Hercule Poirot
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hercule Poirot (pronuntat [ɛʀkyl pwaʀo]) este un detectiv belgian fictiv întâlnit în romanele scriitoarei Agatha Christie. Poirot apare în peste 30 de romane şi peste 50 de povestiri poliţiste. Alǎturi de Miss Marple, este unul dintre cele mai celebre personaje ale scriitoarei. El a fost folosit în multe filme, fiind jucat de actori precum Albert Finney, Peter Ustinov şi mai recent David Suchet. În prezent drepturile de autor asupra acestui personaj revin nepotului Agathei Christie, Matthew Prichard.
Cuprins |
[modifică] Privire de ansamblu
[modifică] Influenţe
Criticii susţin ca Poirot a fost creat pe baza altor doi detectivi ficţionari dinaintea lui: Hercule Popeau (al scriitoarei Marie Belloc Lowndes) şi Monsieur Poiret (al scriitorului Frank Howel Evans), un poliţist francez pensionat care traieşte în Londra. O influenţǎ mult mai evidentǎ (mai ales asupra primelor romane) este cea a povestirilor lui Arthur Conan Doyle. În "O Autobiografie", Christie recunoaşte ca la început a scris în stilul tradiţional Sherlock Holmes, cu un detectiv excentric, un asistent nedumerit şi un inspector de la Scotland Yard de genul lui Lestrade (inspectorul Japp).
Faptul cǎ Poirot este belgian (spre deosebire de detectivii menţionaţi mai sus) este un rezultat al datei scrierii primului roman - 1916 (deşi el va fi publicat doar în 1920). Nu doar cǎ ocuparea Belgiei de cǎtre Germania în acea perioada oferea o explicaţie plauzibilǎ a faptului ca un detectiv atât de iscuţit nu avea de lucru în propria ţarǎ şi era liber sǎ se ocupe de un caz din Anglia, dar deasemenea simpatia faţǎ de belgieni era considerata în acea vreme o faptă patrioată (deoarece invazia Belgiei a fost motivul pentru care Anglia a intrat în al II-lea Rǎzboi Mondial).
[modifică] Popularitate
Prima apariţie a detectivului a fost în romanul Misterioasa Afacere de la Styles (publicat în 1920), iar ultima în Draperia (publicat în 1975, anul dinaintea morţii scriitoarei). La publicarea acestui ultim roman Poirot a devenit singurul personaj fictiv care a primit vreodatǎ un necrolog (în New York Times: 6 august, 1975 "Hercule Poirot, celebrul detectiv belgian, a murit.").
În anii 1930, Agatha Christie deja îl considera pe Poirot insuportabil, iar prin anii 1960 îl numea "un nenorocit detestabil, obositor şi egocentric". Totuşi publicul îl iubea, iar scriitoarea refuza sǎ "îl omoare", susţinând cǎ era datoria ei sǎ producǎ ceea ce dorea publicul.
[modifică] Aparenţa şi aptitudinile personajului
Iatǎ cum îl descrie cǎpitanul Arthur Hastings pentru prima datǎ în al doilea capitol al romanului Misterioasa Afacere de la Styles:
"Abia dacǎ avea peste cinci picioare şi patru ţoli dar se plimba cu dignitate. Capul lui avea forma unui ou, şi era mereu ţinut înclinat un pic într-o parte. Mustaţa lui era foarte dreapta şi militǎroasǎ. Curǎţenia îmbrǎcǎminţii lui era aproape incredibilǎ; cred cǎ un fir de praf i-ar fi provocat mai multǎ durere decât o ranǎ facutǎ de un glonte. Şi totuşi omuleţul care, regretam sǎ observ, schiopǎta îngrozitor, fusese în vremea lui unul dintre cei mai celebri membri ai poliţiei belgiene."
