Relaţiile externe ale Franţei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Franţa

Acest articol este parte din seria: Politica şi guvernul Franţai

Constituţie A Cincea Republică Guvernul Franţei Preşedinte Jacques Chirac Prim Ministru Dominique de Villepin Relaţiile externe Parlamentul Franţei Adunarea Naţională Senatul Subdiviziuni Consiliu Regional Consiliu General Consiliul Constituţional Curtea de Casaţie Consiliului de Stat Alegeri Partidele Politice Scandaluri politice

Franţa este membru fondator al Naţiunilor Unite şi este unul dintre cei cinci membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU cu drept de veto asupra deciziile acestora. Franţa participă de asemenea în majoritatea agenţiilor ONU şi este una dintre marile puteri în ceea ce priveşte relaţiile internaţionale, având o importanţă majoră în Africa şi în Orientul Mijlociu.

Cuprins 1 Ministerul Afacerilor Externe 2 Relaţiile externe per regiune a globului 2.1 Europa 2.2 Orientul mijlociu 2.3 Africa 2.4 Asia 2.5 America de Nord 2.6 Oceania 3 Dispute teritoriale 4 Legături externe

[modifică] Ministerul Afacerilor Externe

Ministerul guvernului francez responsabil de politica externă este Ministerul Afacerilor Externe (franceză Ministère des Affaires étrangères) situat pe Quai d'Orsay la numărul 37, în Paris, pe malul stâng al Senei, în vecinătatea palatului Bourbon ce găzduieşte Adunarea Naţională şi a Muzeului Orsay. Prin metonimie, ministerul francez al afacerilor externe este numit colocvial Quai d'Orsay.

Ministerul gestionează atât relaţiile externe cât şi relaţiile europene, conducerea fiind constituită din ministrul de externe, actualmente domnul Philippe Douste-Blazy, precum şi din doi miniştrii delegaţi, unul responsabil cu Cooperarea, Dezvoltarea şi cu Organizaţia Francofonieie, actualmente post ocupat de doamna Brigitte Girardin şi unul responsabil cu afacerile europene, actualmente post ocupat de doamna Catherine Colonna.

[modifică] Relaţiile externe per regiune a globului

[modifică] Europa

Franţa este una dintre marile puteri din Europa de Vest datorită dimeniunii, poziţiei, economiei, armatei şi a politicilor pe care aceasta le duce în domeniul energetic şi în afacerile europene. Este unul dintre principalii susţinători ai unei Uniuni Europene puternice pe plan global, din punct de vedere economic şi politic.

În cadrul Uniunii Europene se consideră că relţia acesteia cu Germania este unul dintre principalele motoare ale funcţionării acesteia. Cooperarea dintre acestea în perioada de după cel de al doilea război mondial a înlocuit cu succes situaţia tensionată dintre acestea existentă din Secolul XIX până la acel moment. Aceasta se materializează printr-o puternică integrare între economiile celor două ţări, prin participarea la numeroase programe de securitate comună şi prin numeroase activităţi culturale comune printre care funcţionarea postuluid e televiziune cultural arte şi editarea recentă a unui manual de istorie comun.

Relaţiile Franţei cu Spania sunt foarte importante de asemenea în contextul existenţei terorismului basc pe teritoriul celor două ţări. De asemenea aceste două ţări duc o politică europeană similară.

Relaţiile Franţei cu Regatul Unit sunt mai tensionate datorită unei perioade mai lungi de animozitate între cele două ţări. Cu toate că din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi până la sfârşitul celui de al doilea război mondial cele două ţări au fost aliate din punct de vedere militar în majoritatea conflictelor mondiale majore, Franţa a fsot principalul opozant al integrării Regatului Unit în Uniunea Europeană în anii 1960. Când în cele din urmă Regatul Unit a devenit membru în 1973, viziunea diferită a celor două ţări asupra Uniunii Europene au păstrat sentimentele de animozitate.

