Imperiul Austro-Ungar
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
|
|
|||||||||
|
|
|||||||||
|
|||||||||
|
Limbile oficiale |
germana, maghiara, ceha (din 1897); în administraţia regională era admisă folosirea limbilor croată, italiană, poloneză, română, sârbă, slovenă şi ucrainieană |
||||||||
|
Capitală |
Viena |
||||||||
|
Şef de stat |
Împărat al Austriei, |
||||||||
|
680,887 km² (1907) |
|||||||||
|
48,592,000 (1907) |
|||||||||
|
gulden; |
|||||||||
|
Imnul naţional |
Volkshymne (Imnul oamenilor) |
||||||||
|
dispărut |
|||||||||
Imperiul Austro-Ungar (1867-1918), cunoscut şi ca "Monarhia Dunăreană", a fost un stat dualist alcătuit pe de o parte din Cisleithania, adică statele (regate, ducate etc.) de dincolo de râul Leitha, aflate în partea vestică şi nordică a imperiului, şi pe de altă parte din Transleithania, adică regatul Ungariei, căruia în prealabil i-a fost încorporat Marele Principat al Transilvaniei, pe de altă parte. Statul s-a aflat sub conducerea împăraţilor dinastiei Habsburgice, totodată regi ai Ungariei - numindu-se din acest motiv şi "Imperiul Cezaro-Crăiesc" sau Dubla Monarhie.
Ungaria avea drept de autoguvernare având guvern şi parlament propriu şi o reprezentare în afacerile imperiului împreună cu landurile vestice şi nordice ale Imperiului Austriac.
Numele complet al federaţiei era "Regatele şi Ţările reprezentate în Consiliul Imperial şi Ţările Coroanei Sfinte Ungare a lui Ştefan" (Die im Reichsrat vertretenen Königreiche und Länder und die Länder der heiligen ungarischen Stephanskrone).
Austro-Ungaria a fost întemeiată ca un compromis între nobilimea maghiară şi monarhia habsburgică într-o încercare de a menţine vechiul Imperiu Austriac după înfrângerea suferită de acesta în războiul din anul 1866 contra Prusiei. Era un imperiu multi-naţional, iar viaţa politică era dominată de dispute între unsprezece naţionalităţi în epoca deşteptării naţionale, precum şi de tensiunile existente între cele două componente ale Imperiului. Deşi în imperiu au apărut tot mai aprige dispute între diferitele grupuri etnice, în cei cincizeci de ani de existenţă economia acestuia a înflorit, iar infrastructura a fost modernizată. Imperiul a fost distrus după Primului Război Mondial, ca urmare a dorinţei naţionalităţilor din cadrul său de a forma state proprii.
Structura Imperiului
Din punct de vedere constituţional, Imperiul reprezenta o uniune a două state, Austria şi Ungaria, care aveau acelaşi suveran, aceeaşi armată (deşi Ungaria a dobândit dreptul de a avea o forţă teritorială de apărare) şi aceeaşi monedă.
Din Austria făceau parte teritoriile de azi ale Austriei şi Cehiei, actuala parte din sudul Poloniei (din jurul oraşului Cracovia), vestul Ucrainei, Bucovina şi Dalmaţia (partea de sud a litoralului croat). În cadrul Austriei, teritoriile vechilor formaţiuni feudale (ex: Regatul Boemiei, ducatele Carniola şi Carintia, Galiţia) beneficiau de o anumită autonomie, ceea ce a permis în anumită măsură, afirmarea identităţii naţonale a cehilor, slovenilor, italienilor, polonezilor,românilor din Bucovina şi croaţilor din Dalmaţia.
Din Ungaria făceau parte actualele teritorii ale Ungariei şi Slovaciei, teritorii din vestul Ucrainei (regiunea Transcarpatia), Transilvania, Banatul, provincia Voivodina şi nordul Croaţiei. Spre deosebire de partea austriacă, Ungaria era administrată în mod centralizat, iar politica faţă de minorităţi a fost dominată de intenţia autorităţilor de a maghiariza populaţiile nemaghiare, care alcătuiau majoritatea în cadrul Regatului. În anul 1868, Croaţia (partea de nord a actualului stat croat, fără oraşul Rijeka/Fiume), a căpătat o anumită autonomie însă de facto a fost condusă de către administraţia maghiară.
În anul 1878, Dubla Monarhie a căpătat un drept de administrare a Bosniei-Herţegovina, teritoriu rămas formal sub suveranitatea Imperiului Otoman. Bosnia-Herţegovina a fost anexată în anul 1908 şi a fost administrată în comun de către cele două părţi ale Imperiului.
Fiecare din cele două state dispunea de un Parlament şi un guvern propriu. De asemenea, existau trei ministere comune ale celor două părţi ale Imperiului: Apărarea, Afacerile Externe şi Finanţele.
Cele două parţi ale Monarhiei aveau un guvern comun (Consiliul Ministerial Comun) compus din monarh (Împărat-rege al Austro-Ungariei), primii miniştri Austriei şi Ungariei, cei trei miniştri care conduceau ministerele comune, anumiţi membri ai familiei imperiale. Fiecare parlament, cel de la Viena şi cel de la Budapesta, avea o delegaţie parlamentară care aproba cheltuielile Consiliului Ministerial Comun. Exista, de asemenea, o delegaţie parlamentară comună a celor două parlamente.
Ţări noi rezultate din destrămarea Imperiului
- Austria
- Ungaria
- Cehoslovacia
- Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (mai pe urmă Iugoslavia)
- Polonia
Teritorii Austro-Ungare au fost primite de
Împăraţi ai Austriei şi (totodată) Regi ai Ungariei:
