Botez
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(sacramente) Botezul |
Prima, şi cea mai importantă Taină (sacrament), aceasta pentru că este modalitatea de intrare în comunitatea creştină, este Taina Sfântului Botez.
Cuvântul “botez” vine din greceşte şi înseamnă scufundare în apă. Odată cu scufundarea în apă de trei ori (partea văzută a botezului), în numele Sfintei Treimi, şi rostirea cuvintelor : «Botează-se robul lui Dumnezeu. În numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfântului Duh, amin.; acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin», se coboară în mod nevăzut harul Duhului Sfânt asupra celui căruia i se administrează taina.
Celui botezat i se iartă păcatul strămosesc şi toate păcatele personale dacă a fost botezat mai târziu de naştere. Practic botezul semnifică o renaştere duhovnicească, prin care cel botezat devine membru al Bisericii creştine.
Apa care se foloseste la Taina Sfântului Botez trebuie să fie naturală, curată, şi să nu fie amestecată cu nimic. Botezul poate fi înfăptuit numai de episcopi şi preoţi, deoarece lor le-a încredintat Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârsi Sfintele Taine.