Mişcarea Albă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la Mişcarea Albă. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Armata Albă (dezambiguizare).

Mişcarea Albă şi braţul ei înarmat — Armata Albă (Белая Армия) sau Garda Albă (Белая Гвардия, белогвардейцы), ai căror membri erau cunoscuti ca Albi (Белые, Беляки), cuprindeau unele forţe din Rusia, atât politice cât şi militare, care se opuneau bolşevicilor după Revoluţia din Octombrie şi care au luptat împotriva Armatei Roşii, (aşa cum au făcut-o de altfel şi naţionaliştii ucrainieni din Armata Verde sau anarhiştii din Armata Neagră), pe durata războiului civil din Rusia din 1918 până în 1921.s

Numele de Alb avea două înţelesuri. Primul, era în contradicţie cu Roşii— Armata Roşie revoluţionară, care sprijinea sovietele şi comunismul. Al doilea, cuvântul Alb avea asocieri monarhiste: de-a lungul istoriei, fiecare ţar al Rusiei era denumit în mod solemn Ţarul alb, iar ideea monarhistă a fost cunoscută de-a lungul războiului civil ca ideea albă.

Strict vorbind, nu a existat o Armată Albă monolitică; fără să aibă o conducere unitară, forţele albe nu au fost niciodată mai mult decât o confederaţie destul de largă de forţe contrarevoluţionare. Ofiţerii care formau pătura de comandă a Armatei Albe erau în principal susţinători ai ideilor monarhiste, dar erau destui printre ei care susţineau diverse alte mişcări politice, inclusiv democrate, social-revoluţionare, sau altele opuse invingătorilor din Revoluţia din Octombrie. În alte momente şi în alte locuri, aceleaşi grupuri au sprijinit Armata Roşie. A mai exista un al treile agrup, cunoscut sub numele de Armata Verde, care a luptat atât împotriva roşiilor cât şi a albilor. Soldaţii de rând ai Armatei Albe erau ori opozanţi activi ai bolşevicilor (mulţi cazaci, de exemplu), sau ţarani apolitici înrolaţi în armată. Din timp în timp, aliaţii vestici din Antanta şi forţele interveţioniste străine au acordat un sprijin substanţial unităţilor Armatei Albe. Aceasta a făcut pe unii oameni să vadă Armata Albă ca exponent al intereselor străine.

Războiul civil rus dintre Albi şi Roşii s-a purtat cu furie până în 1921. Armata Albă, susţinută intermitent de forţele intervenţioniste din afara Rusiei, (Japonia, Anglia, SUA), au avut influenţă în unele zone (în mod special în Siberia, Ucraina şi Crimeea), pentru perioade diferite de timp şi au mobilizat un număr considerabil de militari pe teatrele de luptă. Dar ei nu au reuşit să se unească sau să coopereze eficient între ei, iar până în cele din urmă Armata Roşie bolşevică a reuşit să iasă învingătoare.

Activitatea albilor s-a concentrat mai apoi în cercurile emigranţilor. Un număr considerabil de anti-sovietici s-au adunat în Berlin, Paris, Harbin şi Şanhai, stabilind reţele culturale care au rezistat până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Din acel moment mai departe, activitatea albilor a găsit o nouă gazdă principală în Statele Unite.