A Cincea Republică Franceză
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Franţa |
 Acest articol este parte din seria: |
|
A Cincea Republică este sistemul politic cu forma de stat republicană în vigoare în Franţa după 5 octombrie 1958 până în ziua de astăzi. A Cincea Republică urmează după A Patra Republică instaurată în 1946.
[modifică] Istoria celei de a Cincea Republici
Fiind numit în fruntea Consiliului de Stat în 1958, Generalul de Gaulle a însărcinat o echipă condusă de Michel Debré (viitor prim ministru şi apropiat al acestuia) să pregătească un proiect de constituţie care a fost aprobat prin referendum la data de 28 septembrie 1958, cu o majoritate de 79,2%, ceea ce a devenit qui est devenu Constituţia din 4 octombrie 1958 deseori numită Constituţia celei de a Cincea Republici (franceză Constitution de la Cinquième République).
A cincea republică acordă o putere mai importantă Preşedintelui faţă de cea de a patra republică. Până în 2000 mandatul preşedintelui era de 7 ani, ulterior acesta a fost redus la 5 ani. Acesta are şi putere executivă, o dorinţă a Generalului de Gaulle încă de la redactarea constituţiei celei de a patra republici.
Textul din 1958 a modificat şi modul de alegere al preşedintelui republicii, care era ales până la acel moment de către Adunarea Naţională şi Senat reunite, modalitate care, în 1954, a dus la nu mai puţin de 13 tururi de scrutin. Prin noua constituţie preşedintele era ales de un colegiu electoral, cu aproximativ 80.000 membrii, format din deputaţi, senatori, primari, consilieri departamentali şi reprezentanţi ai consilierilor municipali. Acest sistem a fost utilizat doar odată, în 10 decembrie 1958, ulterior, o modificare constituţională, ce prevedea alegerea preşedintelui prin sufragiu universal, a fostaprobată prin referendum, de atunci această opţiune nefiind contestată decât marginal.
Aceste noi puteri ale preşedintelui, precum şi importanţa faptului că acesta este ales în mod direct, lucruri cuplate cu reorganizarea forţelor politice ce au permis formarea de majorităţi parlamentare stabile, va introduce două noţiuni: prezidenţiabilitatea puterii, faptul că preşedintele este un actor foarte important pe scena politică, şi coabitare, situaţia în care majoritatea parlamentară care susţine guvernul este din cealaltă parte a spectrului politic decât preşedintele.
Mişcarea populară din mai 1968 paralizează regimul pentru câteva săptămâni datorită unor insurecţiuni fără precedent. Această mişcare se încadrează în cadrul unei mişcări revoluţionare mondiale şi este influenţată de curente de extremă stânga (maoism, troţkysm, anarhism, etc.) care vor marca anii 1970. Din 1984, peisajul politic este marcat de creşterea partidului de extremă dreapta Frontul Naţional ce înregistrează de atunci scoruri electorale de peste 10%. În acelaşi timp, electoratul de extremă stânga se diminuează şi este îmărţit de mai multe grupări politice.
De la jumătatea anilor 1990, Franţa este marcată şi de către revenirea mişcărilor sociale, mai puternice decât cele din anii 1980. Astfel numeroase mişcări de protest au loc: ale liceenilor (1994, 1995, 1999, 2005), ale studenţilor (1994, 1995, 2006), ale funcţionarilor(1995), ale şomerilor (1997-1998), ale persoanelor aflate pe teritoriul franţei fără documente (din 1996), ale profesorilor (1995, 2003)…
[modifică] Situaţia instituţională actuală
Cea de a cincea republică este un regim parlamentar în care puterea executivă colaborează cu puterea legislativă în cadrul unui sistem de separare a puterilor. Spre deosebire de regimurile prezidenţiale (în genul celor din Statele Unite, Brazilia) unde cele două puteri sunt strict separate, fiecare putere dispune de un mijloc de presiune asupra celeilalte:: - Adunarea Naţională poate răsturna guvernul printr-o moţiune de cenzură; - Preşedintele poate dizolva Adunarea Naţională. Spre deosebire de celelalte regimuri parlamentare (în genul celor din Regatul Unit, Germania), a cincea republică funţionează optimal dacă majoritatea parlamentară şi preşedintele sunt de aceeaşi parte a spectrului politic, situaţie în care premierul este responsabil de asemenea, în mod practic dar nu i mod legal, în faţa preşedintelui care îi poate cere să demisioneze. În caz de coabitare, în mod uzual, guvernul este responsabil de politica internă a Franţei în timp ce preşedintele este responsabil re reprezentarea externă a ţării.
Alegerea preşedintelui prin sufragiu universal îi acordă acestuia o importanţă politică considerabilă, acesta putând numii şi demite primul ministru în funcţie de prestaţia acestuia şi a guvernământului său. Guvernul este responsabil în faţa Parlamentului, iar preşedintele are putere de a-l dizolva pe acesta, iar în situaţii de criză poate fi investit cu puteri speciale.
Parlamentul este constituit din Adunarea Naţională, formată din 577 deputaţi aleşi pentru 5 ani prin sufragiu universal direct, şi din Senat, format actualmente din 331 senatori, număr care va creşte la 341 în 2008 şi la 346 în 2011. Senatorii sunt aleşi pe o durată de 6 ani de către un colegiu electoral format din "marii electori" (franceză grands électeurs) (deputaţi, consilieri generali, consilieri regionali şi primari) şi este reînnoit cu jumătate la fiecare trei ani.
