Altar (religie)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Altarul (grec. βημα lat. ara în latina creştină altare) este un loc destinat închinării Zeităţilor sau lui Dumnezeu în diferire religii. Pe altar se aduceau sacrificii zeilor, împodobirea cu diferite sculpturi a altarului arată adorarea Divinităţii de către credincioşi.
[modifică] Istoric
Cel mai vechi altar, este o platformă relativ netedă, pe, margine având pietre de forme neregulate, acest tip este urmat în altare alcătuite dintr-un stâlp unde era legată destinată sacrificării. In unele religii în afară de animale se sacrificau şi oameni (azteci). Ulterior altarele apar altarele ca un perete, fiind amplasate în clădiri sau peşteri artificiale.
Abia în cultura religioasă când apare templul loc de cult, ca de exemplu pe insula Malta apar altare sub formă de masă, sau sunt alte forme ca altare ca vatră de foc.
Un altar mare (198 × 23 m) a fost descoperit în Siracuza.
Aceste altare vechi se deosebesc de altarele creştine prin faptul că permitea arderea victimei sacrificate zeului, un astfel de altar este altarul din muzeul Pergamon din Berlin.
In istoria romano-etruscă prin cultul morţilor erau inscripţii pe locurile unde se depuneau cadavrele, obicei care este preluat mai târziu prin inscripţiile de pe morminte.
In religia creştină, altarul ornat este alături de masă (mensa Domini) care simbolizează Cina cea din urmă a lui Isus.
In credinţa creştină sacrificiul necesar Divinităţii a fost făcut de Isus care a fost răstignit pe cruce răscumpărând păcatele oamenilor.
