New Immissions/Updates:
boundless - educate - edutalab - empatico - es-ebooks - es16 - fr16 - fsfiles - hesperian - solidaria - wikipediaforschools
- wikipediaforschoolses - wikipediaforschoolsfr - wikipediaforschoolspt - worldmap -

See also: Liber Liber - Libro Parlato - Liber Musica  - Manuzio -  Liber Liber ISO Files - Alphabetical Order - Multivolume ZIP Complete Archive - PDF Files - OGG Music Files -

PROJECT GUTENBERG HTML: Volume I - Volume II - Volume III - Volume IV - Volume V - Volume VI - Volume VII - Volume VIII - Volume IX

Ascolta ""Volevo solo fare un audiolibro"" su Spreaker.
CLASSICISTRANIERI HOME PAGE - YOUTUBE CHANNEL
Privacy Policy Cookie Policy Terms and Conditions
Fârliug, Caraş-Severin - Wikipedia

Fârliug, Caraş-Severin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Fârliug
[[Imagine:|80px|Stemă]] Amplasare
Judeţ Caraş-Severin
Atestare sec XII
Primar Ioan Borduz, PD, din 2004
Suprafaţă  km²
Populaţie (2002) 2.254
Densitate  loc./km²
Amplasare
Sate Dezeşti, Duleu, Fârliug, Remetea-Pogănici, Scăiuş, Valea Mare
Cod poÅŸtal {{{cod-poÅŸtal}}}
Sit web ro [ ]
{{{note}}}

Fârliug este o localitate în judeţul Caraş-Severin, Banat, România.


Cuprins

[ascunde]

[modifică] MEDIUL AMBIANT

[modifică] Mediul geografic

Comuna Fârliug se situează la o distanţă de 32 km faţă de Municipiul Reşiţa, si 22 km faţă de oraşul Lugoj, de-a lungul D.N. 58A, Reşiţa–Lugoj. Situată în Depresiunea Ezeriş, comuna Fârliug este străbătută de paralela de 4530’ latitudine nordică şi 2152’ longitudine estică. La NE se învecinează cu satul Dezeşti, la SE cu comuna Ezeriş, la V cu satul Valea Mare iar la N cu satul Remetea Pogonici . Este centru de comună, aparţinându-i satele: Dezeşti, Duleu, Remetea Pogonici, Scăiuş şi Valea Mare. Se desfăşoară pe 7 km de-a lungul D.N. 58A şi se ramifică în 10 străzi. Fârliugul a fost întotdeauna centru de comună. Legătura cu satele Valea Mare (4 km) şi Duleu (6 km) se face prin D.J. 585, iar cu Dezeşti (5 km) prin D.J. 587, şosea ce comunică cu comuna Zorlenţ, apoi cu localitatea Brebu. Satul Remetea Pogonici este situat la 2 km de Fârliug, tot pe D.N. 58A iar comuna Ezeriş se află la o distanţă de 10 km. Gările cele mai apropiate sunt: Ezeriş, situată la 12 km şi Brebu, la 13 km, cea mai des folosită fiind cea dintâi. Teritoriul comunei este străbătut de râul Pogăniş şi de un afluent al acestuia, Tăul, care se varsă în Pogăniş tot pe teritoriul localităţii, formând un lac numit „Vâna Rămeţii“, „Igăzăul şi Tăul fiind afluenţii săi mai însemnaţi“ . Pânza de apă freatică este influenţată de cota pârâului Tău, cu valori extreme de la 2 la 10 m.

[modifică] Relieful

Relieful se compune din unităţi de deal şi luncă. În partea de N, pe malul drept al Pogănişului este Dealul Cornet, iar pe cel stâng Lunca Mare şi Lunca Mică. Lunca Mică este delimitată la SE de confluenţa pârâului Tău cu Pogănişul, la V Dealul Ruien, la SV Dealul Ciorobara continuat de Şioaca Mică. Înălţimea maximă a luncii atinge 220 m. Lunca Mare atinge numai 200 m şi este limitată la N de Pogăniş, la S de Vârful Mare (482 m) ce coboară lin spre cursul râului în mai multe coline: Dealul Ocnei Ibrilont, iar de la Vârful Mic (450 m) cu Dealul Blidaru şi Dumbrăvioara. Vârful Băii este cel mai înalt, 525 m, continuându-se cu Dealul Gruniul Ursului, Arşiţa şi Dealul Mare. În mijlocul Luncii Mari este un lac natural bogat în peşte, numit „Vâna Juronilor“ . Dealul Ciorobara măsoară 280 m, continuându-se spre E cu Şioaca Mică (350 m) şi Coasta Mare care măsoară 360 m. La S de Vârful Mic este Dealul Mezoane, Dealul lui Humă şi Dealul Stânii care, la SV, se termină cu o vale, numită Valea Trestiei. Dealul Buru se continuă spre V cu Dealul Bradului şi Dealul Hotarului. Dealul Culmea, are o înălţime de 400 m, mărginit spre versantul nordic de Ogaşul Valea Mare, iar la polul opus de Ogaşul lui Stan. Dealul Hotarului face legătura între Vârful Dulăianul şi Dealul Smântânii. Dealul Bradului are 400 m, continuându-se cu Gruniul Bătrân. În partea estică este Dealul Ezeriş, spre NE Gruniul cu Plopi, iar la SV cu Valea Mărcuna, între Valea Mărcuna şi Valea Smântânii fiind Dealul Zleamăn. Din punct de vedere geologic regiunea datează de la începutul cuaternarului şi sfârşitul terţiarului, când prin încreţirea scoarţei terestre porţiuni din Câmpia Vestică sunt acoperite cu depozite lacustre. Rocile mamă sunt reprezentate în majoritate de argile, marne şi nisipuri. Porţiunile cu roci tari la suprafaţă se datoreaza procesului de eroziune. Localitatea ca şi întreaga regiune evoluează dealungul unei zone depresionare orientată SE–NV, flancată de dealuri cu convergenţă asimetrică în vatra localităţii . Asimetria pantelor e determinată de litologia diferită a celor doi versanţi, zona estică reprezentând formaţiuni sedimentare de vârstă panoniană, iar versantul vestic constituie bordura unui lacolit gronodioritic de mare extensiune. Versanţii văilor sunt supuşi unui proces continuu de eroziune regresivă datorat organismelor torenţiale scurte care se formează în perioada de abundenţă meteorică. Solurile au evoluat în condiţiile unui relief de dealuri, dintr-un climat cu temperatura medie de 10–10,5C, cu precipitaţii medii anuale de 700–740 mm. În asemenea condiţii au rezultat soluri de la brune şi brune gălbui slab podzolite, pseudogleizate la brune şi brune gălbui slab podzolite, mediu erodate precum şi soluri brune tinere şi soluri excesiv erodate. Porţiunile plane sau mai puţin înclinate, cu drenaj mai slab, cu roci mame mai puţin permeabile, au favorizate procese de levigare şi de bazificare precum şi migrarea coloizilor. Formele de relief mai înclinate, cu regim hidric mai bun au dat naştere solurilor afectate mai puţin de procesul de pozolire. În schimb aceste forme de relief au favorizat procesele de eroziune la care au mai contribuit intervenţia omului prin despădurire şi folosirea incorectă a solurilor. Faptul că argilele se află dispuse pe nisipuri sau marne au dus la alunecări de teren. În văile de eroziune au luat naştere soluri coluviale care apar uneori stratificate. Porţiunile depresionare din luncă, având drenaj extern împiedicat, sunt înmlăştinate. În ceea ce priveşte degradarea terenului, din cauza agenţilor externi putem aminti că în Lunca Mare Pogănişul a degradat suprafeţe întinse, astfel ajungându-se ca Pogănişul să nu mai aibe o albie precisă, apele luând-o dealungul fâneţelor. O situaţie asemănătoare este şi în Lunca Mică unde în anumite locuri sunt numai ochiuri de apă, pipirig şi păpuriş. În perimetrul localităţii există şi teren alunecos. Este cazul unei porţiuni a Dealului Cornet, în locul numit Izvorul din Valea Jiugastrului. În 1992 terenul a început să alunece. Fenomenul s-a oprit mai târziu dar s-a reluat în 1941, oprindu-se din nou.

[modifică] Clima

Localitatea se înscrie în sectorul climatic continental moderat, subţinutului climatic de dealuri ce corespunde unei clime relativ blânde cu regim meteoric moderat. Temperatura medie anuală este de 10–10,6C. Toamna temperatura medie atinge 11,2C; iarna –1,2C; primăvara 10,4C iar vara 21,5C. Regimul pluviometric înregistrează valori între 700–740 mm anual. Numărul mediu al zilelor cu precipitaţii peste 1 mm este de 95 zile/an. Grosimea stratului de zăpadă atinge 42,6 cm. Regimul eolian este reprezentat de mişcări de aer ce bat din SE, NE, NV şi SV, cel mai puterinc ca intensitate fiind cel din SE, apoi cel din NE. vânturile dinspre V şi N sunt aducătoare de ploi, iar cele dinspre S şi SV aduc vara grindină . Bruma se simte, de obicei, de la jumătatea lunii octombrie, ultimul îngheţ înregistrându-se până la jumătatea lui aprilie. Numărul total al zilelor cu brumă este de 36/an. Media umidităţii relative a aerului este 70,6%, fără să scadă, însă, în nici o perioadă sub 60%.

[modifică] Resursele solului

Localitatea este săracă în resurse de subsol, găsindu-se doar piatră de construcţie, granit, exploatate în zonele Şcheie şi Ogaşul lui Meza. De asemenea, aluviunile Pogănişului sunt exploatate pentru nisip şi balastru, care se găsesc din belşug pe Valea Pogănişului. De asemenea pot fi găsite diverse tipuri de pământuri colorate .

[modifică] Flora şi Fauna

În localitate sunt întâlnite o serie de specii de plante, redate mai jos, trecând în paranteza numele românesc şi, acolo unde a fost cazul, şi cel popular: Încrengătura Pteridophyta: a) Ordinul Equistales Familia Equisetales (coada calului/popular părul porcului): Equisetum palustre; Equisetum arvense şi Equisetum ramosiisimum. b) Ordinul Filicales Familia Polypodiaceae (ferigă): Dryopteris filis-mas; Anthyrium filis-femina şi Pteridium aquilinium. Încrengătura Spermatophyta: Subîncrengătura Gymnospernae Ordinul Coniferales a) Familia Pinacee, cultivat sub supravegherea Ocolului Silvic, cu următorii arbori: Pinus silvestrus (pin de pădure), Pinus nigra (pin negru), Picea excelsa (molid) şi Abies alba (brad). b) Familia Cupressaceae, cu arborii: Juniperus sabina (cetena de negi), Juniperus communis (Ienupăr/popular Jâp, Jneapăn), Thuja orientalis (arborele vieţii) şi Thuja occidentalis (Tuia). Subîncrengătura Angiosperme Clasa Dicotiledonaceae Subclasa Monochlamydeae Ordinul Fagales a) Familia Betulsceae: Carpinus orientalis (carpiniţă), Carpinus betulus (carpen), Alnus glutinosa (arin negru/ popular anin). b) Familia Fagaceae: Fagus silvatica (fag), Quercus cerris (cer/popular şieroni), Quercus petraea (gorun), Quercus pedunculiflora (stejar brumăriu), Quercus robur (stejar/popular gorun), Quercus frainetto (gârniţă), Quercus pubescens (stejar pufos/ popular gorun) Ordinul Juglandales a) Familia Juglandaceae, este reprezentată de o singură specie: Juglans regia (nucul), cultivat de către ţărani în livezi. Ordinul Salicales a) Familia Salicaceae: Populus alba (plop alb), Populus nigra (plop negru), Populus nigra varianta thevestina şi italica (plop negru/ popular plută), Populus tremula (plop tremurător), Populus canadensis (plop canadian), Salix fragilis (răchită/ popular salcă pocnitoare), Salix babilonica (salcie pletoasă/ salcă plângătoare), Salix cinerea (zălog/ popular răchită), Salix pentandra (salcie/ popular salcă), Salix Triandra (salcie), Salix alba (salcie), Salix purpurea (răchită roşie), Salix silesiaca (Iovă/ popular salcă), Salix caprea (iovă), Salix viminalis (mlajă/ popular răchită). Ordinul Urticales a) Familia Moraceae: Morus alba (dud), Morus nigra (dud). b) Familia Cannabinaceae: Humulus lupulus (hamei/ popular comlău, măiugă), Cannabis sativa (cânepă). c) Familia Ulmaceae: Ulmus levis (velniş/ popular ulm), Ulmus minor (velniş), Ulmus scabra (ulm de munte). d) Familia Urticaceae: având pe teritoriul localităţii un singur reprezentant, urtica dioica (urzica). Ordinul Santales a) Familia Loranthaceae: Loranthus europeus (vâsc) Ordinul Polygonales a) Familia Polygonaceae: Rumex acetosa (măcriş), Rumex acetosella (măcriş mărunt/ popular măcriş), Rumex crispus (dragavei), Rumex acutus (ştevie/ popular şciavă), Rumex limosus (dragavei), Polygonum mite (buruiana viermilor/ popular pipărcuţă), Polygonum aviculare (troscot/ popular pipărcuţă), Polygonum persicaria (iarbă roşie), Polygonum convolvulus (hrişcă deasă), Polygonum hydropiper (piperul bălţii/ popular pipărcuţă), Polygonum lapathifolium (troscot porcesc), Polygonum amphibium (sălcuţă). Ordinul Centrospermae a) Familia Chenopodiaceae: Chenopodium polyspermum (spanac sălbatic/ popular ştir), Chenopodium hybridum (talpa găştii/ popular viardză), Chenopodium album (lobodă). b) Familia Amaranthaceae: Amaranthus retroflexus (ştir), Amaranthus albus (ştir alb), Amaranthus lividus (ştir prost). c) Familia Portulacaceae: Portulaca oleracea (iarbă grasă). d) Familia Caryophyllaceae: Agrostemma githago (neghină), Viscaria vulgaris (lipicioasă), Silene vulgaris (garcke), Silene nutans (lichitoare păsărească), Lychnis coronaria (curcubeu), Lychnis flos-cuculi (floarea cucului/ popular clăbăţul cucului), Cucubalus baccifer (guşa porumbelului), Vaccaria pyramidata (floarea călugărului), Dianthus carthusianorum (garofiţă), Dianthus deltoides (garofiţe), Dianthus superbus (garoafa de munte), Stellaria media (rocoină), Stellaria holostea (iarbă moale), Stellaria graminea (rocoţea), Cerastium silvaticum (cornuţ), Scleranthus annuus (buruiana surpăturii), Gypsophila muralis (vălul miresei), Arenaria sepylifolia (studeniţă), Spergula arvensis (hrana vacii). Ordinul Tricoccae a) Familia Euphoribaceae: Euphorbia amygdaloides (alior/ popular ariu, termen folosit popular pentru toate speciile acestei familii), Euphorbia helioscopia (laptele cucului), Euphorbia exigua (alior mărunt), Euphorbia polychroma (laptele câinelui), Euphorbia angulata (laptele câinelui). Subclasa Dialypetalae Ordinul Ranales a) Familia Calycanthaceae: Calycanthus floridus (pup). b) Familia Ranunculaceae: Paeonia officinalis (bujor), Caltha laetha (calcea calului), Helleborus odorus (spânz), Isopyrum thalictroides (găinuşi), Aquilegia vulgaris (căldăruşă), Delphinium consolida (nemţişori de câmp), Hepatica nobilis (trei răi/ popular ochii mâţului), Anemone silvestris (oiţe/ popular puichiţe), Anemone nemorosa (floarea paştilor), Anemone ranunculoides (păştiţă), Clematis vitalba (curpen), Ficarnia verna (untişor), Adonis aestivalis (cocoşei de câmp), Adonis scelerathus (boglari/ popular untu vaşii), Ranunculus sardous (jebriu), Ranunculus repens (floare de leac), Ranunculus acris (piciorul cocoşului), Ranunculus polyanthemos (gălbenele), Ranunculus arvensis (cornicei). c) Familia Aristolochiaceae: Aristolochia clematitis (mărul lupului). d) Familia Berberidaceae: Berberis vulgaris (dracilă). Ordinul Rhoedales a) Familia Papaveraceae: Papaver somniferum (mac de grădină), Papaver rhoeas (mac roşu), Papaver argemone (mac iepuresc), Papaver dubium (mac de câmp), Chelidonium majus (rostopască), Corydalis cava (brebenei), Corydalis solida (brebenei). a) Familia Cruciferae: Lepidium campestre (urda vacii), Lepidium draba (urda vacii), Alliaria officinalis (usturoiţă), Brassica rapa (rapiţă sălbatică), Brassica nigra (muştar negru), Brassica Juncea (muştar), Raphanus raphanistrum (ridichie sălbatică/ popular răgică), Rorippa austriaca (năsturel), Rorippa silvestris (boghiţă), Capsella bursa (traista ciobanului), Draba verna (flămânzică), Cheiranthus cheiri (micşunele), Bunias erucago (brăbiniţă), Armoracia rusticana (hrean/ poluar tormac), Nasturtium officinale (măcriş de baltă). b) Familia Tamaricaceae: Tamarix tetrandra (cătină). În ceea ce priveşte fauna, este specifică ţinuturilor de deal şi vale: lupul, vulpea, capra sălbatică, porcul mistreţ, iepurele sălbatic, viezurele, veveriţa, jderul de pădure , fazanul, raţa sălbatică, porumbelul, cucuveaua, bufniţa, etc. Dintre speciile de peşti ce pot fi întâlnite în apele Pogănişului, esnumerăm: ştiuca, plătica, bibanul, carasul, roşior, clean , etc.


