Limba croată
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Limba croată (Hrvatski) † | |
|---|---|
| Vorbită în: | Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia (Voivodina), Ungaria, Austria (Burgenland) |
| Regiuni:Vorbită în: | Balcani |
| Număr de vorbitori: | 5–6 milioane |
| Loc: | |
| Tipologie: | diversă, normal SVO |
| Clasificare: |
limbi indo-europene |
| Statut oficial | |
| Naţiuni: | Croaţia, Bosnia şi Herţegovina |
| Reglementată de: | Vijeće za normu hrvatskoga standardnog jezika |
| Coduri de limbă | |
| ISO 639–1 | hr |
| ISO 639-2 | (B) scr, (T) hrv |
| SIL | HRV en |
| Declaraţia Universală a Drepturilor Omului - Art.1 Sva ljudska bića rađaju se slobodna i jednaka u dostojanstvu i pravima. Ona su obdarena razumom i sviješću i trebaju jedna prema drugima postupati u duhu bratstva. |
|
| Limbă - Listă de limbi - Lingvistică | |
Limba croată este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, împreună cu limba sârbă, limba bosniacă, limba muntenegreană şi limba slovenă. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este o limbă ausbau, deci aparte, care face parte din diasistemul slav de centru-sud, format de limbile sârbă, croată, bosniacă şi muntenegreană, numit oficial în perioada iugoslavă limba sârbocroată. Totuşi, din punct de vedere strict lingvistic nu este altă limbă decât celelalte componente ale diasistemului. Croata este limbă oficială în Croaţia, în Bosnia şi Herţegovina şi în Serbia (Voivodina). O vorbesc şi minorităţile naţionale croate din România (judeţul Caraş-Severin), Ungaria, Austria (Burgenland) şi Slovacia, precum şi emigranţi croaţi în Europa Occidentală, America de Nord şi Australia.
[modifică] Distribuţie geografică
Numărul total al croaţilor este estimat la aproximativ şase milioane. Dacă despre cei din Croaţia şi din celelalte foste republici iugoslave se poate afirma că vorbesc limba croată, nu se poate spune câţi din alte ţări limitrofe sau mai îndepărtate o cunosc, doar dacă statisticile disponibile nu precizează aceasta. Croaţii sunt răspândiţi în lume după cum urmează:
Conform unor recensăminte
- Croaţia – 3.977.171 (recensământul din 2001)
- Bosnia şi Herţegovina – 643.353 (recensământul din 2006)
- Statele Unite ale Americii – 374.241 (recensământul din 2000)
- Austria – 131.307 vorbitori de limba croată (recensământul din 2001)
- Australia – 105.747 (recensământul din 2001)
- Canada – 71.725 vorbitori de limba croată (recensământul din 2001)
- Serbia – 70.602 (recensământul din 2002)
- Slovenia – 35.642 (recensământul din 2002)
- Ungaria – 15.597 (recensământul din 2001)
- România – 6.355 cu limba maternă declarată croata şi 269 cu limba maternă declarată caraşoveana (recensământul din 2002)
- Muntenegru – 6.244 (recensământul din 1991)
- Macedonia – 2.248 (recensământul din 1994)
Conform unor estimări
- Germania – 236.600 (estimare din 2003)
- Chile – 130.000 (estimare a revistei Internet Dom i svijet (Patria şi lumea), nr. 227)
- Brazilia – 45.000 (conform sitului Esportes)
- Suedia – 26.000
- Italia – 24.000
- Elveţia – 23.000
- Libia – 17.000
- Belgia – 15.000
- Olanda – 11.000
- Peru – 5.000
- Ucraina – 4.800
- Argentina – 3.600
- Uruguay – 3.300
- Cehia – 3.000
- Noua Zeelandă – 2.500
- Slovacia – 1.100
- Danemarca – 500
- Rusia – 500
[modifică] Variante regionale
1. Dialectele limbii croate se disting după forma pronumelui interogativ referitor la subiectul nume de lucru: što – kaj – ča = „ce”. Prin urmare sunt trei dialecte:
- dialectul štokavian (štokavski), vorbit în cea mai mare parte a Croaţiei şi de către croaţii din Bosnia şi Herţegovina. Acelaşi dialect este vorbit şi de către sârbi în cea mai mare parte a Serbiei, deşi sârba este considerată oficial ca fiind o limbă aparte.
- dialectul kajkavian (kajkavski), în nordul Croaţiei
- dialectul čakavian (čakavski), în nord-vestul Croaţiei
2. Există şi o stratificare supradialectală după modul în care a evoluat sunetul ĕ din limba slavă veche notat cu litera ѣ („iat”), care cuprinde şi limba sârbă. Acestea privesc şi limba croată:
- pronunţarea (i)jekaviană ((i)jekavski), în cea mai mare parte a Croaţiei şi în Bosnia şi Herţegovina. Aici, de exemplu „lapte” se spune mlijeko.
- pronunţarea ikaviană (ikavski), în unele părţi din Croaţia, unde „lapte” se spune mliko.
- pronunţarea ekaviană (ekavski), în principal la Zagreb şi în împrejurimi („lapte” – mleko).
Limba literară croată se bazează pe dialectul štokavian cu pronunţarea (i)jekaviană.
[modifică] Istorie
[modifică] Perioada timpurie
Primele texte apar la croaţi în secolul al IX-lea. Ele sunt scrise în limba slavonă bisericească, cu alfabetul glagolitic. Curând intră în uz şi alfabetul chirilic. Alfabetul latin se foloseşte abia din secolul al XIV-lea, coexistând o vreme cu primele două.
Primul text în limba slavonă în care apar şi elemente ale limbii poporului (croate) este stela de la Baška (insula Krk), din secolul al XI-lea, cu scriere glagolitică.
Croaţii erau singurii catolici din Europa care erau scutiţi de folosirea limbii latine ca limbă de cult, şi a alfabetului latin. Până în a doua jumătate a secolului al XV-lea literatura este scrisă în slavona bisericească croată. Perioada culminantă a acesteia sunt secolele al XIV-lea şi al XV-lea, reprezentată de lucrări precum Cartea de rugăciuni a cneazului Novak (1368, regiunea Lika din nord-vestul Croaţiei), Evangheliarul din Reims (1395, denumit după oraşul din Franţa unde a ajuns până la urmă), Cartea de rugăciuni a cneazului Hrvoje (1404, Split din Dalmaţia) şi prima carte de rugăciuni tipărită (1483).
În secolele XII-XV, limba slavă de sud vorbită pe teritoriul fostei Iugoslavii se diferenţiază în multe graiuri, grupate în dialectele care există şi astăzi: čakavian, štokavian şi kajkavian.
- Primul dialect care se desprinde este cel čakavian, în care sunt scrise primele texte laice ale limbii croate, cu elemente de slavonă, în secolul al XIII-lea: Vedere asupra ţării Istriei (1275) şi Codicele din Vinodol (1288). Primul dicţionar croat, lucrare a lui Faust Vrančić (1595), este în principal al dialectului čakavian.
- Şi dialectul štokavian este atestat mai întâi cu elemente de slavonă. Prima scriere completă în acest dialect este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican, transcrisă din dialectul čakavian în anii 1380-1400, la Dubrovnik. Literatura croată în acest dialect se dezvoltă în regiunea dalmaţiană a Dubrovnikului şi în Slavonia.
