Vărbilău, Prahova

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Vărbilău


[[Imagine:\|80px\|Stemă]]

Judeţ

Prahova

Atestare

Primar

Ion Ionita, , din 1990

Suprafaţă

km²

Populaţie ([[|]])

7277 locuitori

Densitate

loc./km²

Amplasare

0°0′0″N, 0°0′0″E

Sate

Cod poştal

{{{cod-poştal}}}

Sit web

ro [ ]

{{{note}}}

Vărbilău este o localitate în judeţul Prahova, Muntenia, România.

Localitatea, deşi în ansamblul ţării nu prezintă o importanţă deosebită, la nivel regional ea are un rol important datorat amplasării sale între cele trei oraşe prahovene: Slănic, Plopeni şi Vălenii de Munte, precum şi a resurselor naturale şi umane pe care le deţine.

[modifică] Istoricul cercetărilor

Lucrãrile cartografice care au tangenţã cu zona în studiu, sunt de fapt şi cele mai vechi cercetări ale regiunii. Astfel, pot fi amintite: Harta Stolnicului Cantacuzino, apărută la Padova în 1700 sub numele “Index geographicos celssimi Principatus Wallachiae,…”, unde Vărbilăul este inclus în judeţul Săcuieni, apoi harta lui Specht (1790 - 1791), harta lui Valestinli (1797), harta lui Preffa Pazzini Carli (1790). În secolul XIX, avem o serie de hărţi ruse (1804,1820,1828,1833,1835,1853). În 1872, apare harta intitulată “Harta României istorică, politică, comercială”, avându-l ca autor pe maiorul D. Pappasoglu, iar în 1882 apare o hartă a judeţului Prahova care cuprinde fiecare plai şi plasă în parte, alcătuită în total din 7 foi, la scara 1: 200.000, hartă întocmită de ing. Crapelianu. Harta Prahovei apărută în 1900 este prima hartă pe care apare o împărţire în cercuri, comune, sate şi cătune.

Studiile geologice privind comuna Vãrbilãu datează încă din secolul XIX. Începând cu secolul XX se remarcă W. Teissyre în 1907 cu lucrarea ”Stratigrafia regiunilor petrolifere din Subcarpaţi.” În 1927 D.M.Preda publică date privind geologia văii Teleajenului în zona subcarpatică. Studii în ceea ce priveşte geologia pentru regiunea cuprinsă între valea Teleajenului şi Valea Prahovei, se datoresc şi profesorului M. Filipescu care începând cu 1926 şi până în 1932 a publicat mai multe lucrări privind stratigrafia şi tectonica regiunii.

Lucrările cu caracter strict geografic şi care să trateze comuna, nu există. Există însă lucrări şi nu sunt puţine, care tratează o arie mult mai extinsă. În anul 1893 apare “Dicţionarul Geografic al judeţului Prahova”, ce îi avea ca autori pe: P. Brătescu I. Moruzi şi C. Alexandrescu, lucrare unde sunt analizate fiecare sat, apă, munte, în parte. În 1937, Constantin C. Giurăscu, publică lucrarea intitulată “Judeţele dispărute din Ţara Românească”, unde face o analiză amănunţită asupra judeţului Saac (Săcuieni) – judeţ desfiinţat la 1 ianuarie 1845.

Trebuie amintită aici şi “Monografia judeţului Prahova” scoasă de Nicolae Pavel şi Nicolae Simache în anul 1943, unde sunt trecute date statistice şi analize demografice extrem de precise. În 1966, V. Tufescu -“Subcarpaţii” – apărută în Editura Ştiinţifică, Bucureşti, în care pe lângă multe alte informaţii sunt prezentaţi şi Subcarpaţii Teleajenului şi Prahovei. Tot în 1966, V. Mihăilescu – “Dealurile şi Câmpiile României” – în care se acordă spre studiu un capitol despre Subcarpaţii Munteniei Centrale.

