Violenţele interetnice de la Târgu Mureş

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Violenţele interetnice de la Târgu Mureş au fost confruntările grave care au avut loc între 19 martie şi 21 martie 1990 la Târgu Mureş, în urma cărora cinci oameni şi-au pierdut viaţa, sute de oameni au fost brutalizaţi şi răniţi, iar convieţuirea interetnică în Târgu Mureş a fost alterată considerabil. În opinia unor autori citaţi mai jos, evenimentul ar fi fost pus la cale de lucrători din fosta Securitate pentru a justifica nevoia înfiinţării S.R.I., fapt care a avut loc pe 25 martie 1990.

[modifică] Desfăşurare

Cu toate că aniversarea revoltei maghiare antihabsburgice de la 1848 se încheiase pe 15 martie 1990 în mod paşnic, pe 19 martie 1990 au descins la Târgu Mureş săteni din zona Gurghiului care au atacat sediul UDMR, dar şi pe cele ale PNŢ şi PNL, sub privirile încurajatoare ale forţelor de ordine. Între victime s-a aflat unul din liderii comunităţii maghiare din Transilvania, scriitorul András Sütő. Acesta a fost bătut bestial, viaţa fiindu-i pusă în pericol prin leziuni multiple. Deplasarea sătenilor a fost organizată de lucrători ai fostei Securităţi, care au pus la dispoziţia lor mai multe autobuze, îndrumându-i de asemenea spre sediile partidelor de opoziţie. Motivul prezentat sătenilor a fost acela că steagul Ungariei ar fi fost amplasat pe clădirea primăriei municipiului Târgu Mureş, iar sediul acesteia ar fi fost ocupat de elemente turbulente maghiare care ar fi declarat ocuparea oraşului. Partidele burgheze româneşti (PNL şi PNŢ) au fost prezentate ca instrumente ale străinătăţii, opinie larg răspândită în anul 1990 şi făcută plauzibilă prin faptul că liderii acestor partide, Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu, erau recent întorşi din exil.

La auzul veştilor alarmiste locuitorii a două sate româneşti din Valea Gurghiului, Hodac şi Ibăneşti s-au deplasat cu autobuze la Tîrgu Mureş pentru a face "curăţenie" (acţiunile s-au desfăşurat în mod asemănător cu mineriadele). Înarmaţi ca şi răsculaţii, noii veniţi au calmat în opinia lor lucrurile. Grupul maghiar a reuşit să incendieze autobuzele cu care veniseră noii combatanţi şi să-i agreseze pe săteni.

Pe fondul venirii sătenilor din Valea Gurghiului, pe 20 martie 1990 s-au adunat 15.000 de maghiari în centrul oraşului ca să protesteze faţă de întâmplările din ziua precedentă. În acea zi s-au consolidat taberele adverse, compuse din români, respectiv din maghiari. Aceste tabere s-au ciocnit atât ideatic, dar şi fizic, totul culminând cu violenţe stradale deosebit de grave.

Aşezarea celor două grupuri în centrul oraşului a favorizat izbucnirea violenţelor. Grupul românilor era aşezat pe partea de vest a centrului (în faţa hotelului Grand), iar grupul maghiar pe partea de est, lângă statuia soldatului necunoscut aproape de statuia lui Avram Iancu; taberele erau delimitate de un cordon nesemnificativ de poliţişti.

Din motive cultural-simbolic-istorice partea dinspre hotelul Grand a încercat să ajungă în partea opusă a pieţei pentru a fi aproape de Avram Iancu, iar în acel moment părţile aflate în tensiune, care până în acel moment scandau diferite lozinci la adresa celorlalţi şi îşi exprimau propriul crez s-au ciocnit. Incitatorii nu au lipsit din nici una din tabere, de asemenea mişcările provocatoare a liderilor ambelor tabere.

Acurateţea acestui articol sau a acestei secţiuni este disputată.
Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în discuţie.

[modifică] Ecou în mass-media

Subiectul Mihăilă Cofariu este interesant de amintit pentru a observa şi prezentarea mediatică a conflictelor din martie 1990. Mai întâi de toate trebuie menţionată strania prezenţă a mai multor reporteri străini înarmaţi cu aparatură video-foto cazaţi în hotelul Grand la etajele superioare de unde au înregistrat aceste evenimente foarte exact.