- Ultimul intră în literatura croată dialectul kajkavian, în 1578, cu lucrarea Postil, a lui Antun Vramec. Acest dialect se afirmă din cauză că regiunile în care se vorbeşte nu au căzut sub stăpânirea otomană. Din secolul al XVI-lea până la începutul secolului al XIX-lea este folosit de mulţi scriitori, dintre care cei mai cunoscuţi sunt Blaž Đurđević, Andrija Jambrešić şi Tituš Brezovački.
[modifică] Limba croată modernă şi standardizarea ei
Limba croată modernă, adică doar puţin diferită de cea de astăzi, începe să se impună în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Prima ei atestare de seamă este Cartea de rugăciuni croată de la Vatican.
Primele elemente de standardizare apar în secolul al XVII-lea, numit şi epoca Slavismului baroc, fiind ilustrate de literatura epocii. La formarea limbii croate moderne contribuie:
- activitatea lingviştilor Bartul Kašić şi Jakov Mikalja. Clericul iezuit Bartul Kašić redactează prima gramatică a limbii croate (Institutionum linguae illyricae libri duo, Roma, 1604), bazându-se în principal pe dialectul štokavian, deşi cu multe elemente čakaviene. Acelaşi Kašić traduce Biblia (1622-1636) în varianta ijekaviană a dialectului štokavian. Iezuitul italian Giacomo Micaglia (numit în croată Jakov Mikalja) publică dicţionarul croat-italian-latin Thesaurus lingvae illyricae (Loreto, 1649; Ancona, 1651), bazat în esenţă tot pe dialectul štokavian cu pronunţare ijekaviană.
- lucrările clericului franciscan Matija Divković, din Bosnia: povestiri inspirate din Biblie, predici şi scrieri polemice, în spiritul Contrareformei
- poezia rafinată a lui Ivan Gundulić din Dubrovnik
[modifică] Mişcarea ilirică
Standardizarea limbii croate este strâns legată de trezirea conştiinţei naţionale a croaţilor, care se înscria în tendinţa generală din Europa primei jumătăţi a secolului al XIX-lea. Aceasta a fost promovată în Croaţia de Mişcarea ilirică, cunoscută şi sub numele de Reînnoirea naţională croată, reprezentată mai ales de tineretul intelectual de origine burgheză.
Conducătorul mişcării a fost Ljudevit Gaj, lingvist, politician, ziarist şi scriitor. În lucrarea sa Kratka osnova horvatsko-slavenskog pravopisanja (Compendiu de ortografie croato-slavonă) (Buda, 1830), a propus alfabetul folosit de limba croată şi astăzi, bazat pe alfabetul latin, cu diacritice preluate din alfabetele limbilor cehă şi poloneză, precum şi o ortografie fonetică, ce se vor aplica pe tot teritoriul locuit de croaţi, în locul grafiilor italiană, germană şi maghiară folosite în diferitele regiuni.
În această perioadă s-a impus standardul unitar al limbii croate pe baza dialectului štokavian cu pronunţare ijekaviană, punându-se capăt literaturii în celelalte dialecte.
Ideologia Mişcării ilirice nu se mărginea la Croaţia. Idealul ei era unirea tuturor slavilor de sud, de la sloveni la bulgari, care trăiau toţi sub stăpâniri străine, într-o utopică naţiune ilirică. Aspiraţiile ei se potriveau cu cele ale unor intelectuali sârbi, ceea ce a dus, pe plan lingvistic, la ideea limbii sârbocroate. Există o convergenţă între reforma lui Vuk Stefanović Karadžić pentru limba sârbă, care a fundamentat standardul acesteia tot pe dialectul štokavian, şi cea a lui Ljudevit Gaj. Aceasta se reflectă, de exemplu, în aşa-numitul „Acord de la Viena”, din 1850, semnat de şapte cărturari croaţi şi sârbi (printre care şi Vuk Karadžić), la iniţiativa lingvistului sloven Franc Miklošič, care stabilea unele norme comune pentru limbile croată şi sârbă.
Începând cu această epocă, domeniul lingvistic şi cel politic interferează până în ziua de azi, relaţia dintre limba croată şi limba sârbă pendulând de la epocă la epocă între ideea unei limbi unice şi cea a două limbi aparte, în funcţie de evenimentele istorice prin care trec vorbitorii lor.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se intensifică mişcările pentru independenţă. Mulţi croaţi văd posibilă realizarea acesteia numai împreună cu ceilalţi slavi de sud, în primul rând cu sârbii. Episcopul croat de Đakovo, Josip J. Strossmayer, elaborează în 1866 primul program de unificare a slavilor de sud din Imperiul Habsburgic, folosind termenul „iugoslav”, şi înfiinţează la Zagreb Academia iugoslavă de ştiinţe şi arte. În domeniul limbii se conturează două şcoli:
- Şcoala numită „de la Zagreb” caută să dezvolte limba croată orientându-se după alte limbi slave (slovenă, rusă, cehă) şi incluzând în standard elemente din dialectele čakavian şi kajkavian.
- Şcoala numită a „vukoviştilor croaţi” urmează ideile lui Vuk Karadžić. Influenţa lor este mare la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, reuşind să impună definitiv ortografia pe principiul fonetic şi standardizarea pe baza dialectului štokavian.
[modifică] Perioada iugoslavă şi a Statului Independent Croaţia
Apropierea limbii croate de limba sârbă se continuă după primul război mondial, de data aceasta în cadrul Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, devenit mai apoi Iugoslavia, create sub egida Serbiei, ţară învingătoare în război. Autorităţile de la Belgrad caută să impună ideea limbii sârbocroate, ba chiar să facă din limba sârbă cu pronunţare ekaviană limba întregului stat, ceea ce nu este pe placul croaţilor doritori de independenţă.
În timpul celui de-al doilea război mondial, se înfiinţează aşa-numitul Stat Independent Croaţia, satelit al Germaniei naziste, în care se declanşează o prigoană cumplită împotriva minorităţii sârbe. Pe plan lingvistic se cade în extrema îndepărtării cât mai accentuate a limbii croate de limba sârbă, prin aşa-zisa „purificare” de elementele sârbeşti.
În Iugoslavia comunistă de după război apropierea dintre croată şi sârbă devine politică de partid şi de stat, acceptată şi de comuniştii croaţi, ceea ce reiese clar din „Acordul de la Novi Sad” (1954), semnat de 25 de lingvişti şi scriitori, 18 sârbi şi şapte croaţi, în care se stipulează că limba comună a sârbilor, croaţilor, muntenegrenilor şi bosniacilor este sârbocroata, care se poate numi şi croatosârbă, cu două variante literare, sârbă şi croată. Se decide totodată şi redactarea unui dicţionar unic.