[modifică] Aşezarea

Din punct de vedere geodezic, comuna Vărbilău se extinde în latitudine de la paralela de 45º07’05’’ în sud, punctul considerat fiind limita sudică a satului Coţofeneşti, iar spre nord, până la paralela de 45º12’02’’ punctul considerat fiind vârful Găvanu, de 563,65 m. altitudine. De la est la vest, comuna se extinde de la 26º00’38” longitudine estică, punctul calculat fiind un martor de eroziune situat pe interfluviul dintre Bughea şi Vărbilău şi până la 25º52’57” punctul calculat fiind confluenţa pârâului Aluniş cu Vărbilăul. Din calcule rezultă o desfăşurare a comunei pe 4’57” în latitudine şi pe 7’41” în longitudine.

Din punct de vedere administrativ, teritoriul studiat se află în cadrul judeţului Prahova, la 33 km. nord-nord vest de oraşul Ploieşti, 6 km. sud de Slănic şi 9 km. vest de Vălenii de Munte. Până în 1845 a făcut parte din judeţul Saac, dar în decursul timpului, a mai fost înglobat şi în alte unităţi administrative ca: Regiunea Ploieşti, Plasa Văleni, Plasa Slănic.

Comuna se desfăşoară pe o direcţie generală nord-vest – sud-est şi ocupă o suprafaţă de 4206 ha.(0,89% din suprafaţa judeţului Prahova), având lăţime maximă în sectorul nordic de 7,7 km şi o lăţime de doar 1,75 km. în sectorul de îngustare dintre Poiana Vărbilău şi Coţofeneşti . De la nord la sud, comuna are o extindere maximă de 8,5 km.pe axa Slănic – Coţofeneşti.

Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Vărbilău se învecinază la nord cu bazinetul Slănic, la nord-vest cu bazinetul Aluniş, spre vest are ca limită bazinul râului Cosmina, spre sud – depresiunea Mislea – Podeni, iar spre est, bazinul râului Teleajen. Deci, teritoriul studiat face parte din Subcarpaţii Teleajenului. În cadrul acestora din urmă, prezintă o poziţie centrală-esticã, aflându-se la distanţã medie de 10 km. vest faţã de Teleajen şi la aproximativ 30 km. est de râul Doftana, iar faţă de marile unităţi fizico-geografice - Carpaţii de Curbură în nord şi Câmpia Înaltă a Ploieştiului în sud, ocupă o poziţie mediană. Comuna se află aşezată pe terasele şi în lunca înaltă a râului Vărbilău, cu o concentrare umană mai semnificativă în bazinetul microdepresionar al Vărbilăului, iar vetrele satelor sunt amplasate pe versanţii însoriţi.

Din punctul de vedere al limitelor , comuna în studiu, are limite administrative cu oraşul Slănic la nord (4,25 km. – 11,1 %), la nord-vest cu comunele Ştefeşti (2,1 km – 5,5 %) şi Aluniş (1,6 km. – 4,19 %), la vest sunt comunele Cosminele (6,6 km – 17,3 %) şi Vâlcăneşti (5,8 km. – 15,2 %). În sud, se învecinează cu comuna Dumbrăveşti (7,1 km – 18,6 %), spre est are cea mai lungă limită – cu comuna Gura Vitioarei (9,6 km. – 25,1 %), iar în nord-est avem comuna Teişani, cu doar 1,1 km (2,8 %). În total, comuna Vărbilău are limite administrative pe 38,16 km, învecinându-se cu alte comune 88,9 % şi cu un oraş 11,1 %.

[modifică] Geologia

Regiunea studiată în lucrarea de faţă este situată în zona colinelor subcarpatice, pe capetele de afundare ale depozitului Flişului paleogen, care constitue cei doi pinteni, Pintenul de Văleni şi Pintenul de Homorâciu-Prăjani. La sud, depozitele paleogene sunt mărginite de o importantă linie tectonică de-a lungul căreia ele încalecă peste depozitele neogene. Peste Paleogen invadează dinspre sud Neogenul care formează cuvete dispuse în două zone principale: o zonă meridională de care ţin cuvetele de Vitioara-Predeal, Vărbilău-Trestioara şi o zonă nordică de care ţin cuvetele de Drajna şi Slănic.

[modifică] Relieful

Comuna Vãrbilãu, se înscrie prin aşezare şi prin caracteristicile morfografice şi morfometrice în tipul specific de relief al Subcarpaţilor Curburii, dominaţi de alternanţa dealurilor şi depresiunilor, a culoarelor de vale, a martorilor de eroziune, precum şi larga dezvoltare spaţială a proceselor actuale.

