Revoluţia din Februarie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Revoluţia din Februarie din 1917 din Rusia a fost primul stadiu al Revoluţiei ruse din 1917. Rezultatul imediat al acestei revoluţii a fost abdicarea ţarului Nicolae al II-lea.
Revoluţia a apărut în mare parte ca rezultat al insatisfacţiei provocate de modul în care ţarul conducea ţara şi, în mod particular, de tot mai adânca implicare în luptele primului război mondial. A fost un transfer al puterii în mare parte lipsit de vărsare de sânge. Regimul instituit a fost o alianţă dintre liberali şi socialişti care a vrut să iniţieze reforme politice, să aducă la putere un executiv (guvern) şi o Adunare Constituţională alese în mod democratic.
În prima jumătate a lunii februarie, proasta aprovizionare a provocat revolte în capitala Petrograd. Pe 18 februarie (stil vechi) în marea intreprindere din Petrograd, Uzinele Putilov, s-a anunţat o grevă; s-a deschis focul asupra greviştilor şi unele magazine s-au închis, ceea ce a provocat nelinişte şi în alte fabrici. Pe 23 februarie (stil vechi.) (8 martie, stil nou), o serie de întâlniri şi demonstraţii care au fost ţinute cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, s-au transformnat treptat în demonstraţii cu caracter economic şi politic. Ele au continuat în zilele care au urmat. La un moment dat, un batalion de soldaţi a fost trimis să reprime revolta, dar mulţi au dezertat sau şi-au împuşcat ofiţerii şi s-au alăturat revoltei. Asta a dus la abdicarea de pe tron a ţarului Nicolae al II-lea pe 2 martie.
Guvernul Provizoriu Rus care l-a înlocuit pe ţar a fost iniţial condus de un aristocrat liberal, Prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov. După căderea guvernului său, el a fost succedat de un socialist, Alexandr Kerenski. Menţinând Rusia implicată în primul război mondial, Kerenski nu a fost capabil să se descurce cu problemele cărora trebuia să le facă faţă Rusia. Presiunile dinspre dreapta, (precum cele din spatele Afacerii Kornilov) şi dinspre stânga, (în mare parte generate de bolşevici), au pus guvernul sub o presioune crescândă. Pe [[1 martie][ 1917, Sovietul deputaţilor muncitorilor şi soldaţilor din Petrograd a emis Ordinul numărul 1, care cerea soldaţilor să se supună mai de grabă autorităţii sale decât autorităţii Guvernului Provizoriu. Până la urmă, regimul instaurat de Revoluţia din Februarie a fost înlocuit prin forţă în timpul Revoluţiei din Octombrie.
Vezi de asemenea:
- Revoluţia rusă din 1917
- Revoluţia din Octombrie
- Alexandr Kerenski
- Prinţul Gheorghi Evghenievici Lvov
- Guvernul Provizoriu Rus, 1917
- Adunarea Constituţională Rusă
- Lavr Gheorghevici Kornilov/Afacerea Kornilov