Caraşova, Caraş-Severin

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Caraşova


[[Imagine:\|80px\|Stemă]]

Judeţ

Caraş-Severin

Atestare

Primar

, , din [[|]]

Suprafaţă

km²

Populaţie (2002)

3.260

Densitate

loc./km²

Amplasare

Sate

Caraşova, Iabalcea, Nermed

Cod poştal

{{{cod-poştal}}}

Sit web

ro [ ]

{{{note}}}

Panorama a localitatii Caraşova

Caraşova este o localitate în judeţul Caraş-Severin, Banat, România, cunoscută mai ales datorita aşezării sale geografice şi datorită originii locuitorilor.

Caraşova se află în judeţul Caraş-Severin la 15 km distanţă de Reşiţa pe DN 58 (drumul spre Anina). Amplasată într-o zonă muntoasă, la intrarea în Cheile Caraşului, Caraşova beneficiază de un cadru natural pitoresc fiind punctul de plecare în unul din cele mai importante trasee turistice din Parcul Naţional Semenic - Cheile Caraşului.

Cuprins

1 Istorie
2 Populaţia
- 2.1 Ocupaţiile Caraşovenilor
- 2.2 Structura etnică
3 Referinţe
4 Legături externe

[modifică] Istorie

Caraşova este prima dată atestată documentar în anul 1333, sub numele de Karasow; urmează apoi alte atestări, în care apare menţionată sub denumiri asemănătoare, în forme mai mult sau mai puţin modificate, în funcţie de administraţia sub care s-au făcut (Nog Carassou şi Kyskarassou - 1358, conduse de cneazul Bozorad, Krassowcz - 1535, Crassowcz - 1550, Crasso - 1597, Karasevo - 1690-1700, Karasova - 1717, etc).

Datorită poziţiei sale strategice şi a cetăţii din imediata ei vecinătate, Caraşova a fost, în trecut, un important centru administrativ, politic şi religios. În anul 1333 în Caraşova se afla sediul unui protopopiat catolic (unele documente vorbesc de existenţa acestuia încă din anul 1285), dar el a încetat să mai existe în vîltoarea evenimentelor tulburi care au urmat 1537. În anul 1860 Caraşova devine din nou protopopiat. Acesta a existat pînă în anul 1913, cînd a fost desfiinţat. În diferitele documente ale vremii (recensămîntul populaţiei din 1690-1700, conscripţia din 1717), Caraşova figura cu 400 de case, numărîndu-se astfel printre cele mai mari localităţi în spaţiul dintre Tisa, Mureş şi Dunăre, după Timişoara şi Caransebeş, fiind un important centru administrativ şi religios; mai existau la acea dată doar 4-5 localităţi care aveau 100, arareori 200 de case. În secolul al Secolul XVIII-lea, conform cu împărţirea administrativă dinainte de organizarea graniţei militare(1768), Caraşova făcea parte din districtul Vîrşeţului şi era reşedinţa cercului cu acelaşi nume, în care erau înglobate 32 de localităţi inclusiv (Reşiţa, Dognecea, Bocşa), aici aflîndu-se un suboficiu administrativ, o biserică şi o mînăstire romano-catolică.

[modifică] Populaţia

Populaţia localităţii este denumită de românii bănăţeni cârşoveni, caraşoveni, cotcoreţi şi cocoşi iar sârbii din Banat le zic Krašovani, Karašovani, Krašovanje.

[modifică] Ocupaţiile Caraşovenilor

Ocupaţiile carşovenilor au fost condiţionate, în trecut şi azi, de poziţia geografică şi de evoluţia economică a acestei părţi a Banatului. Ocupaţiile de bază ale Caraşovenilor, în trecut, au fost creşterea oilor şi a caprelor, pomicultura, cioplitul şindrilei şi a doagelor de butoi. Mare parte din aceste produse erau vîndute în localităţiile de la cîmpie. Se practica intens trocul, caraşovenii cutreierînd şesul Banatului între Dunăre şi Tisa; produsele agricole (porumb, grâu) erau obţinute în schimbul produselor pomicole. Înfiinţarea şi dezvoltarea unor centre industriale şi miniere precum Reşiţa, Anina, Dognecea, Doman, Bocşa şi Oraviţa în imediata vecinătate a satelor caraşovene, au avut ca rezultat apariţia de noi îndeletniciri şi în rîndul caraşovenilor. Pînă la jumătatea secolului XX-lea, caraşovenii considerau nedemnă, chiar ruşinoasă, practicarea altor îndeletniciri decît păstoritul, pomicultura şi agricultura. După 1950, însă, această optică dispare treptat, marea majoritate a caraşovenilor apţi de muncă, în special bărbaţii, dar mai tîrziu şi multe femei, se îndreaptă spre uzinele din Reşiţa, devenind muncitori calificaţi, maiştri, tehnicieni, ingineri.

[modifică] Structura etnică

Majoritatea covîrşitoare a locuitorilor se considerau, pînă în 1990, pur şi simplu caraşoveni, iar limba maternă era denumită - limba caraşoveană. Fiind imposibil să convingi un caraşovean că ar fi sîrb, croat sau bulgar, ei considerîndu-se un popor deosebit, cu limbă deosebită. Lingviştii consideră graiul caraşovean mai apropiat de dialectele din Sud-Estul Sîrbiei decît de dialectele croate.

La recensământul din 2002, numărul cetăţenilor de etnie croată era de 2.758 persoane, sau 84,6% din total. Sub aspect confesional predomină religia romano-catolică cu 3.017 credincioşi sau 92,54% din totalul populaţiei comunei.

După anul 1989 optica caraşovenilor în ceea ce priveşte identitatea naţională s-a schimbat simţitor sub influenţa unor factori politici, economici, sociali şi culturali din Europa centrală şi de est. Astfel, astăzi o bună parte din ei continuă să se declare caraşoveni, alţii se declară croaţi, iar o mică parte sîrbi.

Trebuie spus că numărul caraşovenilor care optează pentru naţionalitate croată este în creştere, fapt care se datorează, pe de o parte, atenţiei deosebite şi a numeroaselor înlesniri acordate de către statul croat în vederea atragerii acestei etnii (Cea mai importantă înlesnire oferită de statul croat constă în acordarea cetăţeniei croate, şi, implicit, a paşaportului croat cu care se poate călători în ţările din vestul Europei fără vize), iar pe de altă parte, dezinteresul statului sîrb cu privire la această chestiune.

[modifică] Referinţe

Graiurile Caraşovene Azi, Fonetica si Fonologia - Mihai N. Radan
Graiul Caraşovenilor - Emil Petrovici
Stadiul actual al cercetării graiurilor sîrbeşti şi croate din România - Mihai N. Radan in „Analele Universitatii din Timisoara. Seria Ştiinţe Filologice“