Urmărită în dezvoltarea ei, morfologia regiunii subcarpatice din cadrul comunei Vãrbilãu, poartă amprenta îndeosebi a agentului fluviatil a cărei forme rezultate au servit drept câmp de desfăşurare a altor procese. Dezvoltarea ritmică a reliefului a avut drept consecinţă apariţia a trei trepte morfologice principale: suprafeţe de eroziune, terasele şi luncile actuale. La acestea se adaugă morfologia minoră rezultată din acţiunea proceselor de pantă care în anumite condiţii fizico-geografice se desfăşoară cu o intesitate deosebită, ajungând în unele sectoare să fie procesul predominant.

Din punct de vedere morfografic, pe cea mai mare lungime, interfluviile sunt rotunjite (431,12 km). Pe interfluviile din cadrul comunei se observă un număr mare de martori de eroziune, amplasaţi cu precădere în zona sud-vestică, dar mai ales în nord şi nord-est.

Din punct de vedere hipsometric, comuna Vărbilău are o altitudune medie de 457 m, minima fiind de 260 m la ieşirea Vărbilăului din Coţofeneşti, iar maxima înregistrându-se în vârful Măgura – 653,54 m. În profil longitudinal, acest nivel are o cădere destul de pronunţată atât pe direcţia nord-sud, cât şi pe direcţia nord-vest – sud-est, respectiv dinspre zona dealurilor înalte spre Valea Teleajenului. Nivelele de terase însoţesc aproape întreg cursul Vărbilăului pe teritoriul comunei omonime, având o desfăşurare mai mare pe partea stângă a văii: 70 – 74 m, 49 – 53 m, 25 – 29 m, 6 – 9 m. Lunca este simetrică şi are o lăţime variabilă ce creşte de la limita de nord-vest a comunei unde atinge 250 m, spre zona mediană a cursului Vărbilăului unde are valori de 350 – 450 m.,cu o cădere de nivel de 45m. Prezintă maluri înalte, forme de acumulare fluviatilă.

Densitatea fragmentării reliefului pe teritoriul comunei Vărbilău este relativ mare interfluviile fiind afectate de un mare număr de cursuri de apă intermitentă. Valorile de sub 2 km / kmp se întâlnesc doar în jumătatea nordică a zonei şi ocupă 13,3% din suprafaţă. Între 2,01 – 3,00 km / kmp avem suprafeţe deţinând 17,2 % din totalul teritoriului. Cele mai mari suprafeţe (27,3 %) sunt ocupate de terenurile cu fragmentări cuprinse între 3,01 – 3,50 km / kmp. Valori cuprinse între 3,51 – 4,00 km / kmp ocupa o suprafaţă de 22,6% din teritoriul comunei. Cele mai mari valori le întâlnim de regulă în lunca Vărbilăului, unde se ajunge la valori ale densităţii fragmentării reliefului de peste 4,01 km / kmp. Suprafeţele cu valori de peste 4,01 km / kmp acoperă 21,1 % din totalul comunei. Valoarea maximă a densităţii fragmentării reliefului = sud-vestul comunei (4,77 km / kmp) iar valoarea minimă, în nord-est (1,00 km / kmp).

Adâncimea fragmentării reliefului are în general, valori inverse cu cele ale densităţii fragmentării, reţeaua hidrografică intermitentă realizând o săpare a malurilor mai puţin accentuată. Ea descreşte odată cu altitudinea, în perimetrul vetrelor localităţilor fiind în medie sub 100 – 150 m. Adâncimea fragmentării reliefului impune nivelul de bază al văilor temporare, determinănd gradul lor de eroziune al versanţilor.

Valori sub 50 m / kmp sunt puţine (7,5 %) şi le întâlnim în lunca râului, în perimetrul vetrei satelor Vărbilău şi Coţofeneşti (aici avem şi valoarea minimă de 41 m / kmp). Intervalul următor, cu valori cuprinse între 51 – 100 m / kmp ocupă o suprafaţă mai mare (17,5 %), în zona de confluenţă a Vărbilăului cu Slănicul şi pe teritoriul satului Poiana Vărbilău. Cea mai mare suprafaţă a comunei (41,2 %) are valori ale adâncimii fragmentării reliefului cuprinse între 101 – 150 m / kmp şi ocupă: tot nord-vestul localităţii, dealul Tâmpa şi vestul satului Coţofeneşti. Între 151 – 200 m / kmp avem 27,1 % din teritoriu, cu răspândire în zona versantului stâng al Slănicului, Podu Ursului, Sineşti, etc. Cele mai mari valori, de peste 201 m / kmp se găsesc în dealul Măgura şi în apropierea satului Coţofeneşti, unde avem şi maximul pentru comuna Vărbilău – 221 m / kmp.

