Mihail Tuhacevski

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Mareşalul Uniunii Sovietice Mihail Tuhacevski

Mihail Nicolaevici Tuhacevski (also în limba rusă: Михаил Николаевич Тухачевский) (16 februarie 1893 - 12 iunie 1937), a fost un important comandant militar sovietic şi poate una dintre cele mai importante victime a Marii Epurări staliniste de la sfârşitul deceniului al patrule.

Tuhacevski s-a născut lângă Smolensk, într-o familie aristocratică de origine poloneză. A absolvit Şcoala militară Alexandrovskie în 1914 şi a fost încadrat în rândurile Regimentului de Gardă Semionovski. În timpul primului război mondial a aavut gradul de locotenent. A fost luat prizonier de germani şi a fost închis în forţareaţa Ingolstadt, alături, printre alţii, Charles de Gaulle.

S-a reîntors în Rusia în 1917, după Revoluţia Rusă. În 1917 a intrat în rândurile Partidului Bolşevic. A devenit ofiţer al Armatei Roşii şi a avansat foarte rapid datorită calităţilor sale. În timpul războiului civil a avut sarcina apărării Moscovei. Comisarul Poporului pentru Apărare Lev Troţki i-a dat lui Tuhacevski comanda Armatei a XIX-a în 1919. În fruntea acestei armate el a dus luptele pentru recucerirea Siberiei din mâinile forţelor albilor de sub comanda lui Alexandr Kolcak. A participat, de asemnea, al luptele pentru înfrângerea generalului Anton Denikin în luptele din Crimeea din 1920. A fost conducătorul unităţilor Armatei Roşii care au înăbuşit rebeliunea din Kronstadt şi răscoala ţărănească din Tambov.

Tuhacevski a fost comandantul armatelor bolşevice în timpul războiului polono-sovietic din 1920 fiind învins de Józef Piłsudski în faţa porţilor Varşoviei. În timpul războiului polono-sovietic a intrat prima oară Tuhacevski în conflict cu Stalin. Cei doi s-au învinovăţit reciproc pentru înfrângerea din bătălia de la Varşovia, (eşec care a dus în final la pierderea războiului). Tuhacevscki a fost criticat pentru controlul inadecvat al forţelor sovietice. Ordinele lui au fost de multe ori ignorate chiar de cei mai mari în rang ofiţeri, ceea ce a dus în cele din urmă la câteva înfrângeri usturătoare în acea campanie. Pe de altă parte, Tuhacevski a adus în apărarea s-a faptul că nu i s-a permis să-şi aleagă comandanţii de divizii sau să-şi mute cartierul general mai aproape de front şi acestea doar din motive politice. Animozitatea dintre Stalin şi Tuhacevski a continuat până la sfârşitul deceniului al patrulea.

Mai trebuie adăugat că Piłsudski şi statul lui major au avut un avantaj major în timpul războiului polono-sovietic, avantaj oferit de contraspionajul polonez care a reuşit decriptarea mesajelor radio sovietice. Aceste mesaje au fost criptate folosind un cifru şi coduri primitive şi, în plus, activitatea criptorilor sovietici era caracterizată prin neglijenţe inadmisibile. Criptanaliştii şi comandanţii polonezi au fost capabili deseori „să se uite peste umărul” celor mai înalţi comandanţi sovietici, (incluzându-i aici pe Tuhacevski şi Troţki). Este de neînţeles cum de Armata Roşie a repetat aceleaşi greşeli făcute de armata ţaristă în timpul primului război mondial, erori care au dus în mod hotărâtor la înfrângerea rusească de la Tannenberg din 1914.

Tuhacevski a fost Şeful Marelui Stat Major al Armatei Roşii (1925-28) şi adjunct al Comisarului Poporului pentru Apărare. A reuşit să transforme detaşamentele de revoluţionari] ale Armatei Roşii în militari profesionişti foarte bine antrenaţi. A fost autorul mai multor cărţi despre războiul modern, iar în 1931 a avut un rol hotărâtor în procesul de reformare a armatei. A fost promotorul unor idei revoluţionare pentru vremea aceea în strategia militară, în special în problema utilizării tancurilor şi a aviaţiei. Ideilor sale i se opuneau apropiaţii lui Stalin, apărători ai ideilor învechite din timpul războiului civil, Kliment Voroşilov şi Semion Budionnîi.

Teoria sa despre operaţiile în adâncime, care punea accentul pe atacul formaţiunilor blindate adânc în spatele liniilor inamice cu scopul distrugerii logisticii şi spatelui adversarului, a fost puternic combătută de conducătorii militari de la acea vreme. Germanii au folosit o tactica absolut identică (Blitzkrieg) în timpul celui de-al doilea război mondial, sovieticii readoptând-o în cele din urmă în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ceea ce a adus la mari victorii, precum cele din timpul bătăliei de la Kursk şi a operaţiunii Bagration.

În 1935, Tuhacevski a fost avansat la gradul de Mareşal al Uniunii Sovietice la numai 42 de ani. În 1936, Tuhacevski a vizitat Anglia, Franţa şi Germania. Mai târziu, când avea să fie judecat, a fost acuzat, şi e posibil să fi fost adevărat, că pe durata acestor vizite ar fi contactat exilaţi ruşi antistalinişti şi a început să comploteze împotriva lui Stalin.

Tuhacevski a fost arestat pe 22 mai 1937 şi a fost acuzat că a organizat o "conspiraţie troţkistă antisovietică" şi că a spionat pentru Germania Nazistă. La finalul unui proces secret, (vezi şi Cazul organizaţiei militare troţkiste antisovietice), Tuhacevski şi alţi opt înalţi comandanţi militari au fost condamnaţi şi executaţi în noaptea aceleiaşi zile, (11 spre 12 iunie 1937).

Pe 31 ianuarie 1957, Tuhacevski şi coacuzaţii din proces au fost "reabilitaţi" şi declaraţi nevinovaţi. Atât înainte, cât şi după prăbuşirea Uniunii Sovietice, au existat istorici care au sugerat că ar fi existat totuşi o conspiraţie militară împotriva lui Stalin, în care Tuhacevski a fost amestecat.

În cartea sa The Great Terror (Marea teroare) (1968), istoricul britanic Robert Conquest a afirmat că agenţii germani, la iniţiativa lui Heinrich Himmler, au falsificat documente care îl implicau pe Tuhacevski într-o conspiraţie alături de Marele Stat Major German, cu scopul de a slăbi capacitatea de apărare a Uniunii Sovietice punându-l pe mareşal într-o lumină proastă în faţa lui Stalin. Conquest a afirmat că aceste documente au fost transmise lui Stalin prin intermediul preşedintelui Cehoslovaciei Edvard Benes, om care se bucura de încrederea dictatorului sovietic. Această versiune a fost susţinută şi de liderul comunist polonez Wladyslaw Gomulka într-un discurs din 1961, dar până acum nu au apărut dovezi suficiente pentru susţinerea acestei ipoteze.