Fonetică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Lingvistică |
Lingvistică teoretică |
Fonetică |
Fonologie |
Morfologie |
Sintaxă |
Semantică |
Semantică lexicală |
Stilistică |
Pragmatică |
Lingvistică aplicată |
Sociolingvistică |
Lingvistică computaţională |
Lingvistică cognitivă |
Lingvistică istorică |
Lingvistică comparativă |
Etimologie |
Lingvişti |
Fonetica (din greceşte, φωνή phone: sunet, voce) este studiul sunetelor produse de vocea umană. Fonetica analizează aspectul fizic al sunetelor, de la articulare pînă la percepţie.
Lingvistica modernă face deosebirea între fonetică şi fonologie. Fonetica studiază articularea sunetelor şi procesele de percepţie implicate, fiind mai aproape de nivelul fizic al vorbirii. Fonologia (numită şi fonetică funcţională) se ocupă de sistemul de sunete ale unei anumite limbi şi de rolurile lor în diferenţierea între cuvinte.
[modifică] Istorie
Istoria foneticii este foarte veche, şi probabil primele noţiuni de fonetică au apărut atunci cînd populaţii vorbind limbi diferite au încercat să comunice şi au constatat diferenţa între sunetele folosite. Primele scrieri pe teme de fonetică pe care le moştenim sînt însă două manuscrise de acum 2500 de ani din India, unul discutînd ortoepia limbii sancrite, iar celălalt, o carte de gramatică a limbii tamil, explicînd locul şi modul de articulare al sunetelor acestei limbi. Interesul pentru fonetică în India se remarcă în grija cu care limbile de aici îşi clasifică sunetele în funcţie de locul şi modul de articulare.
[modifică] Clasificare
Există diferite ramuri ale foneticii în funcţie de care anume caracteristici ale sunetelor sînt luate ca obiect de studiu:
- Fonetica generală studiază sunetele vorbirii indiferent de limba în care se folosesc;
- Fonetica descriptivă analizează şi clasifică sunetele unei limbi, la un anumit moment în evoluţia acesteia;
- Fonetica istorică studiază evoluţia în timp a sunetelor unei limbi, stabilind legile după care se schimbă aceste sunete;
- Fonetica experimentală studiază sunetele prin mijloace tehnice de analiză;
- Fonetica sintactică studiază dependenţa pronunţiei unui cuvînt de cuvintele învecinate;
- Fonetica sintetică se ocupă cu generarea artificială a sunetelor prin simulare în sintetizatoare de vorbire;
- Fonetica funcţională, numită şi fonologie, studiază sunetele unei limbi din punctul de vedere al funcţiei pe care acestea le au în determinarea sensului sau categoriei gramaticale a cuvintelor.
O altă clasificare se referă la diferitele segmente din lanţul de fenomene fizice şi psihice de la articularea sunetelor pînă la percepţia lor:
- Fonetica articulatorie se ocupă cu modul de producere a sunetelor de către organul vorbirii; ea are în vedere poziţia şi mişcarea buzelor, limbii, maxilarului, căii vocale, etc;
- Fonetica acustică se ocupă de propagarea sunetelor ca unde sonore pînă la recepţia lor de către urechea internă;
- Fonetica auditivă studiază procesele neuronale din creier prin care sunetele receptate de urechea internă ajung în final să fie înţelese.
[modifică] Sunete
Foneticienii au analizat şi clasificat mai multe sute de sunete care pot fi recunoscute ca distincte, deşi nu există nici o limbă care să le folosească pe toate. Alfabetul Fonetic Internaţional cuprinde aceste sunete grupate după modul lor de articulare.
Există diferenţe foarte mari între diverse limbi în ceea ce priveşte numărul de sunete folosite de vorbitorii lor. De exemplu, limba numită rotokas, vorbită de cca 4000 de oameni de pe o insulă din Noua Guinee, foloseşte numai 6 consoane (p, t, k, v, r, g) şi 5 vocale (a, e, i, o, u); în plus nu are tonuri, iar accentul pare să nu determine sensul cuvintelor. Prin comparaţie, limba !kung vorbită în Africa de sud, de-a lungul rîului Okavango (Namibia şi Angola), foloseşte nu mai puţin de 141 de sunete (numărul poate să difere în funcţie de modul cum se face analiza) dintre care 117 consoane, o mare parte dintre acestea din urmă fiind clicuri - semnul exclamării din numele limbii este tocmai un astfel de clic, şi anume unul alveolar; în plus, limba !kung distinge între trei şi cinci tonuri. Limba română este între limbile cu un număr mediu de sunete distincte fonemic (32), nu are tonuri şi se bazează pe accent în diferenţierea cuvintelor.