Expoziţia versanţilor reprezintă un indicator foarte important, mai ales în modul de amplasare al arealelor locuite şi al tipurilor de culturi pretabile zonei respective.

Analizând modul de orientare al versanţilor, putem spune că datorită unui procentaj de 23,11 % al terenurilor cu expunere spre sud, sud-vest şi sud-est, precum şi 20,99 % terenuri cvasiorizontale, (total 44,10 %), rezultă un grad mare de favorabilitate pentru activităţile umane în general şi pentru agricultură în special.

De o mare extensie sunt procesele actuale: alunecările de teren, prăbuşirile, soliflxiuni,etc.

[modifică] Clima

Radiaţia solară directă este cifrată la 70 - 75 kcal / cmp anual, iar dacă se adaugă şi radiaţia difuză, se ajunge la o valoare a radiaţiei totale de 115 – 120 kcal. / cmp / an. Din aceasta o parte este reflectată, o alta este absorbită, iar în final rămân 40 – 42 kcal / cmp / an radiaţie efectivă ). Comuna Vărbilău se aflã în cadrul zonei deluroase de tranziţie dintre cea montană înaltă ( mai răcoroasă ) şi zona de câmpie ( mai caldă ) deci clima va fi de dealuri înalte ( peste 500 m ). Acestui tip de climat îi corespunde o valoare a temperaturii medii anuale de 9 – 10º (media anuală la Câmpina este de 9,6º ), cu amplitudini termice anuale medii de 22 – 24º (în ianuarie media temperaturii este de -2 - 3º C, iar în iulie de 20…21ºC). Cantitatea medie anuală de precipitaţii este de 687,0mm.Direcţia dominantă a vânturilor este SE şi NV,viteza medie= 2-3 m/s

[modifică] Hidrografia

Comuna Vărbilău se extinde ca suprafaţă pe trei bazine hidrografice: bazinul râului Vărbilău (92,3%), bazinul râului Cosmina (5,2%) – prin două sectoare: la vest de Coţofeneşti, pe valea Glodului şi la sud-vest de satul Podu Ursului pe valea Manucu, iar cel de-al treilea bazin hidrografic este cel al râului Bughea (2,5%) – în nord-estul comunei. Datorită faptului că cea mai mare parte a suprafeţei comunei (38,82 kmp. din 42,06 kmp.) se găsesc în cadrul bazinului râului Vărbilău, majoritatea referirilor hidrografice s-au făcut la acest bazin. Nivelul apei freatice se află la 1 – 3 metri adâncime în zona de luncă şi la 4 – 10 metri în zona teraselor inferioare. În hidrografia comunei se impune râul Vărbilău, cel mai mare afluent al Teleajenului, care are o lungime de peste 36 km (11,92 km pe teritoriul comunei) şi un bazin hidrografic de 215 kmp (38,82 kmp pe teritoriul comunei).Vărbilăul îşi are izvoarele în munţii Radila Mare (Grohotiş), la altitudinea de 1440 m

[modifică] Vegetaţia

Cea mai mare parte a comunei este acoperitã cu vegetaţie forestieră (43,8%) şi pajişti secundare instalate pe locul fostelor păduri (24%). Urmărind repartiţia vegetaţiei distingem clar influenţa elementelor morfometrice – care imprimă zonalitatea verticală, dar şi influenţa elementelor morfologice (bazinete, microdepresiuni), care produc abateri de la regula generală. Zonal, pe altitudine, regiunea este inclusă în etajul nemoral al pădurilor de foioase cu : etajul pădurilor de fag (Fagus silvatica,) , etajul pădurilor de stejar (între aceste două etaje se distinge un subetaj de amestec, stejar cu fag), dintre speciile lemnoase mai amintind: Quercus robur, Quercus petraea, Fraxinus excelsior, Ulmus procera, Acer campestris.

