Liviu Ciulei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Liviu Ciulei (n. 7 iulie 1923, Bucureşti) este un regizor român. Personalitate importantă a teatrului şi filmului, Liviu Ciulei este totodată actor, regizor, arhitect, scenograf, profesor. Activitatea sa creatoare remarcabilă de peste 50 de ani a marcat atît arta scenică românească prin spectacole de anvergură naţională şi internaţională, dar şi lumea filmului românesc şi internaţional.
A studiat arhitectura, apoi teatrul la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în Visul unei nopţi de vară la Teatrul Odeon; ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, (mai târziu numit Teatrul Bulandra), unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă Omul care aduce ploaia de Richard Nash. În 1961 a devenit celebru pentru o punere în scenă total originală a piesei Cum vă place a lui Shakespeare. În anul (1965), Liviu Ciulei a primit Premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, pentru filmul - Pădurea spânzuraţilor.
A fost peste 10 ani director artistic al Teatrului Bulandra. A lucrat în multe ţări din Europa, precum şi în Statele Unite ale Americii, Canada şi Australia.
A părăsit România în anul 1980 şi a fost director artistic al teatrului Tyrone Guthrie din Minneapolis, Minnesota (Statele Unite), iar din 1986, profesor de teatru la Columbia University şi New York University în New York City. S-a întors în ţară după 1989, regizând o serie de piese celebre. A fost numit Director de Onoare al Teatrului Bulandra ca un semn de recunoaştere al meritelor sale extraordinare aduse scenei şi ecranului românesc.
Ca arhitect, în afara scenografiilor majorităţii pieselor regizate de el, Liviu Ciulei a contribuit la reconstrucţia auditoriului Teatrului Bulandra, precum şi a altor teatre. În 1996 UNITER i-a acordat Premiul său anual pentru întreaga sa activitate.
Cuprins |
[modifică] Filmografie (actor)
- În sat la noi (1951)
- Nepoţii gornistului (1953)
- Alarmă în munţi (1955)
- Valurile Dunării (1959)
- Soldaţi fără uniformă (1960)
- Cerul n-are gratii (1962)
- Pădurea spânzuraţilor (1964), ecranizare după romanul Pădurea spânzuraţilor al scriitorului Liviu Rebreanu.
- Facerea lumii (1971)
- Decolarea (1971)
- Dragostea începe vineri (1972)
- Dimitrie Cantemir (1973)
- Ceaţa (1973)
- Mastodontul (1975)
- Falansterul (1979)
[modifică] Filmografie (regizor)
- Erupţia (1957)
- Valurile Dunării (1959)
- Pădurea spânzuraţilor (1964), ecranizare după romanul Pădurea spânzuraţilor al scriitorului Liviu Rebreanu.
- O scrisoare pierdută (1977) - film TV
[modifică] Filmografie (scenarist)
- Mitrea Cocor (1952) (în colaborare cu Mircea Bodianu şi Paul Bortnovschi, r. Victor Iliu şi Marietta Sadova)
- Nepoţii gornistului (1953) (în colaborare cu Mircea Bodianu şi Paul Bortnovschi, r. Dinu Negreanu)
- Răsare soarele (1954) (în colaborare cu Mircea Bodianu şi Paul Bortnovschi, r. Dinu Negreanu)
- Pasărea furtunii (1957) (r. Dinu Negreanu)
- Facerea lumii (1971) (r. Gheorghe Vitanidis)
- O scrisoare pierdută (1977) - film TV