Franţa a fost unul dintre principalii susţinători ai extinderii Uniunii Europene, dar poziţia ei faţă de accesul Turcia este ambivalent. În timp ce şeful statului, Jacques Chirac este unul dintre principalii susţinători ai acesteia, opinia populară şi numeroşi politicieni se opun acesteia. Cu toate acestea, Franţa este principalul investitor străin în Turcia, cu peste 5 miliarde dolari investiţi prin intermediul a peste 270 de companii, schimburile anuale între cele douăţări ridicându-se la peste 5.8 miliarde dolari în anul 2000.

[modifică] Orientul mijlociu

Încă de la sfârşitul perioadei Imperiului Otoman în a doua jumătate a secolului XIX Franţa a arătat un interes deosebit pentru regiune. Construcţia Canalului Sez de către francezi a dus însă la o rivalitate cu Regatul Unit asupra controlului zonei. În timpul celor două războaie mondiale în regiune au avut loc numeroase conflicte, în perioada interbelică Franţa reuşind să obţină controlul asupra Siriei şi Libanului, acestea devenind colonii franceze. După 1945 coloniile au devenit state independente, dar tentativa de ocupare a canalului Suez din 1956-1957, apropierea dintre Franţa şi Israel precum şi Războiul din Algeria au redus prestigiul Franţei în regiune.

Odată cu venirea la putere a lui Charles de Gaulle situaţia s-a schimbat, datorită politicii acestuia de a oferii o a treia posibilitate de alianţă în perioada Războiului rece. Sfârşitul Războiului din Algeria în 1962 şi opoziţia faţă de Războiul de şase zile au crescut prestigiul Franţei în regiune. Franţa a jucat un rol activ în cadrul Conflictului Israelo-Palestinian, Franţa susţinând dreptul de a exista al statului israelian, dar în acelaşi timp este, împreună cu UE unul dintre principalii finanţatori ai programelor autorităţii palestiniene. De asemenea, datorită legăturilor istorice cu Libanul, Franţa este un important actor în cadrul situaţiei din această ţară, deplasând în repetate rânduri importante contingente de trupe de menţinere a păcii.

Franţa a fost unul dintre principalii furnizori de armament şi echipamente pentru diversele ţări din regiune. În urma Războiului de şase zile a încetat livrarea echipamentelor militare către statele din regiune, dar ulterior a reluat comerţul cu statele arabe. În perioada războiului dintre Irak şi Iran, datorită distrugerii facilităţilor nucleare construite de companiile franceze în Irak, Franţa a susţinut această ţară, relaţiile sale cu Iranul devenind tensionate, dar în ultima perioadă schimburile comerciale dintre cele douăţări sunt din ce în ce mai importante. În timpul Primului război din Golf Franţa a participat la acţiunile militare dar în perioada invaziei din anul 2003 Franţa a fost unul dintre cei mai puternici opozanţi ai acesteia.

[modifică] Africa

Franţa joacă un rol important în Africa, în special în fostele ei colonii, prin intermediul a numeroase programe de ajutor, activităţi comerciale, înţelegeri militare şi activităţi culturale. În fostele colonii unde Franţa a păstrat o prezenţă importantă aceasta contribuie la stabilitatea politică, militară şi socială ţărilor repsective. Organizaţia Internaţională a Francofoniei a fost creeată iniţial pentru a încuraja aceste schimburi şi la iniţiativa a numeroase ţări africane.

Anumite informaţii recente atestă faptul că Franţa a avut un rol ambivalent în ceea ce priveşte Genocidul din Ruanda din anii 1990. Cu toate acestea, Franţa are detaşate forţe importante de menţinere a păcii în regiune,participând activ la intervenţiile din Coasta de Fildeş, Liberia şi din Republica Democrată Congo. În aceasta din urmă Franţa participă în cadrul unui batalion franco-german din forţa de intervenţie europeană.

[modifică] Asia

Franţa are numeroase relaţii comerciale şi politice cu ţările din Asia, în special cu Republica Populară Chineză, Japonia şi ţările din Asia de Sud-Est. În China, Franţa încearcă să îşi mărească prezenţa comercială unde a devenit un competitor important al companiilor americane, în special în domeniul aerospaţial, al tehnologiei de vârf şi al bunurilor de lux. În Asia de Sud-Est, Franţa a fost arhitectul Acordurilor de la Paris ce au încheiat conflictul din Cambodgia. Împreună cu Estonia, Franţa este sincura ţară din UE care nu recunoaşte şi nici nu are relaţii cu Coreea de Nord, aceasta din urmă având doar o delegaţie la Paris. De asemenea, deoarece relaţiile diplomatice cu Republica Populară Chineză exclud relaţiile cu Taiwanul, Franţa îşi manifestă prezenţa la Taipei doar prin itnermediul unui Institut Francez ce are o secţie consulară.

