Etimologie
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lingvistică |
Lingvistică teoretică |
Fonetică |
Fonologie |
Morfologie |
Sintaxă |
Semantică |
Semantică lexicală |
Stilistică |
Pragmatică |
Lingvistică aplicată |
Sociolingvistică |
Lingvistică computaţională |
Lingvistică cognitivă |
Lingvistică istorică |
Lingvistică comparativă |
Etimologie |
Lingvişti |
Etimologia este originea şi evoluţia în timp a unei forme lingvistice: cuvânt, aspect sintactic sau morfologic, pronunţie. Tot etimologie se numeşte şi ramura lingvisticii care se ocupă de aceste fenomene.
Etimologia determină elementele de bază ale unui cuvânt sau element lingvistic, cea mai timpurie utilizare cunoscută, modificările de formă şi sens, transmiterea de la o limbă la alta, identificarea unor elemente înrudite în alte limbi şi reconstruirea formelor ancestrale acolo unde este posibil.
[modifică] Domeniu
Deşi termenul etimologie este cel mai adesea asociat numai cu originea cuvintelor şi urmărirea evoluţiei lor în ce priveşte forma şi sensul de la cel mai vechi etimon (cuvânt sursă) cunoscut, trebuie precizat că există şi alte ramuri ale etimologiei, care se ocupă cu evoluţia pe care o au în timp fonemele unei limbi, sensurile cuvintelor, modul de organizare a propoziţiei şi frazei, şi modul de flexionare (declinare, conjugare).
Bogdan Petriceicu Hasdeu sublinia în Etimologicum Magnum Romaniae - Dicţionarul limbei istorice şi poporane a românilor (vol. I, 1886) necesitatea de a lărgi sensul termenului etimologie:
- „Astăzi însă, când linguistica derivă nu numai cuvintele, ci încă sonurile, formele gramaticale, construcţiunile sintactice, semnificaţiunile, orice alt ingredient al limbii, se cuvine oare ca «etimologia» să mai rămână închisă nestrămutat în cercul cel strâmt al «cuvintelor»?”
- „Oriunde linguistul nu se mulţumeşte de a înregistra un fapt, ci caută a stabili raportul între o cauză şi un efect, fie pe terenul sonurilor, fie pe al formelor gramaticale, al sintaxei, al semnificaţiunilor, al cuvintelor etc., iar generalmente cauzele şi efectele se împletecesc pe toate aceste terenuri, uneori abătându-se chiar peste sfera linguisticei, el face «etimologie».”
Haşdeu dă un exemplu edificator:
- „Să luăm pe francezul dirai. Aceste două silabe se descompun în dire-ai, derivând din latinul dicere habeo. Tranzacţiunea lui dicere habeo în dirai constituie: o etimologie fonetică prin r din cr = cĕr- etc.; o etimologie morfologică, prin scăderea lui habeo la un simplu sufix, întocmai ca -bo în dicebo sau -σω în λέξω; o etimologie ideologică, de vreme ce sensul de prezent se schimbă în sensul de viitor; o etimologie lexică, fiindcă dirai este un singur cuvânt; am mai putea adăuga încă o etimologie, tonică, căci pierderea lui ce în dire = dicere se datoreşte conservaţiunii accentului pe prima silabă latină, ca şi-n reducerea lui habeo la ai.”