselor domenii care concură la realizare filmului şi prezentarea lui spectatorului.
[modifică] Tehnica de turnare a unui film
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Tehnica producţiei de filmevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Procesul de producţie a unui filmvedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
[modifică] Tehnica proiecţiei cinematografice
-
Pentru detalii, vedeţi articolul Tehnica proiecţiei cinematograficevedeţi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vedeţi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vedeţi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].
[modifică] Bibliografie
- "Momente din trecutul filmului românesc" de Ion Cantacuzino, 1965.
- Reviste de cinema.
- "Istoria cinematografului" de Georges Sadoul,1965.
[modifică] Legături externe
- ro / en The Internet Movie Database: http://romanian.imdb.com/ (bază de date de film pe Internet)
- ro CineFan.ro
- ro Centrul Naţional al Cinematografiei (România)
- ro Uniunea Cineaştilor din România
- ro Web-enciclopedia filmului moldovenesc
- ro RomaniaFilm
- ro Cinemagia.ro
- en Enciclopedia virtuală a filmelor
- ro Un secol de cinema