În romanele ulterioare, schiopǎtatul nu mai este mentionat. Poirot are pǎr negru, pe care îl vopseşte la bǎtrâneţe pentru a-i pǎstra culoarea (dupǎ cum descoperǎ Hastings în primul capitol al romanului Crimele A.B.C.). Deasemenea are ochi verzi care sunt descrişi ca stralucind asemeni ochilor unei pisici, atunci când detectivul are o idee.
"Timp de zece minute [Poirot] a stat în linişte totalǎ [...] şi tot timpul ochii i-au devenit din ce în ce mai verzi." - Misterioasa Afacere de la Styles, Capitolul V
Înbrǎcǎmintea lui Poirot, consideratǎ ca apartinând cremei societaţii la începutul carierei va deveni îngrozitor de ieşitǎ din modǎ spre sfârsitul acesteia.
Printre caracteristicile cele mai cunoscute al lui Poirot se numǎrǎ şi sensibilitatea stomacului. El suferǎ de rǎu de mare şi în Moarte între Nori considerǎ cǎ greaţa de la zbor la împiedicat sǎ fie mai alert în timpul crimei. Într-un roman ulterior ni se spune cǎ spre bǎtrâneţe Poirot a început sǎ-şi bucure stomacul cu diferite delicatese.
"Stomacul meu nu este fericit pe mare." - Rǎul de sub Soare, Capitolul VIII
"Avionul coborî puţin. "Mon estomac", gândi Hercule Poirot, şi îşi închise ochii cu determinare." - Moarte între Nori, Capitolul I
"Întodeauna un om care a avut mare grijǎ de stomacul lui, şi-a luat recompensa la bǎtrâneţe. Mâncatul nu era doar o plǎcere fizicǎ [pentru Poirot] dar şi o cercetare intelectualǎ." - Doamna McGinty a murit, Capitolul I
Poirot este deasemenea extrem de punctual şi are un ceas de buzunar foarte mare şi demodat pânǎ aproape de sfârşitul carierei.
"[Poirot] a urcat scǎrile pânǎ în faţa uşii şi a apǎsat soneria, uitându-se la ceasul de mâna care în sfârşit îi înlocuise vechiul preferat [...]. Da, era exact ora noua şi jumǎtate. Ca întotdeauna Poirot sosise la minut." - Misterul Regatta
[modifică] Metode
În Misterioasa Afacere de la Styles, Poirot lucreazǎ ca un detectiv destul de obişnuit, bazându-se pe indicii şi utilizând logica, fapt care reiese şi din cele douǎ expresii preferate ale lui: "micile celule cenuşii" şi "ordine şi metoda". Iritant pentru Hastings (şi, câteodatǎ, chiar pentru cititor) este obiceiul lui Poirot de a ascunde detalii importante ale planurilor lui, cum face, de exemplu în Misterul celor Patru, unde îl ţine pe Hastings în beznǎ panǎ la capǎt. Acest aspect al metodelor lui Poirot este mai puţin evident în romanele ulterioare, parţial datoritǎ faptului cǎ din acestea lipseşte Hastings, iar Poirot nu are cu cine sǎ împǎrtǎşeascǎ ideile lui (aceste romane fiind povestite la persoana a III-a).
Metodele lui se schimbǎ în Crimǎ pe Terenul de Golf, unde Poirot încǎ se bazeazǎ în mare parte pe indicii dar începe sǎ-l ironizeze pe un detectiv rival care se focalizeazǎ doar pe setul de indicii tradiţional (introdus în ficţiunea poliţistǎ de Sherlock Holmes): urme de paşi, amprente şi mucuri de ţigarǎ. Începând din acest moment, Poirot se autoproclamǎ un detectiv-psiholog care cerceteazǎ nu prin adunarea probelor de la locul crimei ci prin înţelegerea tipului victimei sau a ucigaşului. Acest comportament va fi subliniat în urmǎtoarele romane prin idea cǎ anumite tipuri de crimǎ sunt comise doar de anumite tipuri de criminali.
