Paul Cézanne

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Paul Cézanne: Autoportret, 1875 - Musée d'Orsay, Paris

Paul Cézanne (*19 ianuarie 1839, Aix-en-Provence - †23 octombrie 1906, Aix-en-Provence) a fost un pictor francez, considerat în prezent cel mai mare înnoitor al picturii la sfârşitul secolului al XIX-lea. Reducerea perspectivei la valorile termice ale culorilor şi directa sa referire la formele geometrice au făcut ca pictura lui Cézanne să reprezinte puntea de trecere de la impresionism spre cubism, prima perioadă a acestei ultime orientări fiind numită de către unii teoreticieni ai artei, "faza cézanniană". Opera lui Cézanne, sinteză ideală a reprezentării naturaliste, marchează cu pregnanţă evoluţia artei moderne, al cărei limbaj o revoluţionează în direcţia unor experienţe neaşteptate.

[modifică] Viaţa şi Opera

Paul Cézanne se naşte la 19 ianuarie 1839 în Aix-en-Provence, oraş în apropierea Marsiliei, la 20 de kilometri de Marea Mediterană. Tatăl său, Louis-Auguste Cézanne, este un om înstărit, în 1848 înfiinţează prima bancă din oraş. Paul, viitorul pictor, începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este un elev eminent, în frunte la studiul limbilor clasice. La vârste de 13 ani, se împrieteneşte cu trei colegi de şcoală, unul este Émile Zola, de care va fi legat până târziu, ceilalţi doi, Jean-Baptiste Baille şi Louis Marguery. Toţi patru erau legaţi de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo, descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset şi îi interesează muzica. În orchestra oraşului Cézanne cânta la corn, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne se înscrie la Şcoala de Desen din Aix-en-Provence. În muzeul oraşului cunoaşte câteva tablouri şi sculpturi clasice şi opere din colecţia pictorului Granet, care donase oraşului şi pânzele prietenului său, Ingres. În 1858, Zola pleacă definitiv la Paris. Despărţirea este grea pentru cei doi prieteni, ei caută să înlocuiască discuţiile de până acum cu schimburi frecvente de scrisori.

Studiile la care îl obligă tatăl său nu-l preocupă pe Cézanne. În ciuda acestui fapt, în decembrie 1858, se înscrie la facultatea de Drept din Aix, dar în acelaşi timp îl roagă pe Zola să se intereseze de examenul de admitere la Academia de Arte Frumoase din Paris. În septembrie 1861 pleacă la Paris, unde este obligat să trăiască din 125 franci lunar, sumă pusă la dispoziţie de tatăl său. În Paris descoperă marile muzee, unde poate copia operele marilor artişti. Se duce în fiecare dimineaţă la Academia "Charles Suisse", pentru a participa la ore de desen. La Academie face cunoştinţă cu Camille Pissarro, cu care se împrieteneşte foarte repede. Dă examen de admitere fără succes la Academia de Arte Frumoase şi îşi petrece timpul în continuare în atelierul Suisse, unde pictează după model. În urma sfaturilor lui Pissarro, începe să picteze şi în aer liber.

