Rusificarea Finlandei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Rusificarea Finlandei (1899-1905, 1908-1917, Sortokaudet (Vremuurile opresiunii) în limba finlandeză, a fost o politică guvernamentală a Imperiului Rus care urmărea distrugerea autonomiei Marelui Ducat al Finlandei. A fost o încercare care făcea parte dintr-o mai largă politică de rusificare începută la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea de guvernele ţariste care încercau să abolească autonomia administrativă şi culturală a tuturor minorităţilor ne-ruse din imperiu. Politica de rusificare a inclus următoarele măsuri:

Proclamaţia din februarie 1899 a fost un decret al Împăratului Nicolae al II-lea prin care se proclama dreptul guvernului imperial de a conduce Finlanda fără consimţământul corpurilor legislative locale.
Proclamaţia limbii din 1900 a fost un decret al Împăratului Nicolae al II-lea prin care limba rusă era declarată singura limbă oficială în Finlanda.
Legea serviciului militar a fost semnată de acelaşi împărat în iulie 1901 şi încorpora armata finlandeză în aramata imperială.

Politica de rusificare a dus la apariţia unei rezistenţe finlandeze aprige, care cuprindea o paletă largă de acţiuni, de la petiţii, greve şi rezistenţă pasivă (inclusiv nesupunere la recrutare), până la forme de rezistenţa activă, culminând cu asasinarea Guvernatorului General Nicolai Bobrikov în iunie 1904.

Guvernul imperial a răspuns prin epurarea oponenţilor politicii de rusificare din administraţia finlandeză, printr-o cenzură mult mai strictă şi, din aprilie 1903 până la revoluţia din 1905, prin acordarea de puteri dictatoriale Guvernatorului General. Campania de rezistenţă a dus la câteva succese, cea mai importantă fiind neaplicarea noii legi a serviciului militar. Se poate spune că rezistenţa finlandeză la politica de rusificare a fost unul dintre cei mai importanţi factori care au dus la proclamarea independenţei Finlandei în 1917.

Campania de rusificare a fost suspendată şi s-a renunţat la unele dintre rezultatele sale între 1905 – 1907 în timpul perioadei de nesupunere civilă din întregul Imperiu Rus care a urmat înfrângerii în războiul ruso-japonez. Programul a reînceput să fie aplicat în 1908, ducând la scăderea puternică a autonomiei Finlandei şi la o rezistenţă crescută a finlandezilor, inclusiv la apariţia mişcării Jäger. Mai multe măsuri rusificatoare au fost suspendate din nou în 1914 – 1917 în timpul primului război mondial, dar documente guvernamentale secrete, publicate în presa finlandeză în noiembrie 1914, sugerau că guvernul imperial lucra la planuri pentru o completă rusificare a Finlandei în viitor.

[modifică] Semnificaţii

Pentru finlandezi, perioada de rusificare a fost unul dintre cele mai importante evenimente în istoria ţării, al doilea eveniment ca importanţă după războiul de iarnă. Pentru deceniile care au urmat, rusificarea a determinat atitudinea finlandezilor faţă de superputerile europene (Franţa, Marea Britanie şi Uniunea Sovietică) ca şi faţă de vecinii scandinvi. Finlandezii au văzut finalizarea cu succes al luptei lor ca o dovadă că apelurile la comunitatea internaţională pot fi folositoare şi ca o dovadă a edificării legalităţii relaţiilor internaţionale. Al doilea război mondial avea să aducă uriaşe dezamăgiri în această privinţă.