O altǎ strategie a lui Poirot este cea de a-i face pe oameni sǎ vorbeascǎ. Chiar din primele romanele el se porecleşte "Papa Poirot", îndemnând celelalte personaje sǎ i se confeseze. Mai târziu va minţi voit pentru a obţine încrederea celorlalte personaje, fie prin inventarea unui motiv pentru care îl intereseazǎ cazul fie prin folosirea familiei ca o scuzǎ a punerii unor întrebǎri.
"Sa spuns despre Hercule Poirot chiar de cǎtre unii prienteni sau asociaţi, în momentele în care erau cel mai suparaţi pe el, cǎ preferǎ minciunile în locul adevarului şi cǎ, pentru a obţine ceea ce doreşte, va folosi mai degraba afirmaţii false elaborate decât simplul adevǎr." - Cinci Porcuşori, Partea I, Capitolul IX
"Dupǎ ce a studiat cu atenţie bunurile dispuse în fereastrǎ, Poirot a intrat şi s-a prezentat ca fiind interesat în cumpǎrarea unui rucsac pentru un nepot inexistent." - Hickory Dickory Dock, Capitolul XIII
"Pânǎ în ziua de azi Harold încǎ nu a înţeles pe deplin ce l-a fǎcut dintr-o datǎ sǎ-i povesteascǎ toatǎ întamplarea acestui omuleţ cu care vorbise numai câteva minute." - Pǎsǎrile Stimfalide
Poirot este deasemenea pregǎtit sǎ parǎ mai strǎin englezilor încercând sǎ-i facǎ pe aceţtia sǎ-l subestimeze. El recunoaşte cǎ:
"Este adevǎrat cǎ pot vorbi engleza exactǎ, corectǎ. Dar, prietene, a vorbi o englezǎ spartǎ este un avantaj enorm. Îi face pe oameni sǎ te dispreţuiascǎ. Vor spune - un strǎin - nici mǎcar nu poate vorbi engleza aşa cum trebuie. [...] Şi astfel, vezi tu, oamenii lasǎ garda jos." - Tragedie în Trei Acte, Ultimul Capitol
Toate aceste tehnici îl ajutǎ pe Poirot sǎ-şi atingǎ obiectivul final.
"Pentru cǎ pânǎ la urmǎ, fie printr-o minciunǎ, fie printr-un adevar, oamenii reuşeau mereu sǎ se dea de gol..." - Dupǎ Înmormântare, Capitolul XVIII
[modifică] Viaţa lui Hercule Poirot
Vǎ rugǎm citiţi subarticolul: Viaţa lui Hercule Poirot
Întreaga viatǎ lui Hercule Poirot în Anglia este povestitǎ prin romanele scriitoarei Agatha Christie, începând cu Misterioasa Afacere de la Styles (în care detectivul este un refugiat care stǎ la Styles) şi terminând cu Draperia (în care se întoarce în vizita la Styles înainte de moarte). Între ele, unele romane povestesc şi cazurile rezolvate de Poirot înafara Anglei, precum celebrul Crima de pe Orient Express
[modifică] Romanele
Vǎ rugǎm citiţi subarticolul: Hercule Poirot în Literaturǎ
Hercule Poirot a devenit celebru dupǎ publicarea în 1926 a romanului Uciderea lui Roger Ackroyd, a cǎrui soluţie surprinzǎtoare este foarte controversatǎ. Acest roman încǎ se numǎrǎ printre cele mai bune romane poliţiste scrise vreodatǎ. Înafarǎ de acesta, cele mai celebre romane cu Poirot au apǎrut între 1930 şi 1940, precum clasicele Crima de pe Orient Express (1932), Crimele A.B.C. (1935), Cǎrţile pe Masǎ (1936) şi Moarte pe Nil (1937). Acest ultim roman, povestea mai multor omucideri pe un vapor de pe Nil, este considerat de celebrul scriitor de ficţiune poliţistǎ John Dickson Carr ca fiind printre cele mai bune zece romane poliţiste ale tuturor timpurilor.