Golful Marsiliei văzut de la Estaque, 1886

Jucătorii de cărţi, 1893

Natură moartă cu mere şi portocale, 1899

Muntele Sainte-Victoire, 1900

Les grandes baigneuses, 1906

În 1864, Cézanne face o călătorie la Estaque, în apropiere de Marsilia; acesta va deveni unul din locurile preferate pentru pictură (tabloul: "Golful Marsiliei văzut de la Estaque", 1886). Tablourile prezentate la Salonul Oficial îi sunt însă sistematic respinse. Între 1872 şi 1874 se întâlneşte des cu Camille Pissarro în orăşelul Auvers-sur-Oise, situat la nord-vest de Paris, şi pictează împreună motive din natură. Cézanne participă în 1874 la prima expoziţie a impresioniştilor , unde prezintă trei tablouri, printre care şi "O Olympia modernă", replică a unei cunoscute picturi aparţinând lui Édouard Manet. Operele sale sunt considerate ridicole de către critică. Expune, în 1877, 16 tablouri la treia expoziţie a impresioniştilor. În tot cursul anului 1882 lucrează la Estaque, unde vine şi pictorul Auguste Renoir. În 1886, Cézanne se ceartă cu Zola. Zola îi trimisese romanul "Oeuvre", pe care tocmai îl terminase. Profund jignit, Cézanne se recunoaşte pe sine însuşi în eroul principal, un pictor ratat în pragul sinuciderii.

Cézanne lucrează de-a lungul întregii sale vieţi la anumite teme şi le esenţializează. O astfel de temă este seria jucătorilor de cărţi. Un astfel de tablou se găseşte în "Muzeul Orsay" din Paris. Se poate remarca paleta deosebit de rafinată a culorilor, deoarece din tonurile calde, dar amestecate brutal, radiază o înaltă formă a suavităţii. O altă temă preferată sunt naturile moarte cu fructe, care revin ca un leitmotiv în creaţia lui Cézanne. În tabloul "Natură moartă cu mere şi portocale" (1899) reliefurile realizate amintesc sculpturalitatea câtorva pânze care reprezintă muntele "Sainte-Victoire". Tablourile pictate cu acest subiect reprezintă cele mai mari capodopere ale lui Cézanne.

În 1895, negustorul de tablouri Ambroise Vollard organizează prima expoziţie personală a lui Cézanne. În 1900 expune la Expoziţia Universală de la Paris. Acum Cézanne începe să fie cunoscut. Părăseşte arareori Aix-en-Provence, unde îşi cumpărase un atelier în afara oraşului. Lucrează tot timpul şi cu toate forţele. În 1904 expune la Salonul Oficial de toamnă, iar în 1905 la Salonul de toamnă şi la Salonul Independenţilor.

O temă clasică în istoria picturii - femeia care se scaldă - revine frecvent în lucrările lui Cézanne. Cu tabloul "Les grandes baigneuses", realizat în ultimii ani ai vieţii, trece la compoziţii monumentale, în care corpurile formează o parte arhitectonică a întregului. Există trei tablouri asemănătoare între ele, cea mai mare intensitate s-a concretizat în tabloul care se găseşte în Muzeul de Artă din Philadelphia (USA). Culorile simple şi armonice sunt amplasate aproape ca la o acuarelă. Siluetele celor paisprezece femei grupate în jurul copacilor imenşi, care se întind către cer, amintind bolţile unei catedrale, formează un tablou cu o armonie strălucitoare.

La 15 octombrie 1906, Cézanne pictează în aer liber. Stă prea mult în ploaie şi, când ajunge acasă, îi este deja foarte rău. Contractează o pneumonie gravă, starea sa devine critică şi la 23 octombrie 1906, Cézanne moare în vârstă de 66 de ani. Cézanne a dorit "să moară pictând". Dorinţa i s-a împlinit, ultima sa scrisoare fiind adresată negustorului de culori...

Pictura lui Cézanne a avut un uriaş impact asupra artei secolului al XX-lea, incluzând şi arta abstractă. Chiar din timpul vieţii sale, contemporanii încearcă să-i fructifice experienţa. Mult îi datorează Van Gogh şi Gauguin. Acesta din urmă îi cumpără de altfel numeroase lucrări. simboliştii, prin Maurice Denis, văd şi ei în Cézanne pe unul din maeştrii lor. Matisse spune următoarele: "Cézanne este maestrul nostru, al tuturor". Picasso, ştie cât îi datorează înaintaşului său, al cărui moştenitor credincios este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul "Domnişoarele din Avignon", care este în acelaşi timp un omagiu faţă de pictura "Les grandes baigneuses" a predecesorului său.