Revenind la Mihăilă Cofariu presa naţională şi internaţională a prezentat în primă fază un caz din centrul Transilvaniei unde agresorii români au bătut cu bestialitate mai mulţi cetăţeni maghiari printre care şi un cetăţean de etnie maghiară îmbrăcat într-un pulover verde. Imaginile şocante prezentate atunci îl aveau în prim plan pe cel îmbrăcat în verde şi menţionau ura cetăţenilor români faţă de tot ce are legătură cu ungarii inclusiv culoarea verde prezentă pe steagul Ungariei.

Imaginile filmate de un cameraman irlandez au fost redate şi comentate până în momentul în care a fost dezvăluită identitatea celui bătut cu bestialitate chiar şi atunci când era căzut la pământ şi nu mai mişca: un român din Ibăneşti.

Despre inexactitatea datelor legate de Mihăilă Cofariu care au ţinut prima pagină a ziarelor interne şi internaţionale nu s-a dat nici o dezminţire. Probabil că în opinia unora încă persistă ideea că în România ura faţă de alte etnii este de actualitate, iar evenimentele din martie 1990 de la Târgu Mureş sunt o dovadă în plus pentru acest lucru.

[modifică] Mai multe adevăruri?

Singurul adevăr de necontestat până în acest moment al acestor evenimente e că doi oameni au fost nenorociţi: în 19 martie Suto Andras este rănit şi îşi pierde un ochi, iar pe 20 martie Mihăilă Cofariu este bătut cu bestialitate până aproape de moarte.

Rezultatul acestor confruntări poate fi descris astfel în date: 5 morţi - 2 români şi 3 maghiari, 278 de răniţi. O biserică ortodoxă incendiată, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

Rezultatul oficial al anchetei este următorul: 30 de persoane au fost trimise în judecată, iar alte 21 au fost arestate, în cursul urmăririi penale - 12 romi, 8 maghiari şi un român.

Tribunalul a pronunţat sentinţe de penalizare numai în cazul inculpaţilor unguri (1) şi romi (7).

Teorii conspiraţioniste neoficiale au circulat şi încă mai circulă conform cărora Virgil Măgureanu ar sta în spatele acestor evenimente. Ca dovadă cei care susţin această teză aduc ca argument noul Serviciu de Informaţii al României şi faptul că Virgil Măgureanu a devenit directorul Serviciului. De asemenea s-a considerat suspectă rapiditatea cu care au circulat zvonurile în ambele tabere în acea perioadă.

[modifică] Referinţe

Christoffer M. Andersen, Resurgent Romanian Nationalism: In the Wake of the Interethnic Clashes in Tirgu Mures March 1990, New Anglo-American College, Praga, septembrie 2005, pag. 22 şi urm.,
Raportul Human Rights Watch pe anul 1990:

"On March 19, the headquarters of the Democratic Union of Hungarians in Romania (UDMR) was attacked by a large group of ethnic Romanians. The police and army did not respond to the UDMR's calls for protection until several hours after the attack began. Many ethnic Hungarians trapped inside were seriously injured.

On the following morning, some 15,000 ethnic Hungarians gathered in the town square to protest the previous day's events. A group of approximately 3,000 ethnic Romanians hostile to the Hungarians' demands began to gather on one side of the square in the early afternoon. Tensions escalated as word spread that buses of ethnic Romanian peasants from neighboring villages were heading toward town to support the Romanians in the square. By 2:30 p.m., the Chief of Police gave assurances to ethnic Romanian and Hungarian leaders in the square that the police had blocked off entrances to the city. However, unconfirmed reports indicated that the police allowed buses of ethnic Romanians through the roadblocks. Romanian peasants from villages outside Tirgu Mures arrived in the town center long after the roads should have been closed, and joined the Romanians already in the square.

Around 5:00 p.m., violence erupted as ethnic Romanians surged forward and attacked the Hungarians, breaking the single line of 50 police that the authorities had sent to divide the two groups. Although the police and army had been made aware of the potential for violence by both Hungarian and Romanian leaders, who had made numerous reports of the escalating tensions in the square, the authorities once again failed to respond in an adequate manner to protect the citizens of Tirgu Mures."