Girolamo Savonarola
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Girolamo Savonarola (*21 septembrie 1452, Ferrara - †23 mai 1498, Florenţa) a fost un călugăr dominican italian, predicator, critic şi reformator al moravurilor religioase şi sociale
[modifică] Biografia
Girolamo Savonarola s-a născut la 21 septembrie 1452 în Ferrara, fiu al lui Niccolò Savonarola, din mica nobilime locală, şi al Elenei Bonaccorsi, originară din Mantova. Girolamo îşi face educaţia în Ferrara cu studii de filosofie, muzică, medicină şi desen. În vârstă de 20 de ani publică prima sa lucrare, "De ruina mundi", în care critică corupţia şi decadenţa moravurilor societăţii din vremea sa. În 1474 pleacă la Bologna, unde intră în mănăstirea ordinului Dominicanilor. Aici scrie a doua lucrare critică, de data aceasta la adresa bisericii, intitulată "De ruina ecclesiae", în care exprimă deschis exigenţa unei regenerări a clerului, care - după părerea sa - a pierdut funcţiunea hărăzită de mediator între Dumnezeu şi oameni. Călătoreşte prin oraşele din nordul Italiei şi, în predicile sale, denunţă putreziciunea societăţii şi prevesteşte venirea apropiată a "Judecăţii din urmă". În 1482, Lorenzo di Medici "Magnificul" - la îndemnul lui Pico della Mirandola - îl chiamă la Florenţa, unde devine prior al mănăstirii San Marco. Aceasta nu-l împiedică să denunţe în predicile ţinute de la amvonul bisericii Santa Maria Novella însăşi corupţia familiei di Medici, susţinând un model de viaţă auster şi atrăgându-şi prin aceasta simpatia populaţiei.
Prestigiul lui Savonarola creşte o dată cu ocupaţia Florenţei de trupele regelui Carol al VIII-lea al Franţei şi alungarea de la putere a Medicilor. Se instituie astfel "Repubblica Fiorentina" cu un regim zis "democratic", în care însă Savonarola deţine puterea absolută. În această calitate, ia o serie de măsuri printre care abolirea luxului şi a cămătăriei, crearea unui "Munte de Pietate" şi perceperea impozitelor pe avere. Structura politică, departe de a deveni democratică, concentrează puteri ample în mâinile organului conducător, "Consiglio Maggiore", în timp ce Savonarola, într-un fanatism religios excesiv, pe care astăzi l-am numi fundamentalism, arde pe rugul "Vanităţii" în Piazza della Signoria instrumente ale "păcatului": oglinzi, produse cosmetice, haine elegante, instrumente muzicale, obiecte de artă, cărţi considerate imorale şi textele în manuscris ale cântecelor laice. Savonarola luptă nu numai împotriva desfâului şi a modului de viaţă ostentativ opulent, ci şi împotriva cultului păgân antic şi, ca o consecinţă, împotriva artei insuficient pătrunsă de spiritualitatea creştină. Călugărul înzestrat cu un talent oratoric de excepţie a captivat masele, înspăimântându-le cu viziuni apocaliptice. El impune oamenilor rigoare morală şi un ascetism religios radical, fiindcă acestea pot salva oraşul de catastrofă. Chiar şi pictorul Sandro Botticelli îşi aruncă în foc propriile tablouri pe teme mitologice cu nuduri feminine.
Savonarola îşi continuă predicile, a căror ţintă devine acum Papa Alexandru al VI-lea "Borgia" şi întreaga Curie romană. Modul său de interpretare a Sfintei Scripturi îi atrage în 1495 acuzaţia de erezie. Cum Savonarola refuză să dea ascultare papei, acesta îi interzice să mai predice, interdicţie pe care Savonarola o ignoră. Între timp situaţia politică la Florenţa devine tot mai critică, partizanii vechii oligarhii a Medicilor, "gli Arrabbiati" ("Înfuriaţii") şi populaţia nemulţumită de rigorile morale, "i Compagnacci", câştigă teren şi duc la revoltă. În 1497, în momentul culminant al luptei pentru putere, soseşte de la Roma vestea excomunicării lui Savonarola, pe care acesta o declară nevalabilă. Sub noua putere politică instaurată în 1498, Savonarola este arestat, judecat de un tribunal inchizitorial, torturat şi condamnat la moarte pentru erezie. În ziua de 23 mai 1498, după ce a fost spânzurat, trupul lui a fost ars pe rug în Piazza de la Signoria iar cenuşa lui a fost aruncată în apele râului Arno. La locul supliciului se poate vedea astăzi o mică placă comemorativă.
Savonarola - ce figură misterioasă şi incitantă, posedată de fanatism! Istoricul de artă francez, André Chastel, se întreabă: "Cum a fost posibil ca în plină înflorire a Renaşterii, într-o Florenţă pulsând de ideile umanismului, să apară un astfel de om şi să stârnească o veritabilă confuzie până şi în minţile cele mai luminate?" Din păcate, cele petrecute în Florenţa nu reprezintă un fenomen unic în istoria universală. Aceeaşi întrebare a lui Chastel se poate pune referitor la revoluţia culturală a lui Mao, care a întrecut în grozăvie şi sălbăticiune imaginaţia cea mai exaltată a lui Savonarola. Tineri, agitând cărticica roşie a lui Mao în anii '60 ai secolului al XX-lea, puteau fi întâlniţi însă nu numai pe străzile oraşelor din China, dar şi în capitalele europene, Paris, Roma şi Berlin.
[modifică] Citate
- Veneţienii sunt departe de a se considera ignoranţi şi mărginiţi, şi cu toate acestea Fratele Girolamo Savonarola a reuşit să-i convingă că Dumnezeu îi vorbeşte acestuia. Nu am pretenţia de a judeca dacă acest lucru este adevărat sau nu, deoarece trebuie să vorbim cu respect despre un om atât de mare; dar pot spune că un număr mare de oameni au crezut acest lucru fără a vedea nici o manifestare extraordinară care să-i fi convins de acest lucru. (Niccolò Macchiavelli, Discursul, Cartea I, Capitolul XI)
- Dacă a fost bun, am văzut un mare profet al timpurilor noastre; dacă a fost rău, am vazut un mare om. Deoarece, dincolo de erudiţia sa, trebuie să admitem că dacă a fost capabil să inducă în eroare o lume întreagă timp de atâţia ani, în probleme atât de importante, fără a se dovedi că a minţit, trebuie să fi avut o minte înţeleaptă, talent şi inventivitate. (Francesco Guicciardini, Istoria Florenţei, Capitolul 16)
- Savonarola a stârnit o veritabilă confuzie până şi în minţile cele mai luminate. (André Chastel, Renaissance italienne 1460-1500, 1965)
