Centură de asteroizi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În 1772, Johann Bode de la Observatorul din Berlin a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de Soare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" şi prezicea existenţa unei planete între orbitele lui Marte şi Jupiter. Mulţi astronomi erau sceptici. Dar în 1781 când Uranus a fost decoperită, s-a observat că orbita planetei corespunde Legii lui Bode. Atunci a început căutarea planetei lipsă dintre Marte şi Jupiter. În anul 1801, primul asteroid, Ceres a fost descoperit. S-a presupus că Ceres este planeta lipsă, şi din această cauză a fost o surpriză când un al doilea asteroid, Pallas, a fost descoperit în 1802 în aceeaşi regiune. Astronomii au presupus că dacă în acea regiune există două planete mai mici, atunci pot exista şi altele şi au continuat căutarea acestora. Juno a fost descoperit în 1804, urmat de Vesta în 1807. Treizeci de ani mai târziu un al cincilea asteroid a fost descoperit. Până în 1890 peste 300 de asteroizi au fost descoperiţi şi numărătoarea nu se oprea aici. În anul următor s-a introdus metoda fotografiei pentru căutarea asteroizilor şi până în 1986 peste 3450 au fost găsiţi. Se estimează că numărul asteroizilor este de peste 30000. Chiar daca sunt în număr mare, din cauza faptului că sunt foarte mici, masa combinată a tuturor asteroizilor se crede a fi mai mică decât masa Lunii.
Asteroizii orbitează Soarele la fel ca şi celelalte planete de la vest la est. Majoritatea asteroizilor se găsesc într-o zonă situată între 320 şi 480 de milioane de km de Soare. Planurile orbitele lor sunt apropiate de planul orbitei Pământului. Timpul necesar asteroizilor pentru a efectua o rotaţie completă în jurul Soarelui variază între 3,5 şi 6 ani. Excentricitatea medie a orbitelor este de 0,15, similară excentricităţii celorlalte planete. Dar aceste valori sunt doar valori medii. În familia asteroizilor sunt multe devieri de la valorile medii. De exemplu Betulia are orbita înclinată la 52°. Mulţi alţi asteroizi au o orbită extrem de excentrică, un astfel de asteroid este Apollo al cărei orbită se întinde din interiorul orbitei Pământului până dincolo de orbita lui Marte. Orbita lui Hidalgo se întinde până dincolo de Saturn. Unii asteroizi cum ar fi Apollo au orbite care se intersectează cu orbita Pământului. În 1989 un asteroid nedescoperit anterior denumit "1989FC" a trecut la o distanţă de mai puţin de 800.000 km de Pământ, doar de două ori mai mare decât distanţa dintre Pământ şi Lună, şi se estimează că se va afla la o distanţă comparabilă în 2015.
Puţini oameni de ştiinţă mai cred că asteroizii sunt rămăşite ale unei planete. Cel mai probabil asteroizii ocupă în Sistemul Solar un loc unde o planetă s-ar fi putut forma dar procesul de formare a fost perturbat de influenţele forţei gravitaţionale exercitate de Jupiter. La început erau doar câţiva asteroizi, care s-au fragmentat în urma coliziunilor.
