CEKA
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
CEKA (ЧК - Чрезвычайная Комиссия) a fost prima dintre multele organizaţii ale poliţiei secrete sovietice, creată prin decret pe 20 decembrie 1917 de către Vladimir Ilici Lenin şi condusă de Felix Edmundovici Dzerjinski.
Cuprins |
[modifică] Numele
Numele întreg era Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией и саботажем (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei şi sabotajului), dar era mai bine cunoscut cu abrevierile ЧК (CEKA) sau ВЧК (VECEKA). În 1918 numele organizaţiei a fost schimbat puţin în Всероссийская чрезвычайная комиссия по борьбе с контрреволюцией, спекуляцией и преступлениям по должности, (Comisia extraordinară pe întreaga Rusie pentru combaterea contrarevoluţiei, speculei şi abuzului de putere).
Membrul CEKA era denumit cekist. Cekiştii din anii care au urmat victoriei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, purtau haine din piele, ei fiind înfăţişaţi în această ţinută în mai toate filmele care i-a avut într-un fel sau altul eroi. În ciuda numeroaselor schimbări de nume de-a lungul timpului, membrii poliţiei secrete sovietice au fost denumiţi în toată perioada sovietică "cekişti". Termenul se mai foloseşte încă şi azi în Rusia. De exemplu, preşedintele Vladimir Putin a fost numit în mass media rusă "cekist".
[modifică] Începuturile
După încercările puterilor occidentale (Marea Britanie şi Franţa) de la începutul formării puterii bolşevice de a interveni în favoarea albilor în războiul civil, după asasinarea la Petrograd a liderului CEKA Moisei Uritski pe 30 august 1918, în aceiaşi zi în care Fania Kaplan a încercat să-l asasineze pe Vladimir Ilici Lenin, conducerea poliţiei secrete sovietice a ajuns să fie convinsă că exista o conspiraţie vastă a inamicilor externi şi a contrarevoluţionarilor interni. De aceea ei au început să folosească resurse din serviciile de contrainformaţii tot mai mari pentru combaterea conspiraţiei. CEKA a reuşit să distrugă toate grupurile contrarevoluţionare. În plus, CEKA a jucat un rol important în distrugerea bandelor criminale. În timpul războiului civil, CEKA şi-a format primele unităţi militare, îmbrăcate în negru, care acţionau ca trupe de şoc.
[modifică] Redenumirea
După încheierea războiului civil, CEKA şi-a schimbat numele în GPU – Administraţia Politică de Stat pe 6 februarie 1922, o secţie a NKVD-ului RSFS Ruse.
[modifică] Articole înrudite
[modifică] Bibliografie
- Andrew, C., and Mitrokhin, V. (1999). The Mitrokhin Archive: The KGB in Europe and the West, London: Penguin Books.