În urma relativei liberalizări a regimului în anii 60, se manifestă nemulţumirea intelectualilor croaţi cauzată de dominaţia variantei sârbe a limbii în instituţiile de stat. În 1967, şapte lingvişti şi scriitori croaţi redactează „Declaraţia despre situaţia şi denumirea limbii literare croate”, semnată de toate instituţiile croate, în care se cere egalitatea în drepturi nu a trei, ci a patru limbi din Iugoslavia: slovena, croata, sârba şi macedoneana, şi încetarea dominaţiei limbii sârbe pe plan statal şi în instituţiile federale. Limba literară croată este declarată entitate aparte. Ca urmare se creează o sumedenie de cuvinte noi, pentru ca limba literară croată să se deosebească cât mai mult de cea sârbă.
Odată cu independenţa Croaţiei, proclamată în 1991 se accentuează tendinţa de separare a limbii croate de cea sârbă, prin „purificarea” ei de „sârbisme” şi „internaţionalisme”, evitarea împrumuturilor, reintroducerea unor cuvinte croate ieşite din uz şi crearea de cuvinte noi cu bază slavă.
[modifică] Fonetică
[modifică] Corespondenţa scriere–pronunţare
Limba croată se scrie numai cu alfabetul latin, cu ortografia reformată în secolul al XIX-lea prin adoptarea principiului fonetic propus de Vuk Karadžić. În schimb şi sârbii au adoptat alfabetul latin, pe lângă alfabetul chirilic.
| Litere | Transcriere fonetică | Pronunţare aproximativ ca în |
|---|---|---|
| A, a | [a:], [a] | interjecţia A!; ac |
| B, b | [b] | bun |
| C, c | [ts] | ţară |
| Č, č | [ʧ] | cer, mai dur |
| Ć, ć | [ʧj] | între cer şi teacă în graiul maramureşean, muiat |
| D, d | [d] | dor |
| Đ, đ | [ʤj] | între ger şi deal în graiul maramureşean, muiat |
| DŽ, dž | [ʤ] | ger, mai dur |
| E, e | [e:], [e] | interjecţia Eh!; elev |
| F, f | [f] | film |
| G, g | [g] | gură |
| H, h | [x] | horă |
| I, i | [i:], [i] | interjecţia Tii!; inel |
| J, j | [j] | iar |
| K, k | [k] | kilogram |
| L, l | [l] | loc, mai dur |
| Lj, lj | [ʎ] | leac în graiul maramureşean, muiat |
| M, m | [m] | mal |
| N, n | n | nor |
| Nj, nj | [ɲ] | neam, în graiul maramureşean, muiat |
| O, o | [o:], [o] | interjecţia O!; om |
| P, p | [p] | pas |
| R, r | [r] | rar |
| Š, š | [ʃ] | şapcă |
| S, s | [s] | sac |
| T, t | [t] | turn |
| U, u | [u:], [u] | Huu!; ulei |
| V, v | [ʋ] | voce |
| Z, z | [z] | zare |
| Ž, ž | [ʒ] | jar |
Observaţii:
- R între două consoane sau la început de cuvânt, urmat de o consoană, este considerat vocală (prst = „deget”, rvanje = „luptă”).
- Deşi scierea limbii croate este fonetică în principiu, totuşi există unele excepţii:
- Înaintea consoanelor sonore, consoanele surde devin şi ele sonore, dar aceasta nu se reflectă în scris la sfârşit de cuvânt: Šef bi ['ʃe:vbi] volio da radimo. = „Şefului i-ar plăcea să lucrăm.”
- Înaintea consoanelor surde, consoanele sonore devin şi ele surde, şi aceasta apare în scris în interiorul cuvintelor: arapski = „arab” (adjectiv). În schimb la sfârşit de cuvânt nu se marchează: rad [rat] = „muncă”.
- Înaintea consoanelor moi, š şi ž se înmoaie: ruž Đine ['ru:ʒj'ʤjine] = „Rujul Đinei”. Nici aceasta nu apare în scris.
[modifică] Schimbări fonetice aparente şi în scris
[modifică] A mobil
Acest sunet apare la unele forme ale substantivelor şi adjectivelor şi dispare la alte forme (pas = „câine” / psa = „al/a/ai/ale câinelui”, dobar = „bun” / dobra = „bună”). În cazul radicalelor terminate cu două consoane, a mobil apare între cele două consoane la cazul genitiv plural: radical sestr-, nominativ singular sestra, genitiv plural sestara.
[modifică] Schimbarea lui l în o
Substantivele şi adjectivele terminate cu -ao sau -eo (posao = treabă, veseo = „vesel”) erau cândva în istoria limbii terminate cu un l dur (posal, vesel) care a evoluat în o, dar numai în poziţie finală de cuvânt. Acest o redevine l dacă nu mai este în poziţie finală, ci este urmat de o desinenţă (posla = „al/a/ai/ale trebii”, vesela = „veselă”, forma de feminin).
[modifică] Asimilarea consoanelor
Când două consoane, una surdă şi una sonoră ajung în contact prin adăugarea la un cuvânt a unei desinenţe sau a unui sufix, prima consoană devine la fel cu cea următoare din punctul de vedere al sonorităţii (asimilare regresivă). Astfel,
| consoanele sonore | b, | g, | d, | đ, | z, | ž, | dž | devin | |
| consoanele surde | p, | k, | t, | ć, | s, | š, | č | şi invers. |
De exemplu, de la rob = „rob” se formează, prin adăugarea sufixului -stvo, substantivul ropstvo = „robie”, în care b se schimă în p sub influenţa primei consoane din sufix, s, care este surdă.
[modifică] Palatalizarea
Unele consoane aflate la sfârşitul formei de nominativ a unui substantiv sau la sfârşitul rădăcinii unui verb îşi schimbă natura sub influenţa unei vocale cu care începe o desinenţă sau un sufix. Cazuri mai frecvente:
- înaintea lui e:
- k > č –radnik = „muncitor” > radniče! = „muncitorule!”
- g > ž – vrag = „drac” > vraže!
- h > š – duh = „suflet” > duše!
- înaintea lui i:
- k > c – vojnik = „soldat” > vojnici = „soldaţi”
- g > z – prijedlog = „propunere” > prijedlozi
- h > s – orah = „nucă” > orasi
- înaintea lui j (Această palatalizare se numeşte iodizare, sau înmuierea consoanelor dure.):
- d > đ
- t > ć
- l > lj
- n > nj
- z > ž
- s > š
Exemplu: Sufixul de formare a comparativului adjectivelor este -ji. Când acesta se adaugă unui adjectiv terminat cu o consoană dură, aceasta devine moale (tvrd = „dur” > tvrđi = „mai dur”, brz = „rapid” > brži = „mai rapid”).
[modifică] Accentuarea
Accentul care cade pe una din vocalele unui cuvânt are în limba croată un dublu caracter. Este de intensitate, adică vocala respectivă este rostită cu mai multă forţă decât celelalte (ca în română), dar şi tonic (numit şi muzical), vocala accentuată fiind pronunţată cu un ton mai ridicat sau mai coborât decât celelalte.
În cuvintele cu mai mult de o silabă, accentul poate să cadă pe oricare din ele, în afară de ultima.
Accentul poate fi de patru feluri, combinaţii între caracterul descendent sau ascendent şi durata vocalei (lungă sau scurtă). În mod obişnuit accentul se notează în scris numai în lucrările de lingvistică, în manuale şi dicţionare. Semnele convenţionale pentru accente apar în exemplele de mai jos.
