Roşiorii de Vede

Roşiorii de Vede sau Russenart este un municipiu situat în inima Câmpiei Române, în judeţul Teleorman, Muntenia, România. Este una din cele mai vechi aşezări urbane din ţară. A fost reşedinţa judeţului Teleorman, mai bine de 400 de ani, iar mai târziu capitala regiunii Teleorman. Există numeroase vestigii istorice care dovedesc că oraşul a apărut şi s-a dezvoltat pe locul unei aşezări omeneşti care datează din neolitic. Pe hărţile lui Ptolemeu oraşul traco-dacic era cunoscut şi înscris sub denumirea latină, de Pirum, adică Târgul Perelor. Odată cu trecerea primelor valuri migratoare de bulgari pe aceste meleaguri (din care o parte aveau să se stabilească şi în acest ţinut şi să fie asimilate de populaţia locală), aceştia vor fi tradus şi utilizat în limba lor denumirea de Pirum Târgul Perelor, rezultând cuvântul Gruşe sau Gruşi. Ulterior, pentru că acest cuvânt era mai greu de pronunţat de populaţia locală, în mare parte romanizată, cu care bulgarii intraseră în legătură, va fi pierdut prima consoana „G”, rămânând Ruşi. Prima menţiune documentară clară a oraşului este făcută însă în anul 1385, când doi cunoscuţi pelegrini germani Peter Sparnau şi Urlich von Tennstadt, în drumul de întoarcere de la Ierusalim, vor face un popas la Russenart, şi vor scrie despre acest oraş în jurnalul lor de călătorie. Traducând pluralul de la „Ruşi” în limba germană, rezulta cuvântul Russen, la care pelegrinii germani au adăugat sufixul „art”, reprezentând primele litere ale cetătii fortificaţiei Arcinna sau Artina de pe Limes Transalutanus (Valul lui Traian), menită a apăra oraşul ce se dezvoltase între dealul de la apus (parte a limesului) şi „Apa Vânătă” Vedea. Pentru că este prima menţiune documentară, şi prin urmare primul izvor de lumină şi întelepciune din istoria scrisă a acestui oraş străvechi, RUSSENART este denumirea care ar trebui să fie oficializată şi folosită de acum înainte, atâta vreme cât „Roşiorii de Vede” nu reprezintă decât un nume arbitrar, fără rezonanţă deosebită şi fără vreo semnificaţie istorică sau culturală majoră, fiind legat doar de un episod temporal şi nedefinitoriu, acela al existenţei cavalerilor de Roşiori din armata lui Mihai Viteazu. Oficializarea şi utilizarea denumirii de RUSSENART, ar reprezenta totodată o recunoaştere incontestabilă a continuităţii populaţiei tracice, daco-romane şi ulterior a celei româneşti, din cele mai îndepărtate vremuri şi până azi, în acest ţinut, şi o confirmare a faptului că la 1385, multe oraşe din Muntenia existau totuşi, nu erau deloc sălbatice şi înapoiate, de vreme ce puteau găzdui călători străini, ci din contră, erau dezvoltate şi cunoscute ţărilor apusene, unul dintre acestea fiind chiar RUSSENARTUL. Ele au constituit veacuri la rând puternice focare de cultură şi educaţie, pentru poporul român în formare şi credem că interesul şi respectul pentru dezvoltarea şi afirmarea lor trebuie să primeze, ca un semn de respect pentru istoria şi cultura acestei ţări. Din jurnalul de călătorie al pelegrinilor germani menţionaţi mai sus, mai tragem concluzia că Russeenartul se afla pe un drum comercial foarte cunoscut şi foarte important încă din acele vremuri, ce lega Cetatea Ierusalimului, şi probabil lumea arabă, de ţările centrale şi apusene ale Europei, de vreme ce aceştia au ales această cale de întoarcere mai sigură şi trecând prin oraşe al căror nume era deja un reper de civilizaţie, la dimensiunile lumii de atunci. Evenimentul petrecut în anul 1385 este doar o reconfirmare a faptului dovedit de numeroase izvoare istorice din antichitate, care plasează Pinumul traco-dacic, respectiv Russenartul medieval, adică municipiul Roşiori din zilele noastre, la intersecţia unor străvechi şi importante drumuri comerciale, unele construite în perioada romană. Oraşul s-a dezvoltat sute de ani ca centru administrativ, meşteşugăresc, comercial, religios, cultural şi judecătoresc, dar şi ca o garnizoană militară puternică de apărare, în calea tot mai frecventelor invazii otomane ce ameninţau spaţiul românesc în formare. A doua menţiune documentară este la 1394, odată cu împărţire administrativă a ţării, realizată în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când devine reşedinţa judeţului Teleorman, statut de care oraşul se va bucura mai bine de 400 de ani. În acest răstimp, Russenartul (sau „Ruşii de Vede”, cum i se mai spunea în secolele trecute) este participant activ la toate marile evenimente din istoria frământată a poporului român.

