Epoca Bronzului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Epoca Bronzului este o perioadă din dezvoltarea civilizaţiei când cele mai avansate tehnologii de prelucrare a metalelor (cel putin din punct de vedere al raspândirii) erau tehnicile de extragere a cuprului şi staniului (cositor) din minereul disponibil, şi apoi crearea unui aliaj din aceste metale pentru a turna bronzul. Epoca Bronzului face parte din sistemul celor trei epoci pentru societăţile preistorice. În acest sistem, ea urmeaza neoliticului în unele zone de pe glob. În majoritatea Africii sub-sahariene, neoliticul este urmat direct de 'epoca fierului'.

[modifică] Origini

Primele dovezi de prelucrare a bronzului datează de la jumătatea mileniului al IV-lea î. Hr. , Cultura Maikop în Caucaz. De aici, tehnologia s-a raspândit cu repeziciune în Orientul Apropiat, şi apoi la Civilizatiile de pe Valea Indusului (vezi Meluhha).

[modifică] Orientul Apropiat

Metalurgia s-a dezvoltat întâi în Anatolia, Turcia de astăzi. Munţii din zonele înalte ale Anatoliei aveau bogate depozite de cupru si staniu. Cuprul era de asemenea minat în Cipru, Egipt, Desertul Negev, Iran, şi în jurul Golfului Persic. Cuprul era de obicei amestecat cu arsenic, însa cererea crescânda a dus la stabilirea de rute comerciale la mare distanta în şi din Anatolia. Cuprul era importat pe rute maritime către marile regate ale Egiptului Antic şi Mesopotamiei.

La începutul epocii bronzului au apărut oraşele state organizate, şi a fost inventată scrierea (Perioada Uruk în mileniul al patrulea î. Hr.). La jumătatea epocii bronzului, migraţiile au schimbat parţial situaţia politică din Orientul Apropiat (amoriţii, hittiţii, hurrienii, hiksoşii şi, posibil, israeliţiii). Sfârşitul epocii bronzului e caracterizat de regate puternice aflate în competiţie, şi statele lor vasale (Egiptul Antic, Asiria, Babilonia, Hittiţii, Mitanni). Au existat contacte prelungite cu civilizaţiile egeene (Ahaia, Alashiya), în care comerţul cu cupru a jucat un rol important. Această perioadă a avut drept finalitate aşa-numita prăbuşire a epocii bronzului, care a afectat o mare parte a Mediteranei de Est şi a Orientului Mijlociu.

Prelucrarea fierului a început încă din perioada târzie a bronzului în Anatolia. Trecerea către epoca fierului, aproximativ 1200 î.Hr., a fost mai mult politică decât determinată de noi descoperiri în domeniul prelucrării metalelor.

[modifică] Zona egeană

Lingou din cupru din Epoca Bronzului, descoperit în Creta.

Civilizaţiile epocii bronzului din zona Mării Egee au creat o reţea comercială la mare distanţă. Această reţea exporta cositor şi cărbune în Cipru, unde era minat cuprul şi aliat cu cositorul pentru a produce bronzul. Obiectele din bronz erau apoi exportate peste tot, încurajând comerţul. Analiza izotopică a cositorului din unele obiecte din bronz din zona mediteraneeană a arătat că acesta provenea din surse îndepărtate precum Marea Britanie.

Ştiinţa navigaţiei era bine dezvoltată, ajungând la un nivel care nu va mai fi atins până la descoperirea (sau poate redescoperirea) unei metode de a determina longitudinea, în jurul anului 1750.

Civilizaţia minoică cu baza la Knossos avea cea mai mare influenţă asupra comerţului în epoca bronzului.

O lipsă foarte importantă a acestei perioade a fost aceea că metodele moderne de contabilitate nu erau disponibile. Mulţi istorici consideră că imperiile antice erau predispuse să subevalueze alimentele de bază faţă de obiectele de lux, rezultând astfel într-un comerţ neeconomic.

Nu se ştie cu exactitate ce a determinat sfârşitul epocii bronzului în această regiune. Există dovezi că administraţia miceniană a imperiului comercial regional a urmat declinului civilizaţiei minoice. Există de asemenea dovezi care susţin teoria că mai multe state cliente minoice şi-au pierdut o mare parte din populaţie ca urmare a foametei şi/sau epidemiilor, lucru care ar indica o prăbuşire a reţelei comerciale, oprind comerţul care ar fi putut ajuta populaţiile înfometate, şi ar fi putut împiedica anumite boli (legate de nutriţie). Se ştie de asemenea că grânarul imperiului minoic, zona de la nordul Mării Negre a suferit însemnate pierderi demografice, şi, probabil, a scăzut şi cultivarea de alimente în această perioadă.