Pe suprafeţe mai restrânse, cu condiţii microclimatice sau edafice (de sol) specifice, în cadrul etajelor mai sus amintite apare şi o vegetaţie intrazonală, după unii autori, azonală : asociaţii de luncă, asociaţii de mlaştină, asociaţii de terenuri salinizate, vegetaţie sagetală sau ruderală.

[modifică] Solurile

Solurile sunt din Clasa argiluvisoluri (soluri brune argiloiluviale, soluri brune luvice soluri brune luvice şi soluri brune acide, luvisoluri albice) Clasa cambisoluri : (soluri brune acide ) Clasa solurilor hidromorfe (soluri negre clinohidromorfe) Soluri neevoluate : (soluri aluviale de luncă, regosol)

[modifică] Populaţia

Comuna Vărbilău face parte din rândul localităţilor rurale mari din punct de vedere al numărului populaţiei, având un număr de 7277 locuitori (în 1998) şi are o suprafaţă de 4206 ha.(42,06 kmp). Populaţia este grupată în 5 sate, cel mai mare fiind Vărbilăul (peste jumătate din numărul total al populaţiei) şi are o densitate medie la nivelul comunei de 173,01 loc / kmp (apropiată de media pe judeţul Prahova). Natalitatea este de numai 10,6%0 , valoare apropiată mediei pe ţară (10,2 %0). Mortalitatea în 1998 se situa la 14,2 %0 mortalitatea infantilă se situează la un nivel scăzut, de 7 %0 Sporul natural după 1990, s-a reinstalat tendinţa de scădere a numărului populaţiei, sporul natural înregistrând valori de – 1,2 %0. Densitatea populaţiei a ajuns la 171 loc / kmp. Majoritatea populaţiei este repartizată altitudinal pe treptele hipsometrice de 280 – 400 m. cu extinderi digitate până la 450 m

**Populaţia comunei Vărbilău pe sate**
Localitatea	Nr. locuitori	%	Densitatea (loc/kmp)
Vărbilău	3.858	53,0	205,2
Poiana Vărbilău	1.297	17,8	182,6
Livadea	1.096	15,1	152,2
Coţofeneşti	955	13,1	144,7
Podu Ursului	71	1,0	29,6
TOTAL	7.277	100	173,01

În etapa actuală, fenomenul de îmbătrânire a populaţiei continuă, însoţit şi de o uşoară feminizare, ca urmare a scăderii natalităţii şi a măririi speranţei de viaţă a populaţiei feminine (70,6 ani) faţă de populaţia masculină (67,5 ani).

Populaţia activă pe ramuri ale economiei : AGRICULTURĂ INDUSTRIE SERVICII ŞOMERI NUMĂR 223 2050 472 259 % 7,42 68,24 15,72 8,62

Astăzi, există un număr de 291 ţigani (4 %) având domiciliul în două zone compacte şi anume: în satul Vărbilău în apropierea terenului de fotbal, iar cea de-a doua şi cea mai numeroasă, în satul Poiana Vărbilău, la baza dealului Ţigăneşti.

[modifică] Aşezările

Formele majore ale reliefului, dar mai ales micromorfologia, au condiţionat apariţia şi dezvoltarea aşezărilor umane pe teritoriul comunei Vărbilău, precum şi fizionomia şi mărimea demografică a acestora. Sate Număr (kmp) % loc/kmp) VĂRBILĂU 3.858 18,8 44,76 205,2 LIVADEA 1.096 7,2 17,14 152,2 PODU URSULUI 71 2,4 5,71 29,6 POIANA V. 1.297 7,1 16,9 182,6 COŢOFENEŞTI 955 6,6 15,7 144,7 Se pot diferenţia în funcţie de poziţia geografică următoarele tipuri de sate:

