Numismatică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Numismatica (gr. numisma şi lat. nummus, i sau nomisma, atis - monedă, ban) este ştiinţa auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confecţionate, raporturile dintre diferitele categorii de monedă, circulaţia monetară, alcătuirea Corpusurilor de monede, evoluţia sistemelor monetare dispărute. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor.

Prin natura sa specială, studiul monedei reprezintă un domeniu deosebit de complex şi de complicat, în acelaşi timp, al cercetării istorice, căci moneda conţine, sintetizată în ea, întreaga evoluţie a formaţiunilor politice şi apoi a statului care a emis-o şi în cadrul căruia circulă. Astfel că, apariţia, evoluţia şi răspândirea ei până la tezaurizare reflectă gradul de dezvoltare al societăţii din care provine. Marele numismat francez Ernest Babelon aprecia că "[...]o colecţie de monede este un depozit de documente contemporane care n-au putut fi alterate în decursul timpurilor prin transcrieri greşite, prin interpolări voite, prin suprimări arbitrare sau inconştiente[...]. Ele sunt martori oculari şi oficiali, chemaţi fără încetare să facă mărturisiri în vasta anchetă pe care ştiinţele istorice o întreprind din diferite puncte de vedere asupra trecutului omenirii; o monedă este, mai adeseori de cât se crede, singurul document autentic care a ferit de profanarea uitării, un eveniment istoric[...]" (apud C. Moisil, Două ştiinţe surori: numismatica şi sigilografia, p. 8).

Monedă emisă de voievodul Ţării Româneşti Radu I

În 1690 Franşois le Blanc publică la Paris un catalog privind monedele franceze. Iniţiativa sa a fost continuată, astfel încât în perioada imediat următoare atenţia mediilor ştiinţifice este atrasă de această nouă latură a cercetărilor istorice. Astfel, în 1738 în Germania, la Halle, Johann Schulge anunţa înfiinţarea unui Colegiu particular la celebra universitate din oraş, unde va preda despre monede şi despre ştiinţa numismatică. În 1766 cursul a fost publicat sub formă de carte. Multă vreme numismatica s-a predat ca ştiinţă auxiliară a arheologiei. În 1801 s-a introdus la Universitatea din Coymbra şi la Biblioteca Publică din Lisabona. Astăzi universităţile din Berlin, Hamburg, Heidelberg, Göttingen, Braunschweig, Münster oferă cursuri de numismatică.

Bazele şi metodele de lucru ale numismaticii ca ştiinţă independentă au fost puse la punct abia la sfârşitul secolului, de către abatele Joseph Hilarius Eckhel, care publica la Viena între 1792-1798 prima mare lucrare ştiinţifică despre monede Doctrina nummorum veterum, în 8 volume. Pe baza clasificărilor ştiinţifice şi sistematice a monedelor făcute de Eckhel se va dezvolta numismatica în perioada următoare. Cu el a început metoda ştiinţifică, precisă, în numismatică.

Tot în această perioadă, pe lângă marile biblioteci din capitalele europene: Paris, Londra, Roma, Berlin, Viena, Sankt Petersburg, au luat fiinţă cabinete numismatice care păstrau bogate colecţii de monede şi de medalii. Ulterior se vor înfiinţa, pe lângă aceste cabinete, societăţi numismatice, ceea ce va încuraja dezvoltarea studiilor de specialitate.

În secolul al XIX-lea numismatica a fost introdusă în planurile de învăţământ ale diverselor universităţi. Tot acum medaliile au fost incluse ca obiect de studiu al acestei discipline. S-a remarcat în acest sens lucrarea lui Th. E. Mionnet, Descriptions des médailles antiques, grecques et romaines, avec leur degré de rareté et leur estimation (vol. I-IV, Paris, 1807-1835). Drumul deschis de J. H. Eckhel a fost urmat, printre alţii, şi de marele savant Theodor Mommsen, care, prin lucrarea sa, Geschichte des Römischen Münzwesens (Berlin, 1860), punea bazele numismaticii ca ştiinţă. La sfârşitul secolului, A. Engel şi R. Serrure publicau primul tratat despre monedele medievale, Traité de numismatique du Moyen-Âge (Paris, 1891-1895).

Un catalog important a fost alcătuit de Réthy Laszlo Corpus nummorum Hungariae, în 2 volume (1899, 1907, reeditat în 1958 la Graz). printre cataloagele importante mai pot fi menţionate: Corpus nummorum Italicorum, Roma, 19 volume (1910-1940), Corpus nummorum Poloniae, I, sec. X-XI, 1939, a lui Marian Gumovski, Östereichische Münzprägungen (1519-1938), Viena, ed. a 2-a, 1948, autorii: W. Miller, A. Loehr, E. Holzmair.