Cercetările recente au discreditat teoria conform căreia defrişarea pădurilor din Cipru a provocat sfârşitul comerţului cu bronz. Se ştie că pădurile cipriote au existat şi în perioadele ulterioare, iar experimentele au arătat că producţia de cărbune la scara necesară producţiei de bronz de la sfârşitul epocii bronzului le-ar fi epuizat în mai puţin de cincizeci de ani.

O teorie susţine că, deoarece uneltele de fier se răspândiseră, dispăruse justificarea centrală pentru comerţul cu cositor, iar reţeaua comercială a încetat să mai funcţioneze ca înainte. Coloniile Imperiului Minoic au suferit apoi de secetă, foamete sau războaie, sau o combinaţie a acestor trei, neavând acces la resursele imperiului, prin intermediul cărora şi-ar fi putut reveni.

O altă familie de teorii analizează situaţia din Knossos. Erupţia din Thera a avut loc în această peroadă, la 60 km de Creta. Unii istorici cred că un tsunami din Thera a distrus oraşele cretane. Alţii afirmă că poate un tsunami a distrus marina cretană în port, lucru care a dus la pierderea unor bătălii navale de importanţă crucială, astfel încât, în jurul anului 1450 î.Hr., oraşele din Creta au fost distruse, iar civilizaţia miceniană a preluat Knossosul. Dacă erupţia a avut loc la sfârşitul secolului al XVII-lea î.Hr., (după cum cred majoritatea cronologilor astăzi), atunci efectele sale imediate aparţin mai degrabă trecerii de la epoca mijlocie a bronzului la epoca târzie a bronzului, şi nu sfârşitului epocii bronzului; dar ar putea să fi provocat instabilitatea care a dus la prăbuşirea întâi a Knossosului, şi apoi a întregii societăţi a Epocii Bronzului. O asemenea teorie priveşte rolul ştiinţei cretane de a administra imperiul, după Thera. Dacă această ştiinţă era concentrată în Creta, atunic e posibil ca micenienii să fi făcut unele greşeli politice şi comerciale cruciale în administrarea imperiului cretan.

Descoperirile arheologice recente, inclusiv cele de pe insula Thera (cunoscută astăzi sub numele de Santorini), ar indica că centrul civilizaţiei minoice în momentul erupţiei se afla pe această insulă, nu în Creta. Unii cred că aceasta este cunoscuta Atlantida (o hartă desenată pe un perete al unui palat minoic din Creta înfăţişează o insulă asemănătoare cu aceea descrisă de Platon şi cu forma insulei Thera de dinainte de erupţie). În conformitate cu această teorie, distrugerea catastrofică a centrului politic, administrativ şi economic din cauza erupţiei, precum şi pagubele provocate de tsunami oraşelor şi satelor de pe coasta Cretei a grăbit declinul Imperiului Minoic. O entitate politică slăbită cu capacităţi economice şi militare reduse, şi bogăţii imense, ar fi fost vulnerabilă în faţa altor invadatori.

Fiecare dintre aceste teorii este convingătoare, şi aspecte din fiecare ar putea avea importanţă în desenarea sfârşitului epocii de bronz din această regiune.

[modifică] Europa Centrală

Arme din Epoca Bronzului din România

În Europa Centrală, cultura Unetice de la începutul epocii bronzului (1800 î.Hr. - 1600 î.Hr.) include mai multe grupuri mai mici, cum ar fi cultura Straubingen, cultura Adlerberg şi cultura Hatvan. Unele morminte foarte bogate, cum ar fi cele de la Leubingen cu daruri de înmormântare din aur, indică o creştere a stratificării sociale deja prezente în cultura Unetice. Cimitirele din această perioadă sunt totuşi rare şi de mici dimensiuni. Cultura Unetice este urmată de Epoca Mijlocie a Bronzului (1600 î.Hr.-1200 î.Hr.), Cultura tumulus, caracterizată prin înmormântări prin înhumare în tumuli (gorgane). În Ungaria de est, pe afluenţii Crişului, a apărut, la începutul epocii bronzului, cultura Mako, urmată de culturile Ottomany şi Gyulavarsand.

Cultura câmpurilor de urne de la sfârşitul Epocii Bronzuui (1300 î.Hr. - 700 î.Hr.) e caracterizată de înmormântări prin incinerare. Ea include cultura lusaţiană în estul Germaniei şi în Polonia ( 100 î.Hr. - 500 Î.Hr.) care continuă în epoca fierului. Epoca Bronzului din Europa centrală este urmată de cultura Hallstatt a epocii fierului(700 î. Hr.-450 î. Hr.).

