Jacques Louis David
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jacques-Louis David (n. 30 august 1748 – d. 29 decembrie 1825) a fost unul dintre cei mai influenţi pictori francezi ai stilului Neoclasic.
Cuprins |
[modifică] Pasiunea pentru desen
Născut la Paris, era fiul lui Louis-Maurice David, un negustor destul de înstărit şi al lui Marie-Genevieve Buron, care se trăgea dintr-o familie de constructori şi arhitecţi. Jacques-Louis este crescut de familia mamei sale de la vârsta de noua ani, după moartea prematură a tatălui său, care şi-a pierdut viaţa într-un duel pe data de 2 decembrie 1757. Unchii micuţului, François Buron şi Jacques-François Desmaisons, îl trimit pe băiat mai întâi la colegiul din Beauvais, apoi într-una din cele mai renumite şcoli medii din Paris –colegiul Quatre-Nations. Este subjugat de desen iar la 17 ani vrea să devină pictor şi membru al Academiei. Un aport deosebit în dezvoltarea intelectuală a tânărului artist îl are Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care îi dăruieşte prietenia sa şi îl tratează ca pe propriul fiu. David va locui la acesta începând din anul 1768. În anul 1774, după patru încercări, reuşeşte să ia Marele Premiu la concursul Grand-Prix de Rome, premiu care-i permite să fie acceptat la "Ecole des Eleves proteges" şi la Academia de la Roma.
[modifică] Călătoria la Roma
În anul 1775, David pleacă în Italia, unde la început se simte intimidat, dar se apucă imediat de lucru, supunându-se cu stricteţe regulamentului şcolii. Are totuşi timp suficient pentru a seduce o servitoare italiană, după care refuză să ia în căsătorie fata care rămăsese însărcinată, tulburând cu fapta sa imorală viaţa liniştită a bursierilor Academiei. În anul 1779, David vizitează Napoli şi ruinele de la Pompei. Această călătorie va avea un rol decisiv pentru viitoarea sa dezvoltare artistică : va deveni fără umbră de îndoială adeptul neoclasicismului.
[modifică] David - pictor academic şi avangardist
În 1780 revine la Paris iar la expoziţia Salonului din anul 1781, prezintă Belizarie cerşind şi este primit cu aplauze. Succesul de care se bucură îi atrage clienţi şi ucenici. Atelierul lui David va deveni un centru al avangardei în pictură. În anul 1781, pleacă în Flandra pentru a studia pictura locului.
În mai 1782, se căsătoreşte cu Marguerite-Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcţionar din administraţia clădirilor regale. Mariajul acesta îl va elibera pe artist de toate grijile materiale. În anul care va urma, David va fi primit ca membru în rândurile Academiei. În acelaşi an -1783- vine pe lume primul fiu al pictorului, Charles-Lois-Jules, în 1784, cel de-al doilea fiu, Eugene, iar în 1786 i se nasc gemenele, Felicite-Emilie şi Pauline-Jeanne. Pânza Jurământul lui Horaţiu îl urcă pe David pe piedestal. În vremurile furtunoase ale revoluţiei, David se angajează fără ezitare atât ca artist, cât şi ca om în activitatea politică. În anul 1792, David este numit deputat al Convenţiei Naţionale şi aderă la tabăra lui Robespierre. În 1793, se pronunţă pentru decapitarea regelui. În urma unor conflicte cu Academia, David-revoluţionarul se hotărăşte să dizolve această instituţie. Îşi atinge scopul – în anul 1793 Academia îşi încetează existenţa. Se ocupă, de asemenea, de înfiinţarea acelei instituţii la care visase şi Diderot –Muzeul Naţional, reprezentând embrionul Louvre-ului de astăzi. După căderea lui Robespierre, survenită pe 27 iulie 1794, e în pericol; reuşeşte să evite ghilotina, deşi în două rânduri- în anul 1794 şi 1795- va fi întemniţat.
[modifică] David, pictorul de curte al Împăratului
După ce va fi încoronat împărat, Napoleon îi va încredinţa funcţia de artist oficial al regimului. În anul 1803, îl decorează cu "Legiunea de Onoare", în decembrie 1804, îl numeşte primul pictor al curţii imperiale. Artistul îşi începe cariera de la curte cu imortalizarea festivităţii de încoronare. Încă de la prima şedinţă în care Bonaparte i-a pozat artistului, David a recunoscut în acesta un idol şi în perioada de existenţă a Imperiului, David este apologetul acestuia. După înfrângerea de la Waterloo din 1815 pleacă din ţară. Reuşeşte să emigreze în Belgia şi chiar şi atunci când Franţa este gata să-l primească, refuză să se mai întoarcă. Ultimii 10 ani îi petrece la Bruxelles. Într-o seara din februarie 1824, pe când ieşea de la teatru, dă peste el o trăsură. Nu îşi va mai reveni niciodată pe deplin. Moare pe 29 decembrie 1825.
[modifică] Principalele pânze
- Belizarie cerşind
- Jurământul Horaţiilor
- Marat asasinat
- Sabinele
- Portretul doamnei Recamier
- Încoronarea lui Napoleon
[modifică] David în muzeele lumii
- Franţa
- Avignon – Musee Calvet
- Bayonne – Musee Bonnat
- Cherbourg – Musee Thomas Henry
- Lille - Musee des Beaux-Arts
- Paris – Louvre, Ecole des Beaux-Arts, Musee Carnavalet, Bibliotheque national
- Pau – Musee des Beaux-Arts
- Rouen – Musee des Beaux-Arts
- Toulouse – Musee des Augustins
- Tours – Musee des Beaux-Arts
- Versailles – Musee National du Palais de Versailles, Musee National du Chateau
- Statele Unite
- Cambridge – Fogg Art Museum
- Chicago – The Art Institute of Chicago
- New York – Metropolitan Museum of Arts
- Washington – National Gallery of Art