Tezaur monetar descoperit la Bâtca Doamnei, judeţ Neamţ

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi-a deschis lucrările la Bruxelles, primul Congres internaţional de numismatică (1891), celelalte ţinându-se la Paris (1901), Bruxelles 1910, Londra 1936, Paris 1953, Roma 1961, Copenhaga 1967, New York 1973, Berna 1979 etc.

Secolul XX s-a remarcat şi prin editarea marilor tratate de numismatică, cum ar fi: Traité des monnaies grecques et romaines, Paris 1901-1932, a lui Ernest Babelon.

În perioada interbelică, cât şi în aceea de după al doilea război mondial, odată cu extinderea cercetărilor arheologice, numismatica a înregistrat progrese remarcabile atât în ceea ce priveşte formarea la scară naţională a unor reputaţi specialişti, cât şi în ceea ce priveşte editarea unor instrumente de lucru şi a unor lucrări de specialitate. Acum au apărut numeroase dicţionare, lexicoane şi glosare numismatice, bibliografii şi corpusuri naţionale. Ştiinţa numismatică universală a beneficiat în a doua jumătate a secolului XX de o serie de specialişti, dintre care cei mai mulţi sunt activi şi în prezent.

În ţara noastră se poate fixa ca dată de referinţă în apariţia numismaticii anul 1536, când, la Bruxelles, apare lucrarea Hungaria în care mare umanist Nicolaus Olahus argumenta originea romană a românilor prin limbă şi prin mărturii numismatice. În secolele următoare moneda a constituit sursă istorică şi pentru Miron Costin (De neamul moldovenilor) şi Dimitrie Cantemir (Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor şi Descriptio Moldaviae). Cu toate acestea nu intră în discuţie un eventual primat al românilor în domeniu căci în lucrările amintite referirile sunt sporadice, lipsite de substanţă.

În 1748 Marin Schmeizel îşi publica la Halle lucrarea Erläuterung Gold und Silberner Münzen von Siebenbürgen (Interpretarea monedelor de aur şi de argint ale Transilvaniei), urmată, peste un veac, în 1840, de o altă lucrare, cea a lui Michad Acknerfi, Die antiken Münzen - eine Quelle der alterer Geschichte Siebenbürgens (Monedele antice o sursă a istoriei antice a Transilvaniei).

Tot în această perioadă, Damaschin Bojincă publică, în 1832-1833 lucrarea despre monedele romane numită Anticele romanilor iar Mihail Ghica publică în acelaşi an primul catalog numismatic românesc: Răgazurile mele sau desfătări numismatice.

Pagină din lucrarea "Coins of the British Comonwealth of Nations", part IV a numismatului Fred Pridmore

La mijlocul secolului al XIX-lea preocupările numismatice cu caracter ştiinţific se intensifică, paralel cu avântul editării documentelor scrise, necesare scrierii istoriei naţionale. O contribuţie remarcabilă a avut publicistul şi colecţionarul de monede şi antichităţi Cezar Bolliac, socotit întemeietorul numismaticii româneşti. Pasionat colecţionar de monede, în anul 1855 colecţia sa cuprindea cca 3500 de piese din diverse perioade. Peste zece ani, o bună parte din ele le va dona Muzeului Naţional de Arheologie creat de domitorul Al. Ioan Cuza, punând astfel bazele Cabinetului Numismatic al muzeului, cabinet care funcţionează şi astăzi. În 1868, Cezar Bolliac a iniţiat primul curs general de numismatică la Universitatea din Bucureşti, urmat de 37 de elevi şi studenţi.

Perioada e la începutul secolului XX este deosebit de intensă în domeniul numismaticii. Astfel, în 1903 se înfiiţează Societatea Numismatică Română care editează un periodic Buletinul Societăţii Numismatice Române.

Continuator al activităţii lui Cezar Bolliac a fost academicianul D. A. Sturza se remarcă prin crearea în 1910 a Cabinetului numismatic al Academiei Române al cărui fond l-a tot îmbogăţit până la sfârşitul vieţii sale.

Constantin Moisil, mare pasionat de numismatică, este numit director Cabinetului Numismatic al Academiei. În această calitate începe catalogarea, clasificarea şi studierea în amănunţime a pieselor numismatice aflate în această colecţie. Totodată, sub egida Academiei Române, începe editarea unei noi reviste adresate cercetătorilor în domeniu (Studii şi Cercetări de Numismatică) iar ulterior creează prima catedră de numismatică la Şcoala de Arhivistică care funcţiona pe lângă Arhivele Statului din Bucureşti devenind astfel iniţiatorul învăţământului regulat de numismatică din ţara noastră.

În ziua de azi, şcoala românească de numismatică este una din cele mai importante ale lumii, în rândurile acesteia pot fi enumerate mari nume ale acestei ştiinţe, recunoscute internaţional, printre care: Costin C. Kiriţescu, Gheorghe Buzdugan, Aurel Golimas, Emil Condurachi, Bucur Mitrea, Octavian Iliescu, Constantin Preda, Petre Diaconu, Judita Winkler şi alţii.