[modifică] REPERE ISTORICE

[modifică] Perioada antică şi medievală

[modifică] Denumirile localităţii

În decursul timpului localitatea a fost cunoscută sub mai multe denumiri, fiecare variind în funcţie de naţionalitatea şi limba administraţiei acestui teritoriu. Aşa se face că localitatea a purtat numele de: Aizis, cu diverse alte forme derivând din acesta: Comiat, Ferlok, Ferliug, Furlok, Furluk, Furlug, Furliug şi denumirea actuală Fârliug. În perioada antică şi până prin secolele XII – XIII localitatea a fost cunoscută sub denumirea: „Aizis“. După seolele XII – XIII, odată cu trecerea la perioada medievală, va fi cunoscută sub numele de „Comiat“ în prima jumătate a Evului Mediu, aproximativ până în jurul anilor 1600, când va fi menţionat sub una din formele derivate din „Ferlok“. 2.1.2 Prima atestare documentară Primul document pe care apare menţionată pentru întâia oară localitatea, este o hartă cunoscută sub denumirea de „Tabula Peutingeriana“. Este o copie a unei hărţi militare romane ce cuprinde principalele drumuri romane din Imperiu. În segmentul VII sunt redate drumurile romane din Dacia, unde apare şi localitatea „Azizis“, pe drumul care pleacă de la Lederata către Tibiscum . Pe acest traseu sunt menţionate opt aşezări şi este indicată distanţa dintre ele cu cifre romane. Unitatea de măsură folosită la indicarea distanţei este aceeaşi cu cea din Imperiu, millia passum (MP) . Documentul este foarte discutat de specialişti, datarea acestuia fiind unanim recunoscută în secolul XII – XIII. Peutinger a avut la baza întocmirii hărţii sale o hartă militară romană care data, după unii specialişti, din secolul al III-lea , iar după alţii, din secolele IV – V. Această din urmă ipoteză este susţinută şi de către prof. dr. Doina Benea care face un studiu atent şi foarte bine documentat asupra datării hărţii romane, concluzionând: „Tabula Peutingeriana a reprezentat harta oficială a Imperiului Roman, solicitată de Teodosius al-II-lea în anul 435.“ . Tabula Peutingeriana consemnează pe acest drum localităţile: „Lederata XII – Apo fl[umen] XII – Arcidava XII – Centu[m] Putea XII – Bersovia XII – Azizis XII – Caput Bubali[s] X – Tivisco“ . 2.1.3. Perioada dacică Deşi important centru dacic şi apoi roman, zona nu a fost cercetată arheologic, puţinele descoperiri incidentale cu valoare istorică neputând spune foarte multe despre această aşezare. Izvoarele istorice nu pomenesc direct localitatea în această perioadă. Din informaţiile actuale putem afirma cu siguranţă că începutul locuirii acestui teritoriu are loc în prima epocă a fierului, Hallstat (800-300 î.d.Hs.) când se constată o reducere a numărului de aşezări în Banat (46) faţă de epoca bronzului (131) , datorată unor modificări climatice ce au dus la inundarea zonelor joase ale Banatului. În această perioadă se formează marile centre fortificate dacice, părere împărtăşită şi de Luminiţa Munteanu Dumitriu: „încă de la începutul secolului al II-lea î.d.Hs, se constată apariţia, în zonele intens locuite, a unor aşezări fortificate ce vor deveni, mai târziu, centre economice, militare, politice şi spirituale ale unor uniuni de triburi. Pe baza informaţiilor furnizate de unii geografi şi istorici antici, au fost localizate pe meleagurile bănăţene mai multe asemenea fortificaţii, pe care dacii le numeau dava, iar grecii polis: Aizis, Berzobis, Arcidava, Tibiscum, Zurobara“ , printre care, în Banat, este amintit şi Aizis, idee susţinută şi de descoperirile arheologice din Hallstatt de la Fârliug . Viaţa comunităţilor hallstattiene nu diferă mult de cea a celor din epoca bronzului: „…în prima vârstă a fierului, fierul e încă rar şi scump. E drept că el se găseşte din belşug în scoarţa pământului ¬– în orice caz în cantintăţi mult mai mari decât arama sau cositorul necesare obţinerii bronzului – dar a-l extrage din minereu nu e lucru uşor; să ne aducem aminte numai că fierul nu se topoşte decât la peste 1500 şi că pentru a obţine un fier de bună calitate, cu numai 0,5-1% carbon, se cer avansate cunoştinţe tehnologice pe care oamenii nu şi le puteau însuşi dintr-o dată, ci doar după lungi căutări“ . Din această cauză uneltele de fier sunt puţine şi rudimentere, armele de fier fiind, însă, ceva mai numeroase. Majoritatea autorilor localizează Aizis pe locul actualei comune Fârliug: H Daicoviciu , D Tudor , Gh Lazarovici , A D Xenopol, N Iorga, etc. opinând că este un toponim dacic. O descoperire importantă în acest sens aparţine prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici, directorul Muzeului Naţional de Istorie din Cluj, care identifică două vocabule dacice în toponimul Aizis:„ aig=capră, -zeged=palisadă, gard“ . Putem presupune, aşa dar, existenţa la Aizis a unui centru de trib axat pe păstoritul caprelor, îndeletnicire prielnică zonei. De asemenea, capra a fost un animal foarte accesibil în antichitate, mulţi daci îndeletnicindu-se cu creşterea acestui animal. După cucerirea Daciei, Traian, datorită numărului mare de turme existente în Dacia, va declara păşunile „bun de stat“: „creşterea dezvoltată a vitelor şi veniturile ce se puteau realiza de pe urma ei, explică hotărârea lui Traian de a declara păşunile (pascua) ca un bun al statului roman. Cum statul nu le putea exploata direct, acestea se arendau de către fiscul imperial unor oameni de afaceri …lâna de oaie şi părul de capră se căutau mult pe piaţa din Apulum şi Sarmisegetusa unde lucrau numeroase ateliere de postăvărie“ . Agronomul latin din prima jumătate a secolului I d. Hs, Columella, în lucrarea sa „Despre agricultură“ îi numeşte pe geţi „băutori de lapte“ . Deşi toţi cercetătorii sunt de acord cu etimologia dacă, nici un izvor dacic nu pomeneşte localitatea care, probabil, a purtat numele de „Aigizis“; „Aigis“ ori „Aigizidava“. În marea familie a limbilor indo-europene sunt două grupuri de limbi care au fost numite kentum şi satem. Una dintre diferenţele ce le caracterizează este că siflantele din grupul satem sunt înlocuite cu palatale când sunt preluate de limbile din grupul kentum , ori limba dacă aparţinea grupului satem iar latina grupului kentum. Astfel „g“ din „aig“ devine „z“. În momentul când romanii au întâlnit grafia „Aigizis“ au citit „Aizizis“, şi probabil că, în timp, unul din cele deouă grupuri de „zi“ a căzut, datorită îngreuierii pronunţiei, rămânând simplu „Aizis“, aşa cum ni-l transmite pentru întâia oară împăratul Traian şi, mai apoi, Peutinger, probabil sub o formă coruptă, „Aizizis“. Unii dintre cercetătorii mai vechi, A D Xenopol , C Suciu , N Stoicescu , folosesc pentru această aşezare termenul de „Aixis“. Explicaţia este foarte simplă: termenul a fost preluat pe filieră greacă, probabil direct de la daci. Sunt mulţi istoricii care semnalează intense schimburi comerciale între dacii din SV şi coloniile greceşti dobrogene . În timp, pentru a-şi putea vinde marfa mai bine şi a se înţelege cu băştinaşii le-au învăţat şi limba. Aceştia sunt cei care citesc „Aigis“ ca „Aixis“. Ca şi în geto-dacă, în limba greacă cuvântul „capră“ se traducea „“ adică, transliterat, „aix, aigos“. Radicalul cuvântului, folosind grafia latină, este „aig“ – ca şi în limba dacă – la care se adaugă, la cazul nominativ, terminaţia „-s“. Însă în pronunţia greacă alăturarea consoanelor „g“ din radical şi „s“ din terminaţie dau un singur fonem: „x“. De aceea, în cazul nostru, avem la cazul nominativ „Aix“ şi, probabil, toponimul a fost preluat din limba dacică după regulile gramaticii greceşti. Trebuie să menţionăm şi că lucrarea lui Traian, Dacica a stat la baza lucrării lui Criton, Getika şi există posibilitatea ca forma „Aixis“ să îi aparţină celui di urmă. Au existat şi opinii conforma cărora aşezarea Aizis ar trebui localizată la Ezeriş sau la graniţa dintre Ezeriş şi Fârliug. Prima ipoteză este susţinută de către prot. dr. Vasile Petrica în Istoria Bisericii Ortodoxe Române vol I, fără însă a-şi argumenta opinia. Mai mult, în lucrarea Istorie şi artă bisericească localizează şi el pe teritoriul comunei Fârliug vechiul Aizis , aducând ca argument şi opinia lui N. Iorga. Probabil este tentantă asemănarea dintre denumirea antică Aizis şi numele actual al comunei vecine, Ezeriş. A doua ipoteză este susţinută de colectivul de redacţie al manualului de Istoria Românilor pentru clasa a XI-a . A D Xenopol identifică vechiul Tapae cu „Tapa sau Tapia“ de pe Valea Timişului. Indus în eroare, Iosif Constantin Drăgan, merge mai departe şi identifică Aizis la Buziaş! Însă, în lucrările ulterioare, A. D. Xenopol rectifică şi dă harta corectă a războaielor daco-romane . Ambele teorii sunt lipsite de temei. Împăratul Traian spune „inde Bersobim, deinde Aizim processimus“ , fără a mai aminti nici o localitate între cele două. Ori, dacă localizăm Aizis la Ezeriş orice cale ar fi urmat armata romană ar fi trebuit să treacă prin Bocşa. Este greu de crezut că în itinerariul său Împăratul Traian să nu fi pomenit şi acea localitate, important centru minier. Pe de altă parte, a fost identificat şi cercetat arheologic un drum roman pe dealul Ocbet din satul Duleu de către arheologul Ovidiu Bozu, tot acolo fiind şi un izvor numit „Izvorul lui Traian“. Acest drum roman nu putea fi decât cel menţionat de Tabula Peutingeriana şi de către Împăratul Traian, drum care nu putea fi decât cel de pe teritoriul actualei comune Fârliug. Un al treilea contraargument se află pe Tabula Peutingeriana. Fiind harta oficială a Imperiului Roman unde se preciza şi distanţa dintre Bersobis şi Aizis, adică XII MP. Dacă luăm în calcul că 1 MP avea 1,5 km , de la Bersobis la Aizis erau în total 18 km, adică exact cât sunt în prezent de la Bezovia la Fârliug, în timp ce de la Berzovia la Ezeriş sunt 22 km, deci cu aproximativ 3 MP mai mult. 2.1.4. Epoca romană Tot mai mulţi specialişti cred că pentru Banat dominaţia romană începe înainte de anul 106 d Hs. Poziţia strategică a Banatului cu cele două artere de comunicaţii: Lederata ¬¬– Tibiscum şi Dierna – Tibiscum care „continuau o ramură spre Sarmisegetusa“ , care sporesc interesul romanilor pentru această parte a Daciei. Încă din vremea lui Octavianus Augustus dacii devin un element important al politicii externe romane. Faptul că în primul război dacic Traian înaintează nestingherit până la Tapae ne poate duce cu gândul la colaborarea unor şefi de triburi dacice din zona SV sau chiar la alianţa cu romanii, ba chiar – după părerea lui O Răuţ şi V Ioniţă – „ca o parte din Banat să fi fost ocupată de Domiţian“ . O influenţă romană puternică în Banat este susţinută de N Gudea şi I Moţu , precum şi de alţi istorici. Un argument la cele arătate mai sus sunt monedele de aur descoperite la Fârliug şi care datează din timpul împăraţilor Nero şi Vespasian , datate cu o jumătate de veac înainte de cucerirea romană. Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Culte Caraş-Severin localizează ruinele vechiului castru Aizis pe dealul Ruieni din Fârliug. Deşi am observat îndeaproape aceste ruine, nu am făcut măsurători nici nu am ridicat posibile urme de cultură materială deoarece este foarte important ca toate aceste procedee să se realizeze de către specialişti, orice tendinţă de a scoate aceste obiecte din contextul lor natural şi istoric, ar dăuna foarte mult cercetărilor arheologice ulterioare. În dorinţa sa de a cucerii Dacia, Traian porneşte la 25 martie 101 d. Hs. prima campanie militară, trecând Dunărea la Viminacium şi debarcând la Lederata. De aici Traian se îndreaptă spre centrul Daciei, trecând prin Bersobis şi Aizis în drum spre Tibiscum, unde va face joncţiunea cu a doua armată romană. De aici înaintează spre Tapae unde este aşteptat de către Decebal. Întreg Banatul era sub dominaţia romanilor care ridică castre solide. Ajuns în inima Daciei, Traian pricinuieşte pagube considerabile dacilor, Decebal văzându-se obligat să ceară pace. Probabil, după primul război dacic, Traian transformă cetatea dacică Aigizidava într-un castru roman pe care-l numeşte latineşte „Aizis“. Prezenţa unui castru roman aici nu este dovedită arheologic dar este presupusă de cei mai mulţi istorici: Gh Lazarovici , N Gudea şi I Moţu , ş.a. Castrul se înscria pe linia limesului bănăţean, „linie de castre ce funcţionează din primul război, având următoarele castre: Arcidava, Surduc (Centum Putei), Berzovia (Berzobis), Fârliug (Aizis), Capul Boului (azi Păltiniş fost Caput Bubali)“ . Tot acum se construiesc şi cele 2 drumuri romane: Lederata ¬¬– Tibiscum şi Dierna – Tibiscum, sau, dacă au fost construite mai înainte, acum se refac şi se măresc . După cel de-al doilea război dacic Traian se întoarce la Roma şi, urmând exemplul lui Caesar, scrie Dacica, operă care s-a pierdut datorită lipsei unui talent literar la Traian, fiind „un banal jurnal de război“ care nu a fost la inima romanilor căutători de oratorie şi artă literară . D Tudor crede că Traian şi-a numit jurnalul de război „De bello dacico“ . Căutând să sublinieze lipsa de talent şi de cunoştinţe gramaticale, gramaticul Priscianus, care a trăit în secolul VI, a imortalizat unica frază a împăratului ajunsă la noi: spune „inde Bersobim, deinde Aizim processimus“. Monedele de aur descoperite la Fârliug şi un tezaur de argint cuprinzând fibule, brăţări, un lănţişor şi aproape 200 de monede, descoperit la numai 2 Km de Fârliug, în Remetea-Pogănici , vorbesc fără tăgadă de existenţa unui nobil dac la Aizis, care, în faţa unei confruntări militare, îşi ascunde averea în albia râului Pogăniş, procedeu caracteristic nobililor daci. Acest tarabostes terbuie să fi fost căpetenia de trib dac de la Aizis, dar care, îşi ascunde averea fie de teama trupelor romane, fie de teama unor armate stăine, dacă a făcut parte din căpetenile de trib aliate romanilor. O a doua ipoteză este aceea că, după 272, rămaşi fără apărare, dacii şi romanii de la Aizis au rămas descoperiţi în faţa noilor valuri migratoare. Retragerea administraţiei şi armatei romane, au făcut ca locuitorii rămaşi, fie ei daci sau romani, să se regrupeze în triburi, pentru a se proteja de atacurile barbare. Despre căpetenia unui astfel de trib poate fi vorba, de asemenea, când ne referim la tezaurele descoperite mai sus. Continuitatea populaţiei daco-romane la Aizis este confirmată şi de prezenţa pe harta Imperiului Roman a localităţii, la începutul secolului V, în vremea împărarului Teodosius II. Localitatea nu ar mai fi apărut pe harta copiată de Peutinger, dacă ea nu ar mai fi existat deja. Mai mult, putem presupune că relaţiile dintre autohtoni erau în continuare puternice, datorită includerii lor într-o hartă oficială menită a deservi autorităţilor bizantine. De asemenea, Imperiul Bizantin putea fi interesat de această parte a fostei Dacii datorită răspândirii creştinismului în această zonă. Este bine ştiut că împăratul Justinian înfiinţează arhiepiscopia Justiniana Prima. Singurele episcopii menţionate în Banat sunt Lederata şi Arcidava , ambele pe linia de drum Lederata – Tibiscum. Date fiind şi bogatele descoperiri arheologice cu caracter creştin de la Tibiscum , Azizis se situează între aceste trei centre creştine –Lederata, Arcidava şi Tibiscum – putând presupune existenţa unei comunităţi creştine şi la Aizis, probabil şi sub influenţă bizantină. Acest lucru este sugerat şi de existenţa a două episcopii creştine la distanţe foarte mici una de alta, densitate ce presupune un număr mare de credincioşi.