Situri arheologice importante sunt:

Biskupin (Polonia)
Nebra (Germania)
Zug-Sumpf, Zug, Elveţia

[modifică] Europa Nordică (1500-500 î.Hr.)

În nordul Germaniei, Danemarca, Suedia şi Norvegia, locuitorii Epocii Bronzului au creat numeroase obiecte distinctive şi frumoase, cum ar fi perechea de lurere descoperite în Danemarca. Unii lingvişti cred că o limbă proto-indo-europeană a fost introdusă în zonă în jurul anului 2000 î.Hr., care a devenit apoi strămoaşă a tuturor limbilor germanice. Acest lucru ar confirma evoluţia epocii bronzului din Europa Nordică în epoca fierului pre-romană germanică

Epoca este împărţită în perioade I-VI de către Oscar Montelius. Perioada Montelius V deja ţine de epoca fierului în alte regiuni.

[modifică] Insulele Britanice

În Marea Britanie, Epoca Bronzului este considerată a fi perioada începând aproximativ cu 2100 î.Hr. şi până în 700 î.Hr. Prin imigraţie, noi popoare au venit în insule de pe continent, cercetarea izotopilor de pe smalţul dinţilor scheletelor descoperite în mormintele de la începutul Epocii Bronzului din apropiere de Stonehenge indicând că măcar o parte din imigranţi proveneau din Elveţia de astăzi. Popoarele Beaker aveau un comportament diferit faţă de populaţiile neolitce care le-au precedat, schimbările culturale fiind semnificative, deşi integrarea se crede că a fost paşnică, de vreme ce multe din siturile henge timpurii au fost adoptate de noii-veniţi. Cultura Wessex s-a dezvoltat în sudul Marii Britanii în această perioadă. În plus, clima se schimba, din caldă şi uscată devenind mult mai umedă, obligând populaţia să părăsească locurile uşor de apărat, din zonele înalte, pentru a locui în văile mai fertile. Au apărut ferme mari de vite în zonele joase, lucru care a contribuit la creşterea economică, şi a impulsionat defrişările. Cultura Deverel-Rimbury a apărut în a doua jumătate a 'Epocii mijlocii a Bronzului' (c. 1400 î. Hr.-1100 î.Hr.) ca urmare a acestor schimbări. Zona Cornwall reprezenta o sursă importantă de cositor pentru o mare parte a Europei Occidentale, iar cuprul era extras din locuri precum mina Great Orme în nordul Ţării Galilor. Grupurile sociale par să fi fost tribale, însă de o complexitate crescândă.

[modifică] Zona Anzilor

Epoca Bronzului în regiunea andină a Americii de Sud se crede că a început aproximativ în 900 î.Hr., când artizanii chavini au descoperit cum să alieze cuprul cu cositorul. Primele obiecte produse erau mai mult utilitare, precum topoare, cuţite, şi obiecte agricole. Mai târziu, pe măsură ce chavinii au câştigat mai multă experienţă în tehnologia prelucrării bronzului, ei au creat numeroase obiecte decorative ornate, în scopuri administrative, religioase sau ceremoniale, deoarece tradiţia obiectelor decorative din aur, argint şi cupru le era deja bine cunoscută.

[modifică] Asia

Epoca Bronzului a început în China în jurul anului 2100 î.Hr., în timpul Dinastiei Xia. La Ban Chiang, Thailand, (Asia de Sud-Est) au fost descoperite artefacte din bronz din secolul al XXI-lea î.Hr.[1].

Cultura Erlitou, Dinastia Shang şi Cultura Sanxingdui din China timpurie foloseau vase din beonz pentru ritualuri, obiecte agricole şi arme [2].

Perioada olăriei Mumun din sudul Peninsulei Coreene a adoptat treptat producţia de bronz, aproximativ în anii 700-600 î.Hr., după o perioadă când pumnale şi alte obiecte din bronz au fost schimbate până în interiorul peninsulei (aproximativ 900-700 î.Hr.). Bronzul a constituit un element important în ceremonii şi ca ofrande mortuare până în 100 d.Hr.

[modifică] Bibliografie

Jean-Pierre Mohen, Christiane Eluere, Discoveries: The Bronze Age in Europe,2000
A. F. Harding, European Societies in the Bronze Age, 2000
Kristian Kristiansen, Europe Before History: The European World in the 1st and 2nd Millennium, 1998
O. T. P. K. Dickinson, The Aegean Bronze Age, 1994