Republica Populară Chineză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Republica Populară Chineză (Pinyin Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó  ascultă) este cel mai întins stat în Asia de Sud-Est şi cel mai populat stat din lume.

Cuprins 1 Istorie 1.1 Dinastiile antice 1.2 Era Imperială 1.3 China în perioada modernă 1.4 China republicană 1.5 Repiblica Populară Chineză 2 Politica internă 3 Politică externă 4 Provincii şi regiuni 5 Geografie 5.1 Climă 5.2 Vegetaţia 5.3 Fauna 6 Economie 7 Cultură 8 Ştiinţă şi tehnică 9 O galerie de imagini 10 Vezi şi 11 Legături externe

[modifică] Istorie

Istoria Chinei după cronicile antice începe 3300 ani în urmă. Studiile arheologice moderne au demonstrat existenţa unei orînduiri primitive avansate cultural şi economic între anii 2000 şi 2500 î. e. n. în ariile rîulul Huan He în nordul Chinei. Secole de migraţie, amalgamare, asimilare şi dezvoltare a populaţiei din această regiune a dus la formarea unei sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic şi o organizare politică, care în zilele noastre se numeşte civilizaţia chineză.

[modifică] Dinastiile antice

După textele mitologice civilizaţia chineză începe de la Pangu, creatorul universului, şi o succesiune de impăraţi, înţelepţi şi eroi mitici (Huang Di, Yao şi Shun) care i-au învăţat pe chinezii antici să-şi dobindească mîncare, să ţese şi să construiască case. Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările arheologice au descoperit aşezăminte omeneşti în provincia Henan care au indicat existenţa unei civilizaţii urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia în urma unor conflicte intre triburi a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenţii din perioada Shang au fost sistemul ideografic (ieroglific) de scriere şi dobîndirea bronzei pentru metalurgie. Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un şef de trib vecin cu numele Zhou. Zhou care împărtăşea limba şi cultura epocii Shang a colonizat teritoriile vecine formînd aşa-munita "China Centrală (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a condus peste 8OO de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina "mandatul cerului", care susţinea că împăratul este fiul cerului şi guvernează doar prin voinţa divină, iar detronarea acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat şi a justificat căderea dinastiilor precedente, dar a şi întărit legitimitatea dinastiei prezente.

[modifică] Era Imperială

[modifică] China în perioada modernă

[modifică] China republicană

[modifică] Repiblica Populară Chineză

Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist Chinez, după ce a cîştigat războiul civil cu forţele naţionaliste reprezentate de partidul Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat Republica Chineză care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.

Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă şi a ameninţat că va începe război dacă acesta îşi declară independenţa.

În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care fusese stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub stăpînire portugheză, în urma unor înţelegeri cu fostele puteri coloniale prin care s-a angajat să păstreze economia de piaţă din aceste zone, conform sistemului "o ţară, două sisteme".

[modifică] Politica internă

[modifică] Politică externă

Republica Populară Chineză menţine relaţii diplomatice cu aproape toate statele lumii. În 1971 RPC a devenit unicul reprezentant cu denumirea "China" în Naţiunile Unite, şi unul din cei cinci membri permanenţi ai Consiuliului Securităţi pe lîngă Naţiunile Unite. Politica "unui stat chinez" a dus la legaturi diplomatice numai cu ţările care recunosc dreptul Chinei asupra insulei Taiwan. China a jucat un rol important în crearea zonelor de comerţ liber şi stabilirea unor tratate de securitate cu vecinii săi din regiunea pacifică. China este membru fondator a EAS ( East Asia Summit), la care participă India, Australia şi Noua Zelandă, şi a Organizaţiei de Cooperare Shanghai cu Federaţia Rusă şi republicile asiatice din fosta URSS. Politica externă a Chinei se bazează pe conceptul "convieţuirii paşnice", deşi de-a lungul istoriei moderne au fost inregistrate conflictele cu state străine (e.g. bombardarea Ambasadei RPC în Belgrad şi incidentul cu avioanele SUA ce spionau teritoriiul Chinei în 2001). Relaţiile cu Japonia au fost încordate din 1945 după ce Japonia a refuzat să accepte responsabilitatea pentru atrocităţile din timpul Războiului Mondial. Disputele teritoriale interne au dus la Războiul Sino-Indian în 1962, conflictul Sino-Sovietic din 1969, şi Războiul Sino-Vietnamez din 1971. Urmînd o politică de diplomaţie rezervată, China încearcă să combine o creştere economică stabilă cu participarea activă în diverse organizaţii regionale şi mondiale.

[modifică] Provincii şi regiuni

Republica Populară Chineză este compusă din 22 de provincii. Pe lîngă aceste provincii există 5 regiuni autonome, fiecare desemnată pentru anumite grupuri minoritare, 4 municipii (regiuni municipale), şi două regiuni autonome cu statut special, care se bucură de o autonomie mai extinsă. Cele sus numite sînt referita ca "China continentală", denumire ce include Hong Kong şi Macau.

