Kliment Voroşilov
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la Mareşalul Uniunii Sovietice, K. E. Voroşilov. Pentru alte întrebuinţări ale termenului vedeţi Voroşilov (dezambiguizare).
Kliment Efremovici Voroşilov ► pronunţie ► (în limba rusă: Климе́нт Ефре́мович Вороши́лов) (23 ianuarie 1881 - 2 decembrie 1969) a fost un comandant militar şi politician sovietic.
Voroşilov s-a născut în Verhneie, lângă Ekaterinoslav (în zilele noastre Dnipropetrovsk), Ucraina, în Imperiul Rus. S-a alăturat bolşevicilor în 1903. După victoria revoluţiei din 1917, a devenit membru al Guvernului provizoriu ucrainian şi Comisar al Afacerilor Interne. În timpul războiului civil, a organizat apărarea oraşului Ţariţîn. Aici l-a cunoscut pe Stalin, căruia i-a devenit prieten apropiat şi aliat de nădejde.
Voroşilov a fost ales membru al CC al PCUS în 1921, rămânând membru cu drepturi depline până în 1961. În 1925, după moartea lui Mihail Frunze, Voroşilov a fost numit Comisar al Poporului pentru Afacerile Armatei şi Marinei şi preşedinte al Sovietului Militar Revoluţionar al URSS, ultim post pe care l-a ocupat până în 1934. A devenit membru plin al Biroului Politic în 1936 şi a rămas în acestă funcţie până în 1960. A fost profund implicat în acţiunile de epurare iniţiate de Stalin de la sfârşitul celui de-al patrulea deceniu al secolului trecut. Cariera sa militară a avut numai de câştigat de pe urma îndepărtării mareşalului Mihail Tuhacevski.
Voroşilov a fost numit Comisar al Poporului pentru Apărare în 1934 şi a fost avansat la gradul de Mareşal al Uniunii Sovietice în 1935. În timpul celui de-al doilea război mondial, Voroşilov a fost membru al Consiliului de Stat pentru Apărare. A fost comandantul trupelor sovietice în războiulu sovieto-finlandez din noiembrie 1939 până în ianuarie 1940, dar, datorită incompetenţei sale, Armata Roşie a suferit pierderi uriaşe. Nikita Hruşciov avea o părere extrem de proastă despre Voroşilov, pe care îl caracteriza drept "cel mai mare sac cu rahat din armată".
După declansarea invaziei naziste a Uniunii Sovietice din iunie 1941, Voroşilov a fost numit comandant al frontului de nord-vest, dar în ciuda bravurii personale – la un moment dat a condus personal un contraatac împotriva tancurilor germane – a eşuat în încercarea de a preveni încercuirea Leningradului şi a fost schimbat din funcţie. Datorită vechii camaraderii cu Stalin, a supravieţuit disgraţiei în care a căzut, spre deosebire de alţi comandanţi militari mai puţin norocoşi, care au plătit cu viaţa pentru înfrângerile de pe câmpul de luptă. În 1945 – 1947 a fost însărcinat cu supervizarea procesului de instaurare a comunismului în Ungaria.
În 1952, Voroşilov a fost numit membru al Prezidiumului CC al PCUS. Moartea lui Stalin din 1953 a adus mari schimbări la vârful conducerii sovietice, Voroşilov fiind numit înmartie Preşedinte al Prezidiumului al Sovietului Suprem (funcţie echivalentă cu cea de Preşedinte al Uniunii Sovietice), avându-i în subordine pe Nikita Hruşciov ca Prim Secretar al PCUS şi pe Gheorghi Malenkov ca Premier al Uniunii Sovietice. Voroşilov, Hruşciov şi Malenkov au pus la cale arestarea lui Lavrenti Beria, unul dintre cei mai apropiaţi colaborator al lui Stalin şi unul dintre executanţii epurărilor staliniste. După denunţarea de către Hruşciov a crimelor staliniste (1956), Voroşilov s-a alăturat temporar facţiunii conservatoare a lui Malenkov, Lazar Kaganovici şi Viaceslav Molotov, (aşa numitul "grup antipartinic"), în încercarea de răsturnare de la putere a lui Hruşciov din 1957. Voroşilov a schimbat la timp tabăra, alăturându-se lui Hruşciov, supravieţuind astfel din punct de vedere politic înfrângerii "grupului antipartinic”.
Pe 7 mai 1960, Sovietul Suprem i-a aprobat lui Voroşilov "cererea de retragere" şi l-a ales pe Leonid Brejnev preşedinte al Prezidiumului (preşedinte al statului). Comitetul Central l-a eliberat pe mareşal şi din funcţia de membru al Prezidiumului Partidului (aşa cum fusese redenumit Biroul Politic în 1952) pe 16 iulie 1960. În octombrie 1961, a fost desăvârşită înfrângerea sa politică în timpul celui de al XXII-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice când a fost exclus din CC al PCUS.
După căderea lui Hruşciov, Brejnev l-a reactivat pe Voroşilov, oferindu-i o poziţie decorativă. Mareşalul a fost reales membru al Comitetului Central în 1966 şi i-a fost acordat un al doilea titlu de Erou al Uniunii Sovietice (1968). Voroşilov a murit în 1969 la Moscova.
Seria de tancuri KV, folosite în cel de-al doilea război mondial, au fost botezate cu numele mareşalului. Două oraşe au primit numele său: Voroşilovgrad în Ucraina (redenumit acum Luhansk) şi Voroşilov în Orientul Îndepărtat Sovietic (redenumit acum Ussuriisk). Academia de Tancuri a Armatei Roşii din Moscova a purtat de asemenea într-o vreme numele mareşalului.