[modifică] Perioada medievală

Prima informaţie din perioada medievală despre Fârliug apare pe Tabula lui Peutinger. Aşa cum am arătat mai sus, harta a fost redactată de Peutinger în secolele XII – XIII după o hartă oficială romană din secolul IV. Valoarea documentului este dublă: odată deoarece, copiind o hartă din secolul IV, oferă informaţii despre secolul IV, dar pentru că a fost copiată de Peutinger în secolul XII sau XIII, însemnă că ea încă este utilă şi pentru acea vreme , oferind informaţii şi despre perioada în care a fost copiată. Deci, putem spune că localitatea exista în secolul XII, cu numele Azizis, sau cu alt nume, fapt întărit şi de prof. dr. Dumitru Ţeicu care redă o hartă cu „aşezări medievale identificate arheologic“ din Banatul montan între secolele XI–XIII, Fârliugul fiind menţionat în secolele „XII–XIII“, ceea ce întăreşte cele spuse cu referire la documentul lui Peutinger. Acelaşi cercetător spune că dispunerea aşezărilor pe harta Banatului de sud reflectă doar stadiul actual al cercetărilor şi intensitatea cu care au fost investigate diverse microzone. Vatra satelor a fost localizată în imediata vecinătate a unor cursuri de apă, în cazul nostru cele două lunci ale Pogănişului, „lunca râurilor constituind locul predilect al unui sat“ . În ceea ce priveşte materialul de construcţie, lemnul este dominant, ţinând cont şi de zona de deal şi munte a aşezărilor, pădurile fiind foarte extinse, găsindu-se lemn la tot pasul. Casele de lemn sunt prezente în arhitectura localităţii, până aproape în prima jumătate a secolului XX. „Drumurile romane principale din Banat care aveau drept capete de pod extremităţiile Dunării de jos apusene, la Dierna şi Lederata, aveau traseul dealungul dealurilor piemontane vestice şi celălalt prin culoarul Timiş–Cerna“ , rezultând că vechile căi de comunicaţii romane au fost menţinute şi în perioada medievală, iar poziţionarea aşezării studiate de noi pe acest drum ne dă posibilitatea să presupunem existenţa unui centru sau, cel puţin, a unei localităţi medievale importante. Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica menţionează la Fârliug o cetate medievală din secolele XIV – XVI, din păcate fără a explica de unde provine informaţia. Este bine ştiut că teritoriul se afla sub ascultarea Regatului Maghiar, însă, probabil, cu o oarece autonomie. Informaţii mai clare avem începând cu anii 1300, când izvoarele istorice vorbesc despre forme proprii de organizare şi manifestare a elementului românesc: „Districtele bănăţene în măsura în care sunt reflectate în documentele din secolele XIV–XV au fost manifestări ale unei autonomii locale în cadrul sistemului feudal apusean al Regatului Maghiar“ . Pactul încheiat între regele maghiar Bela IV şi Rembald, mare magistru al Cavalerilor Ioaniţi, în 1247, arată că în Banatul Severinului au existat mai multe districte româneşti cu autonomie proprie. Districtele purtau denumirea de „provinţă“ sau „comitat“, începând cu anul 1370 . Districtele se prezintă, însă, ca o corporaţie organică, cu prerogative şi jurisdicţie autonomă. Abia spre sfârşitul veacului al XVI–lea districtele româneşti devin o comunitate bine închegată, cu interese similare. În Severin existau 8 districte „valahice“ . O epistolă din 8 iunie 1451 a „Guvernatorului Ungariei, Ioan Hunyad“ , poruncea pretorilor din cele 7 districte româneşti, Almăj, Caransebeş, Lugoj, Mehadia, Caraş, Berzovia şi Comiat, să fie convocaţi nobilii acestor districte. O diplomă a lui Ladislau V Postumul, menţionează districtele româneşti: „Sebeş, Lugoj, Caraşova, Berzava, Mihald (Mehadia), Almaş, Iladia şi Comiat.“ . Interesantă este şi afirmaţia formulată de Petre Radu şi Dimitrie Onciulescu: „numeroasele districte româneşti, în secolele XIV şi XV, organizate după dispoziţiile vechiului "drept românesc", opt, din ele (Lugoj, Sebeş, Mehadia, Almăj, Caraşova, Bîrzava, Comiat şi Iladia) fiind privilegiate. Sunt organizate după comune şi cercuri, având în frunte cnezi, care împreună cu nobilimea, sunt subordonaţi comiţilor districtuali, sub jurisdicţiunea banului de Severin“ . Trebuie precizat, că printre districtele româneşti din Banat istoricii enumeră şi Districtul Comiat, care îşi avea centrul în localitatea Comiat. Deşi istoricii mai vechi identifică localitatea pe un areal mai larg, Şoşdea, Ersig şi Remetea Pogănici , sau chiar Remetea Pogănici, „recent s-a opinat o identificare în hotarul satului Fârliug, având în vedere poziţia acestuia în cadrul districtului“ . Surse otomane de la mijlocul secolului al XVI–lea pomenesc Fârliugul cu menţiunea că are o populaţie de 180 de locuitori, ceea ce însemna foarte mult pentru perioada la care ne referim. Deci este posibil ca centrul Districtului Comiat să fi fost chiar pe teritoriul actualei localităţi Fârliug. Un raport din 1369 pentru rectificarea hotarelor districtelor, păstrat în arhiva Capitului din Cenad menţionează sediul districtului Comiat în Bazinul Pogănişului, numit tot Comiat, el dând şi numele districtului. Districtul Comiat se suprapunea bazinului superior al râului Pogăniş, mărginit de Munţii Dognecei şi Arenişului la Sud, Dealul Sacoş-Zăgujeni coborând spre nord în Valea Pogănişului, fiind închis ca într-o cetate de dealuri, grupând 15 sate româneşti, printre care: Zorlenţ, Remetea, Valeapai, Duleu, Valea Mare, Cornet, Călugăreni, Dezeşti, Fârliug, fiind dispuse dealungul Pogănişului . De asemenea, după cuceririle romane de la 1550, sporul demografic creşte, Fârliugul fiind amintit de izvoarele otomane cu 180 de locuitori. Documentele de cancelarie din secolul XIV aduc în prim plan districte româneşti cu un aparat instituţional folosind o terminologie proprie Regatului Ungariei: „comitatus, provincia, pertinentiae şi districtus, iar actul privilegiat din 1451 nominalizează districtele bănăţene cu termenul de ‹sedes› “ . Localitatea Comiat este pomenită în mai multe documente, redactate în limbile: latină, maghiară, germană sau turcă. Din păcate operele care le redau nu sunt traduse în limba română şi de aceea le vom reda pe toate în traducerea lui Dumitru Ţeicu . În anul 1369, unele părţi ale districtului Comiat sunt pomenite ca având hotar cu domemniul Remetea-Ersig, de-a lungul pârâului Ruşag –un afluent al Pogănişului („Erusag pathaka“) – şi a Văii Arenişului. În anul 1422 este pomenit în legătură cu restituirea nobililor Stanciu, fiul lui Baab şi Dragan, fiul lui Manciu a moşiei zălogite nobililor de Mâtnic din districtul Caran (Wolahy de Komyath, aule regie militis ). Comiatul evoluează la nivelul de târg, fapt ce reiese din actul de zălogire al lui Sigismund de Luxemburg către Iancu de Hunedoara (oppidum nostrum – Komyathy vocatum … cum toto districtu similiter Komyathy ). Ioan Hunyadi şi fiii săi au deţinut Comiatul 25 de ani, în 1457 el revenind între cele şapte districte româneşti . Coriolan Suciu îl aminteşte din anul 1547. La fel şi Petru Radu şi Dimitrie Onciulescu , aminitind de existenţa unei şcoli la care învăţau şi copiii din Bogda, şi unde ar fi activat Ioachim Vancea şi Moise Momir. Spre sfârşitul veacului XVI sunt amintite persoane din Comiat . Din păcate izvoarele turceşti din secolul XVI nu menţionează aşezarea. După cucerirea Banatului de către Imperiul Otoman, surse otomane dovedesc o intensitate de locurie în această zonă, la Fârliug fiind aproape 200 de persoane. Chiar şi astăzi multe familii din Fârliug au nume otomane, familii originare din Fârliug şi care nu au venit din alte localităţi: Osman, Aga, Beg, Beceriga, etc. Nicolae Stoicescu îl numeşte „Comeat“ cu numele maghiar „Temeskomját“ şi precizează că târgul avea o biserică din lemn, construită anterior anului 1766 în timp ce şi Grigore Popiţi afirmă că biserica este menţionată din 1766. Patriciu Drăgălina afirmă că „opidul Comiat a dispărut după căderea Timişoarei în stăpânire turcească“. O altă aşezare neidentificată pe teren şi care ar putea fi situată pe teritoriul localităţii Fârliug, sau cel puţin să cuprindă o parte din teritoriul său, este aşezarea Cornet. Numeroase toponime se regăsesc pe teritoriul localităţilor Fârliug, Duleu şi Valea Mare. De fapt, este vorba despre Dealul Cornet, împărţit de cele trei localităţi. Cert este că localitatea Cornet se situa în Valea Pogănişului. Un document din 25 iulie 1420 ce întărea stăpânirea moşiilor Măgoia şi Strâmtura de către familia Măgoia, pomeneşte pe Ladislau de Cornet, care depunea mărturie, alături de alţi cnezi şi nobili din districtele Severin, Lugoj şi Comiat . Mihail de Cornet, „walachorum keneziorum sciliret districtus Lugos“, este introdus în stăpânirea unor teritorii aparţinând districtului Lugoj . Un alt document din 25 noiembrie 1458, încheiat de Capitul din Arad, pomeneşte despre atribuirea moşiilor Valea Mare (Mezevhath) şi Strâmtura lui Mihail de Cornet . Satul era deja pustiu în 1569. Cu privire la rolul Fârliugului în cazul districtului, cronicarul Nicolae Stoica de Haţeg, pomeneşte pe „obercnezu de la Ferliug, Ignia“ care-l voia de ginere şi paroh la Fârliug, în 1774 . Dacă este să ne ghidăm după J.J. Ehrler, „potrivit întinderii sale mai mari ori mai mici, un district are un număr corespunzător de cercuri. Într-un cerc sau circumscripţie se află un subadministrator şi un obercnez (subl noastră) aflaţi în subordinea oficiului administrativ districtual, care se compune dintr-un administrator, un preceptor, un controlor, un grefier şi un practicant.“ Informaţia este confirmată şi de către Petru Radu Dimitrie Onciulescu . Din spusele celor doi rezultă că Fârliugul era un cerc al unui district, unde funcţiona obercnezul Ignea. Numai că, tot J.J. Ehrler, menţionează că la 1774 Fârliugul făcea parte din Districtul Vârşeţ, Cercul Caraşovei . Ori, în acest caz, nu se explică prezenţa unui obercnez la Fârliug. Numai în cazul în care în 1774 ar fi avut loc o reîmpărţire a districtelor sau a cercurilor din Districtul Vârşeţ. Observăm, din descrierea lui Nicolae Stoica de Haţeg, că la Fârliug existau două parohii ortodoxe, fapt ce presupune o populaţie numeroasă pentru secolul XVIII. Multe monografii sau lucrări amintesc localitatea ca existând de la 1690-1700. Aşa crede: Coriolan Suciu , Eliza şi Dan Ghinea , Petre Radu şi Dimitrie Onciulescu , Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica . Am dovedit că istoria aşezării începe cu mult mai de vreme dar, probabil, abia de la 1690 apare numele Fârliug. Cert este că la 1774 se folosea deja numele redat de Nicolae Stoica de Haţeg, „Ferliug“. Nicolae Stoicescu aminteşte printre numirile maghiare date localităţii: „Furloc, Furlug, Furluk“ iar Ghorghe Jurma şi Vasile Petrica: „Furliug, Furliuc, Ferliuc, Furluc, Fârliuc“ în timp ce Nicolae Cornean menţionează că „la unguri se numia Furlac românii îi mai zic Furlug şi Ferloc.“ Mai este cunoscută pentru numele localităţii forma „Furlak (Furluk)“ . Biserica, declarată monument istoric, nu se ştie când a fost construită, dar se ştie că i s-a adăugat turnul clopotniţă în anul 1785. De asemenea, pictura semicalotei altarului, a fost datată din prima jumătate a secolului XVII . Probabil biserica a fost ridicată în timpul stăpânirii turceşti, când nu era îngăduit bisericilor ortodoxe să aibe turn şi clopot, pentru ca populaţia să nu poată fi alertată în cazul unor invazii otomane. Şcoala confesională greco-ortodoxă a fost înfiinţată în anul 1776 , în urma unor măsuri luate de admninistraţia de la Viena de a încuraja înfiinţarea unei şcoli în fiecare localitate. Aceeaşi sursă ne informează că în 1776 localitatea Fârliug avea 355 de case şi o şcoală mai bună chiar decât cea din Lugoj. Sunt amintiţi doi învăţători, Geţia Adamovici şi Ion Belgia. În anul 1791 la şcoala confesională greco-ortodoxă din Fârliug învăţau 30 de băieţi, ceea ce este foarte mult pentru acea vreme, denotând o preocupare serioasă pentru şcoală şi cultură. Pe un „Triod“ tipărit în Bucureşti în anul 1746, s-a semnat „Parohul Fărliugului din satu Temeşăsc. Scris în anul 1805, în luna lui ianuarie în 24 zile“ . Aflăm că în 1805 Fărliugul era considerat sat Temeşăsc, probabil făcând parte din Banatul Timişoarei. Pe un „Minei pe Octomvrie“, Râmnic, 1776, se semnează doi preoţi: „ierei Ioan, ierei Dimitrie “. Textul a fost scris spre sfârşitul secolului al XVIII–lea, ceea ce trădează o parohie cu doi preoţi, foarte mult pentru Evul Mediu, putând presupune o localitate foarte mare. Locuirea acestui teritoriu este o permanenţă, începând cu prima vârstă a fierului şi până la sfârşitul Evului Mediu, deşi numele localităţii s-a schimbat în decursul timpului iar aşezarea s-a mutat în funcţie de intersele economice şi agricole ale locuitorilor, până la stabilirea pe vatra actuală a satului, undeva pe la 1690-1700. Numărul mare de aşezări umane poate fi rezultatul unificării comunităţilor rurale identificate pe teritoriul actual al Fârliugului, aşezările medievale Comiat şi Cornet coborând spre actuala vatră a satului. Unitatea nu s-a realizat direct. Localitatea Fârliug s-a întins întotdeauna pe o suprafaţă de câţiva kilometrii, satul fiind împărţit în „suseni“ şi „joseni“, sesizându-se diferenţe etnologice şi arhitecturale între cele două părţi. Putem presupune o roire a celor două aşezări feudale spre suseni, respectiv juseni, în timp devenind o singură localitate, probabil pe la 1690, cu numele Fârliug.



