Mihail Lermontov

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mihail Lermontov in 1837

Mihail Iurievici Lermontov (rusă: Михаил Юрьевич Лермонтов, n. 15 octombrie – 3 octombrie stil vechi – 1814 d. 27 iulie – 15 iulie stil vechi – 1841) a fost un scriitor romantic rus.

În scurta lui viaţă a fost un duşman declarat al ţarismului, al asupririi şi nedreptăţii, întreaga lui operă fiind un aspru şi necruţător rechizitoriu la adresa celor lângă tron pitiţi, a celor de lege ocrotiţi. Biciuind cu versul lui de fier şi pară viciile societăţii contemporane şi strâmba ei întocmire, propovăduind iubire şi adevăr, Lermontov şi-a afirmat înalta lui concepţie despre rolul poetului şi poeziei. Prigoana celor huliţi de poet pentru fărădelegile lor n-a întârziat să vină. Lermontov ia drumul surghiunului, fiind trimis in Caucaz,din ordinul ţarului. Peisajul sălbatic al naturii caucaziene îl întâlnim în nenumărate poezii lirice, în poemele Mţîri şi Demonul, în romanul “Un erou al timpului nostru”, constituind nu numai un cadru exterior, ci şi o expresie a forţei nestăvilite. În acest cadru poetul îşi afirmă cu o vigoare rară crezul estetic.

Poezia “Poetul” (1838) transmite mesajul major al artistului-cetăţean, care odinioară cu ritmul vânjos al vorbei sale putea la luptă pe ostasi să-i mâie,-în opoziţie cu poetul pasiv care şi-a uitat menirea: Ai dat în schimb pe aur puterea ta de-oţel, ce uimea pe vremuri omenirea. Folosind simbolul pumnalului cu tăiuş fidel şi veşnic treaz, poetul este îndemnat să-şi ducă în lume înalta lui solie. Dar această solie, cuvântul profetic al purtătorului de adevăr şi de dreptate, se loveşte de fastul şi spoiala veacului său lânced şi revolta culminează în stigmatul societăţii mondene, parazitare. Poetul se vede înconjurat de-o

“…gloată cu fel de fel de inşi Cu vorbe şi zorzoane în lumea lor deprinşi, Cu muzica şi dansuri şi minciuni- Predicatori sălbatici adesea-ncep să urle, Sub masca unor oameni cuviincioşi şi buni.” (1ianuarie-1840)

De aici izvorăşte spiritul lui de negare, un dezacord dramatic cu mediul social al clasei dominante pe care-l detesta, sugerându-i imaginea simbolică a profetului hulit, ”lovit cu pietre şi alungat de cei din preajmă-mi răi la fire, în ochii cărora citeşte doar patimă şi răutate” Şi-atunci, scârbit, poetul-profet fuge de oameni în pustiu.” Profetul”-1841. Atitudinea de izolare, de evadare din minciuna şi falsitatea societăţii privilegiate, nu are la Lermontov substanţa intimistă a singurătăţii voite, căutate. Temperamentul lui tumultuos, în maxima incandescenţă a pasiunii, se consumă într-un protest social fecundat de idealurile pozitive ale libertăţii, ale dreptăţii şi egalităţii dintre oameni. Alte poezii: “Meditaţie”, ”Te-apasă greu urâtul…”, “îmi port pustiu prin noapte pasul…”

În ultimii ani ai vieţii 1840-1841, conflictul dintre poet şi despotismul ţarist se ascute la maximum. Scârbit peste masură în momentul plecării în al doilea surghiun- unde, ca şi marele său premergător Puşkin, îşi va găsi moartea într- un duel absurd- poetul este copleşit de amărăciune, luându-şi rămas bun de la acea Ţară de robi şi de stăpâni sătui. Lira lui Lermontov, cu rezonanţe adânci şi bogate, a vibrat pentru tot ce este simţire înaltă şi gând înaripat, iar alături de admirabilele simboluri care vădesc resursele nemăsurate ale unui romantism activ de factura revoluţionară, poetul şi-a închinat multe versuri lirice patriei pe care, fidel şi generos a iubit-o cu toată puterea sufletului său furtunatec.