[modifică] Istorie

Oraşul se află aşezat peste fundaţiile unui castru roman care făcea parte din Limes Transalutanus (sec.III.en).
Prima atestare scrisă se află în intinerariul pelerinilor germani Peter Spornau şi Ulrich von Tennstöndt din 1385 “De la Sistor am mers la Russenart” (Rusii de Vede).
Cea dintâi menţiune într-un izvor intern, se găseşte în hrisovul dat de Neagoe Basarab mănăstirii Cutlumuz de la Athos (1512-1513). Sunt menţionate asezările Sârbii şi Ruşii.
Prima consemnare a numelui complet sub forma “Ruşii de Vede” se află în actul emis de Radu de la Afumaţi la 18 mai 1526.
În sec. XVI devine căpitănie pentru corpul călăraşilor.

Era deja reşedinţă judeţului Teleorman. Cezar Bolliac afirmă că Mihai Viteazul a dăruit moşia Ruşii de Vede călăraşilor săi de acolo.

În 1689 este găzduit la Ruşii de Vede, Constantin Vodă Brîncoveanu aflat în conflict cu generalul imperial Heissller.
În sec. XVIII oraşul este consemnat în hărţile europene ca reşedintă judeţeană (Harta d'Hongrie de la Transilvanie de 6 de L'isbe-20 mai 1717). Harta franceză din 1743 intitulată le Royanme de Hangrie, harta lui Rizzi Zanani, Principati de Moldavia e Valachia din 1782 sub forma Rusa.
În sec. XVIII a fost închinată mănăstirii Sf. Spiridon Nou din Bucureşti de către Alexandru Scarlat Ghica, ctitorul acestei mănăstiri.

Au fost emise acte de închinare la 2 iunie 1768 şi 15 ianuarie 1769. În urma acestei măsuri abuzive va începe o lungă luptă a roşiorenilor contra egumenilor mănăstirii care va dura până în 1864.

Judeţul Teleorman beneficia încă din sec.XVIII de un oraş Ruşi şi două târguri: Zimnicea şi Mavrodin. Toate trei erau pe moşii închinate sau boereşti. Deci nu era nici un centru urban liber.
În 1819 judeţul Teleorman avea 10 (zece) plăşi împărţite în trei categorii.
- plăşi “ce se socotiră în mai bună stare”: Vedea, Mijlocul de Sus, Mijlocul de Jos, Târgul şi Teleormanul;
- Cotmeana, Mărginea de Sus şi Mărginea de Jos ;
- “cu totul năpăstuite”: Teleormanul de Sus şi Teleormanul de Mijloc
În anul 1821 oraşul Ruşii de Vede era transformat de Tudor Vladimirescu în punct de supraveghere a mişcării turcilor la Dunăre.

Este ocupat definitiv şi incendiat de turci.

Prin tratatul de pace de la Adrianopol din 1829 s-a îndepărtat monopolul turcesc asupra comerţului şi s-au amplificat legăturile pe Dunare.

Ca urmare a crescut rolul oraşelor porturi. Pentru curmarea epidemiilor s-au infiinţat carantine pe Dunare în judeţul Teleorman la Zimnicea.

În 1831 Ruşii de Vede era singurul oraş al judeţului.