- scurt descendent: vȅtar = „vânt”
- lung descendent: pîvo = „bere”
- scurt ascendent: òtac = „tată”
- lung ascendent: písati = „a scrie”
Şi vocalele neaccentuate pot fi lungi sau scurte. Cele lungi se notează (nu în scrisul obişnuit) cu ¯ (žèna = „femeie” / žénā = „al/a/ai/ale femeilor”).
După cum se vede din acest exemplu, caracterul accentului şi durata vocalelor au valoare funcţională, bunăoară să diferenţieze, ca aici, două cazuri: nominativul singular de genitivul plural. Locul accentului are de asemenea valoare funcţională (vezi Declinarea adjectivelor).
[modifică] Lexic
[modifică] Formarea cuvintelor
[modifică] Derivarea
Prin adăugarea unor sufixe se formează cuvinte din aceeaşi familie lexicală ca şi cuvântul de bază:
| Cuvânt de bază | Sufix | Cuvânt derivat | |
|---|---|---|---|
| noć = „noapte” + | -ište | > | noćište = „loc de înnoptat” |
| -as | > | noćas = „astă-noapte” | |
| -ti | > | noćiti = „a înnopta” | |
| -n- (-i, -a, -o) | > | noćni, -a, -o = „de noapte” |
Un sufix mai aparte este -ad, care formează un mare număr de substantive colective: pilad = „pui”, jagnjad = „miei”, telad = „viţei”. Acestea sunt la numărul singular ca formă şi se declină ca atare.
Cu prefixe provenite din prepoziţii se obţin mai ales verbe din alte verbe: ići = „a merge” > otići = „a pleca”, izaći = „a ieşi”, doći = „a veni”, naići = „a veni pe neaşteptate”. Odată cu schimbarea sensului, se schimbă şi aspectul verbului, din imperfectiv în perfectiv. (Vezi Aspectele verbelor.)
[modifică] Compunerea
În limba croată acest procedeu este mai productiv decât în română. Se poate efectua prin:
- îmbinarea nemijlocită a două cuvinte: dan = „zi” + gubiti = „a pierde” > dangubiti = „a pierde vremea, a fi leneş”
- îmbinarea printr-o vocală de legătură: crn = „negru” + o + kos (de la kosa = „păr”) > crnokos = „cu păr negru”
Unele cuvinte sunt considerate semicompuse, cu procesul de compunere neîncheiat: radio + stanica = „staţie” > radio-stanica = „post de radio, radiostaţie”.
Compunerea poate fi combinată cu derivarea: kratk- (de la kratak = „scurt”) + o + vid- (de la videti = „a vedea”) + -an > kratkovidan = „miop”.
[modifică] Împrumuturi
Limba croată nu este atât de permeabilă la împrumuturi ca limba sârbă, totuşi a preluat cuvinte din mai multe limbi. Substantivele sunt cele mai numeroase, dar sunt şi verbe (telefonirati, analizirati), adjective (flegmatičan, logičan) sau adverbe (eventualno, ekspanzivno). În loc de împrumuturi, croata preferă formarea cuvintelor pe teren propriu. Exemple: pretplata = „abonament” (literal „plată dinainte”, în loc de abonman în sârbă, zemljopis = „geografie” (literal „descrierea Pământului”), în loc de geografija. Mai ales de când Croaţia a devenit independentă s-a accentuat tendinţa de a înlocui cuvinte venite de la Belgrad în vremea Iugoslaviei. Astfel, de exemplu, advokat a devenit odvjetnik.
[modifică] Gramatică
[modifică] Substantivul
[modifică] Genul substantivelor
Substantivele pot fi de genul:
- masculin, de regulă posibil de recunoscut după terminaţia consonantică la cazul nominativ singular: grad = „oraş”. Aceleiaşi clase de declinare le aparţin şi substantivele terminate în -ao şi -eo (vezi Schimbarea lui l în o). Sunt şi substantive masculine terminate cu -a: prenume masculine (Nikola), nume de profesii (vojvoda = „duce”), care se declină ca femininele.
- feminin, în general în cazul substantivelor terminate la nominativ singular în -a: ruka = „mână”. Sunt şi substantive feminine terminate cu o consoană la nominativ singular: radost = „bucurie”, stvar = „lucru”. Acestea aparţin unei clase de declinare aparte.
- neutru (substantivele cu -o sau cu -e la nominativ singular): kolo = „cerc”, polje = „câmp”, care se declină ca masculinele.
[modifică] Declinarea
Aceasta se caracterizează prin şapte cazuri, iar substantivele sunt grupate în patru clase de declinare, după desinenţa de la nominativ singular. Iată declinarea a patru substantive regulate din două clase de declinare cu numărul cel mai mare de substantive.
| Masculin animat, singular | Masculin animat, plural | Masculin inanimat, singular | Masculin inanimat, plural | Neutru singular | Neutru plural | Feminin singular | Feminin plural | |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Nominativ | jelen = „cerb” | jeleni | izvor = „izvor” | izvori | selo = „sat” | sela | žena = „femeie” | žene |
| Genitiv | jelena | jelēnā | izvora | izvōrā | sela | selā | ženē | žénā |
| Dativ | jelenu | jelenima | izvoru | izvorima | selu | selima | ženi | ženama |
| Acuzativ | jelena | jelene | izvor | izvore | selo | sela | ženu | žene |
| Vocativ | jelene! | jeleni! | izvore! | izvori! | selo! | sela! | ženo! | žene! |
| Instrumental | jelenom | jelenima | izvorom | izvorima | selom | selima | ženom | ženama |
| Locativ | o jelenu | o jelenima | o izvoru | o izvorima | o selu | o selima | o ženi | o ženama |
Observaţii:
- Acuzativul singular al substantivele masculine animate este identic cu genitivul lor, în timp ce acuzativul singular al masculinelor inanimate este la fel cu nominativul.
- Desinenţa la genitiv plural este -a lung. Aceasta deosebeşte în primul rând genitivul plural de cel singular.
- Cazul acuzativ este nu numai cel al complementului direct, ci şi al complementului circumstanţial de loc al verbelor care exprimă deplasarea: On ide u grad. = „El merge în oraş.”
- Cazul instrumental este în principal cel al complementului indirect ce exprimă instrumentul cu care se face o acţiune (fără prepoziţie) (nožem = „cu cuţitul”), şi al complementului indirect sociativ (sa suprugom = „cu soţia”).
- Cazul locativ (totdeauna cu prepoziţie) este cel al complementului circumstanţial de loc al unui verb care nu exprimă deplasarea (On živi u gradu. = „El locuieşte în oraş.” Locativul mai este şi cazul complementului indirect despre care se vorbeşte (o jelenu = „despre cerb”).
[modifică] Adjectivul
[modifică] Categorii de adjective
- calificative: dobar = „bun”, jutarnji = „de dimineaţă”
- de materie: drveni = „de lemn”
- de apartenenţă: čovjekov = „al omului”, babin = „al bunicii”. Acestea sunt formate de la substantive, prin adăugarea sufixului -ov sau -ev la cele masculine, şi -in la cele feminine.
