Lin
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Papă şi martir , pomenit la 23 septembrie, Volterra - Roma, secolul I
Papă de prin 67 până prin 76, e.c.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Ar fi fost ales de Petru ca succesor al său, episcop al Romei. Ca papă a slujit vreme de 11 sau 12 ani, depinde de izvoare.
Despre el nu sunt izvoare istorice prea multe. Irineu, episcopul de Lyon, ne-a lăsat, în secolul al II-lea, o mărturie credibilă asupra primilor 12 episcopi ai Romei între care figurează şi Lin, identificat cu persoana despre care vorbeşte a doua epistolă către Timotei (4:21).
Conform cărţii "Liber Pontificalis", Lin era de origine toscană, în timp ce tradiţia mai târzie îl prezintă ca pe unul care a studiat la Volterra, de unde ar fi fost trimis la Roma pentru completarea studiilor. Acolo s-ar fi întâlnit cu Petru, prin care a cunoscut creştinismul şi s-ar fi convertit.
[modifică] Rolul în Biserica primară
Asupra funcţiilor şi responsabilităţilor efective ale lui Lin pot fi formulate numai ipoteze - sunt de părere cercetătorii - "datorită faptului că episcopatul monarhic nu era încă constituit".
Dacă se consideră însă contextul istoric în care a trăit şi a fost episcop al Romei, informaţiile nu mai par chiar atât de imaginare. Se ştie, de exemplu că a trăit timpuri teribile alături de creştinii pe care-i păstorea.
În vara anului 64 e.c. un incendiu a distrus trei cartiere ale oraşului, pentru acest incendiu era învinovăţit împăratul Nero. Această acuză poate fi şi-o simplă calomnie a nenumăraţilor săi duşmani! Nero însă reacţionează cu o diversiune: îi acuză pe creştini, împotriva cărora dezlănţuie o prigoană cumplită. Acestor creştini persecutaţi le este adresat îndemnul din prima scrisoare a lui Petru: "să nu vi se pară stranie proba focului stârnită împotriva voastră (...) dimpotrivă, bucuraţi-vă pentru această porţie de suferinţă pe care voi o înduraţi pentru Christos".
În această prigoană s-a sfârşit şi Simon Petru, probabil în 67, când i-a urmat Lin: timp de încercare şi de primejdii.
Nero s-a stins în 68, cerând unui sclav să-l străpungă şi, chiar în acel an, urmează un alt măcel:
Galba este decapitat în For;
Otton se sinucide;
Vitelius este linşat de romani.
Numai în 69, cu Vespasian, revine ordinea şi pacea în Roma. Însă chiar atunci a izbucnit în Palestina revolta iudaică împotriva stăpânirii romane; revoltă care se va încheia în 70 e.c. cu ocuparea Ierusalimului de trupele armate ale lui Titus (fiul lui Vespasian), cu profanarea şi distrugerea templului: evenimente sfâşietoare pentru evrei şi chiar pentru creştini şi, nu pentru puţini, prevestitoare de catastrofe universale iminente; un apropiat "sfârşit al lumii".
Tocmai în aceşti ani este chemat Lin la slujire cu sarcina de a-i reînsufleţi pe credincioşi şi cu aceea de a-i călăuzi în confuzia doctrinară provocată de lucrarea unor grupuri sectare (milenariştii). El este acela care trebuie să ţină unită biserica sub uragan: şi astfel începe să traseze forma organizată, "structura" a ceea ce, mai târziu, se va numi "episcopat monarhic".
[modifică] Scrieri atribuite de tradiţie
Lui îi sunt atribuite "Faptele sfinţilor Petru şi Paul" (apocrif din sec. I) şi "Disputa cu Simeon Magul".
Şi-a încheiat viaţa creştină sigilând propria credinţă cu sângele: a murit martir sub Domiţian - spun unele izvoare; altele însă - şi faptul că nu este numit martir de Irineu din Lyon, pare să confirme - spun că la moartea lui Biserica trăia în pace sub Vespasian, iar cinstirea sa ca martir se datorează numai faptului că a suferit în acele timpuri atât de confuze şi de primejdioase.
[modifică] În iconografie
În iconografie are emblemă palmierul.
Bibliografie:
Enciclopedia Cattolica, Ed. Città del Vaticano; 12 volume, 1946-1954; tipărită la L’Impronte S.P.A., Firenze;
Enciclopedia dei Papi, Istituto della Enciclopedia Italiana, fondato da Giovanni Treccani, S.p.A., 2000; în 3 volume;
John N.D. Kely, The Oxford Dictionary of Popes, 1986, Oxford University Press, Oxford-New York;
Vite dei Papi, Progetto editoriale Piemme-Electa; 2006, Mondadori-Electa S.p.A., Milano; în 2 volume;
Rendina Claudio, I Papi - storia e segreti, 2005, Newton&Compton editori, Roma, în 2 volume;
Duemila anni di Papi, a cura di Roberto Magone, 2004, Gribaudo, Savigliano (CN).
