Marga, Caraş-Severin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol trebuie pus în formatul standard.
Puteţi contribui la îmbunătăţirea conţinutului şi a formei sale.

Comuna Marga


[[Imagine:\|80px\|Stemă]]

Judeţ

Caraş-Severin

Atestare

1470

Primar

Nicolae Mărgan, PSD, din 2004

Suprafaţă

km²

Populaţie (2002)

1.300

Densitate

loc./km²

Amplasare

Sate

Marga, Vama Marga

Cod poştal

{{{cod-poştal}}}

Sit web

ro [ ]

{{{note}}}

Marga este o localitate în judeţul Caraş-Severin, Banat, România.

[modifică] Aşezare

La sud-est de Caransebeş, pe valea râului Bistra, la aproximativ jumătatea drumului dintre Caransebeş şi oraşul Haţeg, se află parohia Marga. Se învecinează la est cu Băuţarul Inferior, la miazăzi cu parohia Măru, la vest cu Măgura, Valea Bistrei şi Voislova iar spre nord cu Rusca Montană. Este aşezată la o distanţă de 1 km de DN 6 Caransebeş-Haţeg. Parohia este formată din comuna Marga şi filia Vama Marga. Este ultima comună a judeţului Caraş-Severin. Vatra satului, este aşezată la o altitudine de 400 m. Cel mai înalt vârf este vârful Sturu (1870 m).

[modifică] Atestare

În “Istoria românilor bănăţeni” de Gh. Popovici din 1904 se spune: „Romanii între anii 100-120 au construit fortul Margum pe locul unde astăzi este comuna Marga“. La 1470 se pomeneşte de un Iacob de Marga, comandant domn al fostei cetăţi a Severinului.

[modifică] Istorie

Unirea din 1700 a ajuns până la Marga care n-a primit-o, aşa că Marga era şi parohie de graniţă confesională între ortodocşi şi greco-catolicii din parohia Băuţarul Inferior. În timpul Revoluţiei de la 1848 satul a fost incendiat. Satul a avut biserică de lemn, amintită în 1757, când erau 50 de case, iar în 1774, 180 case. In 1782 parohia avea doi preoţi şi filie. Biserica de zid a fost construită în 1830, cu hramul Sf. Prooroc Ilie şi având dimensiunile de 22x10 m. Preoţi: Mihai Popovici (1775), Ştefan Simovici (1775), Ioan Simovici (1795—1804), Andrei Grozav (1804—1823), Ioan Nedici (1830—1862), Gh. Ivănescu (1862—1899). În 20 decembrie 1981 PS Timotei Lugojanul a făcut o vizită arhierească în parohie.

La 10 ianuarie 1653, printr-un contract de schimb Ştefan de Marga primeşte de la Fiat Iacob partea lui de moşie din Marga cu iobagi cu tot. La 1667, războiul austro-turc se duce pe teritoriul comunei Marga iar în 1706 Csaky, comandant al cetăţii Deva, ocupă cu armata comuna Marga care era păzită de numai 20 de soldaţi. La 1605, mai mulţi ţărani din Marga au fost traşi la răspundere pentru că au alungat boii împărăteşti de pe teritoriul comunei. La 1736-1739, ţărani din Marga şi Măru, pentru că au tras foc asupra patrulelor austriece au primit o aspră pedeapsă, satele fiind arse de armata generalului Lentulus. În 1848,în timpul Revoluţiei, ţaranii din Marga au luat parte făcând legătura cu revoluţionarii lui Eftimie Murgu. De aceea au fost aspru pedepsiţi prin împuşcarea a 80 de ţărani, fapt atestat de registrul morţilor din 1849. Primul Război Mondial aduce satului Marga 64 de morţi, 56 de răniţi, 125 de invalizi, văduve şi orfani, iar la terminare o holeră care seceră încă 120 de vieţi. Cel de-al Doilea Război Mondial sporeşte numărul morţilor cu 26, 56 de răniţi, alte văduve, orfani, etc.Pe vreamea cand era la Vama Marga granita Austro-Ungara sa nu mai plateasca tribut aur si banii ei au sapat un tunel de la Sarmizecetusapana pe Campul Bautarului.

[modifică] Etimologie

Numele de Marga după unii vine de la cuvântul „Marna”, piatră de calcar ce se găseşte pe aici. Unii autori maghiari pun originea numelui Marga pe seama unui nobil ce avea o fiică cu numele de Marghit. Consider ca neverosimilă această versiune deoarece numele lui Iacob de Marga era înaintea acelui nobil maghiar. Verosimilă pare versiunea că Marga să vină de la cuvântul „margine”, deoarece poziţia satului a fost la margine. Sau poate chiar de la acel fort ,,Margum”, pomenit în anul 100-120 să-i vină numele de Marga. În trecut, din cauza popoarelor migratoare, Marga are aşezată pe cursul pâraielor Nermeş, Mânzu, Mărguţa, având ca centru ,,Dealul Tocii”, de unde se bătea toaca pentru a aduna populaţia la ordine.