[modifică] Forma scurtă şi forma lungă
Adjectivele pot avea două forme, scurtă sau lungă. Cea scurtă se caracterizează prin terminaţia consonantică la nominativul masculinului singular, iar cea lungă prin terminaţia -i la acelaşi caz:
- bratov = „al fratelui” – adjectiv cu formă scurtă
- hrvatski = „croat” – adjectiv cu formă lungă
Aproape toate adjectivele calificative au ambele forme, cea lungă fiind obţinută prin adăugarea lui -i la forma scurtă: bogat, bogati = „bogat”. În cazul lor, forma scurtă este numită şi nedefinită, iar cea lungă este numită şi definită. Acesteia îi corespunde în română adjectivul substantivat, articulat cu articol hotărât sau cu articol demonstrativ. Exemplu în context: Bili su dva čovjeka; jedan je bio siromašan, a drugi – bogat; siromašni je šutao, dok je bogati mnogo pričao. = „Erau doi oameni; unul era sărac, iar celălalt – bogat; săracul (sau cel sărac) tăcea, în timp ce bogatul (sau cel bogat) vorbea mult.”
Adjectivele de apartenenţă au numai formă scurtă, iar cele terminate cu -ski, -nji şi -ji, precum şi adjectivele la gradul comparativ şi la cel superlativ relativ (vezi mai jos) – numai formă lungă. Prin urmare, acestea pot fi şi definite şi nedefinite.
[modifică] Gradele de comparaţie
Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe:
- -ji, -ja, -je, care provoacă iodizarea consoanei finale a adjectivului:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală lungă: mlad = „tânăr” > mlađi = „mai tânăr”
- pentru adjectivele bisilabice terminate la masculin în -ak, -ek, -ok: kratak = „scurt” > kraći
- -iji, -ija, - ije:
- pentru adjectivele monosilabice cu vocală scurtă: star = „bătrân” > stariji
- pentru adjectivele polisilabice: hrabar = „curajos” > hrabriji
Comparaţia se construieşte astfel: Marko je stariji od Ivana. = „Marko este mai bătrân decât Ivan.”
Superlativul relativ de superioritate se obţine din forma de comparativ, cu prefixul naj-: hrabriji = „mai curajos” > najhrabriji = „cel mai curajos”.
[modifică] Declinarea adjectivelor
[modifică] Forma lungă (definită)
| Masculin singular | Masculin plural | Neutru singular | Neutru plural | Feminin singular | Feminin plural | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| N. | zèlenī = „cel verde” | zèlenī | zèlenō | zèlenā | zèlenā | zèlenē |
| G. | zèlenōg(a) | zèlenīh | zèlenōg(a) | zèlenīh | zèlenē | zèlenīh |
| D. | zèlenōm(e) | zèlenīm(a) | zèlenōm(e) | zèlenīm(a) | zèlenōj | zèlenīma |
| A. | zèlenōg(a) (animat), zèlenī (inanimat) | zèlene | zèlenō | zèlenā | zèlenū | zèlenē |
| V. | zèlenī | zèlenī | zèlenō | zèlenā | zèlenā | zèlenē |
| I. | zèlenīm | zèlenīm(a) | zèlenīm | zèlenīm(a) | zèlenōm | zèlenīm(a) |
| L. | o zèlenōm(e) | o zèlenīm(a) | o zèlenōm(e) | o zèlenīm(a) | o zèlenōj | o zèlenīm(a) |
[modifică] Forma scurtă (nedefinită)
| Masculin singular | Masculin plural | Neutru singular | Neutru plural | Feminin singular | Feminin plural | |
|---|---|---|---|---|---|---|
| N. | zèlen = „verde” | zelènī | zelèno | zelèna | zelèna | zelène |
| G. | zelèna | zelènīh | zelèna | zelènīh | zelènē | zelènīh |
| D. | zelènu | zelènīm(a) | zelènu | zelènīm(a) | zelènōj | zelènīma |
| A. | zelèna (animat), zèlen (inanimat) | zelène | zelèno | zelènā | zelènu | zelène |
| V. | zèlenī | zelènī | zelèno | zelènā | zèlenā | zèlenē |
| I. | zelènīm | zelènīm(a) | zelènīm | zelènīm(a) | zelènōm | zelènīm(a) |
| L. | o zelènu | o zelènīm(a) | o zelènu | o zelènīm(a) | o zelènōj | o zelènīm(a) |
De remarcat că la plural forma scurtă diferă de cea lungă numai prin locul accentului: pe prima silabă la forma lungă, pe a doua silabă la forma scurtă.
[modifică] Pronumele
[modifică] Pronumele personale
| N. | ja = „eu” | ti = „tu” | on = „el”, ono – neutru | ona = „ea” | mi = „noi” | vi = „voi” | oni = „ei”, one = „ele”, ona – neutru | – |
| G. | mene, me | tebe, te | njega, ga | nje, je | nâs, nas | vâs, vas | njih, ih | sebe |
| D. | meni, mi | tebi, ti | njemu, mu | njoj, joj | nama, nam | vama, vam | njima, im | sebi |
| A. | mene, me | tebe, te | njega, ga | nju, je | nâs, nas | vâs, vas | njih, ih | sebe, se |
| V. | – | ti! | – | – | – | vi! | – | |
| I. | mnom | tobom | njim | njom | nama | vama | njima | sobom |
| L. | o meni | o tebi | o njemu | o njoj | o nama | o vama | o njima | o sebi |
Observaţii:
- La genitiv, la dativ şi la acuzativ, pronumele personale au forme scurte şi forme lungi. Formele scurte nu se accentuează (se pronunţă împreună cu cuvântul următor ca un singur cuvânt) şi sunt cel mai mult folosite. Formele lungi sunt accentuate, folosindu-se după prepoziţii şi conjuncţii, precum şi atunci când se insistă asupra persoanei.
- Pronumele de politeţe este vi.
- Cazul genitiv se foloseşte numai cu prepoziţii: On je došao posle mene. = „El a venit după mine.”
- Pronumele sebe este reflexiv. Are o singură persoană şi se referă totdeauna la subiectul propoziţiei, de orice persoană ar fi acesta: Ona govori za sebe i ja govorim za sebe. Zašto ti ne govoriš za sebe? = „Ea vorbeşte pentru sine şi eu vorbesc pentru mine. Tu de ce nu vorbeşti pentru tine?” Are formă scurtă numai la acuzativ. Aceasta se foloseşte la diateza reflexivă: On ide se šetati. Ja idem se šetati s njim. Hoćes li se šetati sa nama? = „El merge să se plimbe. Eu merg să mă plimb cu el. Vrei să te plimbi cu noi?”
[modifică] Pronumele-adjective demonstrative
Exprimă trei grade de depărtare:
- Ovaj = „acest(a)”, ova = „această (aceasta)”, ovo (neutru singular), ovi = „aceşti(a)”, ove = „aceste (acestea)”, ova (neutru plural) – se referă la ceea ce este lângă vorbitor.
- Onaj = „acel(a)”, ona = „acea (aceea)”, ono (neutru singular), oni = acei(a), one = „acele(a)”, ona (neutru plural) – se referă la ceea ce este departe de vorbitor, de exemplu lângă o terţă persoană (nu interlocutorul).
- Taj, ta, to, ti, te, ta exprimă depărtarea medie, referindu-se, de exemplu, la ceea ce este lângă interlocutor.