Recent, relaţiile dintre Franţa şi Japonia sunt foarte apropiate, existând numeroase schimburi comerciale şi culturale între cele două ţări. Cele două ţări lucrează împreună în cadrul proiectelor de dezvoltare a energiei nucleare iar ideile culturale şi culinare sunt foarte mult împărtăşite. Astfel, filmele animate japoneze sunt foarte populare în Franţa iar numeroase personaje istorice franceze au servit drept model pentru diverse programe de divertisment japoneze. Totodată Franţa este una din principalele destinaţii ale turiştilor japonezi, iar preşedintele francez, Jacques Chirac este considerat un japanofil, vizitând Japonia de peste 40 de ori, probabil mai mult decât orice alt lider mondial.

[modifică] America de Nord

Franţa a avut întotdeauna relaţii foarte apropiate cu ţările din America de Nord. Relaţiile cu Canada sunt în general foarte apropiate, dingurele diferenduri fiind legate de statutul provinciei Quebec şi de pretenţiile zonei economice exclusive din jurul insulelor Saint Pierre şi Miquelon aflate în largul coastelor Labradorului.

Relaţiile cu Statele Unite au fost din punct de vedere istoric foarte apropiate, moştenire a ajutorului francez din timpul Revoluţieo americane. După primul război mondial părerile celor două ţări asupra urmărilor războiului s-au ciocnit în câteva puncte sensibile, dar în perioada interbelică legăturile dintre cele două state au fost foarte puternice. În urma celui de al doilea război mondial relaţiile comerciale au devenit foarte intense dar părerile celor două ţări au fost divergente în anumite situaţii de politică eternă şi militară astfel încât Franţa a ales să ducă o politică independentă, retrăgându-se în 1966 din structurile militare ale OTAN. Suspiciunile dintre cele două ţări au crescut de-a lungul timpului opoziţia franceză faţă de războiul din Irak fiind percepută peste ocean ca ostilitate, campaniile anti-franceze ale unor editorialişti şi politicieni americani rezultând în creşterea sentimenului de antiamericanismdin rândul populaţiei franceze. Statele Unite au relaţii mai apropiate cu celelalte mari puteri europeene: Regatul Unit şi Germania, în timp ce Franţa este principalul susţinător al unei Uniuni Europene puternice care să contrabalanseze influenţa americană. În ciuda acestor animozităţi relaţiile dintre cele două ţări au rămas foarte apropiate şi au început să se normalizeze, exemplu fiind lucrul în comun pentru rezolvarea conflictului israelo-libanez din 2006.

[modifică] Oceania

Franţa are o prezenţă importantăîn Oceania datorită numeroaselor Colectivităţi franceze de peste mări: Noua Caledonie, Polinezia Franceză şi Wallis şi Futuna. Din 1960 până în 1995 Franţa a desfăşurat numeroase teste nucleara în regiune, ceea ce a adus aprobul marilor ţări din zonă: Australia şi Noua Zeelandă. Încercarea de scufundare a vaporului Greenpeace Rainbow Warrior, în timp ce acesta era staţionat în Auckland, de către serviciile secrete franceze în 1985 a tensionat relaţiile cu aceste ţăridar acestea s-au normalizat între timp.

[modifică] Dispute teritoriale

• Madagascar revendică insulele Bassas da India, Insula Europa, Insulele Glorioase şi Juan de Nova;
• Comore revendică Mayotte;
• Mauriţius revendică Insula Tromelin;
• Seychelles revendică Insulele Glorioase;
• frontiera dintre Surinam şi Guiana Franceză este disputată;
• Franţa revendică teritoriul Adélie din Antarctica;
• Insulele Matthew şi Hunter la este de Noua Caledonie sunt revendicate de Franţa şi de Vanuatu

[modifică] Legături externe