[modifică] Epoca Modernă

Am considerat, adaptându-ne la sistemul românesc de periodizare a istoriei, că Epoca Modernă începe la 1821, an din care vom începe şi noi a descrie desfăşurarea evenimentelor istorice de la Fârliug. În această perioadă apar la Fârliug două familii nobiliare, ce vor cumpăra un număr foarte mare de terenuri, familia Gaşpary şi familia Kucerni. „În centrul satului se aflau casele celor doi boieri înconjurate de brazi şi flori“ . Cele două conace erau despărţite de drumul ce ducea spre Reşiţa şi Lugoj, intersectat de drumul spre Dezeşti şi Duleu. În imediata vecinătate se găseau şcoala confesională greco-ortodoxă română, Primăria şi biserica ortodoxă. În apropiere, pe drumul ce ducea spre Dezeşti, pe malul nordic al Tăului se afla o moară a familiei Gaşpary şi pivniţele acesteia. Zona deluroasă permitea celor două familii întinse domenii de viţă de vie. Primul eveniment important din această perioadă este Revoluţia de la 1848. La revendicările Revoluţiei paşoptiste au aderat şi mai mulţi ţărani din Fârliug, la adunarea de la Lugoj participând, se pare, şi unii preoţi ortodocşi din Fârliug . În această perioadă autorităţile maghiare au recrutat cu forţa tinerii români din Fârliug pentru a face parte din gărzile naţionale maghiare, fapt ce a dus pe mulţi români la acte de nesupunere şi revoltă împotriva ungurilor . Cât priveşte preoţii ce au participat, registrele matricole ne dau următoarele nume: între 1830-1840 Leontie Avramescu, Teodor Catone şi Nicolae Avramescu iar, începând cu 1851: Nicolae Groza, Leontie Avramescu, Teodor Catone, în această perioadă funcţionând în Fârliug trei preoţi . O proclamaţie a Consiliului de război din Timişoara din 21 noiembrie 1848 prezintă o serie de excese ale revoluţionarilor maghiari. Multe localităţi au fost devastate sau incendiate. Pe 6 decembrie 1848 satul a fost devastat şi incendiat. De teamă, sătenii au fugit şi s-au ascuns în păduri. Autorităţile maghiare au arestat 50 de persoane şi i-au întemniţat la Reşiţa, tortutându-i mai multe săptămâni . Anul 1858 consemnează cel mai mare număr de decese din istoria localităţii. Primul an din care avem informaţii demografice (născuţi şi decedaţi) este anul 1828, ele fiind consemnate, cu mici întreruperi până azi. Ori, în anul 1858 au fost consemnate 108 decese. Acest număr, exagerat de mare, ne fac să presupunem o epidemie sau o boală gravă, atât anul 1857 cât şi 1859 înregistrând cifre normale de decese pentru localitate. În anul 1861 pe un „Minei pe Sepemvrie“, Râmnic, 1780, a fost însemnată data când s-a acoperit sfânta biserică cu şindrilă: „s-au început a se şândrui s biserică şi s-au gătat în anul 1863 în 4 octomvrie…“ . În anul 1880 comuna avea 384 de case şi o populaţie de 2.101 locuitori din care 2.002 erau români (95%) . Recensământul arată o comună foarte mare, întinsă pe peste 2 km, casele fiind despărţite între ele de grădini. Religiile majoritare erau: ortodocşi –71%, greco-catolici 27%, urmate de altele cu un număr mic de credincioşi: romano –catolici 2%, reformaţi –1 persoană, izraeliţi –9 persoane. O inscripţie de pe o cruce de lemn, renovată în anul 1880, ne semnalează primul primar cunoscut de la Fârliug: „S-a reînoit această cruce cu spesele D.loru/

Simeonu Groza jude primariu/

şi Petru Sârbu epitropu prim/ 1880“ O altă inscripţie de pe un „Minei pe Iulie“, Râmnic, 1780, consemnează o calamitate naturală la Fârliug:„În anu[l] 1887 au fost pome multe de tot feliu şi s-au întîmplat în 6 august au bătutu peatra la 4 ceasuri după amnezi incat au rupt şi căşi şi poamele s-au prăpădit. Ferliuc în 6 august 1887. Simeon Grozav, econom“ . Simeon Grozav este, probabil aceeaşi persoană cu primarul consemnat în 1880, iar faptul că acum se semnează econom ne face să credem că a pierdut funcţia de primar la această dată. Litera „v“ de la sfârşitul numelui, este probabil o greşeală de grafie. Primul nobil din familia Gaşpary al cărui nume este consemnat este „spăiu“ Paul Gaşpary. În şedinţa Comitetului Parohial din 19 noiembrie 1889 hotărăşte achiziţionarea a trei clopote noi, deoarece cele vechi erau sparte. Din cauză că turla bisericii avea nevoie de reparaţii, la fel şi suportul pentru clopote, Comitetul Parohial mai hotărăşte cumpărarea de material lemnos de la Paul Gaşpary, pentru reparaţii la turlă, suporul clopotelor şi gardul bisericii. Se constată şi o însemnată creştere a numărului populaţiei, astfel încât în anul 1891 erau peste 200 de copii înscrişi la şcoală. Potrivit legilor ungare era necesară încă o sală de clasă, numărul de 200 depăşind numărul maxim de elevi pentru o clasă. Între săteni apar tulburări, ei ne având posibilităţi materiale pentru aceasta. În consecinţă, notarul Nicolau Dobrescu ameninţă Protopopiatul Ortodox Român Bogşa¬-Montană că va face demersurile necesare pentru ânfiinţarea unei şcoli de stat la Fârliug . Numai că la şcolile de stat se preda în limba maghiară, elevii învăţau istoria Ungariei, fapt ce nu-l puteau accepta românii din Fârliug. Protopopul Macsim Popovici, se luptă din greu pentru lămurirea locuitorlilor că o şcoală de stat în limba maghiară ar defavoriza şi mai mult pe românii din Fârliug. În problema aceasta intervine şi episcopul Nicolae Popeea care prin ordinul 1059/9 octombrie 1893 îl însărcinează pe protpop să „discute cu credincioşii noştri din Furlug“ şi să-i lămurească asupra necesităţii înfinţării unei a doua săli de clasă, pentru a preveni imixtiunea autorităţilor maghiare în problema învăţământului confesional din Fârliug. Trebuie ştiut că, pe lângă şcoala confesională greco-ortodoxă, în Fârliug funcţiona şi o şcoală confesională greco-catolică. Prtotopoul Macsim Popovici se deplasează personal la Fârliug şi reuşeşte ca în şedinţa cu numărul X din 24 octombrie 1893 Comitetul parohială să ia decizia înfiinţării unei a doua săli de clasă la şcoala din Fârliug . Prima încercare de prezentare a monografiei localităţii, care s.a păstrat, aparţine preotului Simeon Avramescu, şi ne oferă date importante despre vatra satului, aşezarea caselor şi situaţia locuitorilor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Bătrân şi bolnav, preotul Simeon Avramescu roagă Consistoriul diecezan din Caransebeş să-i mai trimită un preot în Fârliug, recomandându-l pe fiul său Aureliu Avramescu. Cererea este interesantă deoarece, în început, prezintă date exacte despre localitate:„Comuna Furlug e situată pre o vale între două dealuri în o distanţă de 3 Chmet. lungime, cu estinderea mai multor strade pre cele mai scunde şi aşezate aripi a dealurilor. – Din anul 1858 când s’a escat trecerea celor mai multor locuitori la religiunea gr.-cat. credincioşii gr. or. au remas resfiraţi pre întregul teritor al comunei, aşa în cât subscrisul di pre di am fost necesitat a percurge comuna întreagă pentru sevârşirea funcţiunilor preoţeşci, nisuind ai mulţemi şi ai atrage eară la religiunea străbună, ce în parte mi-a şi succes, căci de la Nru neinsemnat de 40 de case, adi parohia gr. or. rom. numeră 260 de case.–“ . Raportul este datat: 4 martie 1894 şi semnat Simeon Avramescu, preot. Mai aflăm că Biserica Ortodoxă avea în total 64 de jugăre (aproximativ 39 ha.) de teren agricol, o suprafaţă foarte mare ca şi satul, de altfel, întins pe 3 km., probabil cea mai întinsă localitate rurală din perioada respectivă din Banat. În anul 1900 localitatea se întindea pe o suprafaţă de 7076 jugăre ( 4068,7 ha), suprafaţă pe care erau dispuse 471 de case. Satul era într-o majoritate covârşitoare românesc cu o polulaţie de 2474 de locuitori, 98% erau români şi o pondere de 1% o aveau maghiarii respectiv nemţii . Din păcate în numai zece ani situaţia se schimbă: scade numărul de case, rămânând numai 462 dar creşte populaţia, 2643 de persoane. Nu se constată modificări în suprafaţa localităţii. Românii rămân majoritari, dar numai în proporţie de 95%, maghiarii şi ţiganii fiind în proporţie de 2%, iar 1% germani . În concluzie, deşi a crescut populaţia, a scăzut numărul de aşezări. Creşterea populaţiei poate fi explicată prin stabilirea celor 40 de familii de ţigani, care se ştie aveau un număr foarte mare de memebrii. În Fârliug, ţiganii nu aveau voie să se aşeze decât într-o zonă mărginaşă a satului, pe drumul ce ducea către satul Dezeşti, numit „măhala ţâganilor“.


[modifică] Perioada contemporană

Perioada contemporană debutează cu Prima Conflagraţie Mondială. Banatul făcând parte din Imperiul Austro-Ungar a fost afectat de război încă de la începutul acestuia, iulie 1914. Nu ştim câţi locuitori au fost incorporaţi, dar ştim că au căzut în luptă 97 de bărbaţi. Dintre aceştia, unul avea gradul de fruntaş şi unul era caporal, restul fiind toţi soldaţi . După Primul Război Mondial locuitorii satului protestează împotriva unuia din nobilii de la Fârliug, Arthur Gaşpary, jefunidu-l şi producându-I multe pagube . În 1920 boierul Feodor Pali Kucerni vânde moşia şi pleacă de la Fârliug. În 1921 se înfăptuieşte reforma agrară şi o parte din moşia lui Arthur Gaşpary va fi împărţită ţăranilor . Între 1920 şi 1923 la Fârliug se va organiza în fiecare zi de luni un târg de animale, pentru sătenii din satele apropiate. După înfăptuirea României Mari, comuna Fârliug a făcut parte din judeţul Caraş, aparţinând plasei Bocşa până în anul 1932. Odată cu alipirea la românia, în Fârliug apar primele partide politice. Ideile socialiste au fost îbrăţişate de Lungocea Petru şi Ştiopu Nicolae care vor crea PSM, transformat mai apoi în PCR. O importantă familie comunistă, care a desfăşurat o intensă activitate de partid, a fost familia Ştiopoane. Printre fârliugeni prind şi ideiile liberale, înfiinţându-se PNL. PNŢ a avut o largă susţinere la Fârliug şi foarte mulţi membrii . În anul 1943 boierul Arthur Gaşpary va părăsi castelul din Fârliug, mutându-se la Lugoj. Castelul şi domeniul familiei Gaşpary a fost pus gaj la Banca „Lugojana“ din Lugoj şi, deoarece Arthur Gaşpary nu a mai putut achita creditul, Banca „Lugojana“ a scos imobilul şi domeniul la licitaţie, fiind cumpărat de către Asociaţia „Agricultura Furlugeană“, din care făceau parte mai locuitori, toţi din Fârliug. În anul 1947 castelul şi pământurile au fost expropiate şi date ţăranilor. În imensul parc al castelului lui Arthur Gaşpary locuitorii şi-au ridicat case, având beneficiul că erau la strada principală . Asociaţia „Agricutura Fârlugeanâ“ s-a reactivat în anul 2002 şi a depus la Prefectura Judeţului Caraş-Severin cererea de revendicare a terenurilor expropiate, în baza Legii Nr. 1/2000. Din 1933 comuna Fârliug va fi transferată plasei Lugoj, din judeţul Severin, până în 1950. În cel de Al Doilea Război Mondial, 1941 – 1945, au căzut la datorie 41 de bărbaţi, unul fiind sergent, un fruntaş şi ceilalţi soldaţi . După sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, sub protecţia armatei sovietice, comuniştii acced din ce în ce mai mult spre putere, desfinţând instituţiile democratice şi înfiinţând instituţii provizorii, cu drepturi lărgite. Acesta este şi cazul comunei Fârliug. La Fârliug se desfinţează Primăria şi Consliliul Local – instituţii democratice – instaurându-se un „Comitet Provizoriu al Comunei Fârliug“, condus de un preşedinte, Petru Borduz, ajutat de secretar, Gligor Bulzan. Din 1950, în urma schimbării sistemului de împărţire a ţării, comuna Fârliug va face parte din regiunea Severin, raionul Reşiţa, până în august 1952 când se va face o rearondare şi reîmpărţire a regiunilor, şi comuna va trece la Regiunea Timişoara, raionul Reşiţa. O nouă împărţire se va face în anul 1960, când se va înfiinţa regiunea Banat şi comuna Fârliug va trece la raionul Lugoj, fiind mult mai aproape de Lugoj decât de Reşiţa. Populaţia localităţii va scădea grav datorită industrializării oraşelor apropiate, Bocşa, Reşiţa şi Lugoj, foarte mulţi migrând spre oraş, unde câştigau mai mult decât în agricultură, deşi la Fârliug nu a fost CAP. Astfel, dacă în 1912 localitatea avea 2.100 de locuitori, în 1930 mai rămân 2.056 de locuitori, pentru ca în 1940 să fie abia puţin peste 2.000 de locuitori. Din 1950 populaţia scade foarte mult, în 1956 mai fiind abia 1.871 de locuitori. Statistica numărului de gospodării din Fârliug înscrise în registrul agricol erau de 495 . În anul 1966 mai locuiau în Fârliug doar 1.735 de persoane. În anul 1973 au mai rămas la Fârliug doar 1642 de locuitori, din care 802 erau bărbaţi. Localitatea avea totuşi 456 de numere . La începutul deceniului 8, în anul 1980, în Fârliug mai erau 340 de familii şi doar 1370 de locuitori! Satul a fost electrificat în anul 1964, înregistrându-se 327 de consumatori de energie electrică. Linia electrică era trasă pe stâlpi de lemn şi avea o lungime de 8,1 km. La Fârliug se consumau annual aproximativ 180.000 Kwh. În 1967 se construieşte un nou local pentru Şcoala generală din Fârliug, cu etaj, cu câte şase săli la fiecare palier şi cu cabinete pentru principalele materii. În acelaşi local funcţiona şi grădiniţa. Din 1968 se reorganizează ţara pe judeţe, comuna Fârliug aparţinând judeţului Caraş-Severin, care avea reşedinţa de judeţ la Reşiţa. Aceeaşi organizare funcţionează până în prezent. În 1970 a început construirea unui nou dispensar sanitar, preşedintele Consiliului Popular Fârliug fiind Ioan Şăin, iar vicepreşedinte Marcovici Dorel. Ca medic funcţiona dr. Ioan Târziu. Dispensarul a fost construit cu etaj, unde era locuinţa medicului, cu local pentru farmacie. Revoluţia din 1989 a produs foarte multe schimbări şi pentru localitatea Fârliug. Datorită unor abuzuri din timpul comunist, localnici s-au revoltat şi au schimbat mai mulţi funcţionari. Furiei localnicilor au căzut pradă şi directorul de Cooperaţie, Marcovici Dorel şi secretarul Consiliului Popular, Mitric Gheorghe, înlocuit cu Pau Ioan, care va funcţiona până în 1994, când va reveni Gheorghe Mitric, ce activează şi în prezent. Primul primar ales după 1989 a fost Petru Petrica, ce a activat până în anul 1992. De asemenea, încep la Fârliug să se înfiinţeze o serie de partide politice. Frontul Salvării Naţionale a avut ca membru fondator pe Toma Adam, după 1992 devenind Partidul Democrat. Dintre membrii acestui partid mai putem aminti pe: Căpraru Petru, primar între 1993–1996. Frontul Democrat al Salvării Naţionale, număra printre membrii pe Ion Beceriga, transformându-se după scindarea de FSN în PDSR. Datorită unor disensiuni legate de preşedinţia FSN, Dorel Marcovici se va desprinde fundând PSDR. În anul 2000 se vor unifica PSDR şi PDSR, formând Partidul Social Democrat. Preşedinte al PSD a fost numit Dorel Marcovici iar vicepreşedinte Ion Beceriga. PNL a fost reprezentat de către Boglea Ion, din anul 2000 viceprimar, şi Moisă Gheorghe. PNŢ a pierdut dintre susţinători, deşi a obţinut rezultate bune în CDR la alegerile din anul 2000, având 1 primar, Petru Vernica, şi 2 consilieri. În preajma alegerilor din 1996 a fost înfiinţat Alianţa Naţională Creştin Democrată, activând în cadrul acestui partid: Laeş Petru şi Poamă Ovidiu, ambii membrii în Consiliul Local. Un alt partid apărut în preajma lui 1996 a fost Alianţa Pentru România, din care a făcut parte şi preotul Bogdan Berdacicu. Din anul 1995 Şcoala cu clasele I–IV Suseni din Comuna Fârliug a fost desfinţată, din lipsă de elevi.