[modifică] Pronumele-adjective posesive
- moj = „(al) meu”, moja = „(a) mea”, moje (neutru singula), moji = „(ai) mei”, moje = „(ale) mele”, moja (neutru plural)
- tvoj = „(al) tău”, tvoja = „(a) ta”, tvoje (neutru singular), tvoji = „(ai) tăi”, tvoje = „(ale) tale”, tvoja (neutru plural)
- njegov = „(al) lui”, njegova = „(a) lui”, njegovo (neutru singular), njegovi = „(ai) lui”, njegove = „(ale) lui”, njegova (neutru plural)
- nje(zi)n = „al ei”, nje(zi)na = „(a) ei”, nje(zi)no (neutru singular), nje(zi)ni = „(ai) ei”, nje(zi)ne = „(ale) ei”, nje(zi)na (neutru plural)
- naš = „(al) nostru”, naša = „(a) noastră”, naše (neutru singular), naši = „(ai) noştri”, naše = „(ale) noastre”, naša (neutru plural)
- vaš = „(al) vostru”, vaša = „(a) voastră”, vaše (neutru singular), vaši = „(ai) voştri”, vaše = „(ale) voastre”, vaša (neutru plural)
- njihov = „(al) lor”, njihova = „(a) lor”, njihovo (neutru singular), njihovi = „(ai) lor”, njihove = „(ale) lor”, njihova (neutru plural)
- svoj, -a, -e, -i, -e, -a determină (ca adjectiv) sau reprezintă (ca pronume) obiectul (obiectele) posedat(e) de subiect, indiferent de persoana acestuia: Ja jedem svoj kruh, a ti jedeš svoj. = „Eu îmi mănânc pâinea mea, iar tu îţi mănânci pâinea ta.” Celelalte pronume-adjective posesive reprezintă (respectiv determnină) de regulă obiectul posedat de altcineva (altceva) decât subiectul propoziţiei.
[modifică] Pronumele interogative
| Nominativ | tko = „cine” | što = „ce” |
| Genitiv | koga | čega |
| Dativ | kome | čemu |
| Acuzativ | koga | što |
| Instrumental | kim | čime |
| Locativ | o kome | o čemu |
[modifică] Pronumele-adjective interogativ-relative
- kakav, kakva, kakvo, kakvi, kakve, kakva: Kakvu košulju hoćeš? = „Ce (fel de) cămaşă vrei?”, Kakvu hoćeš? = „De care vrei?”
- koji, -a, -e, -i, -e, -a: Koju košulju hoćeš? = „Care cămaşă o vrei?”, Koju hoćeš? = „Pe care o vrei?”, Imam muža koji me voli. = „Am un soţ care mă iubeşte.”
- čiji, -a, -e, -i, -e, -a: Čije su ove naočale? = „Ai cui sunt ochelarii ăştia?”, Bio je tamo stol, čije su noge bile zabijene u zemlju. = „Era acolo o masă ale cărei picioare erau înfipte în pământ.”
[modifică] Numeralul
[modifică] Particularităţi în construcţia numeral cardinal + substantiv sau adjectiv
- Jedan = „un”, jedna = „o”, jedno – neutru se construiesc cu substantivul/adjectivul la nominativ singular: jedan grad = „un oraş”.
- Dva = „doi”, dvije = „două”, tri = „trei”, şi četiri = „patru” sunt urmate de substantiv/adjectiv la genitiv singular, oricare ar fi funcţia sintagmei în propoziţie: dva grada = „două oraşe”.
- Cu pet = „cinci” şi numeralele următoare substantivul/adjectivul se pun la genitiv plural: pet gradova = „cinci oraşe”.
[modifică] Numele numerelor
Fiecare număr are un nume-substantiv feminin: jedinica, dvojka, trojka, četvorka, petica etc.: Dobio sam dvojku iz matematike. = „Am luat (un) doi la matematică.”, Idem osmicom. = „Merg cu optul (cu tramvaiul 8).”
[modifică] Numeralele colective
dvoje = „doi”, troje = „trei”, četvoro = „patru”, petoro = „cinci”. Următoarele se formează asemănător cu petoro, cu sufixul -oro. Se foloseşte:
- cu substantivele colective: troje prasadi = „trei purcei”
- pentru a desemna grupuri de persoane de sexe diferite: nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie), osmoro učenika = „opt elevi” (băieţi şi fete).
- cu numele de obiecte care se folosesc perechi: dvoje rukavice = „două mănuşi” (care formează o pereche), în opoziţie cu dve rukavice = „două mănuşi” (desperecheate).
Cu aceste numerale, substantivul este la genitiv singular.
[modifică] Substantivele numerale
Acestea se formează cu sufixul -ica şi se folosesc numai cu nume de fiinţe de sex masculin: nas dvojica = „noi doi” (bărbaţi), spre deosebire de nas dvoje = „noi doi” (un bărbat şi o femeie).
[modifică] Numeralele ordinale
Acestea au desinenţele specifice adjectivelor cu formă lungă: prvi = „primul”, prva = „prima”, prvo – neutru, drugi = „al doilea”, treći = „al treilea”, četvrti = „al patrulea”, peti = „al cincilea” etc.
[modifică] Verbul
[modifică] Aspectele verbelor
Ca şi în celelalte limbi slave, verbele limbii croate se caracterizează şi prin categoria aspectului, care exprimă durata sau gradul de realizare a acţiunii unui verb.
- Un verb imperfectiv (numit şi durativ) exprimă faptul că acţiunea era, este, va fi sau este dorită a fi în curs de desfăşurare sau efectuată în mod repetat: Vršim svoj posao. = „Îmi fac (efectuez) treaba.” (Sunt în curs de a o face, nu se ştie de când şi până când.); Pio sam kavu i gledao prema moru. = „Beam cafea şi priveam către mare.”
- Un verb perfectiv (numit şi momentan) exprimă faptul că acţiunea a avut loc sau se doreşte să aibă loc într-un singur moment, sau că începe şi se termină la momente date, având loc o singură dată: Ići ćeš se šetati samo ako završiš svoj posao. = „Vei merge să te plimbi numai dacă îţi termini (de efectuat) treaba.”; Popio sam kavu. Možemo ići. = „Mi-am băut cafeaua. Putem pleca.”
Prezentul propriu-zis este exprimat numai de verbele imperfective, în propoziţii independente sau regente. Prezentul verbelor perfective se foloseşte numai în propoziţii subordonate.
Şi în română se exprimă aceste aspecte, dar nu atât de sistematic încât să se considere că este vorba de o categorie gramaticală a verbului românesc. După cum se vede în exemplele de mai sus, numai la trecut se poate spune că verbul românesc exprimă formal aspectele, odată cu exprimarea timpului, prin imperfect, respectiv perfectul compus sau perfectul simplu.
Cele mai multe verbe formează perechi perfectiv – imperfectiv, iar aceste aspecte se diferenţiază formal prin câteva procedee:
- Prefix provenit dintr-o prepoziţie adăugat la verbul imperfectiv, de exemplu za- sau po- din exemplele de mai sus, care schimbă numai aspectul verbului. Alte prefixe schimbă mai mult sau mai puţin şi sensul verbului: ići = „a merge” > otići = „a pleca”, doći = „a veni”.
