De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Avram Iancu (n. 1824, Vidra de Sus - d. 10 septembrie 1872, Ţebea) a fost un avocat român transilvănean, unul dintre conducătorii revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania.

Cuprins 1 Nume: IANCU 2 Prenume: Avram 3 Loc nastere: Vidra de Sus 4 Data nastere: 00/00/1824 5 Loc deces: Baia de Cris 6 Data deces: 10/07/1872 7 Nationalitate: romana 7.1 Legături externe

[modifică] Nume: IANCU

[modifică] Prenume: Avram

[modifică] Loc nastere: Vidra de Sus

[modifică] Data nastere: 00/00/1824

[modifică] Loc deces: Baia de Cris

[modifică] Data deces: 10/07/1872

[modifică] Nationalitate: romana

Activitate: Revolutionar roman, conducator unul dintre conducatorii Revolutiei de la 1848, din Transilvania. S-a nascut, in comuna Vidra de Sus, intr-o familie de iobagi transilvaneni. Si-a efectuat studiile primare si pe cele liceale la Cimpeni, Abrud, Zlatna. Incepand din 1844 urmeaza cursurile Facultatii de Drept la Cluj. Dupa terminarea facultatii, lucreaza un scurt timp la Sibiu. In anul 1846 devine cancelarist la Targu Mures. Incepe sa organizeze impreuna cu alti functionari romani si de alte nationalitati, intalniri periodice unde se dezbat modalitati de a obtine pentru romanii din Transilvania o viata mai libera si mai multe drepturi. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848 si conducatorul cetelor inarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. In timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizand apararea lor in Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, castigandu-si renumele de "craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (roman si maghiar) in lupta impotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona insa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale romanilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare romane si maghiare au capitulat la Siria pe 13 august 1849. Dupã infrangerea revolutiei, bolnav si adanc indurerat de nedreptatile ce se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea infaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, in Muntii Apuseni. In anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, refuza sa primeasca o decoratie imperiala zicand: "Natiunii sa i se dea drepturile pormise, atunci voi primi, alcum nu". Trei ani mai tarziu refuza sa se intalneasca cu imparatul Austriei, Franz Iosef, aflat in vizita prin Transilvania. In acelasi an este arestat si inchis. Dupa eliberarea din inchisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, apoi pe valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina supranumit Liber. Stand pe prispa casei acestuia, canta serile la fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, in prezenta multimii de oameni care vine sa-l asculte. In dimineata zilei de 10 septembrie 1872, stapanul casei l-a gasit pe “craisorul muntilor” mort, pe prispa, cu fluierul alaturi...

Observatii: “Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica. Nu stiu cate zile mai pot avea ; un fel de presimtire imi pare ca mi-ar spune, ca viitorul este nesigur. Voiesc dar si hotarât dispun, ca dupa moartea mea, toata averea mea miscatoare si nemiscatoare sa treaca in folosul natiunii, pentru ajutor la infiintarea unei academii de drepturi ; tare crezand, ca luptatorii cu arma legii vor putea scoate drepturile natiunii mele." - extras din testamentul sau, intocmit inca din 1850.

S-a născut la în Munţii Apuseni într-o familie de moţi însăriţi. Tatăl său, Alexandru Iancu, a fost pădurar, apoi jude dominal. Având o situaţie materială bună a urmat clasele elementare la Poiana Vadului şi Abrud, gimnaziul inferior la Zlatna, iar gimnaziul superior la liceul piariştilor din Cluj. Începând cu anul 1844 a urmat Facultatea de Drept la Cluj. Din anul 1846 a devenit cancelarist la Târgu Mureş. Îşi ia examenul de avocat în anul 1848.

În preajma izbucnirii revoluţiei făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene, luptătoare pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15 - 23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria în Dieta din Cluj au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la lupta pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu a devenit conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare austriece a organizat temeinic apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de "craiul munţilor".

Pe 4 mai 1849 a dat o nouă organizare civilă Munţilor Apuseni. În vara anului 1849 a efectuat o şedere de 10 luni la Viena, unde a ţinut legătura cu autorităţile imperiale.

Luptele din Munţii Apuseni slăbiseră atât forţele revoluţionare ale maghiarilor cât şi pe cele ale românilor. Armata ţaristă, chemată în ajutor de împăratul Austriei, Franz Joseph, a înfrânt armata revoluţionară maghiară la Sighişoara. Copleşit de armatele Habsburgilor şi de cele ţariste, trădate de unii generali, trupele revoluţionare maghiare au capitulat la Şiria pe 13 august 1849.

În anul 1852 tânărul împărat Franz Joseph a întreprins o vizită în Transilvania, agenda călătoriei fiind stabilită de Felix Schwarzenberg, guvernatorul Marelui Principat al Transilvaniei. La cererea lui Avram Iancu împăratul a modificat traseul vizitei, a urcat în Munţii Apuseni, a prânzit la Găina, a trecut prin Vidra şi a înnpotat pe 21 iunie 1852 la Câmpeni. Iancu s-a prezentat seara târziu la cartierul împăratului, după ce acesta se culcase, obosit de călătorie. Nemulţumit că nu este primit pe loc în audienţă, Iancu a iscat o altercaţie cu şeful de cabinet al împăratului, motiv pentru care a fost dat afară de jandarmi. Ulterior a refuzat să primească decoraţia acordată de împărat pentru meritele sale din timpul luptelor cu revoluţionarii maghiari. Începând cu anul 1852 şi-a pierdut minţile.

S-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş. A fost îngropat la Ţebea, lânga "gorunul lui Horia".

[modifică] Legături externe

• ro Avram Iancu