[modifică] INSTITUŢIILE

[modifică] BISERICA ORTODOXĂ

[modifică] Istoricul Bisericii Ortodoxe

Despre vechimea bisericii nu avem date exacte. Nicolae Stoicescu spune că biserica avea hramul Adormirii Maicii Domnului şi că datează din secolul al XVIII–lea, „ante 1783“ contrazicându-l pe Grigorie Popiţi care afirmă că ar data la 1783. Gheorghe Jurma şi Vasile Petrica spun că „biserica actuală este datată 1789“. Mai sigură este datarea bisericii în prima jumătate a secolului al XVII-lea, nu după 1750. Statistica Episcopiei Timişorii din 11 iunie 1767 menţionează la Fârliug doi preoţi ortodocşi, cu numele de Popovici . Ori este greu de crezut existenţa la Fârliug a doi preoţi, ce presupune o parohie mare, şi inexistenţa unei biserici! În ianuarie 1774 Nicolae Stoica de Haţeg vorbeşte despre „popa Matei“ din Fârliug. Cu siguranţă acolo exista deja o biserică, deoarece obercnezul Ignea îl voia de ginere şi preot la Fârliug. Nicolae Stoica face chiar o deplasare la Fârliug, unde cunoaşte pe fiica acestuia şi acceptă propunerea. Nu ne putem imagina ca Nicolae Stoica de Haţeg să accepte să fie preot într-o parohie cu cel puţin doi preoţi dar fără biserică. Administraţia austriacă dă un decret în 1776. Primul paragraf prevedea ca „în fiecare localitate din Banatul Timişorean, cu locuitori ortodocşi care au o parohie, trebuie să se ridice la timp şi o şcoală trivială pentru învăţământul tineretului lor“ . La Fârliug şcoala se înfiinţează tocmai în 1776, deci exista deja o biserică la acel an. Argumentul cel mai puternic este pictura de pe semicalota sfântului altar care „după părerea unei comisii naţionale de expertiză de la Bucureşti datează înainte de prima jumătate a secolului XVII“ . Probabil biserica a fost ridicată în timpul stăpânirii turceşti, când nu era îngăduit bisericilor ortodoxe să aibe turn şi clopot, pentru ca populaţia să nu poată fi alertată în cazul unor invazii otomane. Turnul clopotniţă a fost ridicat între anii 1783-1785 , după instaurarea administraţiei austriece în Banat, când interdicţia turcească a fost anulată. Pe un „Minei pe Octomvrie“, Râmnic, 1776, se semnează doi preoţi: „ierei Ioan, ierei Dimitrie “. Textul a fost scris spre sfârşitul secolului al XVIII–lea, ceea ce trădează o parohie cu doi preoţi. Pe un Minei pe Martie, Râmnic, 1779, se află scris: „acest Minei iastă a bisericii Ferliucului. Eu, Mihai Belgia paroh“ scris în prima jumătate a secolului al XIX-lea . În registrele de stare civilă Mihail Belgia se semnează la oficierea serviciilor religioase până în anul 1831 . Pe un Minei pe Mai, Râmnic, 1780 pe coperta 1 este scris: „această carte ce să zice Minei, iastă a bisericii Ferligului cumpărată cu banii bisearicii şi cine să va afla să o fure sau să zică că-I a lui să fie afurisit de 300 şi 18 sfinţi părinţi ce s-au strâns la săboru dintîi de la Nicheea şi să-i săce o mână şi un picior şi să i să varsă maţăle lui ca ale lui Arie“. Inscripţia a fost datată la sfârşitul secolului al XVIII lea . Din conţinutul ei rezultă clar că este vorba despre un preot, chiar bine pregătit, care în evul mediu cunoştea că primul Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea, că au participat 318 sfinţi părinţi, etc. Comparând această însemnare cu cea redată mai sus, şi formele aproape identice pentru numele loclaităţii –Ferlicului, în prima şi Ferligului , în cea de a doua – şi faptul că au fost scrise în aceeaşi perioadă, autorul este, probabil, tot preotul Mihail Belgia.

Pe un „Triod“ tipărit în Bucureşti în anul 1746, s-a semnat „Parohul Fărliugului din satu Temeşăsc. Scris în anul 1805, în luna lui ianuarie în 24 zile“  . Poate fi vorba despre acelaşi Mihail Belgea, sau chiar Ioan Belgea, care din 1791  este consemnat ca învăţător, probabil fiind şi preot, fiind trecut în registrele de stare civilă până în anul 1835 . 