Sate de terasă. Ele îşi au vatra fie pe podurile teraselor, fie în părţile periferice ale terasei spre contactul cu lunca, beneficiind astfel de fertilitatea ei şi de apa potabilă, fie spre contactul cu versanţii, în zona de adăpost. Vatra satelor de terasă este evoluată sub raport morfologic şi ca organizare socială şi economică, dar datorită extensiei transversale relativ mică a teraselor, evoluţia lor este stopată pe această formă de relief. Ele concentrează un număr mare de locuitori, prezintă o textură bine conturată şi suportă modernizări. În această categorie se includ satele Livadea şi Coţofeneşti (a doua respectiv prima terasă ).
Satele de terasă şi versant cun sunt Vărbilăul şi Poiana Vărbilău au evoluat din categoria satului de terasă având acum o extensiune verticală de până la 450 m. altitudine. Ele au cel mai mare număr de locuitori şi ocupă versanţii cu expunere sud-vestică, fiind confruntate cu procesele geomorfologice actuale.
Podu Ursului este inclus în categoria satelor de coamă de deal (de interfluviu). Acest sat nu prezintă o textură şi o structură bine conturate. Datorită poziţiei, el prezintă dificultăţi de acces spre căile de comunicaţie, deci este confruntat cu un grad ridicat de izolare.

Amplasarea pe diferite forme de relief condiţionează printre altele şi extensiunea spaţială a aşezărilor şi implicit a nunărului de locuitori. Din acest punct de vedere, în cadrul comunei Vărbilău, întâlnim următoarele categorii de mărime a satelor:

aşezări mari (1.500 – 5.000 locuitori), categorie din care face parte satul Vărbilău de care aparţin 3.858 persoane.
aşezări mijlocii (500 – 1.500 locuitori), unde se încadrează satele Poiana Vărbilău (1.297), Livadea (1.096) şi Coţofeneşti (955).
aşezări foarte mici (sub 100 locuitori), unde includem satul Podu Ursului (71)

O altă clasificare importantă se referă la modul de aşezare al gospodăriilor în vatră, rezultând mai multe categorii de structuri. Pe teritoriul comunei Vărbilău întâlnim doar două tipuri caracteritice de sate. Cele de pe valea râului, sunt toate sate răsfirate, iar Podul Ursului prezintă caracteristicile satelor risipite:

satele răsfirate – reprezintă satul tipic românesc. Aici, distanţa dintre gospodării este redusă, dar o parte din teritoriul cultivat se află în vatra satelor şi aceasta din cauza condiţiilor de relief. Din categoria satelor răsfirate fac parte: Coţofeneşti, Poiana Vărbilău, Vărbilă şi Livadea.
satul risipit – mai poartă denumirea de sat dispersat. Podul Ursului se include în această categorie datorită faptului că în mare parte, vatra satului se confundă cu moşia, datorită distanţelor mari dintre gospodării.

Din punctul de vedere al texturii (ordinea internă a străzilor), datorită condiţiilor geomorfologice şi aici mai ales datorită fragmentării mari, toate satele intră în categoria texturii neregulate, caracterizată prin lipsa ordinii în trasarea căilor de acces, acestea urmărind formele de relief. În ceea ce priveşte forma (modul de grupare al gospodăriilor), criteriu legat de textură, se poate afirma că toate satele sunt mononucleare, excepţie făcând Vărbilăul (ca nuclee separate de cel central pot fi amintite cartierele Sineşti şi Băicăneşti). Livadea este o localitate clasică pentru categoria satelor-stradă biliniare, atribute asemănătoare întâlnindu-se şi în cazul Coţofeneştiului.

FUNCŢIILE localităţilor reprezintă legătura dintre componentele demografice, economice şi teritoriale. În această direcţie, putem afirma că majoritatea satelor sunt predominant agricole.

Poiana Vărbilău, Podu Ursului, Livadea şi Coţofeneşti sunt sate cu funcţie agricolă datorită faptului că pe teritoriul lor nu există unităţi industriale şi nici o altă funcţie nu este prezentă aici.
satul reşedinţa de comună, are funcţii mixte, pe lângă cea administrativă (primaria comunei Vărbilău), aici fiind prezente câteva unităţi de mică industrie cu un număr de 45 de angajaţi: 2 brutării (30 angajaţi), moară (10 angajaţi), apoi în ultimii ani s-au dezvoltat mult unităţile comerciale ce ţin de domeniul comerţului si serviciilor şi nu în ultimul rând, satul Vărbilău are o importantă funcţie de transport, aici fiind punctul de transfer al călătorilor ce vin pe calea ferată până la gara din localitate şi iau autobuzul spre Aluniş, Bertea sau Ştefeşti, localităţi situate în bazinul superior al râului Vărbilău.
toate satele au şi funcţia de localităţi dormitor datorită navetismului practicat din satele comunei Vărbilău spre Plopeni, Slănic sau Ploieşti.

