Propagandă nazistă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol este parte a seriei Nazism.

Organizaţii naziste Partidul Naţional Socialist Sturmabteilung Schutzstaffel Waffen-SS Hitler Jugend Lebensborn Nationalsozialistisches Kraftfahrkorps Nazismul în istorie Axa timpului - nazismul timpuriu Puciul berii Nürnberg Cel de-al Treilea Reich Holocaust Noaptea cuţitelor lungi Ajungerea lui Hitler la putere Nur für Deutsche Concepte naziste Glosar al celui de-al Treilea Reich Programul Naţional Socialist Politica rasială a Germaniei naziste Führerprinzip Lebensraum Volk Liste relevante Listă a liderilor şi oficialilor Partidului Nazist Listă de fascişti Listă de cărţi a lui Adolf Hitler Listă de discursuri a lui Adolf Hitler Partide politice şi mişcări naziste în afara Germaniei Canadian National Socialist Unity Party German-American Bund Nasjonal Samling Nationaal-Socialistische Beweging National Socialist Bloc National Socialist League Forţele militare ale Germaniei Naziste Wehrmacht Heer Kriegsmarine Luftwaffe Subiecte conexe Nazism şi religie Misticism nazist Neo-pagânismul german Arhitectură nazistă Artă degenerată Salutul lui Hitler Mein Kampf Swastika Mişcarea Völkisch Puritate rasială Rasa ariană Nazism şi rasă Anti-semitism Führer Distincţii şi decoraţii ale Germaniei naziste Neo-Nazism Fascism Fascism şi ideologie Neo-Fascism

Editaţi

Imagine 1 - Propagandă nazistă - Poster nazist înfăţişând pe Adolf Hitler în fruntea tuturora. Textul afirmă: "Trăiască [îndelung] Germania!"

Germania Nazistă a fost unul din statele în care propaganda statală a atins un nivel nemaiîntâlnit până atunci de saturare şi perfecţionare, atingâng constant pragul intoxicării nocive, poate cu excepţia, mai ales ulterioară, a Uniunii Sovietice, în care a excelat în mai multe perioade.

[modifică] "Promi"

Propaganda a fost studiată, iniţiată, controlată şi executată la nivel naţional, fiind destinată atât populaţiei locale, dar şi restului lumii. Artizanul acesteia, realizată cu un întreg arsenal de mijloace ştiinţifice şi tehnologice, dintre care statistica, radioul, presa şi tipăriturile au fost "vărful aisbergului", a fost Joseph Goebbels însuşi, întâiul şi singurul ministru al propagandei al celui de-al Treilea Reich.

Astfel, cu rare excepţii, cea mai mare parte a propagandei în Germania Nazistă a fost produsă oficial de Ministerul Propagandei Reich-ului (pe scurt, Propagandaministerium, dar pe numele său complet, Reichsministerium für Volksaufklärung und Propaganda, Ministerul Reich-ului pentru clarificarea (lămurirea) populaţiei şi propagandă) creat şi condus de Joseph Goebbels. Plasat în fruntea nou creatului "Promi" (prescurtare mai mult sau mai puţin afectivă a Propagandaministerium) imediat după preluarea puterii de către Adolf Hitler, Goebbels a exercitat un control total asupra cuvântului scris, vorbit, cântat, tipărit sau filmat. Absolut toţi jurnaliştii, scriitorii, editorialiştii, muzicienii, artiştii şi realizatorii de filme trebuiau să se înregistreze la una din camerele Ministerului Propagandei special dedicate presei, artelor vizuale, muzicii, teatrului, literaturii, filmului sau radioului.

Imagine 2 - Propagandă nazistă - "Această persoană, suferind de defecte ereditare costă comunitatea 60.000 Reichsmark de-a lungul întregii sale vieţi. Compatriotule german, aceştia sunt şi banii tăi."
Noua naţiune, publicaţia lunară a oficiului politicii rasiale a NSDAP (vezi şi T-4 Euthanasia Program

[modifică] Copierea unui model anterior

Naziştii erau ferm convinşi că propaganda era un instrument vital în obţinerea scopurilor lor. Urmărind modelul anterior, oferit de propaganda eficientă a forţelor aliate din timpul primului război mondial, de care Führer-ul însuşi fusese impresionat, naziştii doreau să perfecţioneze şi să îmbunătăţească modul în care propaganda fusese folosită anterioar. Atât Hitler cât şi acoliţii săi credeau ferm că prăbuşirea morală a populaţiei, a Marinei imperiale germane în 1918 şi, în general, a trupelor Germaniei, respectiv revoltele din patriei s-ar fi datorat în primul rând propagandei eficiente făcute de forţele aliate atât pe fronturile de luptă cât şi pe teritoriul Germaniei unde nu se duceau lupte (vedeţi şi Dolchstoßlegende).