Predecesor: Petru |
Papa Lin cca. 67 - cca. 76 |
Succesor: Papa Anaclet |
Petru • Lin • Anaclet • Clement I • Evarist • Alexandru I • Sixt I • Telesfor • Hygin • Pius I • Anicet • Soter • Eleuteriu • Victor I • Zefirin • Calixt I • Urban I • Ponţian • Anteriu • Fabian • Corneliu • Lucius I • Ştefan I • Sixt al II-lea • Dionisiu • Felix I • Eutichie • Caius • Marcelin • Marcel I • Eusebiu • Miltiade • Silvestru I • Marcu • Iuliu I • Liberiu • Damas I • Siriciu • Anastasie I • Inocenţiu I • Zosim • Bonifaciu I • Celestin I • Sixt al III-lea • Leon cel Mare • Ilarie • Simpliciu • Felix al III-lea • Ghelasie I • Anastasie al II-lea • Simachus • Hormisdas • Ioan I • Felix al IV-lea • Bonifaciu al II-lea • Ioan al II-lea • Agapet I • Silveriu • Vigilius • Pelagius I • Ioan al III-lea • Benedict I • Pelagius al II-lea • Grigore cel Mare • Sabinianus • Bonifaciu al III-lea • Bonifaciu al IV-lea • Deusdedit • Bonifaciu al V-lea • Honoriu I • Severinus • Ioan al IV-lea • Teodor I • Martin I • Eugen I • Vitalian • Adeodat al II-lea • Donus • Agaton • Leon al II-lea • Benedict al II-lea • Ioan al V-lea • Conon • Sergiu I • Ioan al VI-lea • Ioan al VII-lea • Sisiniu • Constantin • Grigore al II-lea • Grigore al III-lea • Zaharia • Ştefan al II-lea • Paul I • Ştefan al III-lea • Adrian I • Leon al III-lea • Ştefan al IV-lea • Pascal I • Eugen al II-lea • Valentin • Grigore al IV-lea • Sergiu al II-lea • Leon al IV-lea • Benedict al III-lea • Nicolae I • Adrian al II-lea • Ioan al VIII-lea • Marin I • Adrian al III-lea • Ştefan al V-lea • Formosus • Bonifaciu al VI-lea • Ştefan al VI-lea • Roman • Teodor al II-lea • Ioan al IX-lea • Benedict al IV-lea • Leon al V-lea • Sergiu al III-lea • Anastasie al III-lea • Lando • Ioan al X-lea • Leon al VI-lea • Ştefan al VII-lea • Ioan al XI-lea • Leon al VII-lea • Ştefan al VIII-lea • Marin al II-lea • Agapet al II-lea • Ioan al XII-lea • Leon al VIII-lea • Benedict al V-lea • Ioan al XIII-lea • Benedict al VI-lea • Benedict al VII-lea • Ioan al XIV-lea • Ioan al XV-lea • Grigore al V-lea • Silvestru al II-lea • Ioan al XVII-lea • Ioan al XVIII-lea • Sergiu al IV-lea • Benedict al VIII-lea • Ioan al XIX-lea • Benedict al IX-lea • Silvestru al III-lea • Benedict al IX-lea • Grigore al VI-lea • Clement al II-lea • Benedict al IX-lea • Damasus al II-lea • Leon al IX-lea • Victor al II-lea • Ştefan al IX-lea • Nicolae al II-lea • Alexandru al II-lea • Grigore al VII-lea • Victor al III-lea • Urban al II-lea • Pascal al II-lea • Ghelasie al II-lea • Calixt al II-lea • Honoriu al II-lea • Inocenţiu al II-lea • Celestin al II-lea • Lucius al II-lea • Eugen al III-lea • Anastasie al IV-lea • Adrian al IV-lea • Alexandru al III-lea • Lucius al III-lea • Urban al III-lea • Grigore al VIII-lea • Clement al III-lea • Celestin al III-lea • Inocenţiu al III-lea • Honoriu al III-lea • Grigore al IX-lea • Celestin al IV-lea • Inocenţiu al IV-lea • Alexandru al IV-lea • Urban al IV-lea • Clement al IV-lea • Grigore al X-lea • Inocenţiu al V-lea • Adrian al V-lea • Ioan al XXI-lea • Nicolae al III-lea • Martin al IV-lea • Honoriu al IV-lea • Nicolae al IV-lea • Celestin al V-lea • Bonifaciu al VIII-lea • Benedict al XI-lea • Clement al V-lea • Ioan al XXII-lea • Benedict al XII-lea • Clement al VI-lea • Inocenţiu al VI-lea • Urban al V-lea • Grigore al XI-lea • Urban al VI-lea • Bonifaciu al IX-lea • Inocenţiu al VII-lea • Grigore al XII-lea • Martin al V-lea • Eugen al IV-lea • Nicolae al V-lea • Calixt al III-lea • Pius al II-lea • Paul al II-lea • Sixt al IV-lea • Inocenţiu al VIII-lea • Alexandru al VI-lea • Pius al III-lea • Iulius al II-lea • Leon al X-lea • Adrian al VI-lea • Clement al VII-lea • Paul al III-lea • Iulius al III-lea • Marcel al II-lea • Paul al IV-lea • Pius al IV-lea • Pius al V-lea • Grigore al XIII-lea • Sixt al V-lea • Urban al VII-lea • Grigore al XIV-lea • Inocenţiu al IX-lea • Clement al VIII-lea • Leon al XI-lea • Paul al V-lea • Grigore al XV-lea • Urban al VIII-lea • Inocenţiu al X-lea • Alexandru al VII-lea • Clement al IX-lea • Clement al X-lea • Inocenţiu al XI-lea • Alexandru al VIII-lea • Inocenţiu al XII-lea • Clement al XI-lea • Inocenţiu al XIII-lea • Benedict al XIII-lea • Clement al XII-lea • Benedict al XIV-lea • Clement al XIII-lea • Clement al XIV-lea • Pius al VI-lea • Pius al VII-lea • Leon al XII-lea • Pius al VIII-lea • Grigore al XVI-lea • Pius al IX-lea • Leon al XIII-lea • Pius al X-lea • Benedict al XV-lea • Pius al XI-lea • Pius al XII-lea • Ioan al XXIII-lea • Paul al VI-lea • Ioan Paul I • Ioan Paul al II-lea • Benedict al XVI-lea