Maurice Merleau-Ponty

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Maurice Merleau-Ponty

Maurice-Jean-Jacques Merleau-Ponty (n. 14 martie 1908, Rochefort-sur-Mer - d. 3 mai 1961, Paris) a fost un filozof francez, reprezentant de prim rang al fenomenologiei, influenţat în mare măsură de lucrările lui Edmund Husserl. Datorită legăturilor sale strânse într-o anumită perioadă cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir este adesea socotit în mod eronat ca exponent al existenţialismului.

Cuprins

1 Biografie
2 Opera filozofică
- 2.1 Primatul percepţiei
- 2.2 Rolul limbajului şi al artelor
3 Principalele opere publicate
4 Legturi externe

[modifică] Biografie

Maurice Merleau-Ponty se naşte la 14 martie 1908 în Rochefort-sur-Mer, orăşel portuar pe malul Atlanticului, în sud-vestul Franţei. În vârstă de 6 ani îşi pierde tatăl, căzut în 1914 în Primul Război Mondial. Merleau-Ponty a primit o educaţie catolică şi a fost de tânăr atras de filozofie. După studiile secundare la liceul "Louis-le-Grand" din Paris, devine elev la renumita "École normale supérieure", unde urmăreşte cu interes prelegerile lui Alexandre Kojèves asupra filozofiei lui Hegel. În acest timp formaţia sa filozofică este influenţată mai ales de lectura operelor lui Henri Bergson şi ale neokantianului Leon Brunschvicg. În februarie 1929 audiază la Sorbonna conferinţele lui Husserl pe tema fenomenologiei transcendentale, care vor fi publicate în 1931 în limba franceză. În 1930 este admis la cursurile pentru titlul de agregat în filozofie. Lucrează, începând din anul 1935, ca profesor la liceul din Chartre, apoi revine la Paris ca repetitor la Şcoala Normală Superioară, unde, în 1945 obţine doctoratul în litere, în urma publicării a două cărţi importante, "La structure du comportement" ("Structura comportamentului", 1942) şi "Phénoménolgie de la Perception" ("Fenomenologia percepţiei", 1945). Ultima lucrare reflectă puternic influenţa fenomenologiei lui Husserl şi tratează aspecte ale psihologiei configuraţionale (Gestaltpsychologie), criticând poziţiile aşa zisului cognitivism, care încearcă să explice modalităţile funcţionale ale creierului omenesc pe baza regulilor şi modelelor comportamentale.

După război, Merleau-Ponty se alătură grupului din jurul lui Jean-Paul Sartre şi Simone de Beauvoir, cu care înfiinţează revista de filozofie "Les Temps modernes", el deţinând funcţia de editor al paginilor politice. În 1952, în urma unor divergenţe în evaluarea marxismului şi a perspectivelor angajamentului social al intelectualilor, părăseşte revista şi se îndepărtează tot mai mult de Sartre. În confruntarea cu marxismul, Merleau-Ponty - spre deosebire de Sartre - accentuează că libertatea este totdeauna îngrădită prin însăşi structura fiinţei umane, teză apropiată de poziţiile lui Martin Heidegger. Apariţia în 1955 a cărţii sale "Les Aventures de la dialectique" ("Aventurile dialecticii"), în care face o critică pertinentă a materialismului dialectic, deslănţuie furia Partidului Comunist Francez, care îi intentează un simulacru de "proces" în sala Mutualité din Paris, "tribunalul" fiind alcătuit din floarea filozofilor partidului, şi care se încheie cu un "verdict" de condamnare a cărţii.

În 1945, Merleau-Ponty este numit profesor de filozofie la universitatea din Lyon, apoi, între 1949 şi 1952, profesor de psihologia copilului şi pedagogie la Sorbonna. În sfârşit, în 1952, devine titular al catedrei de filozofie la "Collège de France", unde va rămâne până la moartea sa prematură în 1961.

[modifică] Opera filozofică

[modifică] Primatul percepţiei

Deja în primele sale lucrări, "Structura comportamentului" şi "Fenomenologia percepţiei", Merleau-Ponti arată că percepţia nu este rezultanta "atomilor" cauzatori ai senzaţiilor, contrar concepţiei atomiste în tradiţia lui John Locke, perpetuată în unele curente psihologice ale epocei, cum ar fi behaviorismul. După Merleau-Ponty, percepţia are mai curând o dimensiune activă, în calitatea de iniţiere primordială a lumii trăite. Această deschidere primordială stă la baza tezei sale asupra primatului percepţiei. În felul acesta, el modifică postulatul intenţional al lui Husserl, după care "orice act al conştiinţei este conştiinţa a ceva", dezvoltând teza conform căreia "orice act conştient este o conştiinţă perceptivă".

Pornind de la studiul percepţiei, Merleau-Ponty afirmă că, în mod necesar, corpul omenesc nu poate fi doar un obiect potenţial de studiu al ştiinţei, ci o condiţie permanentă a experienţei, constituind prima deschidere perceptivă a lumii. Primatul percepţiei înseamnă, deci, primatul experienţei, în măsura în care percepţia se prezintă ca dimensiune activă şi constitutivă.

[modifică] Rolul limbajului şi al artelor

În continuare, Merleau-Ponty se întreabă, cum poate un subiect să realizeze activităţi care depăşeşsc nivelul organic al corpului fizic, cum sunt operaţiile intelectuale şi întreaga viaţă culturală. El încearcă să rezolve această problemă în lucrarea "Sur la Phénomenologie de langage" ("Fenomenologia limbajului" 1960), atribuind un rol preponderent limbajului, ca nucleu al culturii, examinând în special legăturile între dezvoltarea gândirii şi a cunoaşterii imediate, nu numai prin analiza achiziţiei vorbirii şi a expresivităţii corporale, dar ţinând cont şi de aspectele patologice ale limbajului, de exprimarea prin mijlocirea picturii, cinematografiei, folosirea literară a limbajului în operele poetice.

Atenţia acordată de Merleau-Ponty diverselor forme de exprimare artistică nu vizează teoretizarea frumosului estetic, nici nu este orientată spre stabilirea unor criterii normative în artă. Obiectivul său este de a analiza structurile care stau la baza expresiei artistice. Printre structurile considerate, studiul asupra stilului ocupă un loc important în lucrarea "Le langage indirect et les voix du silence" ("Limbajul indirect şi vocile tăcerii", 1960). Deşi era principial de acord cu concepţiile lui André Malraux, Merleau-Ponty consideră că noţiunea de stil este folosită de Malraux într-o accepţiune foarte subiectivă, fiind asimilată cu proiecţia individualităţii artistului, alteori - dimpotrivă - cu optică metafizică. După el, este important să se analizeze această problematică pornind de la bază, recunoscând că stilul are în primul rând o exigenţă datorită primatului perceptiv, ceea ce implică luarea în consideraţie a dimensiunilor istorice şi a intersubiectivităţii indivizilor.