Aici se practicau 20 de meserii în care lucrau 193 de persoane.În oraş işi desfăşurau activitatea 42 bacari,17 cojocari,17 cismari,15 căldărari,14 boiangii, etc.

Pe exerciţiul financiar 1833-1834, Ruşii de Vede înscrie la venituri cifra de 13.298,72 lei, în timp ce Zimnicea asigură 8553 lei, iar Mavrodinul 5584,48 lei.
În 1834 iulie 1, infiinţarea oraşului Alexandria pe moşia Bacaeanca
În 1835 oraşul Ruşii de Vede, avea 669 gospodării, fiind al optelea oraş al Tării Romaneşti.
Judeţul Teleorman avea în 1835 un număr de 230 aşezări, cele mai mari fiind Mogoşoaia (224 gospodării), Belitori (215), Gavanesti (178) etc.

Locuitorii din Măgurele fac repetate cereri de Divan pentru a li se permite înfiinţarea unui oraş liber în cadrul judeţului Olt din care făceau parte.

În 1835 este elaborat “Proiectul pentru mutarea oraşului Slatina la Turnu în judeţul Olt”, aprobat de Sfatul Administrativ Extraordinar din 18 decembrie 1835.
1836 iulie, este trimis Domnitorului un protest din partea locuitorilor Slatinei, semnat de peste 120 de persoane.
1837 19 martie, este intocmită “Dela pentru mutarea tahturilor (instituţiilor judeţene) acârmuirilor Teleorman la Zimnicea şi Olt la Turnu”.

Hotărârea este luată prin decizia Departamentului Treburilor din 1454 şi respectiv 1455 (cea pentru Teleorman).

1837 aprilie – mutarea provizorie a capitalei judeţului Teleorman la Zimnicea.
1838 reordonarea localitaţilor ţării prin care judeţul Teleorman pierde 55 sate şi dobândeşte 12 localităţi de la Olt, printre care şi noul oraş liber Turnu.

Tot în 1838 se elaborează “Proiectul pentru găzduirea reşedinţei Teleormanului la slobodul oraş Turnu”. Este aprobat de domnitorul Alexandru Ghica la 17 iulie 1838. Locuitorii oraşului Turnu proveneau din 13 localităţi: Magurele 68, Flamînda 19, Odae 13, Caracal 6, Bucureşti 5, Alexandria 2, Ruşi 1, etc.

1840 aprilie 28 “Dela atingătoare da hrisovul domnesc al oraşului Alexandria din judeţul Teleorman” în care se explica modul în care a fost alcătuit începând din 1834, noul oraş liber.
La jumătatea sec.XIX judeţul Teleorman avea 2 oraşe libere (Turnu şi Alexandria) un oraş pe moşia mânăstirească (Ruşii de Vede) şi 1 târg (Zimnicea) pe moşie boierească.

A dispărut târgul Mavrodin. Capitalele judeţului Teleorman au fost în timp:

Ruşii de Vede (sec.XIV –1837)
Zimnicea (1837-1838)
Turnu (1838-1948)
Alexandria (1968 - prezent)

[modifică] Cadrul geografic

Străvechiul Russenart a luat fiinţă în inima Câmpiei Române şi în centrul Teleormanului istoric, între coline domoale şi pâlcuri rămase din vestita Pădure Nebună (a Deleormanului), ce a dat numele acestui ţinut. O aşezare urbană campestră, dar cu împrejurimi incredibil de pitoreşti şi cu tradiţii seculare, ce dau farmec, lumină şi o anumită intimitate acestor locuri, de intensă trăire spirituală. Russenartul multicentenar sau municipiul Roşiorii de Vede (aşa cum este denumit oficial în zilele noastre) s-a dezvoltat pe malul drept al râului Vedea şi este străbătut de pârâul Bratcov în partea sa de sud şi de vest. La mai puţin de 50 Km de oraş, întâlnim apele Oltului şi Dunării. Municipiul Roşiorii de Vede se află totodată la 1oo km de Bucureşti, la 100 Km de Craiova şi tot la 100 Km de Piteşti şi Târgovişte, la câte 80 Km de Giurgiu şi Slatina, şi este singurul centru polarizator de importanţă naţională al judeţului Teleorman. Este legat în mod direct, prin şosele moderne şi magistrale feroviare, de mai toate marile oraşe din jumătatea de sud a ţării, dar şi din Ardeal şi Banat, printre care: Bucureşti, Craiova, Turnu Severin, Lugoj, Timişoara, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Jiu, Deva, Cluj, Alba Iulia, Slatina, Giurgiu sau Piteşti, dar şi de oraşe mai mici, cum ar fi Alexandria (actuala reşedintă a judeţului stabilită de regimul comunist), Turnu Măgurele, Zimnicea, Caracal, Dragăneşti-Olt, Videle sau Costeşti. Are toate condiţiile pentru a deveni unul din cele mai puternice centre urbane,economice şi culturale din Muntenia, în eventualitatea ca dezvoltarea viitoare a acestei părti a ţării va fi gândită pe criterii de adevăr istoric, cultural, social, dar şi de eficienţă economică.