O a doua însemnare este scrisă pe coperta 1: „în vinerea apÅŸtilor am scris, în luna lui aprilie în 8-lea an 1819“. Pe un „Minei pe Septembrie“, Râmnic, 1780, pe coperta 1 este însemnarea, făcută probabil de acelaÅŸi preot: „Aciast Minei iastă a biserici Ferliugului cumpărat cu banii bisiaricii ÅŸi cine va zice că nu-i a bisericii să fie anatema“. ÃŽnsemnarea a fost făcută în prima jumătate a secolului al XIX-lea . Pe un Minei pe Iulie, Râmnic, 1780, mai sunt două însemnări de la prima jumătate a secolului al XIX-lea, ambele cu text asemănător: „Această carte ce să numeÅŸte Minei pe două luni, adecă pe luna lui Iulie ÅŸi august este a bisăricii Furliucului“ ÅŸi „acest minei iastă a bisăricii Furliugului cumpărat cu banii bisăricii“ . Registrele de stare civilă consemnează numele lui Nicolae Avramescu, între 1824-1838, primul preot cunoscut din familia Avramescu . ÃŽn anul 1833 este instalat la Fârliug preotul Sava ChevereÅŸan, care va păstori până în anul 1838. Venirea lui la Fârliug este legată probabil de retragerea lui Mihail Belgea în 1831, probabil bolnav sau chiar decedat în anul 1832. ÃŽn 1834 la Fârliug este consemnat ÅŸi Dimitrie Drăghici , care va sluji ÅŸi el până în anul 1838. Dimitrie Drăghici îl va înlocui pe Ioan Belgia, care nu va mai fi consemnat din anul 1835. Pe un Penticostar, Râmnic, 1743, se păstrează într-o însemnare numele unui crâsnic: „Această sfântă ÅŸi dumnezeiască carte ce se numeÅŸte Penticostari este a sf bisearici a satului Furluc cumpărată cu bani sfintei bisearici ÅŸi am scris eu, robul lui D-zeu, Dimitrie Sârbu cu mâna dă ţărână. Mâna va putrezi iară scrisoarea în veac să va pomeni. Dimitrie Sârbu crâsnic. Anu 1834 “. AceeaÅŸi persoană se semnează pe un Minei pe Mai, Râmnic, 1780: „Scris-am eu robul lui Dumnezeu, Dimitrie Sârbul în anul 1834“ . Numele unui alt crâsnic ne este păstrat într-o însemnare de pe un Minei pe Iulie, Râmnic, 1780, pe fila 185 păsrându-se însemnarea: „Dimitrie Enăşilă crâsnic la biserica Fărliucului de 20 ÅŸi 2 de ani 1834 de 2 iunie în zile“ . Tot el se semnează pe un Minei pe Iulie, Râmnic, 1780 dimpreună cu Nicolae Marta: „Dimitrie Ecăşilă crîznic în Ferliuc cu Nicolae Marta în Furliuc cu (…) amândoi de un caracteri, 1835“ . Nicolae Marta se semnează ÅŸi singur pe aceeaÅŸi carte: „această s-tă carte iastă a sfintei bisăricii Furlugului cumpărată cu banii bisăricii. Scris-am cu mâna de ţărână. Mâna va putrezi iară scrisoarea în veac se va îndrepta. Dat în Furluc în 28 iulie 1839. Nicolae Marta crîznic în Furluc de la 16 ani de la naÅŸtere ÅŸi de 3 ani crîznic“. De aici vedem că în 1835 Nicolae Marta era la începutul activităţii sale de crîsnic. Era un obicei vechi ca, încă din tinereÅ£e, cel care vroia să înveÅ£e o meserie să se alipească de cineva mai bătrân care ÅŸtia dedesupturile acestei meserii, ceea ce este ÅŸi cazul lui Nicolae Marta care a învăţat pe lângă Dimitrie Enăşilă care, în 1885 când începe Nicolae Marta, avea 23 de ani de slujire ca ÅŸi paraclisier. Mai trebuie remarcat că, deÅŸi Nicolae Marta era doar crâsnec, ÅŸtia să scrie, ceea ce dovedeÅŸte prezenÅ£a unei ÅŸcoli bune la Fârliug. ÃŽntre 1835 ÅŸi 1837 Nicolae Marta era doar ucenic. După cei trei ani de „practică“ el este considerat deja crîsnic deplin. Probabil că ucenicia pentru crîsnic avea stabilită o perioadă de trei ani, după cum reiese dintr-o inscripÅ£ie de pe aceiaÅŸi carte: „să se ÅŸtie când m-am pus eu Nicolae Marta crîznic. M-am pus în 1 septembrie anu 1837 ÅŸi am slujit pănă la anul 1840 ÅŸi de acea încolo ÅŸi sunt 3 ani în Furluc în 20 august anu 1840. Nicolae marta crîznic de 3 ani împlinit“. ÃŽn anul 1836 va veni ca preot la Fârliug Leontie Avramescu, fiul lui Nicolae Avramescu, probabil. Leontie va sluji la Fârliug până în anul 1857 . ÃŽn anul 1838 pleacă de la Fârliug atât Sava ChevereÅŸan cât ÅŸi Dimitrie Drăghici, la Fârliug fiind numiÅ£i Nicolae Groza, ce va sluji până în anul 1872 ÅŸi Teodor Catone, care în 1858 va trece la confesiunea greco-catolică, unde va mai sluji până în 1874 . ÃŽn anul 1854 sunt amintiÅ£i la Fârliug alÅ£i doi crâsnici, într-o însemnare de pe Triodul, BucureÅŸti, 1746 : „În acest an, 1854 am fost crâsnic, Simeon Groza ÅŸi Simeon Marghis crîsnic “. Din aceste însemnări rezultă că la Fârliug funcÅ£ionau câte doi crîsnici. Simeon Groza va ajunge jude primariu la Fârliug în perioada anilor 1880. O însemnare pe aceaÅŸi carte ne descoperă numele altui crâsnec: „să se ÅŸtie când m-am pus eu Crisnec Ioane Aga că m-am pusu în 29 iunie anu 1859 ÅŸi dimplinitu până în anu 1866, 24 augustu cu Ioane Vitta amindoi. Ioane Aga“. Ioan Aga Å£inea să arate clar că a trecut perioada de ucenicie ÅŸi că, probabil, l-a luat alături de el pe Ioan ViÅ£a. ÃŽn anul 1855 a fost instalat ca preot Simeon Avramescu, probabil fiul lui Leontie Avramescu, ca al treilea preot slujitor în Fârliug . La Fârliug mai slujeau preoÅ£ii Nicolae Groza ÅŸi Teodor Catone. Ultimul este de tristă amintire, deoarece în 1858 va trece la confesiunea greco-catolică cu aproape întreaga parohie, la credinÅ£a străbună mai rămânând doar 40 de familii. Pe Mineiul pe Septembrie, Râmnic, 1780, este consemnat anul acoperirii bisericii cu ÅŸindrilă: „În anul 1861 s-au început a se şândrui s biserică ÅŸi s-au gătat în anul 1863 în 4 octomvrie prin epitropul Nicolae Marta cu ÅŸindrilă lungă 1600 ÅŸi tăiată face 32.000. Ion Aga crîsnec“ . ÃŽn ÅŸedinÅ£a din 27 decembrie 1885 preotul Simeon Avramescu aduce la cunoÅŸtinÅ£a Comitetului ÅŸi Sinodului Parohial pastorala episcopului Ioan Popasu prin care se informau parohiile că s-a înfiinÅ£at Tipografia Diecezană la CaransebeÅŸ. Vestea a fost primită cu mult entuziasmn de către credinicioÅŸi . ÃŽn ÅŸedinÅ£a din 22 februarie 1887 preotul Simeon Avramescu aducea înaintea Comitetului Parohial că preotul greco-catolic, Petru Catone, fiul lui Toade Catone, a ocupat o parte din sesia parohiei ortodoxe ÅŸi refuză să o cedeze proprietarului de drept. Comitetul Parohial însărcinează epitropia să scoată extrasul de carte funciară pentru acele terenuri ÅŸi să facă demersurile necesare la Consistoriul Diecezan pentru recuperarea terenurilor ocupate abuziv de preotul greco-catolic Petru Catone . Am amintit deja însemnarea lui Simeon Groza din anul 1887, când consemnează grindina ce a căzut pe 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă. El se semnează „Simeon Grozav, econom“, termenul de econom sugerând, probabil, că Simeon Groza era în 1887 epitrop. ÃŽn ÅŸedinÅ£a Sinodului parohial din 20 august 1889 se hotărăşte achiziÅ£ionarea a 3 clopote noi pentru biserica din Fârliug, cele vechi fiind sparte. Se dorea achiziÅ£ionarea unui clopot mare, de 150 de Kg, a unuia mijlociu, de 75 de kg, ÅŸi a unuia mic, de 50 kg . ÃŽn proiectul de buget pe anul 1890, propus spre aprobare, la poziÅ£ia 11 era prevăzută cumpărarea unui Apostol cu suma de 8 fl. Până la urmă se va face coletă prin sat ÅŸi, cumpărarea Apostolului în 1896 ducând la divergenÅ£e puternice între învăţătorul Georgiu IonuÅ£escu ÅŸi pretorul Nicolau Dobrescu. Din acelaÅŸi proiect de buget, poziÅ£ia 5, aflăm numele celor doi crâsnici: Ioan Aga ÅŸi George Marghita, remuneraÅ£i într-un an cu 12 fl. La ÅŸedinÅ£a Comitetului Parohial din 19 noiembrie se stabileÅŸte repararea turlei ÅŸi a clopotului precum ÅŸi refacerea gardului bisericii . Lemnul va fi cumpărat de la Paul GaÅŸpary, tatăl lui Arthur. ÃŽn 1890 Comitetul parohial a delegat pe Iosif ViÅ£a, epitrop prim, Petru Groza ÅŸi Ioan ViÅ£a pentru a merge în TimiÅŸoara „la fabrica de clopote“ pentru a cumpăra cele trei clopote . Banii au fost adunaÅ£i abia în anul 1891 când Macsim Popovici, protpopul BocÅŸei Montane înaintează un raport cemtrului eparhial, arătând că fârliugenii voiau ca de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh clopotele să fie sfinÅ£ite . Comitetul Parohial, în ÅŸedinÅ£a din 26 aprilie 1892, hotăra încă o dată, reparaÅ£ii capitale la localul ÅŸi turnul bisericii . Este cert că nici în 1892 cele trei clopote nu au ajuns la Fârliug. ÃŽn ÅŸedinÅ£a din 17 ianuarie 1893 se hotărăşte achiziÅ£ionarea unor veÅŸminte preoÅ£eÅŸti, din mătase roÅŸie cu fir aurit, la preÅ£ul de 140 fl., ÅŸi un steag roÅŸu tot cu fir aurit, costând 60 fl. Deoarece suma de 200 fl. nu era în totalitate la dispoziÅ£ia epitropiei, se hotărăşte contractarea unui credit de la banca „Lugojana“ din Lugoj, pentru a putea achiziÅ£iona atât veÅŸmintele cât ÅŸi steagul roÅŸu cu fir aurit, pentru înfrumuseÅ£area bisericii . Steagul se păstrează ÅŸi astăzi, fiind într-adevăr o piesă de artă bisericească deosebită, pictată, pictura păstrându-se slab. Epiotropul prim, Iosif ViÅ£a, a încercat realizarea unui cor la biserică, adunând ÅŸi o sumă de 21 de fl., însă Comitetul Parohial a socotit că suma nu este suficientă pentru înfiinÅ£area unui cor. Banii se vor folosi la cumpărarea steagurilor ÅŸi veÅŸmintelor preoÅ£eÅŸti . Se pare că la cumpărarea acestora au participat ÅŸi nobili Teodor Pali Kruceni ÅŸi Paul GaÅŸpary . De asemenea se programează reparaÅ£ii capitale la localul bisericii, în vara acestui an. Sunt prevăzute acelaÅŸi reparaÅ£ii ÅŸi la suportul pentru clopote ÅŸi turnul bisericii, ceea ce ne face să credem că nici în 1893 cele trei clopote nu au ajuns la Fârliug . Sărbătoare mare la Fârliug pe 29 iunie 1894, de praznicul SfinÅ£ilor Apostoli Petru ÅŸi Pavel, când protopopul Macsim Popovici va instala pe Aureliu Avramescu, capelan în Fârliug, fiul lui Simeon Avramescu, grav bolnav de emfizem pulmonar . Alegerea datei poate avea ÅŸi un caracter misionar, SfinÅ£ii Apostoli Petru ÅŸi Pavel, fiind ÅŸi hramul capelei greco-catolice. DeÅŸi proaspăt instalat la Fârliug, între anii 1894–1895, Aureliu Avramescu va suplini la Parohia Ortodoxă din VermeÅŸ . El revine la Fârliug pe 26 iulie 1895, de când îl va suplini pe învăţătorul Georgiu IonuÅ£escu. Tot în anul 1894 notarul pretorial Nicolau Dobrescu sesizează pe Protopopul Macsim Popovici ÅŸi, mai apoi, Consistoriul Diecezan, despre o disensiune între învăţătorul Georgiu IonuÅ£escu ÅŸi cei doi preoÅ£i. Aureliu ÅŸi Simeon Avramescu au iniÅ£iat în anul 1892 o colectă pentru cumpărarea unui Apostol cu litere latine, de la Librăria Diecesană din CaransebeÅŸ însă, învăţătorul IonuÅ£escu vroia să-l cumpere de la Mitropolia din Sibiu, pentru a fi scris cu litere cirilice. Protopul va dispune o anchetă ÅŸi va trimite la Fârliug pe capelanul Ioan Stoican din EzeriÅŸ. Acesta înaintează raportul anchetei pe 4/14 august. Din raport rezultă că afirmaÅ£iile lui Nicolau Dobrescu sunt nefondate, ne existând nici un conflict între învăţător ÅŸi preoÅ£i. TotuÅŸi credem că, măcar în parte, Nicolau Dobrescu avea dreptate. Apostolul se va cumpăra abia peste patru ani, în 1 august 1896. Mai apoi, în 1902, când Georgiu IonuÅ£escu a fost pensionat, va refuza să predea inventarul ÅŸcolii lui Aureliu Avramescu, cum ar fi fost regulamentar. Apostolul a fost deja cumpărat în august 1896. Nicolau Dobrescu revine cu o nouă sesizare, în termeni mult mai duri, pe 4/16 august 1896. Protopopul înaintează dosarul Consitoriului Diecezan, vicarul Filaret Musta dispunând analizarea lui în Sinodul Eparhial. Din nefericire, dosarul 266 ce cuprindea analiza reclamaÅ£iei de către Sinod, nu se mai păstrează în arhivă, ne ÅŸtiind cum s-a rezolvat situaÅ£ia. Din păcate nici o listă de inventar nu menÅ£ionează vre un Apostol tipărit înainte de anul 1900. Arhiva parohiei păstrează un Apostol, Sibiu, 1900, „tipărită acum ântâia-óră cu litere latine în dilele PreînâlÅ£atului ÃŽmpÄ›rat ÅŸi Rege Francisc Iosif I.“ . Ori Apostolul cumpărat nu s-a păstrat, ori s-a cumpărat abia în 1900. Pe 23 iunie 1895 Comitetul Parohial înaintează un raport către Protopopiatul Ortodox BogÅŸa-Montană, prin care arată că pe pământul parohiei ortodoxe s-au constituit mai multe livezi de pruni ÅŸi s-au obÅ£inut roade bogate. ÃŽn consecinţă s-a cumpărat un cazan de Å£uică instituindu-se ÅŸi o „FundaÅ£ie de Răchie“, atât la biserică, cum ÅŸi la ÅŸcoală. Å¢uica era păstrată ÅŸi valorificată de către epitropi. Datorită fiscalităţii excesive impuse de autorităţi, Comitetul Parohial se vede nevoit să decidă vânzarea acestuia . Protopopul înaintează raportul Consitoriului Diecezan, pe 3/15 iulie 1898, care decide vânzarea acestuia prin licitaÅ£ie. Potrivit Raportului general despre starea protopopiatului pe anul 1897 în plan bisericesc ÅŸi ÅŸcolar. Date statistice cu privire la averile bisericeÅŸti ÅŸi ÅŸcolare - 1897 Parohia Ortodoxă Fârliug avea în proprietate 60 de jugăre de teren, obiecte bisericeÅŸti în valoare de 650 de fl., ÅŸi o avere bisericească, ce număra 2.790 fl. ÃŽn decembrie 1898 în biserica din Fârliug au intrat hoÅ£ii. Preotul paroh a raportat protopopului Macsim Popovici cele întâmplate. HoÅ£ii au pus un „par“ lung pe care s-au urcat pe fereastra sfântului altar, au deschis-o, au intrat în biserică, au deschis dulapul cu bani ÅŸi au furat 12 fl. Notarul Iosifu Andreiu ÅŸi judele primariu Iosifu ViÅ£a au anunÅ£at jandarmii, dar făptaÅŸii nu au fost prinÅŸi. Preotul paroh încheie raportul cu cuvintele: „banii nu sunt mulÅ£i iară mica onoare, ce au mai avut-o, comuna Furlug, au perdut-o pentru totdeauna, când ÅŸi în biserică se află lotrii jefuitori!“ . ÃŽn anul 1901 capelanul Aureliu Avramescu a fost detaÅŸat la Cuptoare, pentru a suplini ca paroh ÅŸi învăţător, deoarece comuna a fost în majoritate greco-catolică ÅŸi a acceptat să revină la Ortodoxie cu condiÅ£ia ca Episcopia să le asigure tot timpul preot ÅŸi învăţător în sat. Comitetul Parohial Fârliug s-a întrunit pe 11/24 martie 1901 sub preÅŸedenÅ£ia ad hoc a lui Ioan ViÅ£a, epitrop prim, spre a cere Consistoriului Diecezan ÅŸi Protopopiatului BocÅŸa-Montană pe preotul Aureliu Avramescu, deoarece parohul Simeon Avramescu este grav bolnav ÅŸi, ne fiind preot în sat, greco-catolicii profită de situaÅ£ie ÅŸi preotul Petru Catone atrage credincioÅŸii ortodocÅŸi pentru a se spovedi ÅŸi împărtăşi. Redăm ÅŸi un pasaj din cererea Comitetului Parohial, despre preotul Simeon Avramescu: „ …care cu pietate ÅŸi bună credinţă ÅŸi părinteasca sa iubire, cu cele mai mari greutăţi în mijlocul unei comune unite ne-au păstorit pre noi, poporul cel dreptcredincios ortodox în număr de 1620 de suflete“ . Datorită situaÅ£iei satului Cuptoare, Consistoriul Diecezan obligă pe capelanul Ioachim Jurca din EzeriÅŸ, să stea pe timpul Săptămânii Sfintelor Patimi ÅŸi de Praznicul ÃŽnvierii, în Fârliug. Cererea Comitetului Parohial păstrează ÅŸi numele lui Ion Groza, „jude prim.[ariu]“ în anul 1901. ÃŽn anul 1937 arhiereul Vasile Lăzărescu va face o vizită canonică la Fârliug ÅŸi, constatând gradul avansat de degradare al sfântului antimis, în 19 decembrie 1937 va sfinÅ£i un nou antimis pe seama Parohiei Fârliug . ÃŽn anul 1940 la Fârliug erau 1932 de credincioÅŸi ortodocÅŸi, 295 de greco-catolici ÅŸi 18 romano-catolici, parohia fiind de clasa a II-a . ÃŽntre anii 1945-1947 a fost restaurată biserica prin ridicarea pereÅ£ilor cu 1,5 m, folosindu-se cărămidă arsă, sub îngrijirea preotului Nicolae Popovici. Biserica a fost sfinÅ£ită la 5 octombrie 1947 de către episcopul CaransebeÅŸului, Veniamin Nistor . Probabil acum, episcopu îi schimbă hramul care a fost încă din sec XVIII, „Adormirea Maicii Domnului“, cu „NaÅŸterea Maicii Domnului“, care rămâne până astăzi. Imediat după instaurarea regimului comunist, la 2 septembrie 1949, preotul Nicolae Popovici este obligat să predea statului român, reprezentat de o comisie formată din Petru Borduz, preÅŸedintele Comitetului Provizoriu al Comunei Fârliug, Gligor Bulzan, secretar, Stoica Ion, agent agricol ÅŸi Andreica Pavel, delegatul Comitetului Provizoriu al plasei, sesia parohială, în total de 49 jugăre (33,96 ha) . O nouă reparaÅ£ie la biserică este făcută în anul 1972, de către preotul Alexe Lupanos. ÃŽn anul 1982, preotul Ioan Mateia a contractat pictorul de categoria I, Gheorghe Costiurin, pentru pictarea bisericii, începută în anul 1983 ÅŸi terminată în anul 1985 . Pe lângă Gheorghe Costiurin au mai lucrat Eugen Potros „şi mai tinerii Silviu Softu, Aron Ion, Florea Constantin. Pictura s-a făcut în frescă atât în interior cât ÅŸi în exterior. RecepÅ£ia picturii s-a făcut în anul 1988, iar în anul 1989 s-au făcut reparaÅ£ii capitale la exteriorul bisericii, la turlă, etc. Tot acum s-a pictat ÅŸi iconostasul, până acum fiind îmbpodobit cu 18 icoane înrămate, cele mai multe vechi de peste o sută de ani, donate în anii 1850-1890. Pictura a fost sfinÅ£ită de către PS dr. LaurenÅ£iu Streza, episcopul CaransebeÅŸului, pe 21 septembrie 1997. Ceremonia a avut un fast aparte: călăreÅ£i ÅŸi ţărani în straie populare au aÅŸteptat arhiereul la intrarea în sat ÅŸi a fost condus cu o caleaÅŸcă până la biserică. Din păcate părintele Ioan Mateia nu a mai putut culege roadele ostenelilor sale, fiind deja preot în ReÅŸiÅ£a, Parohia Fârliug fiind păstorită de preotul Bogdan Berdacicu. Tot sub păstorirea părintelui Berdacicu, a fost dărâmată casa parohială, însă nu s-a mai reuÅŸit ridicarea ei. După căderea regimului comunist, preotul Ioan Mateia va depune actele pentru restituirea unora dintre terenurile expropriate în 1949, fapt realiazat, conform Legii Nr. 18/1991 în 9 aprilie 1992, primind 4,06 ha teren arabil ÅŸi 1 ha pădure . ÃŽn anul 2002 a fost reconstituit, prin strădaniile preotului Cristian FranÅ£, dreptul de proprietate asupra terenului silvic, obÅ£inându-se ÅŸi titlul de proprietate. Tot în anul 2002 s-au început lucrările pentru ridicarea casei parohiale, urmând a se ridica pe vechiul amplasament. Casa va avea 6 camere, bucătărie, baie ÅŸi cămară plus încă trei camere la mansardă. Proiectul a fost realizat de arhitectul Åžerban Antonescu. Prin grija preotului Cristian FranÅ£, în anul 2002 s-a reuÅŸit turnarea fundaÅ£iei pentru noul imobil. Tot la casa parohială se intenÅ£ionează realizarea unui muzeu al Parohiei, în care urmează a fi valorificat bogatul invetar istoric al bisericii. 3.1.2 NoÅ£iuni de artă bisericească Biserica este construită în formă de navă simplă în stil bizantin, din blocuri mari de piatră, cu ziduri groase de peste 1 m., legătura între ele făcându-se cu mortar. AcoperiÅŸul era din ÅŸindrilă, trecut prin mai multe restaurări, înveliÅŸul fiind din Å£iglă glazurată de tip „solzi“, făcut în două ape, sprijinindu-se pe boltă. Absida Absida este semicirculară cu mărimea de 180°, cu diametrul de 6 m. Extrovert, prezintă două registre de pictură, primul în partea de sus, cu 3 icoane pictate în stil frescă, înfăţişând de la sud la nord, următoarele episoade scripturistice: ÃŽnvierea fiicei lui Iair, Vindecarea orbului din Betsaida, Vindecarea celor zece leproÅŸi. Al doilea registru prezintă două icoane în partea de jos, deasupra de soclu, spre extremitatea sudică a absidei, reprezentând doi arhangheli. Probabil este o probă a pictorului. PereÅ£ii laterali (Naosul ÅŸi Pronaosul) Naosul are o lungime de 10 m. ÅŸi o lăţime de 8 m, iar pronaosul are dimensiunile 3,6/8 m. PereÅ£ii laterali sunt susÅ£inuÅ£i de 5 travee, primele 4 având lungimea de 0,6 m iar ultimul, dinspre vest, de 0,8 m. Pe pronaos se sprijină corul, în faţă fiind doi pilaÅŸtrii cu dimensiunile de 0,35/0,5 m la o distanţă de 1,5 m. între ei ÅŸi 3 m. de pereÅ£ii laterali. Pe cei doi pereÅ£i laterali, în partea de sus, sub streaÅŸină, este un registru cu 4 fresce. Astfel peretele nordic conÅ£ine de la est la vest: ÃŽnmulÅ£irea pâinilor, Vindecarea orbilor, Vindecarea slugii sutaÅŸului, Vindecarea multor boli ; iar cel sudic: Vindecarea paraliticului de la lacul Vitezda, ÃŽnvierea fiului văduvei din Nain, Vindecarea omului împărătesc, Nunta din Caana Galileii. Pridvorul Pridvorul este alcătuit din patru pilaÅŸtrii închiÅŸi prin arce de cerc ÅŸi uniÅ£i printr-o boltă. Pe boltă este pictat în medalion „Emanuel“. PilaÅŸtrii 1 ÅŸi 2 au pictaÅ£i spre vest pe SfnÅ£ii Arhangheli Mihail ÅŸi Gavril. ÃŽntre pilaÅŸtrii 1 ÅŸi 3 sunt pictaÅ£i: Sfintul Cuvios Daniel ÅŸi Sfântul Apostol Petru iar între pilaÅŸtrii 2 ÅŸi 4: Sfântul Cuvios Alipie ÅŸi Sfântul Apostol Pavel. Tot în pridvor, deasupra uÅŸii de la intrare este pisania: „Cu voia Tatălui, cu ajutorul Fiului ÅŸi puterea Sfântului Duh, această sfântă biserică monument istoric, al Parohiei Fârliug, cu hramul „NaÅŸterea Maicii Domnului“, ridicată în sec. XVIII, s-a împodobit cu pictură nouă de către pictorul Gheorghe Costiurin între anii 1983 – 1985 sub păstorirea ÃŽPS Dr. Nicolae Corneanu Mitropolitul Banatului, protopop al ReÅŸiÅ£ei fiind Prea Onoratul Preot Dr. Vasile Petrica, prin purtarea de grijă a preotului paroh Ioan Mateia, cu sprijinul Consiliului Parohial, al epitropilor Julă Gheorghe, Mateia Petru ÅŸi Viţă Ion, al cântăreÅ£ului Drăgan Petru ÅŸi al bunilor credincioÅŸi ai parohiei. Ale Tale dintru ale Tale, Å¢ie ÃŽÅ£i aducem de toate ÅŸi pentru toate.“ Mult mai importantă este pictura de pe semicalota Sfântului Altar, pictură pentru care biserica a fost declarată: „monument istoric“ . Este foarte greu de stabilit anul sau autorul său. TradiÅ£ia satului spune că biserica ar avea 500 de ani, deci ar data din secolul al XV-lea. AfirmaÅ£ia este foarte greu de susÅ£inut, cu atât mai mult cu cât nu avem cercetări arheologice în zonă. Pictura este pe piele aplicată pe lemn, arătând clar că semicalota aparÅ£ine uni biserici mai vechi, probabil de lemn, din secolele XIV–XV, de unde a fost mutată în actuala biserică. Pictura este în stil bizantin, fiind împărÅ£ită în trei părÅ£i: una centrală ÅŸi două laterale (sus ÅŸi jos) de fiecare parte. ÃŽn partea centrală este reprezentată Sfânta Treime încoronând-o pe Maica Domnului. Fecioara Maria este reprezentată în partea de jos, pe un nor de culoare gri, cu un crin în mână. Maica Domnului are veÅŸtmântul albastru iar acoperământul roÅŸu-viÅŸiniu. Deasupra, tot pe câte un nor, este reprezentat Dumnezeu–Tatăl ÅŸi Iisus Hristos. Dumnezeu–Tatăl poartă un veÅŸmânt gri ÅŸi o mantie albastră, Å£inând în mâna dreaptă un sceptru iar cu stânga o coroană deasupra capului Maicii Domnului. Mântuitorul Å£ine coroana cu dreapta, în stânga având o cruce, poartă o haină roÅŸie ÅŸi o mantie albastră. Dumnezeu–Duhul Sfânt este redat mai sus, la mijloc, în chip de porumbel, înconjurat de raze. Pictorul a numit această scenă „СТАА TP°ЦА“ („STAIA TROIÅ¢A“). ÃŽn partea de sus este redat câte un sobor de îngeri, cel al Sfântului Arhanghel Mihail ÅŸi cel al Sfântului Arhanghel Gavriil, arhanghelul fiind pictat în mijlocul îngerilor cu un glob albastru în mână. Globul este împărÅ£it de o cruce cu raze. InscripÅ£ia de pe cruce fiind „S. S. S. D. S. S.“ . ÃŽn partea de jos apar câte doi evangheliÅŸti. Aceasta este tot ce se mai păstrează din vechea pictură. AceeaÅŸi pictură se găseÅŸte pe întreaga suprafaţă a bisericii ortodoxe din Valea-Mare, situată la 4 km. de Fârliug. Pictura de pe absidă este în frescă ÅŸi redă, respectând erminia, chipuri de ierarhi: Sfântul Ierarh Chiril al Alexandriei, Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Sfântul Ierarh Nicolae [din Mira Lichiei], Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, încadraÅ£i de doi arhidiaconi: Sfântul Arhidiacon LaurenÅ£iu ÅŸi Åžtefan. Mai jos este un brâu din ramuri de măslin, apoi o pictură ornamentală reprezentând chipuri de serafimi ÅŸi cruci. Iconostasul Catapeteasma este din zid, cu lungimea de 6 m. DistanÅ£a dintre UÅŸile ÃŽmpărăteÅŸti ÅŸi cele diaconeÅŸti este de 1,3 m. iar între acestea din urmă ÅŸi zid sunt 0,975 m. Iconostasul prezintă 4 registre: Primul registru, cel de jos, este format din cele patru icoane împărăteÅŸti: Iisus între Maica Domnului ÅŸi Sfântul Ioan Teologul; Maica Domnului între SfinÅ£ii Arhangheli Mihail ÅŸi Gavril; Sfântul Ierarh Nicolae spre nord (deÅŸi hramul este „NaÅŸterea Maicii Domnului“) ÅŸi Sfântul Ioan Botezătorul. Următorul registru redă cele 12 Praznice ÃŽmpărăteÅŸti, un registru mai sus SfinÅ£ii Apostoli iar ultimul registru înfăţiÅŸează 12 prooroci ai Vechiului Testament în medalion. Deasupra UÅŸilor ÃŽmpărăteÅŸti este „Sfânta Maramă“, mai sus Sfânta Treime la stejarul Mamvri, ÅŸirul fiind încheiat pe verticală de un medalion cu „Fecioara Semnului“. Pe latura estică a iconostasului, în Sfântul Altar sunt pictate de la sud spre nord: Jertfa lui Cain ÅŸi Abel; Moise vede rugul arzând (în mijlocul flăcării fiind Maica Domnului); Jertfa lui Avraam. Naosul (introvert) Pe bolta naosului sunt trei medalioane: – Primul ÅŸi cel mai apropiat de iconostas reprezintă pe „Hristos Α ÅŸi Ω“, fiind înconjurat de medalioanele celor patru evangheliÅŸti. – Al doilea reprezintă Sfânta Treime la stejarul Mamvrii, înconjurat de medalioanele SfinÅ£ilor Arhangheli: Mihail, Gavril, Rafail, Uniil. – Medalionul deasupra corului înfăţiÅŸează pe Fecioara Maria încadrată de medalioanele a patru profeÅ£i. Partea sudică a bolÅ£ii redă la sud: Buna Vestire; NaÅŸterea Domnului, ÃŽntâmpinarea Domnului ÅŸi Botezul Domnului. Spre nord sunt redate: Cina cea de Taină, Răstignirea, ÃŽnvierea, Arătarea MironosiÅ£elor. Pe pereÅ£ii naosului sunt două registre de pictură: un registru cu medalioane înfăţişând, la sud: trei sfinÅ£i mucenici, doi sfinÅ£i doctori făcători de minuni ÅŸi patru cuvioÅŸi, iar la nord: trei mucenici, un sfânt doctor făcător de minuni, două muceniÅ£e ÅŸi patru cuvioase. Al doilea registru redă sfinÅ£i în mărime naturală, după cum urmează: –Pe peretele sudic: Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Mucenic Teodor Tiron, Sfântul Mucenic Ioan OstaÅŸul, Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul, Sfântul Mucenic Sebastian, Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare, Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, Sfântul Cuvios Stelian. –Pe peretele nordic: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, SfinÅ£ii ÃŽmpăraÅ£i Constantin ÅŸi Elena, Sfântul Mare Mucenic Mina, Sfântul Ioan Noul Mucenic, Sfânta Muceniţă Ecaterina, Sfânta Muceniţă Elisaveta, Sfânta Muceniţă Filofteea ÅŸi Sfânta Cuvioasă Parascheva. Mai jos se găseÅŸte un brâu de cruci, apoi pictură ornamentală. Pronaosul (introvert) Pe tavan sunt trei medalioane: Sfântul Ioan Botezătorul în centru, Sfântul Cuvios Hariton, respectiv Sfântul Cuvios Teodor. Pe cei doi pereÅ£i continuă al doilea registru din naos sunt, la sud: Sfântul Ierarh Ilie Iorest, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la PartoÅŸ, Sfântul Ierarh Sava Brancovici, Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana. La nord: Sfânta Cuvioasă Tatiana, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfântul Mucenic Oprea ÅŸi Sfântul Serghie. Pe latura vestică: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul Cuvios Sofronie de la Cioara, Sfântul Cuvios Visarion Serai. La ierarhi sunt reprezentaÅ£i: PF Patriarh Justin Moisescu iar ca arhiereu al locului ÃŽPS Nicolae Corneanu. Cei doi pilaÅŸtrii sunt împodobiÅ£i ornamentali cu chipuri de serafimi ÅŸi medalioane cu cruci. ALTE OBIECTE DE ARTÄ‚ ÃŽn colecÅ£ia de Artă Bisericească a Mitropoliei Banatului se păstrează o icoană a Maicii Domnului, din 1757, autorul ne fiind cunoscut. Este pictată în tempera, pe lemn, dimensiunile 74,5X52 cm. Anul ÅŸi iniÅ£ialele încrustate pe dosul icoanei. Icoana a fost folosită pe iconostas ca icoană împărătească . Similarul acesteia, icoana Mântuitorului, pictată în acelaÅŸi an ÅŸi de acelaÅŸi pictor, se mai păstrează încă la parohie. Alături de cele două icoane împărăteÅŸti, pe iconostas mai erau alte 16 icoane prăznicar. Pe una dintre ele, înfăţişând uciderea Sfântului Arhidiacon Åžtefan cu pietre, este scris: „Ачастъ Їкóнъ саu Зuгръвіт щі чістіт с Бнсєрикіі дін ФорΛок дъ Попа Θεωдор Катонє 1857 аuгucÑ‚ 1 “. ÃŽn anul 1786 s-au înlocuit cele două icoane împărăteÅŸti cu alte patru icoane pictate, probabil, de către pictorul Åžtefan Popovici. Icoanele repreintă pe: Iisus Hristos, Maica Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae ÅŸi Sfântul Arhanghel Mihail. Dimensiunile sunt 1X0,7 m, pictate pe lemn, în ulei. După pictarea iconostasului toate icoanele sunt păstrate în podul bisericii. Se mai păstrează o cruce de lemn, restaurată la 1880 , un sfeÅŸnic de bronz pentru proscomidiar din 1892 ÅŸi două sfeÅŸnice, puÅ£in mai mici, pentru Sfânta Masă din 1894, tot de bronz. Avem foarte multe icoane pe lemn din sec. XVII–XIX. CărÅ£i de cult începând din sec. XVII. Se mai păstrează broderii, candele ÅŸi cădelniÅ£e vechi, un disc aurit fără picior, veÅŸminte, etc.