- Unele verbe sunt perfective fără sufix şi imperfective cu sufixul -va- plasat înaintea sufixului de infinitiv -ti: prodati (perfectiv) > prodavati (imperfectiv) = „a vinde”
- Alte verbe sunt perfective cu un anumit sufix şi imperfective cu alt sufix. De exemplu sufixul -i- este specific perfectivului, iar -a- – imperfectivului: spremiti – spremati = „a pregăti”
[modifică] Conjugare
Verbele croate sunt repartizate în opt clase de conjugare, după terminaţia rădăcinii verbului şi desinenţa persoanei a III-a singular a prezentului.
Exemplu de verb regulat de conjugarea I, la modurile şi timpurile cele mai folosite:
| Mod | Timp | Forma afirmativă | Forma negativă | Traducere |
|---|---|---|---|---|
| Infinitiv | tresti | a scutura | ||
| prezent | tresem | ne tresem | scutur, nu scutur | |
| treseš | ||||
| trese | ||||
| tresemo | ||||
| tresete | ||||
| tresu | ||||
| perfect compus | tresao, tresla, treslo sam | nisam tresao, -la, -lo | am scuturat, n-am scuturat | |
| tresao, -la, -lo si | ||||
| tresao, -la, -lo je | ||||
| tresli, -le, -la smo | ||||
| tresli, -le, -la ste | ||||
| tresli, -le, -la su | ||||
| viitor | trest ću | neću sau ne ću tresti | voi scutura, nu voi scutura | |
| trest ćeš | ||||
| trest će | ||||
| trest ćemo | ||||
| trest ćete | ||||
| trest će | ||||
| Condiţional | tresao, -la, -lo bih | ne bih tresao, -la, -lo | aş scutura / aş fi scuturat, n-aş scutura / n-aş fi scuturat | |
| tresao, -la, -lo bi | ||||
| tresli, -le, -la bismo | ||||
| tresli, -le, -la biste | ||||
| tresli, -le, -la bi | ||||
| Imperativ | tresi! | nemoj tresti! | scutură!, nu scutura! | |
| (neka) trese! | (neka) ne trese! | să scuture!, să nu scuture! | ||
| tresimo! | nemojmo tresti! | |||
| tresite! | nemojte tresti! | |||
| (neka) tresu! | (neka) ne tresu! | |||
| Gerunziu imperfectiv | tresući | ne tresući | scuturând, nescuturând | |
| Gerunziu perfectiv | tresavši sau tresav | scuturând | ||
| Participiu activ | tresao, -la, -lo, -li, -le, -la | scuturat | ||
| Participiu pasiv | tresen, tresena, treseno, treseni, tresene, tresena | netresen, -a, -o, -i, -e, -a | scuturat, -ă, -ţi, -te, nescuturat, -ă, -ţi, -te, |
Observaţii:
- Verbele neregulate sunt numeroase, ca şi schimbările fonetice provocate de sufixe şi desinenţe.
- În gramaticile croate nu se pomeneşte de modul indicativ.
- Verbului românesc „a fi” îi corespund în croată două verbe: jesam şi biti.
- Verbul auxiliar al perfectului compus este jesam, care are şi forme scurte, cele care apar mai sus.
- La timpurile compuse perfect compus şi condiţional, participiul activ se acordă în gen şi număr cu subiectul.
- La timpurile compuse, verbul auxiliar se plasează după verbul conjugat, dacă este folosit fără pronume personal. Dacă persoana este exprimată şi prin pronume, sau dacă verbul este negat, atunci verbul auxiliar se plasează înaintea verbului conjugat: Govorio je. = „A vorbit.”, dar On je govorio. = „El a vorbit.”
- Condiţionalul nu mai are decât o singură formă. Verbul său auxiliar este biti = „a fi” la perfectul simplu. Trecutul se distinge de prezent prin context.
- La forma negativă a verbelor auxiliare, negaţia şi verbul se scriu într-un cuvânt. Există o controversă printre lingviştii croaţi privitoare la scrierea într-un cuvânt sau în două la viitor, forma negativă: neću sau ne ću. Cu verbul jesam, negaţia devine ni-.
- Viitorul se formează în general de la infinitivul verbului fără -i urmat de forma scurtă a verbului htjeti = „a vrea” la prezent (Pjevat ćeš.), dar în prezenţa pronumelui personal subiect şi la forma negativă, şi la acest timp auxiliarul se detaşează de verb, care ia în acest caz forma obişnuită a infinitivului: Ti ćeš pjevati. = „Vei cânta.”, Nećeš (Ne ćeš) pjevati. = „Nu vei cânta.”
- Imperativul negativ se formează cu un auxiliar special (nemoj) + infinitivul.
- Conjunctivului românesc îi corespunde indicativul prezent precedat de conjuncţia da în propoziţiile subordonate completive directe al căror subiect este diferit de cel al propoziţiei regente: Hoću da pjevaš. = „Vreau să cânţi.” Dacă există un singur subiect cu două verbe, cel subordonat este la infinitiv (Hoću pjevati. = „Vreau să cânt.”), ca în majoritatea limbilor slave, dar spre deosebire de limba sârbă, care preferă în acest caz construcţia cu da + prezent.
Forme mai puţin folosite:
- viitorul anterior, format din prezentul verbului biti = „a fi” + participiul activ: budem tresao = „voi fi scuturat”
- aoristul (sau perfectul simplu): tresoh = „(eu) scuturai”
- imperfectul: tresijah = „scuturam”. Este folosit numai în limba literară. În locul lui se foloseşte perfectul compus al verbelor imperfective.