Provincii （省） • Ānhuī (安徽) • Fújiàn (福建) • Gānsù (甘肃) • Guǎngdōng (广东) • Guìzhōu (贵州) • Hǎinán (海南) • Héběi (河北) • Hēilóngjiāng (黑龙江) • Hénán (河南) • Húběi (湖北) • Húnán (湖南) • Jiāngsū (江苏) • Jiāngxī (江西) • Jílín (吉林) • Liáoníng (辽宁) • Qīnghǎi (青海) • Shaanxi (Shǎnxī) (陕西) • Shāndōng (山东) • Shānxī (山西) • Sìchuān (四川) • (Táiwān) (台湾)[28] • Yúnnán (云南) • Zhèjiāng (浙江)

Regiuni autonome（自治区） • Guǎngxī (广西壮族自治区) • Mongolia Internă (Nèi Měnggǔ) (内蒙古自治区) • Níngxià (宁夏回族自治区) • Xīnjiāng (新疆维吾尔自治区) • Tibet (Xīzàng) (西藏自治区)

Minicipii （直辖市） • Běijīng (北京市) • Chóngqìng (重庆市) • Shànghǎi (上海市) • Tiānjīn (天津市)

Regiuni administrative cu statut special （特别行政区） • Hong Kong (Xiānggǎng) (香港特别行政区) • Macau (Àomén) (澳门特别行政区)

[modifică] Geografie

[modifică] Climă

Cea mai mare parte a Chinei se află într-o zonă moderată, cu anotimpuri distincte. Există diferenţe de climă care se datorează musonilor, extinderii suprafeţelor de uscat şi diferenţelor considerabile în altitudine. În timp ce în China centrala şi de sud-est este în general cald şi umed, în nord şi nord-est este relativ uscat.

China ajunge până la 35° latitudine, fapt care produce o mare variaţie în ceea ce priveşte climatul regional. În multe zone, vara este fierbinte şi ploioasă, cu un mare grad de umiditate, şi iarna este uscată. În China de nord, mai mult de 80% din precipitaţii cad în lunile de vară, dar numai 40% din precipitaţiile anuale au loc în China de sud în aceeaşi perioadă.

În China de sud-est, în timpul anotimpului ploios, perioada iulie-septembrie, au loc taifunuri frecvente. La nord de Chang Jiang (Râul Yangzi) iarna este extrem de rece.

Partea de nord-est are veri fierbinţi şi uscate, şi ierni lungi şi reci. Verile din zonele deşertice din Xinjiang şi Mongolia interioară sunt de asemenea fierbinţi şi uscate, iar iernile reci şi uscate. În China centrală, verile sunt fierbinţi şi umede, cu multe precipitaţii în lunile de sfârşit de vară. În regiunile joase din Yangzi, iarna este într-un fel mai blândă decât în zonele centrale ale Chinei, cu munţii loess, sau în Sichuan, care este înconjurat de munţi. În regiunile din jurul Beijing-ului, Xi’an şi Zhenghou, se pot isca furtuni de nisip iarna şi primăvara.

În podişul Tibet-Qinghai (altitudinea medie: 4000 m), vara este scurtă, moderată şi caldă, în timp ce iernile pot fi extrem de reci: nu prea sunt precipitaţii în timpul anului şi diferenţele de temperatură zi/noapte sunt mari. Un climat blând, cu veri calde şi ierni răcoroase predomină în general în podişul înalt Yunnan-Guizhou; aici nu prea sunt precipitaţii şi îngheţurile sunt rare.

China centrală are o climă subtropicală. Ploile cad regulat de-a lungul întregului an; verile sunt lungi, umede şi călduroase, iar iernile sunt scurte, cu temperaturi mai scăzute.

China încadrează o mare varietate de forme de relief şi varietate corespunzătoare de resurse naturale. În general, cele mai mari înaltimi de pe teritoriul Chinei se găsesc în vest, unde se află unii dintre cei mai înalţi munţi de pe Pământ. Trei dintre aceştia, munţii Tien Shan, Kunlun şi Qinling, datează din perioada Paleozoică de ridicare muntoasă (orogeneză), care a început în perioada Carboniferă şi s-a terminat în perioada Permiana, când toate porţiunile de pământ ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Munţii Himalaya, sunt de origine mai recentă. S-au format cand sedimentele odată depozitate într-o mare mezozoică, numite “tethys”, au fost strânse într-un loc şi ridicate la suprafaţă datorită coliziunii Indiei cu Eurasia, eveniment ce a început în timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, în urma cu aproximativ 40 milioane de ani. Numeroasele tipuri de munţi ale ţării închid o serie de platouri şi bazine care furnizează o considerabilă sursă de apă resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolară la tropicală şi incluzând mari zone alpine şi deşertice, suportă o magnifică viaţă animală şi o deosebita flolă.