[modifică] LISTA PREOTILOR SLUJITORI

Popovici ? (1764) Popvici ? (1764) ? Matei (1774) ? Ioan ? Dimitrie Mihail Belgea (?–1831) Ioan Belgea (?–1835) Nicolae Avramescu (?–1838) Leontie Avramescu (1836–1857) Sava ChevereÅŸan (1833–1838) Dimitrie Drăghici (1834–1838) Nicolae Groza (1838–1872) Teodor Catone (1838–1858 gr. cat–1874) Simeon Avramescu (1855–1901) Aureliu Avramescu (1894–1928?) Nicolae Popovici (1928?–1953) Alexe Lupanos (1953–1980) Ioan Mateia (1981–1992) Bogdan Berdacicu (1993–2000) Cristian FranÅ£ (2001–2003)


[modifică] BISERICA GRECO–CATOLICĂ

A luat fiinţă în anul 1858 când preotul ortodox Teodor Catone va trece la confesiunea greco-catolică cu aproape întreaga parohie, la credinţa ortodoxă mai rămânând doar 40 de familii. Teodor Catone a venit în Fârliug în anul 1838, ca preot ortodox, şi va păstorii credincioşii greco-catolici până în anul 1874. Din 1875 îi va urma fiul său, Petru Catone. Nu ştim ce motive au avut, atât el cât şi numărul mare de credincioşi, pentru a îmbrăţişa confesiunea greco-catolică. La 19 mai 1859 preotul Teodor Catone a găsit o casă corespunzătoare pentru capelă şi pentru şcoală . Este probabil acelaşi local cu cel în care va funcţiona şcoala confesională greco-catolică, după ce biserica se va muta pe domeniul nobilului Pali Kucerni. Hramul capelei era „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, prăznuiţi pe 29 iunie. Oficiul Parohial Unit Fârlşiug se va subordona Protopopiatului Român Unit Bocşa-Montană. În septembrie 1874 a murit Teodor Catone. Parohia va fi admninistrată de preoţii: Ioan Mladescu, Mihail Zsebenanu şi Vasile Deciu, probabil din parohii apropiate de Fârliug . Între 1875 şi 1924 va sluji Petru Catone. El este acuzat de preotul ortodox Simeon Avramescu de faptul că a ocupat ilegal sesia Bisericii Ortodoxe. În câteva rânduri, alături de Petru Catone la serviciile religioase oficiate, apare şi preotul ortodox Aureliu Avramescu, dovadă a unei colaborări între cei doi. Petru Catone moare în anul 1924 şi va fi înmormântat în 21 septembrie. La slujba de înmormântare participă preoţii: Emil Sasu, Cornel Başu şi Enea Palachi. În lunile rămase până în anul 1925 serviciile religioase au fost săvârşite de către preotul ortodox Aureliu Avramescu . În anul 1925 va sluji la Fârliug preotul Enea Palachi. Între anii 1926 şi 1931 va sluji preotul Ioan Raţiu. Din 18 decembrie 1931 va sluji preotul Ioan Ciortea, până în anul 1938. După o scurtă suplinire a lui Aurel Groza, din 1939 parohia va fi păstorită de către preotul Ioan Mihăilescu până după sărbătorile de Crăciun ale anului 1947 când, la Fârliug, va păstori preotul Victor Pop. În anul 1948 Statul Român va decide abuziv revenirea Bisericii Greco-Catolice în rândul Bisericii Ortodoxe. Actul de revenire va fi semnat, obligaţi de comunişiti şi de către unii ierarhi, protopopi şi preoţi uniţi. Preotul Victor Pop va preda în anul 1948 înteaga avere şi arhivă preotului Nicolae Popovici. Atât şcoala cît şi biserica greco-catolice vor fi expropiate de către Statul Român în 1949, în localul bisericii, fostul castel al familiei Pali Kucerini, funcţionând până în prezent Primăria Comunei Fârliug, Consiliul Local al Comunei Fârliug, Oficiul Poştal Fârliug şi Centrala Romtelecom Fârliug, precum şi un birou al Ocolului Silvic Bocşa-Montană. Preotul Nicolae Popovici, în calitate de administrator al fostei biserici greco-catolice din comuna Fârliug, este obligat să predea statului român, reprezentat de o comisie formată din Petru Borduz, preşedintele Comitetului Provizoriu al Comunei Fârliug, Gligor Bulzan, secretar, Stoica Ion, agent agricol şi Andreica Pavel, delegatul Comitetului Provizoriu al plasei, terenurile foastei biserici unite, conform procesului-verbal din 2 septembrie 1949, în total de 30 jugăre (17,2 ha) . În anul 2001, în urma strădaniei câtorva credincioşi, în special a profesorului Nicolae Mateia, a fost reânfiinţat Oficiul Parohial Unit Fârliug, aparţinând tot Episcopiei Greco-Catolice din Lugoj, dar subordonându-se Protopopiatului Român Unit Reşiţa. Oficiul Parohial Unit Fârliug a obţinut o capelă şi câteva camere în localul fostei Primării, unde suplineşte părintele Iulian Haşcea, paroh în Scăiuş. Oficiul Parohial Unit Fârliug a primit titlul de proprietate pe terenurile silvice expropiate în anul 1949, revendicând şi actualul local al Primăriei Comunei Fârliug. În luna aprilie 2002, capela greco-catolică cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ a fost sfinţită de către PS Alexandru Mesianu, episcopul Lugojului. Numărul actual al credincioşilor este de 12 persoane (5 familii).


