Morris Swadesh
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Morris Swadesh (n. 22 ianuarie 1909, Holyoke, Massachusetts; d. 20 iulie 1967) a fost un lingvist şi antropolog din Statele Unite ale Americii, cunoscut mai ales pentru lista Swadesh.
Cuprins |
[modifică] Viaţa
Morris Swadesh s-a născut în localitatea Holyoke din statul Massachusetts, într-o familie de evrei originari din Rusia. Limba sa maternă era idişul.
A studiat la Universitatea din Chicago, unde a învăţat germana şi franceza, apoi la Universitatea Yale din New Haven, statul Connecticut, unde a obţinut doctoratul în 1933, cu o lucrare despre nootka, o limbă amerindiană din Canada.
Între 1933 şi 1937 a fost profesor asistent la Universitatea din Wisconsin – Madison, iar între 1937 şi 1939 a trăit la Ciudad de Mexico, fiind director al Consiliului limbilor indigene şi profesor la Institutul politehnic naţional şi la Şcoala de antropologie.
Între 1939 şi 1941 a funcţionat ca lingvist în cadrul Ministerului apărării.
În 1948 a devenit profesor asociat la City University din New York, dar în mai 1949 a fost concediat şi i-a fost retras paşaportul, din cauza ideilor şi activităţilor sale politice de stânga, fiind unul dintre antropologii victime ale hărţuielilor campaniei anticomuniste din epoca McCarthy. A lucrat ca bibliotecar la biblioteca Societăţii filozofice americane din Philadelphia până în 1953, după care a lucrat independent până în 1956, când s-a mutat din nou la Ciudad de Mexico, unde a fost profesor la Institutul de istorie şi la Şcoala naţională de antropologie şi istorie, până la moarte.
[modifică] Activitatea
Swadesh s-a ocupat mult de limbile amerindiene din Canada, Statele Unite şi Mexic, culegând date despre douăzeci de asemenea limbi. În anii 1930 a studiat mai ales limba chitimacha. Notele şi publicaţiile sale sunt sursa principală de informaţie despre această limbă dispărută între timp. În Mexic a elaborat materiale pentru alfabetizarea amerindienilor în limbile lor materne.
În timpul celui de-al doilea război mondial a lucrat pentru armată, adunând materiale de referinţă despre limbile birmană, chineză, rusă şi spaniolă, şi elaborând materiale pentru predarea acestora.
A avut o contribuţie însemnată în domeniul fonologiei, dezvoltând un set de principii pentru definirea fonemelor unei limbi date pe baza distribuţiei sunetelor. De exemplu, în limba engleză sunetul p este diferit în cuvintele pit (groapă), upper (de sus) şi spill (a răspândi). Pronunţarea unui sunet fiind dependentă de poziţia sa în cuvânt, Swadesh a arătat că aceste variante de sunet poziţionale sunt “distribuite complementar”, de aceea trebuie considerate drept cazuri ale aceluiaşi tip de sunet sau fonem. Analiza distribuţională a devenit un procedeu general de studiere a elementelor de bază ale structurii limbilor şi a rămas până astăzi o parte integrantă a metodologiei lingvistice.
Swadesh a fost un pionier al lexicostatisticii. Este cunoscut mai ales pentru elaborarea listei Swadesh şi aplicarea acesteia în primul rând pentru măsurarea gradului de înrudire între limbi.
A fost şi pionier al glotocronologiei, o tehnică pentru estimarea timpului de divergenţă a două limbi înrudite, tot pe baza listei Swadesh.
Metodele lexicostatistice şi glotocronologice ale lui Swadesh au fost şi sunt puternic contestate, dar lista sa rămâne utilă în lingvistica comparativă, pentru studierea iniţială, de bază, a limbilor, sau când nu sunt disponibile date complete.
[modifică] Publicaţii mai importante
- The Expression of the Ending-Point Relation in English, French, and German, 1932
- The Phonemic Principle, în Language, nr. 10, 1934
- A Method for Phonetic Accuracy and Speed, în American Anthropologist, nr. 39, 1937
- Linguistics as an Instrument of Prehistory, în Southwestern Journal of Anthropology, nr. 15, 1959
- The Origin and Diversification of Language, Londra, Routledge & Kegan Paul, 1972 (neterminată)
[modifică] Bibliografie
- Stanley Newman - Morris Swadesh (1909-1967), în Language, nr. 43, 1967
[modifică] Legături externe
- en Morris Swadesh
- en Strazny, Philipp, Morris Swadesh: critical essay, în The Encyclopedia of Linguistics, New York, Routledge, 2005