Mihail-Constantin Eremia
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mihail-Constantin Eremia (n. 11 noiembrie 1956, oraşul Giurgiu; d. 17 aprilie 2006, Bucureşti) a fost un jurist român, care a lucrat ca profesor universitar la Catedra de Drept Public a Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti şi Adjunct al Avocatului Poporului între anii 2005-2006.
[modifică] Biografie
Mihail-Constantin Eremia s-a născut la data de 11 noiembrie 1956 în oraşul Giurgiu. A absolvit Liceul de Muzică din Piteşti în anul 1975, la clasa de vioară. Apoi în anul 1988 a absolvit Facultatea de Drept, secţia de drept administrativ din cadrul Universităţii Bucureşti, clasându-se primul din clasa sa cu media 9,98. În perioada septembrie 1991-iunie 1992 a efectuat studii de doctorat la Universitatea Aix Marseille III din Franţa. În anul 1994 a obţinut titlul de Doctor în drept la Facultatea de Drept din Bucureşti.
După absolvirea Facultăţii în anul 1988, a fost numit în funcţia de jurist la Prefectura judeţului Giurgiu. În martie 1990, este transferat ca jurist la Biroul Naţional de Administraţie Publică, lucrând cu guvernul României.
Din octombrie 1990, şi-a desfăşurat activitatea didactică la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, urcând pe rând treptele ierarhiei didactice: asistent, lector, conferenţiar şi profesor universitar. El a predat cursurile de teoria generală a dreptului şi sociologie juridică.
Din anul 1992 a îndeplinit funcţia de secretar ştiinţific la Catedra de Drept Public şi apoii de locţiitor al şefului de catedră. Domenii sale academice şi ştiinţifice de cercetare au fost următoarele: teoria Generală a Dreptului, sociologie juridică, filosofia dreptului, drepturile omului în Europa, dreptul media, drept constituţional, drept internaţional umanitar şi metodologie juridică.
Printre activităţile academice şi ştiinţifice efectuate de către profesorul Eremia, menţionăm pe cele de: referent ştiinţific în comisiile pentru acordarea doctoratului ştiinţific; consultant ştiinţific în cadrul Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice, coordonat de profesorul universitar doctor Ioan Muraru; referent ştiinţific al unor cursuri universitare, manuale universitare, studii şi articole de specialitate; expert la Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru Comisia de acordare a burselor de studiu în străinătate.
Între anii 2005-2006, prof. dr. Mihail-Constantin Eremia a lucrat ca adjunct al Avocatului Poporului. A decadta la data de 17 aprilie 2006 în oraşul Bucureşti.
[modifică] Cursuri publicate
Mihail-Constantin Eremia este autorul mai multor cărţi de teorie generală a dreptului, dintre care menţionăm următoarele:
- "Sociologie juridică" (reeditare la prima ediţie, Editura Universităţii din Bucureşti, 2000) - în colaborare cu prof. dr. Nicolae Popa şi prof. dr. Ioan Mihăilescu;
- "Sociologie juridică" (ediţia a 2-a, Editura Universităţii din Bucureşti, 2003);
- "Dreptul comunicării-Legislaţia şi Jurisprudenţa presei" (Editura CREDIS, Bucureşti, 2003);
- "Noţiuni de Drept şi Terminologie juridică" (Editura Universităţii Bucureşti, 2004);
- "Dreptul Comunicării publice" (Editura Universităţii Bucureşti, 2004);
- "Introducere în Drept Constituţional" (Editura CREDIS, Universitatea din Bucureşti, 2004);
- "Teoria generală a dreptului" (Editura All Beck, Bucureşti, 2005) - în colaborare cu prof. dr. Nicolae Popa);
- "Teoria generală a dreptului - Sinteze de seminar" (Editura All Beck, Bucureşti, 2005) - în colaborare cu prof. dr. Nicolae Popa);
- "Drepturile omului în Europa, note de curs" (Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, 2005).