- mai-mult-ca-perfectul, format din imperfectul verbului biti = „a fi” + participiul activ: bejah pisao sau din perfectul compus al verbului biti + participiul activ: bio sam pisao = „scrisesem”
[modifică] Prepoziţii
Cele mai multe prepoziţii se folosesc cu un singur caz:
Cu genitivul: blizu = „în apropierea”, do = „până la”, duž = „de-a lungul, în lungul”, ispod = „sub, de sub”, ispred = „în faţa, din faţa”, iz = „din, de la”, iza = „dincolo de, în spatele”, između = „între, dintre, printre”, iznad = „deasupra, de deasupra”, kod = „la, lângă”, pored = „alături de”, posle = „după” (în timp), prije = „înainte de” (în timp), protiv = „împotriva”, radi = „în scopul”, umjesto = „în locul”, usred = „în mijlocul”, zbog = „din cauza”
Cu dativul: k(a) = „spre”
Cu acuzativul: kroz = „prin, printre, peste”, niz(a) = „în josul”, uz(a) = „lângă, aproape de, în apropiere de, în preajma, în susul, în contra, cu, alături de”
Cu locativul: pri = „(de) pe lângă”
Alte prepoziţii se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcţie de sens sau de natura verbului regent:
| Prepoziţie | Caz | Condiţii de folosire | Exemplu |
|---|---|---|---|
| među | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | ići među ljude = „a merge între oameni” |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | biti među ljudima = „a fi între oameni” | |
| na | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | postaviti na stol = „a pune pe masă” |
| locativ | cu verb care nu exprimă mişcarea | biti na stolu = „a fi pe masă” | |
| nad(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | uzdigati se nad more = „a se ridica deasupra mării” |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | nalaziti se nad morem = „a se găsi deasupra mării” | |
| o | acuzativ | objesiti o nešto = „a agăţa de ceva” | |
| locativ | govoriti o nečemu = „a vorbi despre ceva” | ||
| pod(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | padati pod stolicu = „a cădea sub scaun” |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | ležati pod stolicom = „a sta culcat sub scaun” | |
| pred(a) | acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | pozoviti pred kralja = „a chema în faţa regelui” |
| instrumental | cu verb care nu exprimă mişcarea | govoriti pred kraljem = „a vorbi în faţa regelui” | |
| s(a) | genitiv | iskočiti sa stola = „a sări de pe masă” | |
| instrumental | cu substantive animate | s mužem = „cu soţul” | |
| u | genitiv | u Čehova = „la Cehov” (în opera lui) | |
| acuzativ | cu verb care exprimă mişcarea | ići u selo = „a merge în sat” | |
| locativ | cu verb care nu exprimă mişcarea | živjeti u selu = „a trăi în sat” | |
| za | acuzativ | za profesora = „pentru profesor” | |
| instrumental | za profesorom = „în spatele / în urma profesorului” |
Observaţie: Unele prepoziţii au un -a- mobil, folosit cu scopul pronunţării mai uşoare atunci când cuvântul următor începe cu aceeaşi consoană ca cea cu care se termină prepoziţia, cu o consoană de acelaşi tip sau cu un grup de consoane: s majkom = „cu mama”, dar sa sestrom = „cu sora”; pred tobom = „în faţa ta”, dar preda mnom = „în faţa mea”.
[modifică] Particule
Particula este considerată în gramaticile croate ca o parte de vorbire aparte. Este un cuvânt invariabil, dar poate fi şi o sintagmă-enunţ, care indică atitudinea vorbitorului faţă de conţinutul exprimării: îndoiala, certitudinea, îngrijorarea, dorinţa etc. Multora dintre ele în română le corespund adverbe.
- particule interogative: Dolaziš li sutra? = „Vii mâine?”, Zar ne možeš doći na vreme? = „(Oare) nu poţi să vii la timp?”
- particule imperative: Prestani već s tim plakanjem! = „Termină odată cu plânsul!”
- particule afirmative: Da. = „Da.”; Kako da ne! = „Cum să nu!”
- particule negative: Ne. = „Nu.”, Ni ja tu ništa ne mogu učiniti. = „Nici eu nu pot face nimic în cazul ăsta.”
- particule de precizare: Baš meni se to moralo desiti! = „Chiar mie a trebuit să mi se întâmple!”
- particule modale: Možda nije došao. = „Poate n-a venit.”
- particule demonstrative: evo, eto, eno = „iată”. Are trei grade de depărtare (vezi Pronumele-adjective demonstrative).
[modifică] Topica
În limba croată topica este destul de liberă, dar în general subiect + predicat (+ obiect/complement circumstanţial): Žene idu na pijacu. = „Femeile merg la piaţă.”, Dalmacija je lijepa oblast. = „Dalmaţia e o regiune frumoasă.”
Cuvintele neaccentuate urmează totdeauna un cuvânt accetuat, deci nu pot fi la început de propoziţie:
- formele scurte ale verbelor auxiliare: Radit ću. = „Voi lucra.”, Ja ću raditi. = „Eu voi lucra.”
- formele neaccentuate ale pronumelor personale: Dajem ti nešto. = „Îţi dau ceva.”, Ja ti dajem nešto. = „Eu îţi dau ceva.”
- particula interogativă li: Radiš li?, Da li radiš? = „Lucrezi?”
În general, atributul adjectival precede substantivul determinat.
[modifică] Enunţuri uzuale
- Bună dimineaţa! Dobro jutro!
- Bună ziua! Dobar dan!
- Bună seara! Dobra večer!
- Noapte bună! Laku noć!
- Salut!: Zdravo!
- La revedere! Do viđenja!
- Mulţumesc. Hvala.
- Cu plăcere. Nema na čemu.
- Te rog. Molim te.
- Vă rog. Molim (vas).
- Poftim. / Poftiţi. Izvolite.
- Ce mai faci? Kako si?
- Ce mai faceţi? Kako ste?
- Bine. Mulţumesc. Dar tu/dumneavoastră? Dobro. Hvala na pitanju. A ti/vi?
- Da. Da.
- Nu. Ne.
- Înţeleg. Razumijem.
- Nu înţeleg. Repetaţi, vă rog. Ne razumijem. Ponovite, molim vas.
- Scuzaţi-mă. Oprostite.
- Te iubesc. Volim te.
[modifică] Vezi şi
Lista Swadesh a limbilor croată şi sârbă
[modifică] Bibliografie
- en Cronologia limbii croate
- Filipi, Goran; Ionilă, Florin-Lazăr, Ghid de conversaţie român-croat, Bucureşti, Niculescu
- en FOLIA CROATICA-CANADIANA, vol. II, 1999
- en Franolić, Branko, The Croatian Language Today (Limba croată astăzi), conferinţă ţinută la Trinity College, Cambridge, în mai 2001
- de Grčević, Mario, Die Entstehung der kroatischen Literatursprache (Formarea limbii croate literare), Köln/Weimar/Viena, Böhlau, 1997
- en Grčević, Mario, Lexical changes in contemporary Croatian (Schimbări lexicale în croata contemporană), Mannheim
- fr Introducere în limba croată
- fr Jolić, Borjanka; Ludwig, Roger, Le serbo-croate sans peine, Chennevières, Assimil, 1972
- Sala, Marius; Vintilă-Rădulescu, Ioana, Limbile lumii, Mică enciclopedie, Bucureşti, E.Ş.E., 1981
[modifică] Dicţionare online
croat < > englez, croat < > german
croat < > englez, croat < > francez, croat < > italian
[modifică] Posibilităţi online de învăţare a limbii croate
- Ghid de conversaţie englez-croat cu înregistrări sonore
- Ghid de conversaţie englez-croat cu teste
- Ghid de conversaţie francez-croat cu înregistrări sonore
- Ghid de conversaţie francez-croat
[modifică] Alte legături externe
- en Corpusul limbii croate
- en Manuscrise glagolitice croate păstrate în afara Croaţiei
- en Portalul dicţionarelor croate vechi
- en Scrierea glagolitică croată
- en Scrierea chirilică croată
- en Stela din Baška, piatră preţioasă a scrisului în limba croată
- en Surse referitoare la limba croată
Limbi slave de est: limba bielorusă | limba rusă | limba ruteană | limba ucraineană
Limbi slave de sud: limba bulgară | limba macedoneană | diasistemul slav de centru-sud sau limba sârbocroată (limba bosniacă | limba croată | limba muntenegreană | limba sârbă) | limba slavonă † | limba slovenă
Limbi slave de vest: limba cehă | limba cnaanică † | limba polabă † | limba poloneză (limba sileziană) | limba pomeraniană (limba caşubiană | limba slovinciană †) | limba slovacă | limba sorabă de jos | limba sorabă de sus
† – limba dispărută
