Tratatul de la Bucureşti, 1913
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tratatul de la Bucureşti semnat pe 10 august 1913 a fost un tratat de pace semnat între Bulgaria pe de-o parte şi România, Serbia, Muntenegru şi Grecia, pe de alta.
Dat fiind faptul că Bulgaria fusese complet izolată în al doilea război balcanic, fiind ameninţată la frontierele nordice de Regatul României, la cele vestice de armatele aliate greco-sârbe iar la cele sudice de armata otomane, ea a fost obligată să accepte termenii tratatului de pace impus de statele învingătoare. Toate înţelegerile importante privitoare la rectificarea liniilor controversate de frontieră au fost perfectate în întâlnirile comitetelor de specialitate, fiind încorporate în protocoale separate, ratificate oficial de adunarea finală a delegaţilor la tratative.
Cuprins |
[modifică] Prevederile tratatului
[modifică] România
În conformitate cu prevederile tratatului de pace, Bulgaria ceda României porţiunea cunoscută ca Dobrogea de Sus (Cadrilaterul), de la vest de Tutrakan (Turtucaia) până la malul vestic al Mării Negre, la sud de Kranevo (Ecrene). Cadrilaterul avea o suprafaţă de aproximativ 6.960 km2, o populaţie de circa 286.000 de locuitori şi includea fortăreaţa Silistra şi oraşele Turtucaia (port la Dunăre şi Balcic (port la Marea Neagră).
În plus, Bulgaria se obliga să distrugă toate fortăreţele existente şi să nu construiască altele la Ruse ori la Şumen, sau în orice altă locaţie dintre aceste două puncte, sau pe o rază de 20 km în jurul Balcicului.
[modifică] Serbia
Frontiera estică a Sebiei avea să fie trasată de la piscul Patarika, de pe vechea frontieră, de-a lungul cursului râurilor Vardar şi Struma, până la frontiera bulgaro-elenă, cu excepţia cursului superior al râului Strumica, care rămânea în partea bulgărească a frontierei. Teritoriul pe care îl câştiga Serbia cuprindea Macedonia centrală, înclusiv Ohrid, Bitola, Kosovo, Štip şi Kočani şi partea răsăriteană a sangiacului Novi Pazar. Prin acest aranjament, Serbia a câştigat aproximativ 39.470 km2 Şi în jur de 1.500.000 de locuitori.
[modifică] Grecia
Frontiera dintre Grecia şi Bulgaria a fost trasată de la vârful Belasiţa spre vărsarea râului Mesta (Nestos) în Marea Egee. Această concesiune teritorială, la care Bulgaria s-a opus cu fermitate, aflată însă în conformitate cu directivele din notele prezentate la negocieri de Imperiul Rus şi Austro-Ungaria, îi asigura Greciei o mărire a teritoriului cu 4.395.000 km2. Acest teritoriu câştigat de Grecia cuprindea Epirul, Macedonia sudică, Salonicul, Kavala şi litoralul Mării Egee până la vărsarea râului Mesta (Nestos), lăsându-i Bulgariei o ieşire al Marea Egee de numai 113 km, de la vărsarea râului Nestos până la gura râului Mariţa şi acesul la portul de importanţă secundară Alexandroupolis (Dedeagaci). Grecia şi-a extins şi frontiera nordică incluzând fortăreaţa Ianina. (În plus, Creta a fost atribuită în mod definitiv Greciei şi a fost luată în stăpânire pe 14 decembrie acelaşi an).
[modifică] Bulgaria
Bulgaria a căpătat în urma tratatului de pace o parte a Macedoniei, inslusiv oraşul Strumiţa, Tracia de vest şi 70 de mile (113 km) de litoral la Marea Egee, în total 25.027 km2 şi o populaţie de 129.490 de locuitori.
[modifică] Aprecierea tratatului
Termenii foarte duri ai păcii împuse Bulgariei au contrastat cu ambiţiile guvernului de la Sofia din momentul declanşării războiului: nu s-a reuşit cucerirea Macedoniei, (care fusese pricipalul obiectiv al războiului, în special oraşele Ohrid şi Bitolia). Rămânând doar cu o ieşire neînsemnată la Marea Egee şi cu doar un port de mică importanţă (Dedeagaci), ţara a fost obligată să abandoneze proiectele pentru instaurarea hegemoniei bulgare în Balcani.
În ciuda faptului că s-a aflat în tabăra învingătorilor, cucerind importantul oraş Salonic, Grecia a fost puternic nemulţumită. Grecia primise şi portul Kavala şi teritoriul la est de acesta în urma insistenţelor regelui Constantin I şi a şefilor armatei greceşti, în ciuda sfaturilor date de primul ministru Eleftherios Venizelos. Grecia a trebuit să facă faţă opoziţiei Italiei atunci când a ridicat pretenţii asupra sudului Albaniei şi asupra Insulelor Egeene (Vedeţi şi: Insulele Dodecaneze). La sfârşitul războiului, Grecia mai avea pretenţii asupra unor teritorii locuite în acel moment de aproximativ 3.000.000 de greci.
[modifică] Vedeţi şi:
[modifică] Bibliografie
- Anderson, Frank Maloy şi Amos Shartle Hershey, Handbook for the Diplomatic History of Europe, Asia, and Africa 1870-1914, Prepared for the National Board for Historical Service, Government Printing Office, Washington D.C., 1918
