Limba ladino

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol se referă la Ladino, una din limbile romanice, limbă a evreilor spanioli sefarzi. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Ladino (dezambiguizare).

Calitatea informaţiilor sau a exprimării din acest articol trebuie îmbunătăţită.
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor.
Acest articol a fost etichetat în octombrie 2005.

Limba ladino are multe alte nume care au mai mult sau mai puţin acelasi înţeles (iudeo-spaniola, judezmo, djudezmo ş.a.m.d.), precum şi unele cu legătură mai vagă (hachitia, dialectul marocanilor care are o strânsă legătură cu iudeo-araba). Este limba evreilor spanioli (sefarzi). Ca grup, evreii spanioli sunt "jumatatea mică" a evreimii (cea mare fiind aschenazii); grupul acesta cuprinde şi alte subgrupuri. Spre exemplu, evreii din ţările arabe vor să fie consideraţi sefarzi în totalitate, ca un grup; sefarzii balcanici însă în genere nu acceptă aşa ceva. În orice caz, existau (şi mai există încă) evrei spanioli propriu-zişi şi în ţările arabe, dar aceştia sunt totuşi puţini.

Limba ladino a fost folosită la scrierea primei enciclopedii a lumii, Me'am Loez, o lucrare începută de către rabinul Culi la Istambul. Deşi studii filologice generale arată uneori interes pentru iudeo-spaniolă (în spaţiul românesc, a se vedea Iorgu Iordan, între alţii), foarte rar acestea intră în amănunte. Studiile lingvistice de specialitate sunt mult mai rare ca cele pentru limbile romanice "obişnuite" (cum ar fi franceza sau spaniola), dar comparabile ca număr cu cele referitoare la alte limbi cu vorbitori puţini (ca reto-romana), şi în fine, depăşind ca număr studiile altor limbi (cum ar fi megleno-româna sau istro-româna). E interesant faptul că unii din experţii specializaţi se trag din Europa de Est (cum ar fi Marius Sala (România), Iacov Malkiel (Ucraina, M. Gabinski (Republica Moldova, ş.a.).

Literatura sefarzilor e deosebit de dezvoltată pentru un grup atât de mic şi de dispersat, cu începuturi foarte vechi (predatează cu mult toate literaturile nord balcanice). Majoritatea scriitorilor vechi au folosit în bună parte limba iudeo-spaniolă. Unii dintre scriitorii sefarzi moderni încearcă să continue această tradiţie, dar e o luptă dificilă! În România au existat câţiva, dar în genere (şi în timpurile mai recente), ei au scris în alte limbi decât ladino. De exemplu, Alexandru Vona (mort la Paris în 2005) sau ca excelentul ziarist Raul Siniol. Rabinul Moses Gaster a scris cel puţin în română şi ebraică (probabil şi în alte limbi, ca engleza), dar nu în ladino (nici măcar în cartea sa de rugăciuni pentru evreii de rit spaniol) şi după ce a fost izgonit din România a fost ales ca Şef Rabin al sefarazilor englezi. Reuven Israel, care e considerat cel mai important rabin al secolului al XX-lea din Rodos, a trait mulţi ani în România, a fost Rabin Şef de Rit Spaniol al Craiovei şi e probabil singurul care ne-a dat o imagine documentată a serviciului religios în România. Din păcate, a scris acest material numai în ebraică. Enrique Bejarano, care dupa decade ca educator iudeo-spaniol şi director al şcolii sefade din Bucureşti a avut o soarta similara cu cea a lui Gaster, a sfârşit ca Şef Rabin al Turciei^*.

Cat despre etimologie, iudeo-spaniola are un fond lexical care se trage în primul rând din spaniolă (mai exact, o imagine îngheţată în timp a catalanei din secolul al XV-lea), ebraică şi turcă otomană. Influenţe regionale există (în dialectul român găsim cuvinte cum ar fi "blană" - care de fapt e împrumutat în română din bulgară - sau potrivit, turnat etc.), dar ele apar foarte rar în limba standard, care vine mai mult din sudul Balcanilor şi Anatolia. Împrumuturile sunt uneori identice, alteori destul de modificate. Spre exemplu, spaniolul "nuestro" (al nostru) a devenit "muestro" în ladino, turcismul "acani" e "ajami" sau "adjami" (o transformare paralelă cu româna, de altfel: "ageamiu"). În dialectul nord-danubian al iudeo-spaniolei găsim confuzii ca "haham" care în limba ladino standard e folosit cu sensul de "rabin", în timp ce în idişul românesc (şi de acolo în română ca atare şi în dialectul corespunzător de ladino) are sensul de "şoihet" (persoana care taie la abator animalele după regulile caşrutului), o interpretare cam neclară a ebraicului "haham", inţelept.