Romanul Cinci Porcuşori din 1942, în care Poirot investigheazǎ o crimǎ comisǎ în urmǎ cu 16 ani prin analizarea diferitelor relatǎri ale tragediei este o performanţǎ literarǎ consideratǎ de scriitorul şi criticul literar Robert Barnard ca fiind cel mai bun roman al Agathei Christie.
[modifică] Portretizari
[modifică] Cinema
[modifică] Austin Trevor
Austin Trevor a jucat pentru prima datǎ rolul lui Hercule Poirot în filmul din 1931 intitulat Alibi. Filmul s-a bazat pe scena de teatru Alibi care este o adaptare a romanului Uciderea lui Roger Ackroyd facutǎ de Michael Morton.
Trevor a reluat rolul lui Poirot de douǎ ori, o datǎ în Cafeaua Neagrǎ şi încǎ o datǎ în Lordul Edgware Moare.
[modifică] Albert Finney
Albert Finney l-a jucat pe Poirot în filmul Crima de pe Orient Express din 1975. El a fost considerat ca "cel mai bine jucat Poirot" pânǎ când David Suchet a preluat rolul. A fost o reproducere foarte corectǎ a romanului şi a fost, la acea vreme, cel mai de succes film britanic fǎcut vreodatǎ. Filmul a fost aprobat chiar şi de Agatha Christie.
[modifică] Peter Ustinov
Peter Ustinov l-a jucat pe Poirot în total de şase ori, începând cu Moarte pe Nil (1978). A reluat apoi rolul în Rǎul de sub Soare (1982) şi Intâlnire cu Moartea (1988).
Publicul a fost mai puţin impresionat de portretizarea lui Ustinov având în vedere cǎ Poirot trebuia sǎ fie scund şi cu pǎr negru în timp ce Ustinov era înalt şi cu pǎr cenuşiu.
Actorul va mai juca rolul lui Poirot în trei filme fǎcute pentru televisiune: Treisprezece la Cinǎ (1985, dupǎ romanul Lordul Edgware Moare), Dead Man's Folly (1986), şi Crimǎ în Trei Acte (1986, dupǎ romanul Tragedie în Trei Acte). Este interesant de remarcat cǎ în primul dintre aceste filme apare şi David Suchet în rolul inspectorului Japp, înainte ca el sǎ înceapǎ sǎ joace chiar rolul detectivului (în mod ironic Suchet considerǎ acest rol ca cel mai prost jucat din toatǎ cariera lui).
[modifică] Alţii
- Tony Randall în Crimele Alfabetice (1965, dupǎ romanul Crimele A.B.C.). Asta a fost mai de graba o parodie decât o interpretare concretǎ a detectivului. Personajul a fost modificat mult, fiind transformat dintr-un detectiv atent într-un prost care rezolvǎ cazul din gresealǎ.
[modifică] Televiziune
Vǎ rugam citiţi articolul: Agatha Christie's Poirot
David Suchet l-a jucat pe Hercule Poirot în multe filme, cele mai recente fiind difuzate în martie-aprilie 2006 în Marea Britanie (Cǎrţile pe Masa, Misterul Trenului Albastru, Dupǎ Înmormântare şi Luaţi de Ape). Pentru mai multe informaţii vedeţi Agatha Christie's Poirot.
[modifică] Alţii
- Ian Holm, Crima dupa Carte, (1986)
- Alfred Molina, Crima de pe Orient Express, (2001)
[modifică] Animaţii
În 2004, NHK (un post de televisiune japonez) a produs 39 de episoade pentru un serial anime intitulat Agatha Christie no Meitantei: Poirot to Marple (Marii Detectivi ai Agathei Christie: Poirot şi Marple). Vocea lui Poirot a fost datǎ de actorul Satomi Ko-taro iar cea a lui Miss Marple de actriţa Yachigusa Kaoru.
[modifică] Vezi şi
- Viaţa lui Hercule Poirot
- Hercule Poirot în Literaturǎ
- Agatha Christie's Poirot