În ceea ce priveşte condiţiile de locuit, pe ansamblul comunei se află un număr de 2261 de gospodării, alcătuite din: 1 persoană (424), 2 persoane (541), 3 persoane (406), 4 persoane (365) iar mai mult de 4 persoane (525). Nu se mai păstrează arhitectura tradiţională în construcţia noilor locuinţe decât parţial.Cladirile mai vechi au însă o linie arhitectonică specifică zonei subcarpatice înalte, cu elemente ornamentale de traforaj în lemn, elemente întâlnite şi în arhitectura oraşului Comarnic. Multe asemenea clădiri se întâlnesc în satul Poiana Vărbilău dar cea mai reprezentativă, este clădirea în care funcţionează sediul Romtelecom din Vărbilău declarată Monument de Arhitectură (sec. XIX)-

[modifică] Economia

Situată în partea de nord a zonei industrial agrare a judeţului Prahova, comuna Vărbilău se înscrie între localităţile cu funcţie dominant agricolă, având suprafaţa terenului agricol de 45,9 % (1934 ha). În cadrul acesteia, principala resursă o constituie păşunile (436 ha) şi fâneţele (758 ha), care împreună reprezintă peste 61,7 % fiind amplasate pe terenuri cu fertilitate bună. Această situaţie influenţează pozitiv dezvoltarea sectorului zootehnic. Livezile de pomi fructiferi ocupă de asemenea o suprafaţă importantă : 26,2 %, din suprafaţa terenului agricol. Terenul arabil (223 ha), care deţine aproximativ 11,5 % din terenul agricol, nu este foarte fertil, împiedicând cultura plantelor cerealiere. Totuşi, pe areale restrânse şi în special în gospodăriile individuale (exploataţii agricole foarte reduse). Ramuri dezvoltate în special în ultimii ani, comerţul şi serviciile numără cele mai multe unităţi, iar personalul ce activează în domeniu este de circa 68 persoane. Numărul total al unităţilor este de 32, dintre care 26 sunt comerciale iar restul sunt unităţi prestatoare de servicii. Profilul lor este preponderent nealimentar sau mixt, remarcându-se mai slaba dezvoltare a sectorului alimentar.

[modifică] Căi de comunicaţie

Comuna Vărbilău este traversată pe direcţia nord – sud de drumul judeţean DJ 102 B până la intrarea în satul Vărbilău şi continuat spre Slănic de drumul judeţean DJ 102 G. În Poiana Vărbilău drumul DJ 102 B se înderaptă spre est , traversând Dealurile Bughei spre Vălenii de Munte. Din centru satului Vărbilău, din DJ 102 G se desprinde spre vest drumul judeţean DJ 101 A, spre Aluniş-Bertea. La limita de nord-vest a comunei din DJ 101 A se ramifică spre Ştefeşti drumul comunal DC 14. Toate acestea sunt şosele asfaltate, restul drumurilor interioare fiind neclasificate. În total, şoselele asfaltate se întind pe 19, 9 km .Pe teritoriul comunei există două poduri rutiere importante : unul peste râul Vărbilău la limita dintre satele Coţofeneşti şi Poiana Vărbilău, iar cel de-al doilea peste râul Slănic în comuna Vărbilău. Comuna Vărbilău este deservită de calea ferată Ploieşti - Plopeni - Slănic care asigură legătura cu oraşale de mai sus şi implicit cu toate localităţile înşirate pe acest traseu. Pe teritoriul comunei funcţionează patru staţii CFR : Coţofeneşti, Poiana Slănic, Vlădeşti şi Vărbilău (27 % din totalul staţiilor).

[modifică] Turismul

În cadrul comunei nu sunt la ora actuală dotari turistice adecvate dar jurul comunei Vărbilău există în prezent o zonă puternic dezvoltată din punct de vedere turistic, dintre obiectivele cele mai importante putând fi amintite: salina şi lacurile antropice din staţiunea Slănic (7 km. nord), casa memorială Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, mănăstirile Suzana şi Crasna, etc.