Hitler avea întâlniri aproape zilnice cu Goebbels pentru a discuta ştirile zilei, iar acesta avea în acest mod acces direct la gândurile intime şi opiniile Führer-ului privind orice. Goebbels, ca orice slugoi perfect, se întâlnea apoi cu oficialii Ministerului Propagandei pentru a prelucra şi distribui informaţiile aşa cum Hitler însuşi ar fi dorit să o facă. Astfel, se dădea tonul pentru linia oficială a Partidului Nazist privind evenimentele în lume. Oricare din jurnalişti şi realizatori de programe de radio aveau nevoie de o aprobare oficială specială din partea "Promi" pentru a putea publica sau difuza materialele lor.

[modifică] "Audienţele" diferite ale propagandei naziste

Înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial propaganda nazistă avea câteva audienţe distincte:

• Germanilor din Germania li se amintea şi reamintea continuu de bătălia extraordinară a partidului Nazist şi a Germaniei înşişi împotriva inamicilor externi şi interni, mai ales evrei;
• Etnicilor germani din ţări precum Cehoslovacia, Polonia, Uniunea Sovietică şi republicilor baltice li se spunea mereu că legăturile lor de sânge cu ţara mamă (de fapt, în germană este "Ţara-tată", Vaterland) sunt mult mai puternice decât jurămintele lor faţă de "noile" lor ţări.
• Inamicilor potenţiali ai Germaniei, în special populaţiei civile din Franţa şi Marea Britanie li se repeta mereu că Germania nu are absolut nimic de împărţit sau de rezolvat cu aceştia, dar că guvernele lor încercau să pornească un război cu Germania.
• În sfârşit, tuturor tipurilor de audienţe li se repeta cu insistenţă măreţia culturală, ştiinţifică, tehnologică şi militară a germanilor şi a Germaniei.

[modifică] Începutul sfârşitului

Până la încheierea Bătăliei de la Stalingrad, 4 februarie 1943, propaganda germană sublinia mereu puterea militară a Germaniei şi aşa-zisa umanitate pe care soldaţii germani o arătau tuturor oamenilor din teritoriile ocupate de către Wehrmacht. Piloţii avioanelor militare aliate, dar mai ales cei ale flotelor care bombardau Germania, erau prezentaţi ca nişte laşi, iar americanii, în special, erau prezentaţi ca nişte gangsteri criminali, însetaţi de sânge, aidoma lui Al Capone. Simultan, propaganda nazistă căuta să asmute americanii şi britanici între ei, pe de o parte, respectiv aliaţii vestici contra Uniunii Sovietice, pe de altă parte.

După eşecul evident de la Stalingrad, care urma să devină începutul sfârşitului pentru supremaţia militară a Germaniei Naziste, tema majoră s-a schimbat, devenind cea a Germaniei salvatoare a "culturii europene vestice" de asaltul iminent al "barbarelor hoarde bolşevice." În acelaşi timp, introducerea "armelor de răzbunare" V-1 şi V-2 era prezentată "publicului" britanic ca o dovadă clară a lipsei oricărei speranţe ca Germania să fie vreodată învinsă.

[modifică] Regizarea unei minciuni sfruntate

În ziua de 23 iunie 1944, naziştii au permis Crucii Roşii să viziteze lagărul de concentare de la Theresienstadt pentru a risipi rumorile legate de aşa-numita "Soluţie Finală a întrebării legate de evrei" (în germană, "Endlösung der Judenfrage"). De fapt, Theresienstadt era doar un lagăr de tranziţie aflat pe drumul spre alte lagăre, de data aceasta de exterminare.

Efortul făcut de propaganda nazistă a fost extrem de "sofisticat" în regizare, întrucât au fost create tot felul de clădiri, incluzând magazine şi cafenele false, pentru a sugera că evreii locuiesc într-un comfort relativ faţă de situaţia existentă de război generalizat european. Oaspeţilor li s-a oferit până şi un spectacol de operă pentru copii, Brundibar, scrisă de unul dintre deţinuţi, Hans Krása.

Pregătirea vizitei Crucii Roşii din iunie a fost îndelung regizată şi continuu îmbunătăţită. Minciuna sfruntată a propagandei naziste a dat rezultate atât de bune, încât Ministerul Propagandei a decis să realizeze, înaintea vizitei, un film de propagandă la "fardatul" Theresienstadt. Filmările au început la 26 februarie 1944 şi au durat ceva timp. Regizat de Kurt Gerron, unul dintre deţinuţi, filmul dorea să arate foarte limpede cum evreii trăiau sub "protecţia binevoitoare" a celui de-al Treilea Reich. După terminarea filmărilor şi a montării filmului, majoritatea distribuţiei filmului şi realizatorii acestuia, incluzând regizorul însuşi, au fost trimişi la lagărul de exterminare de la Auschwitz.

[modifică] Finalul

Goebbels s-a sinucis la 1 mai 1945, a doua zi după sinuciderea lui Adolf Hitler din 30 aprilie. Hans Fritzsche, adjunctul său, care era şeful Departamentului Radio, a fost judecat şi achitat de către Tribunalul crimelor de război de la Nürenberg.