[modifică] Populaţie

Populaţia comunei este formată numai din români de religie ortodoxă. In trecut populaţia s-a ocupat exclusiv cu creşterea vitelor şi pomicultura. Astăzi, majoritatea locuitorilor sunt angajaţi ca muncitori la Mina de talc din localitate, precum şi la alte intreprinderi din jur. Numărul populaţiei se prezintă astfel, după diferitele recensăminte:

anul 1869 - 1459 locuitori
anul 1880 - 1705 locuitori
anul 1890 - 1863 locuitori
anul 1900 - 1902 locuitori
anul 1910 - 1970 locuitori
anul 1920 - 1696 locuitori
anul 1930 - 1813 locuitori
anul 1941 - 1791 locuitori
anul 1948 - 1734 locuitori
anul 1956 - 1748 locuitori
anul 1966 - 1618 locuitori

[modifică] Religia

Din cei 1618 locuitori care formează 332 de familii, 42 sunt baptişti iar restul de 1576 sunt ortodocşi. Biserica actuală este zidită în jurul anului 1730. Despre întemeierea acestei biserici nu avem date şi nici tradiţia nu pomeneşte despre existenţa unor ctitori individuali, fapt ce arată că lăcaşul a fost zidit de întreaga obşte.

Biserica are următoarele dimensiuni: lungime de 22 m şi lăţime de 10 m. Este zidită în stil baroc, din piatră şi este acoperită cu tablă. Aceasta este aşezată peste şindrila care, la început, a acoperit biserica. Turnul este acoperit cu tablă de aramă. În anul 1887 lucrarea de restaurare, făcută după planul arhitectului Einghelhart din Caransebeş s-a terminat. Iconostasul este din zid gros de piatră, pe care este aplicată pictura pe pânză în ulei. Pardoseala este din plăci rombice din reziduuri de fier de la Rusca Montană. Bolta semicilindrică este din scândură vopsită peste care e aplicată pictura pe pânză în ulei. Pictura actuală este din anul 1860, fiind realizată de pictorul I. Hesso. Antimisul datează din anul 1891, sfinţit şi dat de episcopul Nicolae Popeea al Caransebeşului. Preoţii slujitori după matricole sunt: Ştefan Simovici 1794, Ioan Simovici 1795 -1804, Nicolae Popovici 1804, Andrei Grozav 1804 - 1823, Ioan Popovici 1823 - 1830, Ioan Nedici 1830 - 1862, Gheorghe Ivănescu 1862 - 1899, Nicolae Ivănescu 1899 - 1943, George Adam 1943 - 1944, Novac Martin 1944… La oficiul parohial se găsesc următoarele cărţi vechi: Penticostar 1768, Apostol 1774, Sfânta Liturghie 1798. De asemenea se mai păstrează o icoană reprezentând pe Iisus Hristos din anul 1759, donată de credinciosul Stefu şi fiul său Ioan, cea mai de valoare din cele ce există. Se mai păstrează un clopot de 18 kg ce datează tot de la anul 1759 cu inscripţia: Gloria in Excelsis Deo . Curtea bisericii este împrejmuită cu zid de piatră. Alături de biserică este casa parohială, zidită din piatră şi acoperită cu ţiglă la anul 1892. Reparaţii la sfânta biserică s-au făcut în anii 1951-1965, când s-a zugrăvit interiorul, s-a spălat pictura şi s-a zugrăvit exteriorul. Deasemenea s-a vopsit tabla de pe acoperiş cu minium de plumb şi lac argintiu în anul 1966. Cimitirul vechi a fost în curtea bisericii şi în grădina casei parohiale. Actualul cimitir ce datează de mai mult de 200 de ani a fost împrejmuit în anul 1966, costul lucrării care este din ciment, şine de fier şi sârmă în ochiuri, se ridică la 36 000 lei, din contribuţia credincioşilor. Clopotele bisericii în număr de 3 au fost cumpărate din contribuţia credincioşilor la anul 1921, deoarece cele vechi au fost ridicate în Primul Război Mondial de stăpânirea maghiară. Frecvenţa la slujbele dumnezeieşti este mulţumitoare. Răspunsurile liturgice sunt date de corul bisericii, o rămăşiţă a corului bisericesc care acum 100 de ani număra aproximativ 100 de persoane, în urma cărei activităţi viaţa religioasă a credincioşilor se prezintă la un nivel mulţumitor. Pictura actuală, în frescă, a fost executată de pictorii Radu şi Cecilia Husarciuc din Lugoj. În anul 1997 lucrările de restaurare şi pictura au fost resfinţite de către P.S.Dr. Laurenţiu Streza, Episcopul Caransebeşului. Actualul preot paroh este Viorel Daia, născut în Delineşti, Caraş-Severin, paroh în Marga, Caraş-Severin din anul 2006