Mihai Viteazul
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihai Viteazul (n. 1558- 9 august 1601, Câmpia Turzii), ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, întâiul domnitor român al tuturor celor trei ţări române, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova, care au devenit unite sub sceptrul său domnesc pentru prima dată în istoria românilor.
Cuprins |
[modifică] Descendenţă, importanţă în istoria românilor
Vechi documente istorice, aflate în custodia Academiei Române şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, Mihai Viteazul, domnul primei uniri a românilor din toate provinciile, s-a născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă s-a cununat cu Doamna Stanca. Potrivit istoricilor, ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Pătraşcu cel Bun, iar după alţii, ar fi fost fiul lui Pârvu Buzescu, tatăl fraţilor Buzeşti. Mama sa, numită Teodora, a făcut parte din familia Cantacuzinilor, soră cu Iane Cantacuzino. Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea tuturor românilor într-un stat unitar, care peste trei secole se va numi România, fiind în conştiinţa colectivă românească, unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali.
[modifică] Ascensiunea politică
În 1588 a devenit ban de Mehedinţi, la sfârşitul anului 1588 stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.
Aderă la "Liga Sfântă" creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus Domnului Ţării Româneşti, Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
[modifică] Campania antiotomană
[modifică] Victoriile împotriva Imperiului otoman
Aderarea Ţării Româneşti la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacând cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hârşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595(evocată în mod strălucit în poemul "Paşa Hassan" de George Coşbuc). Constraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptând sprijinul lui Sigismund. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Târgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).
[modifică] Negocierile de pace cu Înalta Poartă
Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Ţara Românească în pragul colapsului financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supravieţuirii statale: "aşezământul" sau "legarea ţăranilor de glie" prin care rumânii (ţăranii făra pământ din Valahia) erau siliţi să rămână pe moşia pe care se aflau în acel moment. După câteva confruntări pe linia Dunării, Mihai decide începerea negocierilor cu otomanii. Finalizate printr-o pace (1597-1598) prin care, în schimbul acceptării suzeranităţii otomane şi a plăţii tributului, Înalta Poartă recunoştea domnia voievodului pe întreaga durată a vieţii sale. În paralel, domnitorul valah încheie un tratat şi cu Casa de Habsburg (Mânăstirea Dealu, 30 mai/9 iunie 1598) orientat împotriva turcilor. Prin dubla suzeranitate (otomană şi habsburgică) se anula practic tratatul dezavantajos al boierilor cu Sigismund Bathory.
[modifică] Unirea Ţărilor Române
Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea "planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania şi, după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599,primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei".
[modifică] Consolidarea Unirii
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:
- adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile,
- construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia,
- acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români,
- numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.
[modifică] Sfârşitul domniei
[modifică] Destrămarea Unirii
Contextul internaţional era complet nefavorabil Unirii. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara Românească. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau masurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion.
[modifică] Moartea lui Mihai Viteazul
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, pe câmpia Turzii, Mihai Viteazul este ucis de generalul Basta. Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei."
| Predecesor: Alexandru cel Rău |
Domnitor al Ţării Româneşti 1593 - 1601 |
Succesor: Radu Mihnea |
| Predecesor: Andrei Báthory |
Principe al Transilvaniei 1599 - 1600 |
Succesor: Ştefan Bocskay |
| Predecesor: Ieremia Movilă |
Domnitor al Moldovei 1600 |
Succesor: Ieremia Movilă |
[modifică] Bibliografie
- "O istorie sinceră a poporului român", Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002
- "Istoria românilor", volumul II, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
- "De la statul geto-dac la statul român unitar", Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983
[modifică] Alte lucrări recomandate
- "Mihai Viteazul", Petre P. Panaitescu, Editura Corint, Bucureşti, 2002
- "Istoria românilor", volumul II, Constantin C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- " Românii supt Mihai Voievod Viteazul " de NIcolae Bălcescu