[modifică] ŞCOALA

Autorităţile habsburgice au fost tot mai interesate să înfiinţeze şcoli de stat pe întreg teritoriul său. Se urmărea mai ales ca acolo unde comunităţile etnice din imperiu nu puteau să ridice şcoli confesionale, să se construiască şcoli de stat. În 1776 va fi promulgat Decretul Şcolar care prevedea ca: „…în fiecare localitate din Banatul Timişorean, cu locuitori ortodocşi care au o parohie, trebuie să se ridice la timp şi o şcoală trivială pentru învăţământul tineretului lor“ . Cum la Fârliug ezista deja o biserică în anul 1776 va fi înfiinţată şi o şcoală confesională greco-ortodoxă. Condiţiile impuse de acelaşi decret solicitau foarte mult comunităţile locale: locul în care se va construi şcoala trebuind să fie amplasat în zonă centrală pentru a uşura accesul elevilor din întreg satul, trebuia ales un loc liniştit cu încăperi spaţioase, pe un teren igienic, nemlăştinos; mărimea claselor să fie proporţională cu numărul aproxmativ al elevilor (0,8 mp pentru un elev), cu o înălţime minimă de 2,4m pentru a fi uşor de aerisit; nivelul podelei să nu fie mai jos ca terenul de afară, fiecare clasă să deţină sobă pentru încălzit. Locuinţa învăţătorului să fie în acelaşi local, dar în aşa fel încât să nu deranjeze cursurile . Comunele care începeau construirea imediată a şcolilor primeau lemnul necesar gratuit. În anul următor, 1777, satul număra 335 de case, număr care determina inventarul şcolii: 24 ustensile scris, 24 tăbliţe, 12 foarfece, 12 bricege, 72 creioane, 2 suluri de hârtie. În primii trei ani de actvitate sa înregistrat un progres favorabil, deoarece în această perioadă funcţona ca învăţător Geţia Adamovici. Din 1791 la şcoală va activa Ion Belgea care era şi preot în comună. Cele mai multe şcoli din Banat erau făcute din bârne, din lemn şi zid (Lugoj), iar din zid erau doar cele din: Brădişoru de Jos, Cârnecea, Fârliug, Fizeş şi Grădinari. În anul şcolar 1791/1792 la Fârliug învăţau 17 băieţi şi 18 fete. În 1795/1796 erau 18 băieţi şi 12 fete. Între 1801-1802 învăţau 8 băieţi şi 42 de fete . În prima jumătate a secolului XIX mulţi tineri notează pe cărţile bisericeşti diverse însemnări, ceea ce denotă că ştiau să scrie şi să citească. Probabil că în această perioadă la şcoală funcţiona ca învăţător preotul din sat, cu atât mai mult cu cât în prima jumătate a secolului al XIX la Fârliug erau consemnaţi trei preoţi. Protocolul şedinţelor consistoriale şcolare ţinute la Caransebeş în 7 august 1869 consemnează cererea învăţătorului din Fârliug, Nicolae Laeş, de a fi mutat la Maciova . În anul 1884 Cartea principală a reuniunei învăţătorilor români greco-ortodocşi din Dieceza Caransebeşului pre anul administrativ 1884/5 este consemnat învăţătorul Giorgiu Ionuţescu, care şi-a început activitatea la Fârliug în data de 2 decembrie 1882 . Şcoala din Fârliug aparţinea de Departamentul Bocşa. În anul 1881 sunt necesare reparaţi la localul şcolii iar Comitetul Parohial alocă suma de 120 fi. pentru acoperiş. Dar la şedinţa din 7 iulie 1885 preotul Simion Avramesu precizează că nici până la acea dată suma nu a fost primită de la autorităţi. În consecinţă în şedinţa din 3 ianuarie 1886 se hotărăşte vânzarea a 30 de acoave de ţuică pentru repararea acoperişului şcolii . Documentele din anul 1891 prezintă printre altele şi o îngrijorare faţă de lipsa absenţelor înregistrate la şcoala din comună. Printre cauze se numără: lipsa tipăriturilor, lipsa scaunelor (copii stăteau în picioare la cursuri), lipsa veşmintelor pentru vreme rea, etc. Învăţătorul Georgiu Ionuţescu cere primarului de atunci Daniel Popovici, să nu pedepsească cu amendă pe elevii care lipsesc, potrivit măsurilor care se luau în astfel de situaţii . Şcoala era prost dotată datorită lipsei banilor, ne putând respecta planul de învăţământ. Învăţătorul cere sprijinul Parohiei şi al Eparhiei. De asemenea, mai spune că elevii nu pot ieşi în curtea şcolii datorită noroiului . Datorită creşterii numărului de elevi, ce depăşeau numărul de 200, legea impunea deschiderea unei a doua săli de clasă, ceea ce s-a reuşit mai greu, după cum am arătat mai sus. Al doilea învăţător la Fârliug a fost Ioan Oprea. Într-un raport din 1897-1898 se menţionau la şcoală confesională greco-ortodoxă Fârliug 500 de steng.; obiecte în valoare de 25 fl. şi o avere ce însuma 80 fl . Nicolau Dobrescu, pretor în Fârliug, îl acuză pe învăţătorul Georgiu Ionuţescu că a pierdut vedrea şi nu ar mai putea profesa şi că elevii au obţinut rezultate slabe . Consistoriul Diecezan dispune pensionarea învăţătorului Georgiu Ionuţescu până în data de 7 aprilie 1895. Din 26 iulie 1895 învăţătorul va fi înlocuit cu capelanul Aureliu Avramescu. Georgiu Ionuţescu va reveni şi va mai preda până în 7/20 octombrie 1902 când va ieşi ca pensie. Învăţătorul a predat preotului Aureliu Avramescu sala şi inventarul şcolii, iar epitropului Petru Ştiopu i-a predat 42 de obligaţiuni băneşti, refuzând să le predee preotului. Cheia de la şcoală a fost predată lui Petru Luca, plăieşul comunei. Georgiu Ionuţescu cere aprobarea protopopului să predee toate actele preotului Ioan Achim din Dezeşti . La 29 octombrie 1902 este confirmat ca învăţător la Fârliug Dimitrie Pirtea. Sinodul Parohial alege în unanimitate, pe 8/21 iunie 1903, ca învăţător pe Dimitrie Pirtea. Din lista membrilor Adunării Parohiale rezultă că la Fârliug erau 392 de numere de casă . Dimitrie Pirtea va funcţiona la Fârliug până în anul 1907, la 23 februarie dându-şi demisia, datorită unor probleme cu autorităţile maghiare. Va suplini preotul Aureliu Avramescu. Pe 26 februarie postul este cerut de Mihail Jumanca, o zi mai târziu depunându-şi cererea şi Ştefan Ţigriş. Concursul organizat pe 9 martie 1908 va fi câştigat de Mihail Jumanca, ales şi de Sinodul Parohial în unanimitate pe 21 septembrie 1908. În anul 1896 ASTRA îşi face simţită prezenţa şi pe teritoriul Banatului, creîndu-se despărţemintele de la Lugoj, Oraviţa, Timişoara şi Bocşa Montană. Un raport al Despărţemântului Bocşa din anul 1914 arăta că asupra localităţilor Bocşa Montană, Vasiova, Dezeşti, Dognecea, Doman, Fârliug, Iersig, Valea-Mare, Vermeş, Ezeriş, este dusă o campanie de deznaţionalizare de către autorităţi . În anul 1926, ca urmare a noii împărţiri administrative s-au creat judeţele Caraş, cu sediul la Orşova şi judeţul Severin. La 1 ianuarie 1926 şi-a început activitatea Revizoratul şcolar judeţean ca organ de îndrumare şi control pentru învăţământul primar şi preşcolar de pe raza judeţului, subordonat Inspectoratului Şcolar Regional Timişoara, care în anul 1930 a fost transformat în Serviciul Instrucţiunii Publice şi Cultelor din Directoratul Ministerial VII Timişoara, iar din anul 1934 în Serviciul Local de Învăţământ Timişoara. În anul 1939, în urma aplicării Legii pentru organizarea învăţământului primar, şi-a schimbat denumirea în Inspectoratul şcolar judeţean. În primii ani ai existenţei sale Revizoratul şcolar al judeţului Caraş, pentru realizarea atribuţiilor ce-I reveneau utiliza un revizor şi trei subrevizori şcolari prin împărţirea judeţului în trei circumscripţii: Oraviţa, Moldova Nouă şi Bocşa, circumscripţie din cadrul căruia făcea parte şi comuna Fârliug. Inspectoratul şcolar utiliza câte un subinspector în fiecare plasă, pentru activitatea de îndrumare şi control. În anul 1929 Revizoratul şcolar judeţean constata prin subrevizorul de control al plasei Bocşa-Montană că şcolile din Valea Mare, Fârliug, Dezeşti, Valeadeni, etc, se aflau într-o stare deplorabilă, iar în perioada celei de a doua Conflagraţii Mondiale s-au confruntat cu mari lipsuri . În data de 14 octombrie 1949, Judecătoria Populară mixtă Lugoj, secţia CF, dă o încheiere prin care judecătorul şef CF, Matei Milea, decidea: „în baza cererii Şcoalei elementare din Fârliug … şi a Ministeriului Învăţământului Public … ca asupra imobilelor cuprinse în CF Nr. 211 înscrise în proprietatea Comunei bisericeşti ort. Rom. Fârliug, să se intabuleze dreptul de proprietate în favoarea statului…“ . Din această dată ia fiinţă şcoala de stat. Trebuie să menţionăm existenţa unei şcoli confesionale greco-catolice, începând cu anul 1859. La 14 august 1859 preotul unit Teodor Catone arăta Episcopiei Lugoj că găsise la Fârliug un loc potrivit pentru şcoală şi cerea un comisar politic pentru a încheia contractul de funcţionare . Probabil că preoţii greco-catolici au funcţionat şi ca învăţători pentru şcoala confesională greco-catolică. Şcoala îşi va înceta definitiv activitatea în anul 1948, când localul va fi expropiat de Statul Român. După 1989 Oficiul Parohial Unit Fârliug revendică imobilul, la ora actuală concesionat Direcţiei Veterinare Caraş-Severin. Şcoala de stat a funcţionat pe localul fostei şcoli confesionale ortodoxe, începând cu anul 1950. În 1967 se construieşte un nou local pentru Şcoala generală din Fârliug, cu etaj, cu câte şase săli la fiecare palier şi cu cabinete pentru principalele materii. În acelaşi local funcţiona şi grădiniţa. În anul 1961 se face o evidenţă a copiilor între 7 şi 14 ani din localitate, după situaţia şcolară. Un număr de 106 copii învăţau în clasele primare, în timp ce alţi 50 au absolvit şcoala primară însă nu au mai continuat studiile . În anul 1966 la şcoala din Fârliug activau: Zamfirescu Mihai, director, Marinescu Constantin, Bandu Cornel, Kereştey Maria, profesori şi Cioloca Ghizela, Sorescu Ioan, Târziu Maria, Băbeanu Nina, învăţători . După 1990, populaţia va migra intens la oraş, în 1995 desfinţându-se Şcoala cu clasele I–IV Suseni din Comuna Fârliug a fost desfinţată, din lipsă de elevi. La această şcoală a activat învăţătoarea Saşec Rodica. Şcoala generală îşi va reduce activitatea. Director a fost numit Albert Kaposzta. La ora actuală, la Şcoala primară sunt următorii profesori: Ghimboaşă Monica, Avramescu Rodica, Balint Maria şi preot Franţ Cristian, iar ca învăţători: Iliescu Adela şi Popovici Mihaela. Educatoare este Mateia Ana, grădiniţa având înscrişi 20 de copii. Din cauza numărului mic de elevi, clasele primare şi cele gimnaziale sunt simultane (I/III; II/IV; V/VIII şi VI/VII). La clasele V-VIII sunt aduşi cu autoturismul de transport şcolari, şi elevi din satele aparţinătoare. Începând cu anul 2000 Şcoala cu clasele I-VIII a trecut în administrarea Consiliului Local al Comunei Fârliug. Rezultatele de la examenul de capacitate sunt foarte slabe, în anul 2002 din 8 elevi promovând examenul de capacitate doar 2.


[modifică] INSTITUŢII EDILITARE ŞI CULTURALE

Primul primar cunoscut la Fârliug este Simeon Groza, fost crîsnic la biserică, numele şi funcţia fiind redată pe o inscripţie din anul 1880, după cum am arătat mai sus, fiin numit „jude primariu“. Ştim că la 1886 nu mai era primar. În 1891 este cunoscut ca primar Daniel Popovici, iar între anii 1898-1899 Iosif Viţa. În 1901 este amintit ca primar Ioan Groza. După instaurarea regimului comunist am amintit primul preşedinte al Comitetului Provizoriu al Comunei Fârliug, transformat în Sfat şi, mai apoi, Consiliu Popular, pe Petru Borduz. Tot în perioada comunistă au activat preşedinţii: Ioan Şăin, Ioan Boglea, Dumitru Grama, Petru Petrica, Gheorghe Mecheţ, Petru Martinuţ, etc. După restabilirea democraţiei, în decembrie 1989, au activat ca primari: Petrica Petru (1990-1992) Petrica Cornel (1992-1994) Căpraru Petru (1994-2000) Vernica Petru (2000-2004) Ioan Borduz (2004-azi) Ioan Borduz, actualul primar, membru al PD, ales în anul 2004. Printre realiz�rile actualului primar se num�r�: „reorganizarea �i modernizarea Prim�riei, cartea de vizit� a centrului de comun�, renovarea �colilor, respectiv cea din localitatea Sc�iu�, Remetea-Pog�nici �i, evident, cea din Fârliug. Înc� de la începutul mandatului s-a reu�it, introducerea în Fârliug a telefoniei fixe �i, în toate satele comunei, televiziune prin cablu. De asemenea, s-a reu�it modernizarea printr-un program SAPARD a 7 km de drum comunal, care face leg�tura dintre DN58A �i jude�ul Timi�, prin localitatea Sc�iu�, �i asfaltarea drumului jude�ean 587, de leg�tur� dintre centrul de comun� prin Deze�ti, Zorlen�u Mare, Brebu �i DN56“. Dup� spusele sale primarul a fost ajutat: „ în toate aceste realiz�ri de Consiliul Local, de marea majoritate a cet��enilor comunei, de toate institu�iile la care am apelat, dar în mod deosebit de Consiliul Jude�ean, de pre�edintele s�u Sorin Frunz�verde, în dubla sa calitate �i de pre�edinte al Partidului Democrat Cara�-Severin, structura din care m� mândresc c� fac �i eu parte. Cu foarte mici excep�ii generate de mentalit��i, a� concluziona c�a fost împiedicat în toată această perioadă să-mi duc la bun sfârşit promisiunile şi angajamentele luate la începutul mandatului.“ De asemenea, dl. Ioan Borduz face cinste acestor locuri prin mandatul de membru al Consiliului Eparhial al Eparhiei Caransebeşului, madat primit în anul 2006. Primăria a funcţionat într-un local situat în centrul comunei, lângă şcoala confesională ortodoxă. În perioada comunistă s-a mutat în castelul nobilului Feodor Pali Kucerini, unde funcţionează şi astăzi. În acelaşi local funcţionează şi Consiliul Local al Comunei Fârliug, care în prezent numără 12 membrii. Situaţia la Primăria Fârliug se prezintă astfel: Vernica Petru, primar; Ioan Boglea, vice-primar; un inginer zotehnic, un inginer agricol, un agent agricol, un contabil, un casier, un trezorier, un secretar. În Consiliul Local satul este reprezentat de 7 consilieri. La Fârliug, mai funcţionează un oficiu poştal şi unul telefonic, un birou al Ocolului Silvic Bocşa-Montană. Căminul cultural are o sală de spectacole cu o capacitate de 250 de locuri. Are mai multe săli, dotate cu încălzire proprie, un etaj cu 4 săli. În căminul cultural funcţionează şi Bibloteca Comunală Fârliug, cu o colecţie de peste 4.000 de volume şi 600 de cititori. În anii 1975-1980 exista un bibliobuz care deservea satele aparţinătoare comunei cu carte din bibloteca comunală . În anul 1977 a luat fiinţă cenaclul „George Cătană“ având ca membrii pe învăţătorul Dorel Teodorescu (Duleu), Pavel Moşoarcă (Duleu), Ioan Saşec (Fârliug) şi Iosif Longa (Duleu). Cenaclul a avut schimburi artistice cu cenaclul „Semenicul“ din Reşiţa şi cenaclul „Paul Târbăţiu“ al scriitorilor ţărani . În prezent mai funcţionează o farmacie, doi medici de familie şi doi asistenţi medicali, un cabinet veterinar particular, dr. Cioloca Florin, deservit de doi tehnicieni veterinari, un cabinet stomatologic şi un Post de Poliţie cu trei subofiţeri.

[modifică] Legături externe

Static Wikipedia (no images)

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -

Static Wikipedia 2007 (no images)

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu -

Static Wikipedia 2006 (no images)

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu

Static Wikipedia February 2008 (no images)

aa - ab - af - ak - als - am - an - ang - ar - arc - as - ast - av - ay - az - ba - bar - bat_smg - bcl - be - be_x_old - bg - bh - bi - bm - bn - bo - bpy - br - bs - bug - bxr - ca - cbk_zam - cdo - ce - ceb - ch - cho - chr - chy - co - cr - crh - cs - csb - cu - cv - cy - da - de - diq - dsb - dv - dz - ee - el - eml - en - eo - es - et - eu - ext - fa - ff - fi - fiu_vro - fj - fo - fr - frp - fur - fy - ga - gan - gd - gl - glk - gn - got - gu - gv - ha - hak - haw - he - hi - hif - ho - hr - hsb - ht - hu - hy - hz - ia - id - ie - ig - ii - ik - ilo - io - is - it - iu - ja - jbo - jv - ka - kaa - kab - kg - ki - kj - kk - kl - km - kn - ko - kr - ks - ksh - ku - kv - kw - ky - la - lad - lb - lbe - lg - li - lij - lmo - ln - lo - lt - lv - map_bms - mdf - mg - mh - mi - mk - ml - mn - mo - mr - mt - mus - my - myv - mzn - na - nah - nap - nds - nds_nl - ne - new - ng - nl - nn - no - nov - nrm - nv - ny - oc - om - or - os - pa - pag - pam - pap - pdc - pi - pih - pl - pms - ps - pt - qu - quality - rm - rmy - rn - ro - roa_rup - roa_tara - ru - rw - sa - sah - sc - scn - sco - sd - se - sg - sh - si - simple - sk - sl - sm - sn - so - sr - srn - ss - st - stq - su - sv - sw - szl - ta - te - tet - tg - th - ti - tk - tl - tlh - tn - to - tpi - tr - ts - tt - tum - tw - ty - udm - ug - uk - ur - uz - ve - vec - vi - vls - vo - wa - war - wo - wuu - xal - xh - yi - yo - za - zea - zh - zh_classical - zh_min_nan - zh_yue - zu