[modifică] Vegetaţia

În ultima vreme în rezervaţia naturală de pe muntele Gaoligong, din provincia Yunnan, sud-vestul Chinei, a fost descoperită o pădure primitivă formată din această specie de arbore. Potrivit administratorului rezervaţiei naturale, pădurea se extinde pe suprafaţă de peste 200 de hectare. Acest arbore are o înălţime de 40 de metri. Un expert în silvicultură a declarat corespondentului nostru că Taiwania flousicina este un arbore din categoria B de protecţie din China. Este o specie din familia de brad taiwanez. În afară de Taiwan, arborele este răspândit în judeţele Lingchang şi Fengqing, din provincia Yunnan. Coroana sa are formă conică şi scoarţa este brună-gri. Straturile superficiale ale lemnului sunt galbene şi albe, iar miezul este roşiatic şi brun. Masa lemnoasă este uşoară şi moale. Lemnul este rezistent, având fibre drepte şi fiind uşor de prelucrat. Este un arbore preţios, folosit la ornamentări. Arborele creşte rapid şi are o mare valoare economică. Arborii descoperiţi pe muntele Gaoligong se înmulţesc prin seminţe. În judeţul Fengqing în 1918 existau 31 de specii, cu peste 300 de arbori, iar în comuna Fengxiang exista doar o specie de arbori, fiecare cu o vârstă de peste 400 de ani.

[modifică] Fauna

Fauna pădurii este rară şi adaptată frigului : mamifere cu blană deasa mai ales ursul brun, erbivore care vin iarna din tundră, păsări care sosesc vara din sud, multe furnici şi mulţi ţânţari vara. Taigaua e bogată în animale cu blana ca : samurul, veveriţa, vulpea, hermina. Ea mai e şi casa ursului, şobolanului cu miros de mosc şi a lupului.

[modifică] Economie

Populaţia

Mai mult de o cincime din totalul populatiei Pământului trăieşte în China. China a dat naştere celei mai vechi civilizaţii din lume şi are o istorie ce datează din urma cu 3500 de ani. “Zhonghuo”, numele chinezesc pentru “ţara”, înseamna “teritoriul central”, o referinţă la credinţa chinezească în care se spune ca ţară era centrul geografic al Pământului şi singura civilizaţie adevarată. In secolul al XIX-lea, China a devenit o naţiune slabă din punct de vedere economic şi politic, dominată de puteri străine.

Prima masurare a numărului populaţiei după preluarea statului de către comunişti a avut loc în 1953. La acea data, populaţia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua măsurare, care a vut loc in 1964, s-a arătat o creştere până la 694.580.000; la cea de-a treia , în 1982, măsuratorile au arătat o populaţie de 1.008.180.000 (fără Hong Kong, Macau şi Taiwan), făcând din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata mortalitatii a cazut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitatii a cazut deasemenea de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat, cresterea numarului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie in 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar si in aceste conditii, China tot inregistreaza o crestere anuala a populatiei de aproape 11 milioane de oameni.

[modifică] Cultură

Oraşe

Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. China are peste 20 de oraşe mari cu o populaţie minimă de 1 milion de locuitori. Profile de oraşe:

Beijing – capitala Chinei cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane în 1999)

Shanghai – 15,1 milioane locuitori

Tianjin – 4,6 milioane locuitori

Shenyang – 3,6 milioane locuitori

Wuhan – 3,3 milioane locuitori

Guanghzou – 2,9 milioane locuitori

Chongqing – 2,3 milioane locuitori

Nanjing – 2,1 milioane locuitori

Xian – 2,0 milioane locuitori

[modifică] Ştiinţă şi tehnică

[modifică] O galerie de imagini

Oraşul interzis, Beijing	Piaţa Tienanmen, Beijing	Modernitate în China: Panorama Shanghai	Construcţii megalitice: Shanghai World Financial Center
Shenzhen Futian	Shenzhen panoramă	Guangzhou	Hong Kong

	Subiecte China --- Chinezi --- Limba chineză
	Apărare  •  Aşezări  •  Capitala  •  Climă  •  Conducători  •  Cultură  •  Demografie  •   •  Economie  •  Educaţie  •  Faună  •  Floră  •  Geografie  •  Hidrografie  •  Istorie  •  Oraşe  •  Politică  •   •  Sănătate  •  Sport  •  Steag  •  Stemă  •  Subdiviziuni  •  Turism  •  •  Cioturi  •  •  Formate  •  •  Imagini  •  •  Portal  •  •

State în Asia de Est
China (RPC) | Japonia | Coreea de Nord | Coreea de Sud | Taiwan (RC) Regiuni Speciale Administrative ale RPC: Hong Kong | Macao

State în Asia Centrală
Afganistan | China (RPC) | Kazahstan | Kârgâzstan | Mongolia | Rusia | Tadjikistan | Turkmenistan | Uzbekistan

[modifică] Vezi şi

• Listă de fluvii din Asia

[modifică] Legături externe