Municipiul Roşiori se găseşte la întretăierea paralelei de 44*07’ latitudine nordică cu meridianul de 25* longitudine estică şi se mărgineşte la vest cu comuna Măldăieni, la sud cu comunele Peretu şi Troianu, la est cu comuna Vedea şi comuna Drăgăneştii de Vede, iar la nord cu comuna Scrioaştea, aşezări de care este legat economic, cultural, tradiţional şi social şi care, în viitorii ani, ar putea fi incluse în teritoriul municipiului.

Municipiul de azi s-a dezvoltat într-un loc de important trafic comercial datorat trecerii pe aici, încă din cele mai vechi timpuri, a unor importante drumuri, ca “drumul lui Traian” şi “drumul oii”. Aceste căi de comunicaţie legau Ardealul de Dunăre şi se intersectau aici cu alte drumuri paralele cu fluvial – drumurile “ţintei” şi “olacului”, motiv pentru care localitatea a fost cunoscută, încă de la prima sa atestare documentară, sub forma de târg.

Relieful teritoriului pe care îl ocupa municipiul Roşiorii de Vede, după harta hipsometrică a Atlasului geograpfic, este caracteristic parţii de vest-centrală a Câmpiei Române despărţită aici, de valea râului Vedea, în două compartimente: Găvanul Burdea – la răsărit şi Câmpia Boian – la apus.

În zona Roşiorii de Vede, pe malul drept al râului care completează numele oraşului, relieful se încadrează în caracteristicile Câmpiei Boian. Terenul este neted, cu o înclinare generală de la nord-vest spre sud-est, aproape imperceptibilă în oraş, localitatea fiind desfasurată ca o fâşie îngustă, perpendicular pe direcţia generală de inclinare a solului.

Câmpia din jururl oraşului este fragmentată de văile râurilor Vedea, Bratcov şi Urlui. Intravăile sunt înguste, având lăţimea de numai 300-1000 m între Vedea şi Bratcov, sau 2-2.5 km între Bratcov şi Urlui.

Cea mai mare parte a caselor din oraş sunt aşezate în lunca înaltă a râului Vedea, la altitudinea absolută de 82.5 m, dar circa 1/7 din locuinţe şi cea mai mare parte a întreprinderilor industriale s-au ridicat pe vechea terasă vestică a râului, pîna la altitudinea de 99 m atingând nivelul câmpiei care domina oraşul.

Din punct de vedere geologic, teritoriul oraşului se suprapune pe unitatea din faţa Carpaţilor, denumită Platforma Moesica. La suprafaţă întâlnim depozite cuaternare formate din aluviuni constituite din maluri, nisipuri şi pietrişuri ce corespund holocenului. Urmeaza apoi, spre adâncime, depozite ale unui regim marnos (marne cu intercalaţii nisipoase, argile, nisipuri şi pietrişuri) care s-au depus într-un regim lacustru din pleistocenul mijlociu. Aceste structuri se suprapun stratelor de Frateşti – formaţiune întâlnită pe întreg teritoriul judeţului Teleorman. Ele sunt cosntituite în partea superioară din nisipuri fine, iar la bază din piet